Cand am intrat la micul dejun, parca trecuse o zi intreaga. Normal, ma trezisem la 3 si ceva dimineata (a doua zi consecutiv) si traisem experienta destul de emotionala a zborului cu balonul peste Cappadocia. Dar zborul nu reprezenta finalul zilei. Ziua de fapt incepea, iar cand am pus mana sa citesc programul, am realizat ca va urma o zi lunga. Foarte frumos! A aparut si ghidul care ne va plimba in urmatoarele trei zile, Mr. Omer cu o engleza foarte buna, aproape impecabila, ne-am urcat in autocar si am pornit la drum.

Oamenii au fost intotdeauna fascinati de stanci cu forme ciudate pe care unii le cred antropomorfe sau zoomorfe. Cu secole in urma, oamenii se prosternau in fata acestor stanci, crezand ca se prosterneaza in fata zeilor. In zilele noastre, se prosterneaza pentru a prinde un unghi mai bun pentru poza care trebuie sa fie pusa in cateva ore pe Facebook J. Primul stop a fost intr-un astfel de loc, numit Devrent sau Valea Imaginatiei. Si, intr-adevar, stand in fata unor astfel de stanci, poti sa-ti imaginezi orice. Omer ne intreaba ce ne sugereaza o formatiune din aceasta geologica ciudata… eu imediat am spus ca e o gaina stand pe ou. Altii au vazut in stanca o camila. Probabil, altii ar fi zis ca e un OZN care reconfirma tezele paleoastronauticii. Ce e cert este ca am luat-o la fuga pe dealul Devrent, printre stanci care mai de care mai hazoase… daca iti puneai mintea la contributie.

Regiunea Cappadocia a fost o regiune vulcanica. Acum milioane si milioane de ani, fumegau vulcanii (pe unii ii mai vezi si azi, dar sunt stinsi de mult), aruncand nu numai lava (de unde si faptul ca aceasta regiune este foarte roditoare), ci si mult praf. Praful acesta s-a asezat si impreuna cu diverse roci aruncate de asemenea de vulcani, modelate apoi de vant, ploaie si zapada (ninge zdravan in Cappadocia, podisul are vreo 1.100 de metri) au creat aceste stanci ciudate. In mod cert, cunoasteti Babele. Sunt doar 4 stanci cu o palarie pe “cap”. Ei bine, aici la Devrent sunt sute si sute de stanci cu forme ciudate care parca toate se cer admirate si “definite” drept animale, oameni etc.

Dupa ce am topait prin stanci, am plecat mai departe spre Muzeul Zelve. Inainte de a pleca spre Cappadocia, in ultima seara, am cumparat capitolul Cappadocia din ghidul Lonely Planet si, citindu-l, Zelve nu parea sa fie cine stie ce monument care merita vizitat – erau doar cateva randuri care il descriau si cam atat… Nimic excitant. Ei bine, de data asta Lonely Planet nu a avut dreptate – Zelve a fost unul dintre cele mai faine locuri pe care le-am vazut in Cappadocia.

Zelve este un fost oras sapat in stanca. Timp de secole, aici au trait generatii intregi de oameni care si-au amenajat dormitoarele, bucatariile si bisericile in stanca (se pare ca astea erau cele trei mari tipuri de cladiri). Pesterile din Zelve au fost locuite pana relativ recent, mai precis pana in 1952 cand oamenii pesterilor au fost mutati intr-un sat alaturat, construit de guvern numit Yeni Zelve (Noul Zelve), iar vechiul oras transformat in muzeu. Am luat la pas Zelve, de-a lungul unei vai secate, uitandu-ma la stancile maiestuoase din stanga si dreapta, gaurite ca un svaiter. Imi inchipui oamenii care viermuiau pe aici. Majoritatea erau crestini ortodocsi alungati aici de navalirile arabilor si persilor din secolele primului mileniu, asa ca am descoperit cateva biserici. Zona a atins apogeul in timpul iconoclasmului, o miscare religioasa la moda in Imperiul Bizantin care interzicea cultul icoanelor si reprezentarea umana in biserici (adica exact ca si musulmanii). Bisericile erau ornate doar cu simboluri cum ar fi crucea… Omer ne-a aratat o cruce rosie desenata pe tavanul unei pesteri… acea cruce e acolo de mai bine de un mileniu.

Tot in Zelve, am descoperit si o moschee, partial sapata in stanca, cu o parte, construita, iesind din stanca, cu minaret, cu tot ce trebuie. E o dovada ca aici, la Zelve, intr-o anumita perioada, au trait alaturi si crestini, si musulmani. O alta biserica era la doi pasi.

Urmatorul stop la Pasabaglari, un nume imposibil de retinut, dar unde am descoperit o alta colectie de stanci modelate de vant, avand forma de “fairy chimney” sau hornuri. Sunt niste stanci inalte si zvelte de vreo 10–15 metri, iar in varf poarta tot soiul de forme de caciuli si cusme. Exista un tur printre ele, dar am preferat sa ma sui pe un deal de langa pentru a le admira de sus. Pe jos, un mic circ turistic, cu camile, dulciuri si suc de rodii. Aha, asta nu mai e circ. E pacat de la Allah sa te duci in Turcia si sa nu bei multe sucuri de rodii.

Oprirea printre stancile cu cusmi nu a fost prea lunga, urma sa ajungem intr-un orasel strabatut de Raul Rosu numit Avanos. Traditia din Avanos este olaritul, iar pana ca turistii sa dea navala, localnicii din Avanos dadeau ei navala la Stambul pentru a-si vinde oalele.  Materia prima, procurata din lunca Raului Rosu, se pare ca e una dintre cele mai bune, iar produsele scoase din mainile artizanilor locali sunt cu adevarat deosebite. Autocarul a oprit la un astfel de aterlier de olarit-magazin  si a urmat un tur chiar haios… Atelierul, evident, sapat in pamant parca pentru a respecta traditia troglodita a Cappadociei. Iar la finalul turului, am asistat si la procesul putin straniu al olaritului – roata olarului aici este pusa in miscare de o lovitura de picior, ca un sut cu exteriorul (probabil, olarii de aici sunt foarte buni la executarea loviturilor libere), in timp ce mainile creeaza cine stie ce oala. Am remarcat aici o ulcica avand o forma ciudata, cu o gaura mare in mijloc. Am aflat ca este o forma speciala din vremea hititilor (populatie care a creat un mare imperiu in Cappadocia, candva pana in jurul anului 1100 i.Hr). Hititii sunt faimosi pentru ca au semnat primul tratat de pace din lume cu egiptenii faraonului Ramses II. In anul 1274 i.Hr, trupele hitite s-au ciocnit de trupele egiptene in batalia de la Kadesh, o batalie epocala (au participat circa 40.000 de oameni), dar care s-a terminat remiza… nici hititii, nici egiptenii nu au putut fi invingatori. Asa ca Ramses II si regele hittit Muwatalli au semnat primul tratat de pace din istoria omenirii, evident, taiat in piatra. Tratatul se pastreaza la Muzeul Arheologic de la Istanbul.

In fine, cea mai haioasa parte a opririi la olari a fost cand Ramona si-a pus o pijama peste pantaloni (sa nu se murdareasca) si a avut o tentativa (relativ reusita) de a face o oala si apoi dupa turul de rigoare prin magazine (mamaaaaa, aici am descoperit cu adevarat ca, la Avanos, olaritul este o arta in toata puterea cuvantului).

Ultima oprire a zilei a fost la Goreme Open Air Museum, sau Muzeul in Aer Liber Goreme. Numele nu spune insa nimic. Absolut nimic. Aici se afla de fapt una dintre cele mai spectaculoase manastiri crestin-ortodoxe pe care le-am vazut vreodata. Toate, absolut toate bisericile au fost sapate in stanca prin largirea si configurarea pesterilor, si marea majoritate au niste picturi murale de-a dreptul incredibile. Am intrat dintr-o biserica in alta cu gura cascata. Nu m-a speriat nici rapaiala cu grindina care a lovit Goreme la un moment dat (pentru nu mai mult de 15 minute insa). Numele de Open Air Museum este doar “politically correct” intr-o tara musulmana, dar care, dupa ce a “purificat” comunitatea si urmele religioase ale crestinilor, au descoperit ca aceste urme pot aduce foarte multi bani si le-au pus in valoare in ultimele decenii. Numele oficial al Catedralei Sfanta Sofia din Constantinopol este de asemenea “Muzeul Sf. Sofia”. Nu inteleg de ce se feresc, pentru ca aici, in Cappadocia, singurii crestini sunt turistii… nu mai e nici urma de localnic.

In fine, m-am catarat pe scari, am intrat in adancul pietrelor si am descoperit fresce absolut uluitoare. Comunitatea calugareasca de aici a inceput sa se formeze in vremea sfantului Vasile din Cesareea (actualul Kayseri). Manastirea din Goreme a trecut si prin perioada iconoclasta, dar frescele au fost pictate dupa ce acest iures iconoclast a trecut, deci undeva pe la inceputul mileniului II. Frescele au fost deteriorate de-a lungul secolelor si mai ales dupa schimbul de populatie din 1923–1924 cand grecii cappadocieni au fost stramutati in Grecia, iar in urma lor turcii s-au razbunat pe fresce. Cand turismul a inceput sa para interesant, restaurarea a inceput, iar astazi unele biserici arata ca acum 1.000 de ani. Cea mai impresionanta este asa-numita Biserica Intunecata – Dark Church (folosita ca porumbar pana in anii ’50) care a fost complet restaurata si pentru vizitarea careia mai trebuie platita o taxa suplimentara de 12 lire (4 euro)  care merita cu varf si indesat.

Pe drumul spre Urgup am mai oprit pentru o panorama asupra unor noi stanci ciudate, si acolo, stand pe o banca si uitandu-ma spre Goreme, am realizat cate multe lucruri vazusem intr-o singura zi… Practic, trecusem in revista istoria de cateva milenii a Cappadociei – de la olaritul hitit la comunitatile crestine troglodite… Urma, evident, sa nu ratam cultura actuala a regiunii – turceasca.

Si asta urma s-o descoperim din plin la Turkish Night, un spectacol remarcabil de dans si cantec pe parcursul a vreo doua ore si jumatate (evident, am avut parte si de munti de mancare si rauri de bautura). Dar ceea ce m-a impresionat au fost dansurile folclorice turcesti, extrem de animate, precum si rezistenta dansatorilor si dansatoarelor care au jucat draceste timp de aproape doua ore… Doar 10 minute de pauza, timp in care de abia de isi schimbau costumele, trecand de la o regiune folclorica la alta. Norocul lor a fost ca, la un moment dat, a venit si o dansatoare din buric care a antrenat multimea prin miscari unduitoare din fund :). Initial, cand am vazut-o incaltata in niste pantofi cu un toc inalt, am zis ca nu va fi cine stie ce – o dansatoare din buric autentica danseaza desculta, nu pe toace… Dar show-ul ei a fost magistral… iar atunci cand a selectionat mai multi spectatori din tribuna, chiar am ras cu lacrimi.

Desi e destul de scump – 45 de euro (masa inclusa, bauturi nelimitat), Turkish Night si-a meritat banii. Si inca imi mai rasuna in timpane tobele si instrumentele de suflat.

Am cazut lat in pat la hotel. Fusese o zi minunata, dar grea. Dar ce conteaza, d-aia am venit in Cappadocia, pentru a o descoperi. Si, desi venisem pentru baloane, am descoperit o varietate mare de locuri de vazut si experiente de trait… si, mai ales pentru mine, istorie mai putin cunoscuta de descoperit.

Nota: Am fost in Cappadocia intr-o excursie din seria “Haideti cu Imperator in …” impreuna cu 17 cititori ai blogului. Excursia a fost organizata cu ajutorul Explore Travel care mai ofera inca o tura similara in Cappadocia in weekendul lung de Rusalii. Citeste amanuntele aici.

Imagini Cappadocia

Am pornit printr-un peisaj cu adevarat spectaculos

Devrent sau Valea Imaginatiei

Un peisaj incredibil

La Zelve… in acele gauri au locuit oameni pana in anii 50 !

Aici a fost o biserica

Un bloc al antichitatii 🙂 Plin cu apartamente si bucatarii comune

La doi pasi de biserica, o moschee, simbol al tolerantei religioase din Zelve

In interiorul moscheeii, mihrab-ul indica directia Meccai

Asta e chiar un cartier intreg !

O oprire la Pasabaglari

Ciupercute din piatra 🙂

Un pui de camila in centrul atentiei

Din nou, la drum printr-un peisaj pitoresc

In Avanos, acest Horezu al Cappadociei, la intrarea in Sultan’s

Oamenii lucreaza de zor

Aceasta oala de forma ciudata provine din perioada hittita si era folosita pentru turnarea vinului in ceremoniale religioase

Demonstratii de olarit

Brusc, a aparut si un invatacel 🙂

Trebuie sa recunosc ca ceramica de Avanos este foarte frumoasa !

Goreme, orasul dintre stanci

Un bloc de locuinte ? Nu, era o manastire de maici !

La intrarea intr-una din faimoasele biserici din Goreme

 Si se pusa si pe o grindina !

Dar dupa 20 de minute de ploaie violenta a aparut din nou soarele !

O alta biserica din complexul monastic din Goreme

O manastire cu adevarat unica… peste tot, sunt capele si biserici sapate in stanca vulcanica

Aici, era sala de mese !

Dark Church, biserica cu picturi restaurate

Privirea panoramica asupra manastirii

Frescele dintr-o biserica unde aveam voie sa pozez

La revedere, Goreme !

Unul din numeroasele panorame splendide din Cappadocia

Orasul Goreme… rasarit printre stanci, cu locuinte in stanci

 Seara de show la Turkish Night

„Tribunele” pline de mancare si bautura 🙂

Si incepu show-ul… mai intai cu o nunta 🙂

iar fetele si baietii astia au dansat cam vreo 2 ore

in tot soiul de costume populare

Am avut si o dansatoare din buric

Foarte flexibila 🙂

Cu dansatori din audienta

 Iar la final, nu a lipsit intonarea imnului national al Turciei !