Am plecat din Purcari destul de trist. Voiam sa mai stau. Dar mai aveam inca doua zile pline si erau si cele mai lungi… avem de zdronganit vino-mobilul cateva sute bune de kilometri… din coltul sud-estic al Basarabiei de la doi pasi de Limanul Nistrului pana in coltul sud-vestic, la doi pasi de Galati, apoi in capitala Nordului, la Balti, si apoi in spatele liniilor inamice, la Tiraspol… Ufff… ce demonstratie de forta. Si problema e ca Basarabia are niste drumuri… Hai sa lamuresc si cum e cu soselele basarabene. La prima vedere, nu arata rau. Acum 10 ani, erau pline de cratere selenare, acum nu am prea vazut gropi, mai deloc, poate crapaturi, dar nu gropane. In schimb, sunt construite dintr-un material dur, lipseste acel strat de asfalt care face drumul mai “moale”… acum conduci pe betoane… asa ca nu pot sa zic ca, daca veti conduce in Basarabia, va veti lasa rotile pe cine stie ce coclauri, nu pot zice asta, dar amortizoarele trebuie sa fie serioase.
Inceputul in tromba ne este intrerupt de o patrula a Politiei rutiere. Cum nu e cine stie ce trafic, politistii moldoveni se cam plictisesc si opresc masina intr-o veselie. Acum fiind rutiera plina cu atatia bloggeri influenti, nu s-a intamplat nimic, dar presupun ca ii intereseaza si pe ei o maslina, o atentie. O luam apoi de-a latul Basarabiei, trecand razant pe langa granita ucraineana trasata de mintea diabolica a lui Stalin si de cea tremurata de votca al lui Hrusciov prin sudul Basarabiei… La un moment, chiar mi-a intrat reteaua ucraineana MTS pe telefonul mobil…! In fine, dupa ce facem o oprire in orasul Cimislia, locul de bastina al Miei (are rima… Mia din Cimislia :)), intram in mijlocul Gagauziei.
Poate ati auzit de Gagauzia, dar sa mai povestesc un pic. Gagauzii sunt un popor turcic ce s-au asezat in sudul Basarabiei pe vremea cand sudul Basarabiei s-a aflat sub ocupatie otomana (1484-1812). Este neclara originea lor, sunt cel putin 21 de teorii care sa le explice existenta – cele mai populare spun ca sunt parte din turcii seleucizi (cei care au trait in Anatolia inaintea otomanilor), bulgari turcizati, bulgari ramasi in sudul Basarabiei si Dobrogea in timpul migratiei lui Asparuh din Caucaz spre Balcani sau chiar si urmasii pecenegilor. Se pare ca gagauzii provin, de fapt, din actual Bulgarie, fiind mutati aici dupa razboiul din 1806-1812, in urma caruia Rusia tarista a ocupat Basarabia. Tatarii care traiau in sudul Basarabiei au fost mutati de rusi in Crimeea sau au fugit dincolo de Dunare, in Dobrogea inca otomana, iar gagauzii au fost transplantati in sudul Basarabiei. De ce au ajuns aici? Pentru ca sunt ortodocsi, sunt singurii turci (sau turcofoni) de religie ortodoxa si evident ca asta nu le-a picat bine niciodata fratilor lor musulmani. Gagauzii (alaturi de bulgari) au fost colonizati in Basarabia de Sud si langa Prut, iar nemti au fost adusi pe Nistru.
In timpul prabusirii URSS si al razboiului ruso-roman din 1992 de la Nistru, gagauzii au tinut partea transnistrenilor, dar si a pucistilor anti-Gorbaciov de la Moscova. In 1994, au primit insa dreptul la o unitate autonoma in cadrul Republicii Moldova si dreptul de succesiune in cazul in care Moldova se uneste cu Patria-Mama Romania. Astazi, Gagauzia are un soi de parlament, un baskan (guvernator) ales de acest pseudo-parlament numit “Adunarea Poporului”. Daca, in Moldova, romana este unica limba oficiala de stat, in Gagauzia sunt trei limbi – rusa, gagauza si romana. Gagauza este vorbita de o minoritate a gagauzilor in viata de zi cu zi care vorbesc rusa. Gagauzii nu dispun de o elita intelectuala si ca urmare, desi gagauzii reprezinta 82% din populatia regiunii, foarte putini vorbesc gagauza si prefera rusa.
De fapt, intrarea in Gagauzia a dus la schimbari notabile – soselele au inceput sa aiba cratere, blocurile semanau cu cele din Somalia, iar toate inscrisurile (exceptandu-l pe cel de la intrarea in regiune) erau in rusa. Chiar si militianul care ne-a oprit sa se uite in acte nu vorbea decat ruseste, desi ai nostri au insistat sa vorbeasca in romana.
In fine, ajungem intr-un sat gagauz unde urmeaza sa ne intalnim cu gazdele noastre de la crama Tiganesti. Si cum avem putin de asteptat, sarim din rutiera pentru o gura de aer proaspat si soare… Si, evident, sa pozam indicatoarele contradictorii… unul da orasul Cantemir 16 km, altul (de langa el) ne promite ca dupa 25 km ajungem in localitatea care poarta numele a trei domnitori moldoveni :). Daca o iei la stanga, spre Comrat, capitala Gagauziei, iti trebuie ori 25, ori 30 km. La alegere :).
In fine, apar si gazdele noastre, simpatica familie Dulgher, cu doua masini de teren. Mai intai, ne invita sa vedem podgoriile si accesul e greu, nu putem intra cu microbuzul. Asa ca ne inghesuim toti 12 in cele doua masini… unii in portbagaj, altii claie peste gramada… si plecam in safari moldovenesc peste dealuri, pe drumuri de tara, dar admirand (cine poate) un peisaj idilic… La fel de idilice sunt si campurile verzi de vita-de-vie cat vezi cu ochii… Iubesc podgoriile care imbraca dealurile, arata asa de bine…
Pana la urma, revenim din nou in jeepuri si plecam spre fabrica de vin a celor de la Tiganca, detinuta de familia Dulgher. Fabrica de la Tiganca a aparut si ea in anii ’50 cand autoritatile sovietice au gasit de cuviinta ca destinul Basarabiei este sa devina producator de vin. Familia Dulgher a preluat vechea fabrica in 1997 si a investit in ceva retehnologizare. Nu arata tatza de matza ca celelalte, dar vinurile sunt de calitate si se vede si aici ca patronii si angajatii tin la calitate. Evident ca au tancuri de inox, dar am vazut si niste tancuri imense din lemn peste care a fost o experienta deosebita sa calc… evident pe niste poduri suspendate :). Filosofia celor de la Tiganca a fost ca nu e cazul ca fabrica sa fie super-tehnologizata, operata de doi oameni care apasa butoane, unele vinuri sunt facute dupa metode vechi, artizanale, unde se vede mana omului…
Familia Dulgher nu a investit doar in vin, ci si in produse din carne. Are o fabrica de carne si un magazin gourmet in Chisinau, unde poti gasi produse de carne si vin. Si daca eram la vinul de Tiganca acasa, in schimb, carnea a fost adusa direct de la Chisinau impreuna cu maestrul macelar, iar masa s-a transformat intr-un gratar la iarba verde… ma rog, carnea si carnatii au sfarait pe gratar, dar noi am fost invitati inauntru in sala de degustare.
“Care e cel mai batran dintre voi? In ce an e nascut” ne intreaba gazda. Sar imediat. 1972! Bine, o sa aducem vin din 1972. E pe naiba, ieri am baut la Purcari vin de 1984, pe la Milestii Mici testasem recolta radioactiva de 1986, nu cred ca gazdele de la Tiganca sa aduca un vin inca si mai vechi. Ei bine, au adus… acum nu bag mana in foc ca era din 1972, dar sigur era vechi… Erau vreo trei sticle din acelea de care am vazut prin tezaurele de la Cricova sau Purcari, fara eticheta, dar vechi. Si ma simt mai bine daca eu cred ca vinul este totusi din 1972…
Mancarea a fost buna, carnatii cam condimentati pentru gustul meu care uraste condimentele, dar vinul a fost excelent. Principala gama se numeste… Gitana. De unde si pana unde numele asta… pai de la Tiganca. Doar nu era sa-i zica Tiganca Wine. Asa a aparut varianta mai hispanizata a numelui – Gitana Winery si vinurile Gitana. “Ati avut probleme in strainatate, ca tiganii nu sunt prea iubiti pe mai nicaieri”. “Da’ de unde”, zice Lilia, “nu a fost nicio problema, dimpotriva, numele a atras”… In ultima instanta chiar si Shakira are un cantec numit Gitana.
Si celelalte marci au niste povesti faine… Unul dintre vinuri se numeste „La petite Sophie”, iar pe eticheta se afla o mica balerina. Este fiica Liliei Dulgher si asta imi spune multe despre felul cum proprietarii de la Tiganca isi vad businessul… un business de familie, in care vinurile sunt copiii lor. O alta gama – Lupi de la lupii vazuti prin podgorie… Nume fara prea multe cercetari de marketing, ci nume de copii, de intamplari, de povesti…
Aflu ca in afara de obisnuitele soiuri frantuzesti, la Tiganca cresc si soiuri mai exotice – Rara, soiul tipic moldovenesc (intelesesem la Purcari ca ar fi crescut doar acolo, dar se pare ca si aici, la Tiganca) sau Saperavi, celebrul soi de care Georgia e atat de mandra.
Am mai fi stat aici, dar trebuia sa ajungem si pe malurile Prutului, la Bostavan, iar Lena, gazda noastra de la Purcari, venise si aici pentru a ne prezenta cea de a doua mare vinarie din grupul domnului Bostan. Si saraca statea ca pe ghimpi, ca ceasurile erau inaintate, noi nu ne prea dam dusi si mai era mult de mers pana pe malurile Prutului, la doi pasi de Galati.
Pana la urma, cu chiu si vai, cu cadouri in vinuri si struguri, am plecat spre Bostavan. Cu ocazia asta am trecut prin capitala sudului, orasul Cahul, un nume exotic, turco-tataresc… de fapt, numele originar al orasului a fost Frumoasa (cum o spun documentele de la 1716) sau Scheia, nume inregistrat pe vremea lui Stefan cel Mare. Ma rog, Cahulul nu mai e asa de frumos, asa ca am trecut in viteza si ne-am apropiat de Bostavan, de unde se vedea Romania si batea si Vodafonul :).
Am ajuns spre apus la Bostavan si, dupa acelasi scenariu ca la Purcari cu o seara inainte, am luat-o in viteza spre podgorie unde ne astepta un soi de foisor de unde sa aruncam o privire asupra oceanului verde de vita-de-vie… Cu 24 de ore inainte aruncasem o privire spre Nistru, acum Prutul se vedea in departare, iar lunca Prutului care dadea spre lacul Brates parea o adevarata Delta a Dunarii pentru Republica Moldova… se pare ca versurile lui Tudor Gheorghe se potrivesc aici… „Delta daca nu aveau, lunca Prutului Delta o faceam”… la cativa kilometri mai la sud, la Giurgiulesti, Moldova are iesire la Dunare. Fix 480 de metri de Dunare. Aici, pe 480 de metri, Moldova si-a construit un port… Basarabia a avut atat de multa mare si Dunare, furata de rusi si data ucrainenilor…
Ajungem si la fabrica. E ditamai combinatul, o fabrica-corporatie. Si este singura pe care o prindem in plin proces de productie… camioane Kamaz aduc strugurii care sunt basculati in tancuri imense unde vor fi striviti pentru a incepe fermentatia, iar liniile de imbuteliere lucreaza desi este vineri seara tarziu… Totul este automatizat, doar niste femei care isi cam strica ochii incercand sa prinda orice impuritate cat de mica… Alte femei invelesc niste sticle intr-un ambalaj special. Imi cer sa le pozez. Le pozez, iar ele rad cu gura pana la urechi… Vinul inseamna veselie. Pacat ca nu canta ca la Crocmaz, dar veselia pare sa fie la ea acasa. Cand le zic ca sunt din Romania, imediat se si vad pe ecranele televizoarelor „la Pro TV, la TVR 2” :).
Urmeaza degustarea combinata cu o prezentare de marketing. Daca, la Purcari, Victor Bostan a fost maestrul de ceremonii, aici e Lena, PR-ista roscata, la butoane… Si Lena e de-a mea… dupa cateva zile in care am auzit romaneste cu ceva cuvinte rusesti pe ici, pe colo (nu asa de mult ca acum 10 ani, romana vorbita in Basarabia este mult mai filtrata de rusisme), Lena vorbeste dulcele grai romglez, corporatist de Bucuresti :). Cool! Iar prezentarea imi demonstreaza ca marketingul la Purcari-Bostavan nu se face la inspiratie (care, uneori, functioneaza, dar cu ceva noroc), ci chiar profesionist… Marcile Bostavan au pozitionari clare, campanii de comunicare distincte cu focus pe un target sau altul. Iaca, am dat-o si eu pe romgleza… Oricum, foarte tare! Ideea centrala este „Gusta. Iubeste”… imi suna cunoscut, dar nu mai stiu de unde.
Si dupa ce gustaram ceva, urma lungul drum spre Chisinau… Aproape 200 km, mai bine de 3 ore. In planul initial urma sa dormim undeva intre Cahul si Chisinau, dar urma sa ne trezim pe la 5 dimineata pentru ca trebuie sa fim la 9 punct in Balti. Si maine mai e si Transnistria, aventura pe care o asteptam cu totii (sau, ma rog, aproape toti). Asa ca decidem ca vom trage pana la Chisinau si a doua zi ne vedem la gara la ora 7… Vom ajunge in jur de 1 noaptea la Chisinau…
Si, intr-adevar, urmeaza un drum lung, in care Mitea, soferul, a tras zdravan sa ajungem mai repede. Unii au adormit, altii au cantat, iar Eugen si Victor au oferit un concert in duet, trecand prin toate hiturile din ultimii 30 de ani ai Rusiei, Moldovei si Romaniei… de la Dan Spataru la Alla Pugaciova trecand pe la Sofia Rotaru, Gica Petrescu, Sofia Vicoveanca si „Treceti batalioane romane Carpatii”… Si atunci, am realizat ca nu stiu melodia de la „Aseara la Prut, razboiul a inceput”, cantecul de lupta din iunie 1941 cand trecuram Prutul…
Am ajuns cam zombi intr-un Chisinau complet adormit. Atat eu, cat si gazda mea Grigore am fost de o eficienta rara… de la intrarea pe usa, in 10 minute dormeam dusi… spalati, schimbati, mancati… la ce mai trebuie mancare cand, peste tot unde ne ducem, gazdele noastre pregatesc mese ca de nunta :).
De la Nistru pan’la Prut
Pe drumurile Moldovei
Unii inca se resimt… sau se pregatesc de inca o tura de degustari ? 🙂
Si am ajuns la Cimislia… de acolo de unde e Mia 🙂
Deci, cati km ori fi pana la Comrat si Cantemir ? 🙂
Mia – fashion designer sau gata de o crima ?
Din microbuz in masina de teren. Om intra toti ?
Pana la urma, ne descurcam noi…
Mai prin portbagaj
Asa ca o luam intr-o partida de safari moldovenesc
Iar cand oprim, parca cineva apasa butonul eject 🙂
Cu Viorica in podgorie 🙂
Frumoasa e tara Moldovei…
Din nou, safari prin podgorii
Pana ajungem la Gitana Winery… unde biata Lena sta ca pe ghimpi, dornica sa ne aduca cat mai repede la Bostavan
Dar pana atunci, avem de vizitat… si pentru prima oara, nu mai vad nelipsitele tancuri de inox, ci unele din lemn. Cool !
Isus a umblat pe apa. Eu pe vin 🙂
Killer si victima 🙂
Wow – la Tiganesti, se produce saperavi, celebrul soi de vin georgian !
Si in timp ce noi ne plimbam prin vinarie, in curte se perpelesc friptanele
Gitana Winery si Lupi – mandria celor de la Tiganesti
Si iata si vinul „La petite Sophie”, botezat dupa fiica Liliei Dulgher
Cica vinul asta e de cand m-am nascut eu !
In schimb, carnatii cert nu !
Si poza de grup… alaturi de noi, a venit si unul dintre sponsori, directorul general de la compania de petrol Bemol
Alex, Lilia, Mia si subsemnatul
In fine, la drum spre Bostavan… e momentul pentru somn de voie… cam zdruncinat, dar asta e
In fine, la Bostavan, in coltul sud-estic al Republicii Moldova… la doi pasi de Galati
Cat vezi cu ochii, numai vita-de-vie
Lena, gazda la Purcari ieri, gazda la Bostavan azi… S-o fi saturat de cei 12 bloggeri de pe drumul vinului ?
Asta este Drumul Vinului ….
La Bostavan, desi vineri seara, se lucreaza din plin
iar strugurii proaspat culesi se duc direct la macerare
Cum poti sa stai cu ochii in neon…
Ce nu e bun, out ! Nu se discuta !
Unele sticle primesc o atentie speciala… si un pachet mai cu staif
Echipa de soc de la Bostavan, gata de degustare
Gata de lupta !
Si incepu Lena prezentarea
Cu niste branduri bine creionate
Dar la sfarsit, tot au trebuit sa treaca testul de calitate !
Care a trecut cu mare succes 🙂
„In timpul prabusirii URSS si al razboiului ruso-roman din 1992 de la Nistru, gagauzii au tinut partea transnistrenilor”.Cind a fost Romania in razboi cu Rusia ?
1992: http://en.wikipedia.org/wiki/War_of_Transnistria
Salut, am gasit pe aceasta pagina o referinta la cantecul „Aseara la Prut”. Am rugamintea, daca stii versurile, am pe cineva care stie melodia si poate iese de un mic video. Multumesc, Adrian.
Aseara, la Prut,
Razboiu-a-nceput
Romanii trec dincolo iara
Sa ia inapoi
Prin spada si scut
Mosia pierduta asta-vara
[…] sursa: zf.rosursa foto: imperatortravel.ro […]