Și eu am fost pe Conte Verde

29. Si eu am fost pe Conte Verde.JPG

Cine m-a influențat în a dori să călătoresc, a descoperi tărâmuri noi, a înțelege culturi diferite, a “cuceri” Globul? Au fost mulți factori, au fost oameni, au fost cărți, au fost oportunități. Dar poate unul dintre oamenii pe care nu i-am cunoscut, niciodată, dar care m-au influențat, m-au făcut să visez să călătoresc, care m-au făcut de copil să deschid atlasul pentru a descoperi Lumea a fost celebrul gazetar (sau cronicar, cum îi plăcea să se numeascaă) sportiv Ioan Chirilă. Am devorat cărțile lui. M-au inspirat titluri precum “Răsucind fusele orare”, dar și poveștile “unchiului Vanea” de la campionatele mondiale. Ioan Chirilă a scris cărți după fiecare campionat mondial la care a participat în calitate de jurnalist – “Mexico’70, jurnal sentimental”, “Invingătorul lui Cruyff”, “Ar! Gen! Ti! Na!”, “Espana’82” sau “Zile și nopți pe stadion”. Dar pe lângă povestirile legendelor Pele, Beckenbauer, Cruyff, Kempes sau Paolo Rossi, maestrul Chirilă introducea cu un talent incredibil poveștile locurilor vizitate. Ioan Chirilă nu a fost numai un mare iubitor de fotbal, ci și de cultură, de călătorii, și asta transpărea din rândurile sale. Alături de Maradona și de Gerd Müller, am mâncat cu el wursteli în Germania, am dansat tango în Buenos Aires, am ascultat mariachi și am gustat gazpacho. Da, Ioan Chirilă a fost unul dintre acei oameni care m-au inspirat și căruia îi datorez viața de călător.

Una dintre cărțile pe care le-am devorat de câteva ori din scoarță în scoarță, în copilărie, era “Și noi am fost pe Conte Verde”. Este povestea echipei naționale și a participării ei la Campionatele Mondiale. Evident, la momentul la care a fost scrisă, nu aveam prea multe participări – nu ratasem niciuna din primele trei ediții (Uruguay’30, Italia’34 și Franța’38), dar apoi, până la Mexic’70, nu mai făcusem vreo scofală. Nici după Mexic până în momentul în care a fost scrisă cartea (la începutul anilor ’80), naționala nu reușise decât niște eșecuri istorice (cum au fost legendarele 4-6 contra Iugoslaviei la București sau 0-1 cu Ungaria pentru Spania’82). Cartea însă era fascinantă – fascinația scrierii lui Chirilă, dar și poveștile pionieratului, mai ales ale participării la primul campionat mondial din 1930, din Uruguay, poveste istorisită de unul dintre participanți, fotbalistul Rudi Wetzer, și nu de Chirilă.

În lumea de azi, în care fotbalul a pierdut latura sa de aventură și de poezie (încă exista, cumva, în anii ’80), povestea lui Rudi reluată de unchiul Vanea m-a vrăjit… Pur și simplu, o gașcă de tineri a plecat în necunoscut pentru a juca la Primul Campionat Mondial de Fotbal… pe vremea când era un campionat și nu un brand – FIFA World Cup (marcă înregistrată, a nu se folosi decât contra cost). Ideea Campionatului Mondial i-a venit lui Jules Rimet, președinte al FIFA din 1921 până în 1954, timp în care a transformat fotbalul într-un fenomen mondial. În 1928, Jules Rimet propune organizarea unui Campionat Mondial. Primii care se aruncă să organizeze competiția sunt uruguayenii. Uruguayul domină fotbalul mondial al vremii (campioni olimpici la Jocurile Olimpice de la Paris 1924 și Amsterdam 1928), iar în 1930 se împlineau 100 de ani de la proclamarea independenței țării… Ce eveniment mai spectaculos decât să organizeze Campionatul Mondial de Fotbal, primul din istorie? Au promis că vor construi cel mai mare stadion din lume (exceptând insulele britanice) și multe altele. Jules Rimet a anunțat Uruguayul ca primă gazdă. Dar a avut problema participării… Acum pare distractiv, uitându-ne la câte eforturi se depun și câți bani se cheltuiesc în lume pentru ca naționalele să se califice la Campionatul Mondial. Atunci, Jules Rimet se chinuia să aducă echipe de peste oceane pentru ca acest El Mundial să fie cu adevărat Mondial. Din Europa, puțini voiau să meargă.

Până la urmă, au ajuns doar patru naționale. Franța a venit pentru că Jules Rimet era francez și fusese președintele federației. Belgia a venit pentru că adjunctul lui Rimet era belgian. Apoi au decis și iugoslavii că vor veni. Dar conflictele din Regatul slavilor de sud a făcut ca la Montevideo să se prezinte mai degrabă o națională a Serbiei, pentru că croații au refuzat să participe (totuși, sârbii au participat sub numele de Iugoslavia și au câștigat locul 4). Mai erau românii. Rimet era prieten cu președintele FRF, iar românii erau, desigur, francofoni și francofili. Obstacolele erau însă foarte mari – cu excepția unui jucător, toți ceilalți fotbaliști români erau amatori și lucrau prin bănci și fabrici. În plus, bani de transport, nu prea. Asta, în condițiile în care uruguayenii asigurau transportul cu vaporul de la Genova și înapoi. În ciuda eforturilor, România nu ar fi participat, dar o mare schimbare politică a ajutat fotbalul. Pe 6 iunie 1930, prințul renegat Carol Caraiman se întorcea în secret în țară, iar pe 8 iunie era proclamat Regele României sub numele de Carol al II-lea, înlăturându-și fiul, pe Regele Mihai, de pe tron. Carol al II-lea era un mare fan fotbal. Președintele federației reușeste să ajungă la el încă din primele zile de pe tron și Carol al II-lea ordonă participarea echipei naționale a României la Campionatul Mondial – toți patronii fotbaliștilor le aprobă, prin “grația lui Dumnezeu și voința națională”, concediul fără plată, iar Regele le plătește fotbaliștilor trenul (clasa a III-a, ce credeți?) până la Genova. Naționala pleca pe 15 iunie 1930 (la doar 5 zile după întronarea lui Carol) și pe 18 iunie ajunge la Genova, urcându-se “la mustață” pe transatlanticul Conte Verde. Conte Verde oprește la Villefranche, pentru a-i lua pe francezi și pe Jules Rimet (care venise cu trofeul – Zeița de Aur în bagaj), și apoi la Barcelona, pentru a-i lua pe belgieni. Iugoslavii vin cu alt vas. Conte Verde ajunge la Montevideo după 15 zile, după un stop la Rio de Janeiro, să-i ridice și pe brazilieni. Conte Verde intră astfel în istoria Cupei Mondiale.

Primul meci al naționalei se desfășoară pe un stadion mic, Pocitos, și reușim să-i învingem eroic pe peruvieni cu 3-1, după ce pierdem doi jucători, accidentați, iar un peruvian este eliminat. Golul al doilea, cel al victoriei, este marcat de Stanciu care avea un picior rupt, dar rămăsese în teren (pe vremea aceea, nu erau permise schimbările). Ultimul gol va fi marcat de Kovacs, în minutul 89.

Cum spuneam, uruguayenii promiseseră că vor construi un stadion imens și s-au ținut de cuvânt – au construit Centenario, un stadion cu 90.000 de locuri. Din păcate, nu a fost gata la debutul Campionatului Mondial, ci doar la cinci zile după începerea lui… Asta e America de Sud, nu mai contează J. Dar naționala noastră joacă meciul cu gazdele, Uruguayul, pe Centenario, în fața a 90.000 de oameni care creează o atmosferă incredibilă. Ai noștrii, cu accidentați și fără rezerve, pierd fără drept de apel în fața dublei campioane olimpice și în fața Perlei Negre (de dinaintea lui Pele) – Andrade: Uruguay – România 4 – 0. Dar ce mai conta… și noi fusesem pe Conte Verde și îi învinsesem și pe peruvieni în primul nostru meci la un campionat mondial de fotbal!

Când am decis să merg la Montevideo, aveam în minte un singur loc – stadionul Centenario, arena Campionatului Mondial din 1930. Ajuns la Montevideo, am descoperit că în stadion se află și un Muzeu al Fotbalului. 1000% nu-l puteam rata!

Mă așteptam să fie Centenario undeva mai în centrul urbei. Da, stadioanele nu se construiesc fix în centru, ci prin suburbii, dar ținând cont că a fost construit în 1930, mă așteptam ca orașul să se fi extins semnificativ. Da, dar se pare că Montevideo este destul de mare, așa că am mers destul de mult cu autobuzul până să ajung la stadion. E drept, aveam de gând să vizitez doar stadionul, posibil să găsesc vreun paznic să-i dau câțiva pesos să îmi dea drumul pe stadion. Dar nu, nu a fost cazul. Stadionul găzduiește un muzeu al fotbalului, totul e civilizat, se plătește bilet și, pe lângă muzeu, poți să intri și pe stadion. Nu, nu și pe gazon, nu poți să tragi la poarta la care au tras Stanciu, Kovacs sau Andrade, doar să te așezi în tribunele din care s-a urmărit primul campionat mondial de fotbal.

Muzeul are două etaje și se află sub tribune. Foarte frumos amenajat, cu numeroase exponate. Evident, cele mai multe exponate au legătură cu fotbalul uruguayan, dar sunt destule și din fotbalul mondial – mai ales despre istoria campionatului mondial de fotbal. Mă uit cu atenție de filatelist în vitrine. Ziare din anii ’20, anii de glorie ai fotbalului uruguayan – două titluri olimpice, apoi titlul mondial. Ziare jubilează, ziare care își adulează eroii de la Paris și Amsterdam, ziare care desenează golurile – în anii aceia nu exista televiziune, doar radio, așa că ziarele trebuia să deseneze exact faza, pentru ca iubitorii fotbalului să își imagineze faza. Golul devenea o poezie, o lucrare de artă, o fază discutată îndelung și nu trasa pe forward la televiziunile de știri. Mi-aduc aminte și de scrierile lui Chirilă, în care povestea despre un comentator român de radio care își începea transmisiile în direct cerând ascultătorilor să deseneze terenul de fotbal pe o hârtie pe care o împărțea în mai multe pătrățele – Dobay intra vijelios în A1, centrare spre A2, apărarea respinge spre Bindea, aflat în B3, preluare… Pe atunci fotbalul era savurat, nu consumat pe nenumărate canale TV.

Sunt și exponate “de lux”, cum ar fi Cupa “Jules Rimet“, cupa pe care au strâns-o în brațe Andrade, Garrincha, Best sau Pele. Cupa a fost furată în 1966, în Marea Britanie, și “regăsită” într-un tufiș. Evident, teoria conspirației spune că nu e cea reală, ci că aceia vinovați de neglijență ar fi făcut una nouă. Cert este că trofeul a fost primit definitiv de Brazilia, care a fost prima națiune câștigătoare de trei ori a competiției (1958, 1962 și 1970). A fost furată definitiv însă în Brazilia în 1983 și de atunci nu a mai fost găsită. O copie (“original replica”, cum ar spune chinezii) se află și în muzeul fotbalului din Montevideo.

Dar eu căutam altceva… evident, am admirat tricourile lui Pele și Maradona, imaginile panoramice cu stadionul Maracana, pe care uruguayenii au triumfat surprinzător în finala Campionatului Mondial din 1950, învingându-i taman pe marii favoriți brazilieni (echipa națională a fost evacuată de comandouri, după ce a jubilat în fața unui stadion încremenit… 200.000 de oameni plângând în hohote, ce scenă sa fi fost!). Dar cum ziceam, căutam altceva, căutam urmele echipei noastre naționale la campionatul mondial. Și le-am găsit… Există un loc cu mai multe “cutiuțe”, fiecare cutiuță dedicată unei echipe participante. Unele, mai pline, altele, mai goale. A noastră, mai goală – o poză cu echipa națională (poză pe care nu am regăsit-o în alte materiale – vezi una dintre pozele de mai jos) și un ziar uruguayan de epocă care relatează victoria noastră cu Peru. Nimic altceva. Alte țări (inclusiv sârbii) au trimis fanioane, cupe, medalii comemorative. La noi, nimic. Doar o poză și un ziar. Dar și acelea contează.

Am pășit ulterior pe stadion. Cu câteva zile înainte, vizitasem La Bombonera, stadionul celor de la Boca Juniors, un stadion modern, cu toate facilitățile (ei, nu chiar ca National Arena din București) și mă așteptam să fie la fel. Pe Centenario, surpriză. Mi se pare că a încremenit în timp, în timpul în care Uruguayul domina fotbalul mondial. Băncile sunt din piatră (nici măcar din lemn), tabela de marcaj din altă epocă, iar terenul este apărat de temperamentalii sud-americani cu adevărate baricade: garduri înalte, sârmă ghimpată, șanțuri cu apă… par fortificații medievale, nu stadion contemporan :). Și totuși, ăsta e șarmul fotbalului în America de Sud :). Urc în vârful stadionului. Arunc o privire peste acest templu al fotbalului, înghețat parcă în timp. Și atunci rostesc cu voce tare:“Și eu am fost pe Conte Verde”.

01. Stadionul Centenario.JPG

Stadionul Centenario din Montevideo

02. Estadio Centenario.JPG

Colorat pe dinafara

03. Centenario Montevideo.JPG

Placa memoriala

04. Muzeul fotbalului.JPG

O portita meschina, aproape anonima, o firma care promite insa 😉

05. Intrare Muzeul Fotbalului.JPG

Aha, nice…

06. Andrade, minunea neagra.JPG

Inainte de Pele, a mai exista o Perla Neagra a fotbalului – Andrade

07. Afise Cupa Mondiala.JPG

Posterele retro ale primelor Campionate Mondiale de Fotbal

08. Muzeul fotbalului - Montevideo.JPG

Un muzeu chiar fain… incepe sa-mi placa

09. Ziare - Olimpiada 1928.JPG

Titanica lupta olimpica de la JO Amsterdam’28: Uruguay – Olanda 2-0

10. Muzeul din Montevideo.JPG

11. Uruguay - Olimpiada 1924.JPG

Uruguay, campioana olimpica la JO Paris 1924

12. Cupa Jules Rimet.JPG

Cupa Jules Rimet, cupa dintr-o vreme in care fotbalul era doar un joc

13. Maracana Rio de Janeiro.JPG

Am ajuns si pe Maracana. Maracana finalei halucinante din 1950

14. Echipe participante World Cup 1930.JPG

Fiecare echipa participanta la Campionatul Mondial Uruguay 1930 are un mic spatiu al ei. Mai mult sau mai putin plin cu suveniruri

15. Nise cu echipe participante CM Uruguay 1930.JPG

Al nostru e cel de jos, din mijloc. Doar un ziar. In rest, plachete, cupe, etc

16. Romania - World Cup 1930.JPG

Cutiuta Romaniei

17. Ziar despre Romania la CM Uruguay.JPG

Si ziarul care relateaza victoria noastra

18. Hai Romania.JPG

Hai Romania !

19. Italia - CM Spania 1982.JPG

Legendele fotbalului – Italia, surprinzatoarea campioana mondiala din Spania 1982

20. Argentina - CM Mexic 1986.JPG

Argentina, campioana mondiala in Mexic 1986

21. Hurst - England 1966.JPG

Anglia a triumfat doar acasa – Anglia 1966

22. Pele.JPG

Cei mai mari fotbalisti din istorie si tricourile lor – Pele

23. Maradona.JPG

Inegalabilul Maradona

24. Stadionul Centenario.JPG

Wow, cum arata Centenario… parca e cel din 1930, neschimbat !

25. Fortificatii Centenario.JPG

Suporterii uruguayeni sunt temperamentosi – gazonul este o adevarata fortareata medievala

26. Sant de aparare.JPG

Santuri de aparare, garduri inalte cu sarma ghimpata

27. Intrarea pe Centenario.JPG

28. Tribune antice.JPG

Si eu am fost pe Conte Verde…

Comentarii

  • Dupa ce citesti povestea lui Rudi Wetzer, capitanul României de atunci, e f. interesant sa vezi acea deplasare si campionatul mondial din alt unghi…prin recentul film sarbesc „Montevideo”. Il gasiti online gratis pe net cu tot cu subtitrare(dati un search), repet: un film deosebit. Culmea e ca acolo noi suntem prezentati ca din highlife-ul fotbalului :))

    Nicu P. 6 mai 2015 9:12 Răspunde
  • Din echipa aia daca erau in total 5 romani
    Lotul Romaniei

    Ion LAPUSNEANU (GK), Adalbert STEINER, Rudolf BUERGER, Ladislau RAFFINSKI, Rudolf WETZER, Constantin STANCIU, Adalbert DESU, Stefan BARBU, Alfred EISENBEISSER, Nicolae KOVACS, Emerich VOGL, Samuel ZAUBER (GK), Andrei GLANZMANN, Iosif CZAKO, Rudolf STEINER, Corneliu ROBE, Alexandru BORBIL, Ilile SUBASEANU, Elemer KOCSIS, Petre STEINBACH

    oswald fuckowski 6 mai 2015 22:27 Răspunde
    • In echipa aia erau fix 20 romani. Si cu antrenorul Radulescu si conducatorul Luchide – 22.

      Imperator 6 mai 2015 23:06 Răspunde
  • Ion LAPUSNEANU <Constantin STANCIU,Stefan BARBU,Corneliu ROBE, Alexandru BORBIL, Ilile SUBASEANU DA AI DREPTATE..ERAU 6

    oswald fuckowski 7 mai 2015 21:38 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii