La pas, prin metropolele Americii de Sud

09. Statuia lui Isus - Rio, America de Sud

Pana mai acum cativa ani, nu prea batusem America de Sud. Fusesem doar in 2001, intr-o excursie memorabila prin Peru (si un pic de Venezuela), dar, in rest, nu prea trecusem Atlanticul spre sudul Americii. Dar uitandu-ma la harta care pe vremea aceea avea multe zone albe, mi-am soptit atunci in barba ca trebuie sa cuceresc America de Sud. Nu pot sa spun ca am cucerit-o, au facut asta fie d-alde Pizzaro prin secolul al XVI-lea sau Bolivar si San Martin mai aproape de noi, la inceput de secolul al XIX-lea, dar pot spune ca am batut continentul prin diverse locuri si merita, merita, merita. Din pacate, inca nu am ajuns la cascada Iguazu, care se afla de ani buni pe lista mea A de destinatii unde trebuie sa ajung, dar sunt sigur ca voi ajunge candva… Inshallah :).

Astazi m-am gandit sa trec in revista unele dintre cele mai faine orase in care m-am dus. O sa revin odata si cu minunile naturale, pentru ca America de Sud este plina de ele – lacuri, ghetari, deserturi, tot soiul de pustietati care mai de care mai nepamantene. Dar, cum am zis, las povestile “wild” intr-un alt articol.

Inca stau sa ma gandesc care este cel mai frumos oras latino-american – Rio sau Buenos Aires. Evident, ideal este sa le vezi pe amandoua. Buenos Aires mi se pare un pic mai classy, mai fitos, dar nu in sensul rau de pitiponceala, ci ceva mai boem, mai artistic, mai de elita. Zona veche are ceva din eleganta Parisului, dar si din nebunia Romei, mi se pare o combinatie foarte faina. Mi se pare de-a dreptul simbolic ca probabil cea mai frumoasa cladire a orasului este teatrul – Teatrul Colon. Pe dinauntru, nu pe dinafara, pentru ca pe dinafara nu iese in evidenta. Plusul burgundiu, lojele, lumina galbena calda si faptul ca inca este aproape obligatoriu pentru orice porteno care se respecta sa se duca cel putin o data pe luna la teatru… de preferat, la Colon.

Dar cea mai cunoscuta zona turistica este in cartierul muncitoresc La Boca. La Boca a fost faimoasa pentru ca, la un moment dat, prin secolul al XIX-lea, si-a declarat independenta, dar interventia presedintelui argentinian i-a adus pe protestatari inapoi, la sanul Maicii Argentina. La Boca inseamna “gura” si vine de la gura unui rau care se varsa pe aici in ocean… Asa ca prin zona s-au aciuat marinari si aventurieri, o fauna care a atras exact acele categorii de oameni pe care oricine din high life-ul Buenos Airesului voia sa le evite. Asa ca La Boca a decazut, a devenit un cartier famat, casele, niste ruine. Asta, pana candva, in anii ’50, cand un artist local s-a gandit sa coloreze casele umile ale cartierului. Dupa ce La Boca s-a insufletit, au inceput sa apara turistii, boemii si, in fine, hipsterii… Astazi, La Boca este, poate, cel mai vizitat cartier din Buenos Aires (de turisti), are numeroase restaurante (mai ales italiene, pentru ca italienii s-au stabilit aici, in La Boca) si dansatori de tango… Nu incerca insa sa faci cativa pasi in afara arealului turistic – La Boca continua sa fie unul dintre cele mai sarace cartiere din oras si este periculos.

Daca Buenos Aires este un oras care imi inspira elita si eleganta, Rio este orasul care traieste pentru a petrece. Cred ca imensa plaja care caracterizeaza orasul iti da senzatia ca este taramul unde locuitorii o tin intr-o vacanta permanenta (adevarat, in parte). Dar, spre deosebire de Buenos Aires, Rio beneficiaza de un cadru natural magnific… Orasul este presarat de dealuri plesuve, niste bucati de stanca aruncate alandala de cine stie ce gigant beat, in jurul carora se infiltreaza (sau chiar se catara, cum e cazul favelelor) orasul. Sus, pe stanci, sunt cele mai bune panorame. Toata lumea stie de statuia lui Isus, adevarat simbol al orasului, dar si al Braziliei. Statuia lui Isus a ajuns pe lista celor 7 “minuni noi ale lumii” votata de milioane de oameni acum vreo zece ani, daca nu ma insel. Am ajuns si eu sus, pe dealul Corcovado, cand am fost in Rio, dar, sincer, cladirea ca atare nu m-a impresionat, este departe de a fi o “minune”. In schimb, panorama orasului, de la picioarele lui Isus, este incredibila… Aceea este o minune. Si cu greu am reusit sa ma smulg :).

In schimb, poate cea mai memorabila experienta a fost prin favelas. Acum cativa ani, autoritatile s-au hotarat sa faca ordine prin favela, intrand cu forte speciale si avand loc adevarate lupte intre gastile care dominau favelele si armata braziliana, care a fost sprijinita inclusiv de Fortele Aeriene Federale. Unele favele au fost “pacificate”, cum se zice in limbajul oficial, altele, nu, probabil ca inca nu au ajuns comandourile si elicopterele de asalt in ele. Eu am fost intr-o favela pacificata care a fost insa mai prietenoasa de mai multi ani – aici a filmat Michael Jackson clipul la “They don’t care about us”, acum vreo doua decenii. Dar desi e “pacificata”, simti atmosfera un pic sordida, un pic banditeasca, un pic incrancenata de favela… trebuie doar sa te uiti in ochii oamenilor care trec pe langa tine ca si cum nu ai exista. Ma rog, exista si exceptii, dar niciun moment nu m-am simtit in primejdie… in schimb, este incredibil sa descoperi acest microunivers de cladiri catarate pe te miri ce colt de stanca, labirintul prin care te poti pierde… noroc ca Rosinha (favela in care am fost) este catarata pe un deal, asa ca daca o iei permanent la vale, ajungi undeva :).

Lima, capitala Perului, a fost cea mai frumoasa surpriza pentru mine. Am fost prima oara in iulie, dar am stat foarte putin si vremea nu a fost cine stie ce – nor negru, plafon jos. Am fost acum, de Anul Nou, si Lima stralucea. Asa ca m-am simtit chiar foarte bine in Miraflores, cartierul sic catarat pe stancile care domina Pacificul, si am gasit Muzeul Larco, o adevarata lectie in urma careia am descoperit (daca mai era nevoie) incredibila civilizatie precolumbiana distrusa de o mana de conchistadori care nu-si doreau decat sa ucida cat mai multi si sa jefuiasca cat mai mult aur. Daca in Altiplano descoperi maiestria incasilor in ceea ce priveste constructiile, la Larco descoperi arta lor…

Lima are un centru colonial dragut, dar parca nimic nu se compara cu Cuzco, fosta capitala a Imperiului Inca si, probabil, cel mai frumos oras colonial al Americilor. O simbioza a arhitecturii coloniale spaniole construita peste fundatiile incase, Cuzco este o poezie de oras, o incantare, un loc de unde nu ai mai vrea sa pleci. E drept, e la 3.300 de metri, in prima zi mi-a fost rau de altitudine, dar intre timp am descoperit medicamentele impotriva raului de inaltime si sunt sigur ca la vara, cand voi reveni la Cuzco dupa 15 ani, nimic nu ma va opri sa ma bucur de acest oras superb, catarat si el pe dealuri sterpe, incoronat cu celebra fortareata de la Sacsayuman (da, stiu, I se spune “Sexy Woman” „)). Din pacate, multa lume se grabeste sa o ia la fuga spre Macchu Picchu (e-adevarat, unul dintre cele mai incredibile experiente pe care le-am avut in atatea decenii de calatorii) si nu savureaza Cuzco.

 

 

Tururi organizate

J’Info Tours organizeaza de cativa ani buni o excursie trans-continentala prin America de Sud, acoperind unele dintre cele mai importante obiective ale Americii de Sud din Argentina, Brazilia, Bolivia si Peru. Practic, taie continentul de la est de pe coasta atlantica pana la vest pe coasta pacifica.

Dintre marile metropole, se viziteaza Rio de Janeiro, Buenos Aires si Lima, precum si La Paz (care este capitala alaturi de orasul Sucre).

Principalele obiective vizitate:

Argentina: Buenos Aires si cascada Iguazu (partea argentiniana)

Brazilia: Rio (Corcovado, statuia lui Isus, centrul, stadionul Maracana, chiar si o favela) si cascada Iguazu (partea braziliana)

Bolivia: La Paz, Valea Lunii, Insula Soarelui

Peru: insulele plutioare Uros, Cuzco, Machu Picchu si Lima, optional Nazca si liniile sale.

 

Pretul este de 3643 euro – zbor transcontinental, zboruri de-a latul Americii de Sud, transport cu autocarul (intre La Paz si Cuzco), barca (pe Tititcaca) sau trenul (spre Macchu Picchu), inclusiv toate taxele aeroportuare, 16 nopti de cazare in hoteluri de 3 stele (inclusiv mic dejun), intrari la Machu Picchu si Iguazu si tururi in principalele orase.

Citeste aici toate amanuntele –––> Circuit America de Sud

 

Imagini America de Sud

01. Copacabana

Panorama Copacabanei este greu de uitat

02. Panorama Rio

Statuia lui Isus nu e chiar o minune, dar panorama orasului, este !

03. Boca

Boca, cartierul colorat din Buenos Aires

04. Teatro Colon

Teatrul Colon

05. Catedrala Lima

Catedrala din Lima

06. Muzeul Larco - Lima

Cel mai fain muzeu din Lima – Larco

07. Plaza de Armas, centrul din Cuzco

Plaza de Armas – centrul orasului Cuzco… In fata catedralei, flutura steagul Republicii Peru si a Imperiului Incas


08. Procesiune Cuzco

Procesiune pe strazile din Cuzco

Categorii:
America de Sud

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest