Calatorie in Afghanistan (ep. 1). Cum am trecut granita din Pakistan si am ajuns la Kabul

Tanc sovietic in Afghanistan. Nu departe de granita cu Pakistan

Am povestit in articolul precedent mai multe despre Afghanistan, despre motivele care m-au facut sa vreau sa merg in Afghanistan si mai multe informatii logistice. In continuare, planul meu este sa public un soi de jurnal de bord, un jurnal a ce am vazut, ce am simtit si evident perspective istorice si ale situatiei actuale din aceasta tara faimoasa, dar in realitate prea putin cunoscuta.

Cum am spus, am fost in Afghanistan intr-un tur facut in colaborare cu Explore Travel. Initial am fost 2 saptamani in Pakistan, iar, apoi am plecat 7 in Afghanistan (o parte dintre cei cu care am descoperit Pakistanul, o alta destinatia fabuloasa si putin cunoscuta) – ca sa fie clar de la bun inceput, nu am fost doar barbati, au fost si 2 doamne cu noi – deci 5 barbati si 2 doamne. Viza am luat-o in avans de la Ambasada Afghanistanului la Sofia (da, exista o ambasada afghana in Bulgaria !), dar se poate lua si de la Ambasada Afghanistanului de la Islamabad sau de la consulatele din Dubai sau Peshawar, dar si din alte colturi ale lumii unde exista vreo reprezentanta a Emiratului Islamic. Deoarece Afghanistanul doreste sa promoveze turismul, viza se obtine destul de usor si repede (la noi a durat cateva zile, cu pasapoartele trimise si primite de la Sofia prin curier), dar la Peshawar se obtine in cateva ore, iar la Islamabad intr-o zi (sau chiar ore). Nu stiu pe nimeni care sa fi luat viza de Afghanistan in Dubai, dar am vazut mentionari de la calatori straini ca si acolo se ia destul de repede (1-2 zile, in functie daca nimeresti in weekend).

Planul initial era sa zburam din Islamabad cu compania afghana privata Kam Air, dar zborul a fost anulat. Mai fusese anulat un zbor si cu vreo 2 saptamani inainte, de data asta, am inteles ca motivul a fost ca era fix ziua de Eid al-Fitr (adica este ziua de terminare a Ramadanului, perioada de post a lumii musulmane). Este cumva echivalentul Pastelui la noi – toata lumea se duce acasa la familie unde mananca dupa pofta inimii – este o sarbatoare de familie. Si ca si la noi de Paste, soselele sunt goale, magazinele inchise si cam pustiu pe strazi. Toata lumea acasa si se bucura in familie. Asa ca atunci cand am plecat din fata hotelului Hillview din Islamabad, orasul dormea dus.

In primul rand – costumatia. Pentru mine a fost o premiera pentru ca am decis ca atata timp cat eram in Afghanistan sa ma imbrac in shalwar kameez, imbracamintea specifica pentru subcontinentul indian – este formata dintr-o camasa lunga, lunga, aproape ca o rochie numita si “kurta”, si pantaloni pe dedesupt – am avut 2 variante de pantaloni – una care se trage cu o sfoara pe post de curea (costum cumparat de la Islamabad) si una cu niste pantaloni cu elastic care se pliaza pe burta celui care ii poarta (am primit costumul cadou la Kabul de la ghidul local). Si daca initial mi s-a parut destul de inconfortabila, ulterior, m-am obisnuit si mi-am dat seama de ce miliarde de oameni poarta asa ceva – este destul de racoroasa (daca este facuta din material de calitate, in general, bumbac) si e chiar OK. Pe dedesupt se poarta cu maieu din acela alb chinezesc de 2 lei, iar in mod normal, nu se poarta cu chiloti, dar am sarit totusi peste aceasta regula 😊. Este obligatoriu sa ma imbrac asa ? Nu, nu, este obligatoriu doar sa-ti acoperi orice parte a corpului – pantalonii scurti si tricourile nu sunt chiar acceptati. Dar intr-o tara in care 99% din barbati se imbraca traditional, as arata ca si cum as aparea imbracat in eschimos pe plaja de la Mamaia in plin sezon. Asa ca am decis sa ma confund cu localnicii – mi-am lasat pentru prima oara in viata barba (dupa o luna era destul de mare), am vopsit-o la o frizerie anonima din Islamabad si m-am imbracat in shalwar kameez. Plus vesta de rigoare primita de asemenea cadou si o palarie de lana devenita faimoasa in Occident datorita lui Ahmad Shah Massoud, leul din Panjshir, unul din comandantii de succes al mujahedinilor din razboiul contra rusilor, dar si cel care a rezistat pana la final in fata talibanilor in anii 90. Si am fost perfect integrat – pe strada toata lumea mi s-a adresat in pashtuna, dari sau tajika, iar atunci cand am vizitat Moscheea Albastra din Mazar-e-Sharif, am fost evitat de copiii-cersetori, fiind confundat cu un localnic.

Deci, am plecat in dimineata de Eid din Islamabad. Un zbor de o ora si un pic s-a transformat intr-o tura de aproape o zi – cam atat se face terestru de la Islamabad la Kabul desi nu sunt mai mult de 472 km. Dar punctul de frontiera poate fi o experienta destul de lunga, mai ales daca ajungi intr-o zi lucratoare. Cel putin in cazul nostru, de Eid, granita era pustie. Dar asta n-a ajutat prea mult.

Dupa pozele de rigoare, ne-am imbarcat in microbuz si am plecat spre granita. Soseaua dintre Islamabad si Peshawar, capitala provinciei pakistaneze KPK (prescurtarea vine de la Khyber Pakhtunkhwa, numele provinciei locuite intr-o vasta majoritate de pashtuni) este o autostrada impecabila ca in Europa. Chiar si cu McDonald’s la iesirea din Islamabad. Atat Afghanistanul, cat si Pakistanul sunt state multi-nationale. Principala etnie din Afghanistan sunt pashtunii (vorbesc o limba est-iraniana si seamana foarte mult cu iranienii). Nu este clara care este originea pashtunilor, majoritatea istoricilor considerand ca sunt o combinatie de diverse popoare antice – scitii (care au ajuns si prin partile noastre), bactrienii (popor de limba iranofona traind in nordul Afghanistanului de azi) si heftalitii (popor de limba iraniana provenind probabil din Pamir si care au construit fabuloasele statui si orase din Bamiyan-ul de azi). Exista si o teorie bazata pe folclorul Pashtun ca ar fi de origine … israelita, fiind unul din triburile pierdute ale lui Israel. Studiile de genetica, lingvistica sau documentele istorice contrazic insa teoria care se pare ca ar fi aparut in India secolului XIV. Ce e interesant este ca desi sunt cea mai mare etnie, in Afghanistan, locuiesc doar circa 16 milioane pashtuni (reprezinta circa 40% din populatie, unii zic chiar mai mult), iar majoritatea locuiesc in … Pakistan unde traiesc 40 milioane de pashtuni (aproape 20% din populatie), fiind a doua etnie ca numar dupa punjabi. O situatie similara este si in cazul tadjicilor – desi au un stat al lor, majoritatea locuieste in Afghanistan (15 milioane) fata de doar 8-9 milioane in Tadjikistan. Neoficial, alti 2 milioane ar locui in Uzbekistan (cifrele oficiale indica doar cateva sute de mii), in special in principalele orase istorice Samarkand si Bukhara care au majoritate tadjika.

Dar revenind la drum, dupa impecabila autostrada Islamabad – Peshawar, am intrat prin suburbiile Peshawarului, prin, hai sa-I zicem soseaua de centura care strabate cartierele marelui oras pashtun. Am trecut apoi prin poarta Khyber construita de Pakistan in 1963 care marcheaza intrarea in celebra trecatoare Khyber. Khyber Pass este trecatoarea prin care au trecut de-a lungul istoriei cuceritorii subcontinentului Indian (partial sau total) – fie ca a fost vorba de Alexandru cel Mare, de musulmanii care au fondat sultanatul de Delhi, de Babur, urmasul lui Timur Lenk alungat din Asia Centrala natala, dar care a pus bazele stralucitorului Imperiu Indian al Marilor Moguli, sau chiar de Cirus al Persiei sau Genghis Han care a distrus marile orase ale Afghanistanului de azi.

Legenda spune ca clanul afghan Shinwari care controleaza de secole trecatoarea sunt urmasii macedonenilor lui Alexandru cel Mare ramasi aici pentru a securiza trecatoarea ca o eventuala cale de retragere a armatei lui Alexandru care se indrepta spre India. Si care l-ar astepta pe Alexandru de aproape 2400 ani – acesta s-a retras din India, dar nu pe cale terestra, ci maritima, prin sud, prin Oceanul Indian. Au sau nu au sange macedonean in vine, cert este ca Shinwari sunt cei care au controlat si controleaza trecatoarea si traiesc din “rovinieta”  locala – principalul drum comercial al Asiei Centrale trece pe aici, iar negustorii au avut intotdeauna nevoie de un drum sigur.

Poarta Khyber este de fapt la intrarea in Peshawar in plina campie, de abia dupa vreo 20 km incep sa apara serpentinele, gardate de un numar impresionant de citadele provenind din diverse timpuri istorice. Am oprit la un punct de panorama, aruncand o privire trufasa precum Alexandru, Genghis sau Babur pe vremuri asupra campiei de dedesupt, locul de unde incepe subcontinentul indian…. Doar ca noi nu ne indreptam spre campiile indiene, ci, invers spre muntii Afghanistanului.

Intre Peshawar si Torkham, punctul de frontiera pakistanezo-afghan sunt doar 70 km, dar poti face peste 2 ore – drumul nu e rau, dar plin de serpentine si de locuri care te indeamna sa te opresti. Unul dintre ele este o fosta stupa budista – acum mai bine de un mileniu, intreaga zona era profund budista, iar stupe, rugaciuni scrijelite pe pietre si foste manastiri gasesti prin tot Afghanistanul si Pakistan. Dupa o ultima serpentina, cu drumul rasucindu-se la picioarele unei cazemate, nimerim in ceea ce este unul dintre cele mai faimoase puncte de frontiera din lume – Torkham, granita dintre Afghanistan si Pakistanul, locul prin care au trecut zeci de armate, dar mai recent, mai ales in ultima jumatate de secol, milioane de refugiati in special din Afghanistan.

Stiti poza aceea frumoasa cu fetita afghana refugiata din calea rusilor care a ajuns pe copertile marilor reviste din lume – poza apartine insa National Geographic. Fata aceea cu ochii verzi hipnotizatori care este una dintre cele mai tulburatoare poze ale secolului XX este o refugiata afghani in Pakistan. Sau, ma rog, era atunci, la 12 ani cand a fost fotografiata. O femeie cu o poveste incredibila – nascuta in Afghanistan, maritata la 13 ani (normal, pentru o fata pashtuna), la un an dupa ce a fost fotografiata intr-un camp de refugiati din Pakistan. “Pierduta” si localizata dupa 8 ani inapoi in Afghanistan, a fost “redescoperita” de fotograf in 2002 la 18 ani dupa celebra fotografie. Dupa ce a fost descoperita, National Geographic i-a platit un tratament medical si un pelerinaj la Mecca si apoi iar a “disparut”. A fost arestata in 2016 in Pakistan unde intrase cu documente false – a facut cateva saptamani de inchisoare si expulzata inapoi in Afghanistan. In 2021, cand regimul pro-occidental s-a prabusit, iar mai multe tari occidentale si-au evacuat afghanii cu care colaborasera (inclusiv Romania si-a evacuat afghani “nostrii” prin munti, spre Pakistan si un avion al Armatei Romane i-a evacuat din Islamabad), Sharbat Gula (acesta este numele fetei) a fost evacuata de Italia si de atunci traieste in peninsula.

Mi-am adus aminte de “fetita afghana” pentru ca am vazut peste tot in zona pashtuna ochi verzi fosforescenti ca ai ei. Dar eu cautam altceva, cautam ochi violeti. Da, ca aceia ai lui Elizabeth Taylor. Exista mai multi afghani cu ochi violeti, am vazut o fetita de varsta scolara in Iran – era refugiata afghana in Iran (Iranul a adapostit mai bine de 10 milioane refugiati afghani de-a lungul timpului, acum adapostind 3 milioane de refugiati, fiind tara care a primit si a intretinut cel mai mare numar de refugiati din istorie – pe langa afghani, Iranul a primit milioane de irakieni si kurzi), iar ochiii ei m-au vrajit. Din pacate, nu sunt fotograf si nu am facut o poza la fel de buna si faimoasa ca cea al lui Sharbat Gula, dar am cautat ochi violeti acum in Afghanistan. Nu am gasit, mai trebuie sa mai merg odata…

Ajungem asadar in Torkham. Este o granita de un haos greu de descris pe partea pakistaneza, unde statul construieste un punct de frontiera mandru, demn de un stat care se doreste modern. Dar care acum e doar un santier care pare abandonat. Am ajuns insa intr-o zi speciala – cum ziceam, era Eid-ul si toti erau la casele lor. In mod normal, ar fi fost mii de oameni aici – TIR-uri cu marfuri (Torkham este principalul punct de frontiera comerciala dinspre Kabul), refugiati, calatori.

Pakistanul se confrunta de vreo 2 ani de zile de o crestere exponentiala a atacurilor teroriste TTP (Tehrik e-Taliban Pakistan), miscarea talibana din Pakistan care loveste in special in zona pashtuna – in KPK. TTP este o structura paralela cu cea a talibanilor afghani, dar intre care exista o evidenta colaborare. TTP a sprijinit talibanii afghanii in razboiul contra americanilor, iar astazi TTP are baze de sustinere pe teritoriul afghan. Jocul geopolitic de astazi este ca talibanii afghani sunt clar anti-Pakistan, desi miscarea lor a fost fondata de ISI – Inter-Services Intelligence, faimoasele servicii secrete pakistaneze. Odata ce talibanii (care sunt in proportie de 95% pashtuni) au ajuns la putere in Afghanistan, relatiile cu vechiul lor sponsor, Pakistanul s-au inrautatit enorm. Talibanii nu sunt implicati in islamul international, nu sunt implicati in atacuri in Yemen, Sahara sau Europa Occidentala, acolo actioneaza alte organizatii islamice, ideologia lor este o combinatie de islam “renascut” de scoala Deobandi (o doctrina aparuta in madrasele din India de azi care are 3 directii simple – promovarea islamului in viata publica si privata, eliberarea de sub colonistii straini si de dictaturi si ducerea unei vieti simple dedicate muncii) si nationalism pashtun – asa ca actioneaza doar in zona pashtuna – Afghanistan, si, ati ghicit, vestul Pakistanului de majoritate pashtuna. Asa ca este natural prin prisma ideologica, sa vada Pakistanul drept un dusman si sa promoveze un stat pashtun reunificat sub egida Afghanistanului. Iar in jocurile de azi, cel mai important prieten al Afghanistanului este … India. India doreste un aliat aflat in spatele Pakistanului, iar Emiratul Islamic doreste relatii si recunoastere internationala. Sigur, marea lor problema este faptul ca Afghanistanul nu are acces la mare (Oceanul Indian), dar in regiunea dintre Afghanistan si mare actioneaza o armata de eliberare a Balucistanului (provincia cu aceast nume din Pakistan care se afla intre Iran, Afghanistan si Oceanul Indian este locuita de o populatie de limba vest-iraniana, ati ghicit, apropiata de pashtuna). Balucistanul este de asemenea si tinta Chinei care controleaza economic si din ce in ce mai mult politic Pakistanul pentru a avea un debuseu economic, si la un moment dat si militar la Oceanul Indian… iar actuala resetare internationala indica o aparent imposibila apropiere SUA – talibani – India in fata binomului Pakistan – China. Colaborarea americano-talibana a fost evidenta in sprijinul acordat logistic si informational dat de americani talibanilor in razboiul lor contra IS-Khorasan, miscare internationala pan-islamica ce urmareste crearea unui Califat unic din Sahara pana in India, in schimb, talibanii s-au uitat in alta parte in 2022 cand americanii au lovit cu o drona in centrul Kabulului, ucigandu-l pe adjunctul lui Ossama bin Laden si urmasul sau la conducerea Al-Qaeda, egipteanul Ayman Al-Zawahiri, lovitura care probabil a pus capat Al-Qaeda pentru totdeauna.

Ei bine, in razboiul acesta Pakistan – Afghanistan (evident, afghanii sustin ca nu au nici o legatura cu TTP, iar Pakistanul ii acuza pentru sprijinirea atat a TTP, cat si a miscarii baluce), multa lume civila sufera. Destul de des, granita de la Torkham este inchisa de pakistanezi, blocand astfel o buna parte din comertul extern afghan, iar in 2023, Pakistanul a decis sa expulzeze numerosi refugiati afghani aflati pe teritoriul lor, unii inca din vremea razboiului din anii 80 contra rusilor. Pakistanul a inceput sa expulzeze afghani cu incepere din toamna lui 2023 si pana acum au expulzat mai bine de jumatate de million de afghani (dintr-un numar total de 1,7 milioane aflati pe lista refugiatilor fara acte valabile), iar acestia sunt expediati acasa prin granita Torkham. Spre surprinderea totala, desi scopul era destabilizarea regimului taliban prin crearea de crize alimentare si sociale, pana acum, acestia au fost neasteptat de bine organizati si au absorbit aceasta apreciabila populatie fara probleme – e drept, ospitalitatea este o obligatie a oricarui afghan: oaspetele este sacru, gazda trebuie sa-I asigure toate conditiile – in special mancare, loc unde sa doarma si siguranta, ultima chiar si daca trebuie sa-si dea viata. In plus, orice afghan provine dintr-un clan sau trib, iar acestia s-au dat peste cap pentru re-asimilarea celor veniti din Pakistan. Dar tensiunile PAK-AFG exista si cresc cu fiecare bomba, impuscatura si atac al TTP. Si foarte probabil, principalul risc al regimului taliban il reprezinta rasturnarea de la putere, instrumentata de pakistanezi. Care de asemenea la randul lor stiu ca intr-un razboi deschis contra Afghanistanului, vor fi invinsi categoric. Ca si britanicii, rusii si americanii in ultimul secol.

In fine, ajungem in destul de pustia granita Torkham. Intre punctul de frontiera pakistanez si cel afghan e o distanta apreciabila, vreun kilometru as putea spune, asa ca dintre cladirile aproape prabusite ale punctului de frontiera apar caratorii de bagaje – niste baieti cu niste carucioare jerpelite ca pentru oameni cu dizabilitati. Urmeaza o negociere aprinsa (cu ajutorul soferului care stie un pic de engleza, in timp ce caratorii vorbesc doar ceva limba locala – probabil pashtuna si un pic de urdu, soferul cred ca stie doar urdu) si pana la urma stabilim ca voi plati 10,000 rupee pakistaneze (33 euro) pentru a cara bagajele a 7 oameni. Inteleg ca in mod normal, ar fi fost vreo 3 – 4000 rupee, dar acum fiind Eid, erau doar cativa caratori. Au cerut o gramada de bani, dar si-au facut treaba chiar profesionist.

A urmat apoi circul. Bagajele au intrat intr-un scanner ca la aeroport, iar vamesii au cerut imediat sa vada portofelele cu bani. Motivul – oficial nu poti iesi din tara cu mai mult de 1000 dolari. Si noi aveam mai mult – pentru serviciile in Afghanistan trebuiau adusi dolari cash – transferurile internationale nu functioneaza intre Europa si Afghanistan, iar ATM-urile sunt doar cateva si nu prea merg. Si evident, cum nu stiam, nu am ascuns cash-ul. Cea mai agresiva a fost femeia-vamesa (evident, exista si vamesi-femei pentru a controla femeile care trec granita). Nu stiu exact ce s-a intamplat in cortul femeilor, dar Eva si Lili au iesit cam traumatizate. A urmat un intreg circ – au aparut tot soiul de indivizi care pareau mai oficiali decat altii, le-am explicat ca noi urma sa zburam, dar Kam Air a anulat zborul. Evident era o explicatia puerila, dar adauga la rezolvarea “problemei”. Dar problema nu se rezolva cu explicatii si legi, ci intr-un mod mai simplu – cu cash. Il sun pe ghidul nostru pakistanez care se dusese si el acasa la familie de Eid si il pun sa intrebe pe unul din cei de la vama cati bani vrea sa ii pun in pasaportul meu. Raspunsul este devastator de simplu – 100 dolari. Pf… doar 100 dolari ? Pentru toti ? Am iesit chiar ieftin. Ce atata nebunie ?

Si asa, incet, incet, ne miscam. Ajungem la punctul de stampilat pasapoartele. Apoi ne trezim cu un nene care ne toarna niste picaturi sarate in gura – cica vaccin anti-poliomelita (aparent, au aparut cateva cazuri in Pakistan si Afghanistan, vorbim de cateva zeci de cazuri in tari cu aproape 300 milioane de locuitori). Adeverinta de vaccin este simpla – o urma de marker pe deget. Apoi, urmeaza un drum lung prin niste culoare obosite (intre timp a aparut si un nor negru care prevestea o mini-furtuna care chiar s-a pornit) si in fine, ultima oprire pe niste banci la doi pasi de granita afghana unde au aparut alti ofiteri care au completat o gramada de formulare nefolositoare si care la final au vrut sa se pozeze cu noi. Totul a durat vreo 2 ore. Pfff… sa vezi ce nebunie o sa fie acuma la Afghanistan !

Dar, surprise, surprise – nimic. Odata trecuti la afghani, totul a fost rapid si eficient. Un taliban cu parul lung s-a uitat mai intai in pasapoarte si ne-a facut semn de plecam mai departe pe aceleasi coridoare la fel de gri. Dupa mai multi pasi, il vad pe ghidul nostru afghan care ne astepta in granita de azi-dimineata, care ne spune ca sa trecem mai intai pe la vama. Aici, vreo doi talibani zambitori, unul vorbind perfect engleza care ne spune bun venit si se aseaza la o masa unde are niste catastife unde trece diverse amanunte din vize. Putem sa-I facem poze ? Sigur, nici o problema. Dintr-odata dupa nebunia, nervii si urletele din Pakistan, avem senzatia de paradis – Welcome to Afghanistan ! Cum se pune si o ploaie violenta, ne mutam de pe coridor intr-o incapere unde exista un soi de cabina care aduce aminte de punctele de trecere frontiera din alte tari. Omul isi continua completatul de vize in catastife, iar la final, face poze cu toata lumea. “Interviul” cu mine ? “Tu arati ca un pashtun”. “Da, art”. “Esti musulman ?”. “Nu, crestin”. “Si vrei sa treci la Islam ?”. Imi vine sa-i zic ca daca primesc o oferta buna, dar ma abtin. Ii zic ca voi reflecta cat timp voi vizita Afghanistanul. Nu stiu cat de serios a intrebat, totusi.

Dupa ce trecem de sumarul control de frontiera (nu tu control bagaje, nu tu intrebari cu privire la valuta, nu tu vaccin de poliomelita), suntem intampinati de schimbatorii de valuta. Era unul in coridor, si alti cateva zeci la iesire. Il intreb pe ghid daca rata de schimb e corecta, este. E in jur de 71 afghani la dolar. Pe vremea americanilor, ajunsese la 80, atunci cand s-a prabusit Republica Islamica, afghanul s-a dus la peste 100, dar dupa ce talibanii au interzis tranzactiile in dolari pe teritoriul tarii, moneda nationala s-a intarit la aproape 70. Si pare sa fie o rata destul de stabila – gasesti dolari si nu exista piata neagra.

A urmat apoi lungul drum spre Kabul. Sosele mai praf ca in Pakistan, uneori am dat de unele care aratau a autostrazi, dar pe ambele sensuri se mergea in toate partile. Desi nici in Pakistan nu vezi prea multe femei pe strada, aici parca disparusera complet. Cateva burkha si cam atat. In rest, barbati, numai barbati si copii. Oprim sa luam niste biscuiti si alune si descopar pasiunea totala a afghanilor pentru bauturi energizante. Voi vedea prin tot Afghanistanul vizitat munti de bauturi energizante de branduri complet necunoscute, iar soferii nostrii consumau serios. Evident, exista si Coca Cola sau Pepsi, da, produse local, in Kabul si parca Mazar, in Emiratul Islamic. Talibani, talibani, dar businessul e business.

Ca veni vorba de talibani, nu trebuie sa confundam afghanii cu talibanii, la fel cum nu puteam confunda romanii cu comunistii. Talibanii sunt practic un soi de partid politic care acum are puterea absoluta. De fapt, regimul seamana cu cel al lui Ceausescu – e drept, doctrina e un pic diferita (unii se dadeau reprezentantii clasei muncitoare, altii sunt reprezentantii angelici ai religiei). Zeci de ani, talibanii au fost niste razboinici, niste luptatori. Odata ajunsi la putere, au descoperit ca administratia unei tari este o afacere foarte diferita – una e sa stii sa te ascunzi de drone americane si sa pui bombe, alta sa te ocupi de mentenanta drumurilor, plata pensilor si asigurarea vidanjarii in orase. In plus, regimul (si guvernul interimar de la Kabul) s-a trezit si cu mii sau zeci de mii de veterani din razboiul contra americanilor care trebuie sa le gasesti ceva de facut si bani sa-I platesti. In ultima instanta, sunt eroi de razboi, sunt ai nostrii si altceva decat sa traga cu mitraliera nu prea stiu. Majoritatea lor sunt analfabeti, nu poti sa-i faci birocrati. Da, stiu, Partidul Comunist Roman a pus analfabeti in administratia de stat sa conduca tara atunci cand au preluat puterea in 1948, foarte probabil si in Emiratul Islamic al Afghanistanului s-a intamplat asta, dar destul de limitat. Asa ca fostii luptatori, astazi imbracati in uniforma americane si conducand utilitare Ford ramase de la regimul precedent se ocupa de check-point-uri. Sunt sute si mii de check-point-uri peste tot, iar talibanii-veterani de razboi verifica identitatea celor care trec pe acolo. Toti par foarte seriosi, dar unii au acceptat sa ne pozam impreuna. Mai multi mi-au zambit si mi-au urat in pashtuna bine am venit, dar cea mai puternica amintire o am de atnunci cand am dat mana, vorba vine cu un soldat fara… palma. Cine stie cum fusese impuscat, pe ce mina a pus mana, cert este ca nu mai avea palma. Dar mi-a urat bun venit. Disciplina pare insa puternica peste tot.

Prin multe check pointuri, nu am fost opriti poate si pentru ca stateam in fata si aratam 100% afghan. Dar prin cele unde am fost opriti, talibanii au verificat cu mare amanuntime o hartie emisa de Ministerul Informatiilor si Culturii de la Kabul (apropos, ministrul a fost guvernator de Herat si ministru de interne in prima guvernare talibana, a fost arestat si detinut timp de 12 ani in inchisoarea de la Guantanamo). Era hartia care ne va deschide drum prin nenumaratele check-point-uri. Stiu ca in mod normal, orice turist strain trebuie sa se duca sa si-o ia de la Ministerul din Kabul, dar ghidul nostru a reusit sa o obtina fara ca sa mai pierdem timpul la minister. Doar cand am ajuns in Mazar-e-Sharif a trebuit sa facem o vizita la Ministerul Culturii parca si sa obtinem un bulletin de … Afghanistan. O amintire.

Am mers apoi ore in sir spre Kabul. Prin praf, colb, prin sate amarate, printre o puzderie de copii care se jucau. In check-point-uri, nu se cauta straini pentru ca sunt foarte putini, ci arme folosite de ISIS-K si opium. Autoritatile interimare de la Kabul au interzis cultivarea de opium si fermierii de voie, de nevoie s-au supus. Productia de opium s-a prabusit in 2023 cu 95% si asta o zice ONU. Incredibil pentru o tara de o saracie absoluta care trece printr-o criza economica intensa dupa plecarea americanilor. In locul opiumului, fermierii au fost obligati sa cultive in special grau si evident, asta nu le-a picat bine. Dar se pare ca subiectul drogurilor nu este un subiect pe care autoritatile talibane sunt deschise sa il negocieze (cred ca si Iranul a rasuflat usurat).

Pe drum, ne-am oprit intr-un loc cu un peisaj minunat. Aici se afla un tanc ars si vopsit in fel si chip provenind din perioada razboiului cu rusii. Mi s-a spus ca e un tanc sovietic si nu american. Din niste tuk-tuk-uri au rasarit vreo 10 – 15 tineri, mai degraba copii care pareau un pic fumati, dar extrem de entuziasti ca vad straini (evident, ne-am pozat la greu). Si apoi s-au apucat sa danseze ca niste apucati. Un lucru extrem de periculos intr-o tara unde muzica si dansul sunt interzise (doar femeile pot dansa la nunti intr-o sala aparte si o perioada limitata de timp). Am simtit nevoia aceea de libertate, inerenta fiintei umane.  In Afghanistan, datorita legilor astea idioate, nu doar femeile sufera. Am simtit ca si barbatii. Daca esti sot, ai o responsabilitate enorma sa-ti intretii familia pentru ca nevasta nu poate munci si deci castiga bani. Iar relatiile sociale sunt evident castrate, datorita interdictiei relatiilor intre baieti si fete, intre barbate si femei. Peste tot am vazut doar gasti de barbati. Cam plictisiti, cam blazati. Nu alcool, nu muzica, nu distractie, nu interactiune cu femei. Nu neaparat sexuala, pur si simplu socializare. Legile bizare ale Islamului Taliban au un efect destructiv si pentru barbati, nu doar pentru femei, iar liantul social va fi indiscutabil distrus pe termen mediu. OK, segregarea pe sexe nu este doar legala, face parte din traditia seculara, dar orisicat… problema Afghanistanului nu este doar saracia crunta existenta, ci si faptul ca nu exista nici o speranta, iar societatea gandita de regimul de la Kandahar il va condamna la stagnarea in Evul Mediu. Iar lumea, inclusiv cea musulmana se misca…. Si se misca repede.

Am ajuns noaptea in Kabul. Aici, am avut parte de niste suprize – bulevarde impecabile, niste palate stralucitoare de foloseau cred ca jumatate din energia electrica a tarii – sunt asa numitele Palate de Nunti, care stralucesc literalmente intr-un oras care e la fel de neluminat ca Bucurestiul copilariei mele, din anii 80. Spre deosebire de Bucurestiul anilor 80, magazinele sunt insa pline si luminate. Si indiscutabil, mult mai multe masini. Si in plus, spre deosebire de Bucurestiul lui Ceausescu, in Kabul exista niste restaurante absolut exceptionale – prima seara am fost la restaurantul Bukhara, un restaurant de lux, cu mancare excelenta cu specific cred eu uzbek (dar aveau si mancare afghana).

Dar despre Kabul, restul excursiei si mai multe observatii din Emiratul Islamic in episodul urmator.

Imagini Islamabad (Pakistan) – Kabul (Afghanistan)

Plecarea spre Kabul in costum corespunzator. La revedere, Islamabad !

Salaam aleikum

Transportul in comun din Peshawar

O luam spre Khyber Pass

Intram in celebra trecatoare

Pe aici au trecut armii care au cucerit India

La revedere, subcontinent indian !

Tot inainte, spre Afghanistan !

Cazemate peste tot

Cand esti copil, transportul asta ti se pare distractiv 🙂

Punctul de frontiera pakistanez

Negocieri aprige pentru carat bagaje

Pana la urma, am cazut la pace. Va urma haosul din granita pakistaneza (evident, nu am pozat)

Intram in punctul de frontiera

Certificatul international de vaccinare anti-poliomelita 🙂

Slava Domnului, am intrat in Afghanistan !

Numele si vizele noastre sunt trecute intr-un registru

A inceput furtuna, ne-am mutat la birou

Welcome to Afghanistan !

Talibanul de la granita s-a pozat cu toata lumea 🙂

Casa de schimb valutar din punctul de frontiera. Sa schimbam niste dolari in afghani !

Primii pasi prin Afghanistan

Suntem asteptati de zeci de „case” de schimb valutar.

Uneori am avut senzatia ca Afghanistan este tara copiilor

Traficul este insa haotic

Sa ne oprim pentru niste snack-uri

Mai e un pic… dar e totusi departe …

Peisajele sunt interesante

oh, ce panorama ! Ce apus !

Dar ce vad eu aici ? Un tanc sa fie ?

Da, unul sovietic !

Fanii blogului Imperator Travel din Afghanistan 🙂

Unul dintre cele cateva palate de casatorii stralucitoare din Kabul

Ohoho, centrul Kabulului arata neasteptat !

Paza de la restaurantul Bukhara

Restaurant de calitate

Cu de toate sa fie !