Trei mușchetari români au deschis o agenție de turism în Myanmar. Căutați-i, în caz că ajungeți pe acolo!

1. hpa an (Copy)

Îl cunoșteam pe Mircea de câțiva ani. Lucra la Accent Travel, una dintre marile agenții de turism din București, se ocupa de evenimente și organizase deja câteva sute. Mă ajuta, de asemenea, cu organizarea evenimentelor “Traveo Tales”. Până când, la un moment dat, mi-a zis că vrea să ne luăm la revedere. Mă gândeam că se mută la o altă agenție din România, că poate iese din domeniul turismului, în fine, ceva obișnuit. Așa că l-am întrebat într-o doară unde se duce. “În Myanmar”. “În Myanmar??? Ce naiba faci acolo?”. “Deschid o agenție de turism cu încă doi prieteni”. Wtf! Ăsta da, curaj. Da, Myanmarul este “țara nouă” a Asiei de Est, închisă până de curând de un regim militaro-turist, a fost luată cu asalt de turiști după deschiderea inițiată cu doar câțiva ani în urmă. Am fost și eu în Myanmar, am petrecut acolo Anul Nou 2013, încercând să ajung înaintea milioanelor de turiști. Țara era În efervescență – deja locurile de cazare nu mai făceau față, tocmai dădeau drumul la primul ATM (aproape am fost dus pe sus până acolo de localnicii extaziați), deasupra Baganului se ridicau doar 2-3 baloane (de aceea n-am prins loc, erau rezervate cu un an înainte!). Într-adevăr, Myanmarul e noua Terra Nova a turismului sud-est asiatic și este una dintre acele țări în care trebuie să te duci ACUM (ca și Cuba, de altfel), că în câțiva ani își va pierde acea inocență… Dar hai să las un pic părerile mele despre Myanmar și să mă apuc să-i întreb pe cei trei curajoși români din Myanmar despre ce și cum… Deci…

Cine sunt Liviu Olaru, Mircea Maftei și Sorin Vlaicu?

Suntem trei băieți care se cunosc de foarte multă vreme și care au prins gustul călătoriilor împreună. Suntem total diferiți ca background (Sorin e specialist în online marketing, Mircea e cu adevărat bun pe turism, iar Liviu ținea traininguri când era în România), dar ne unește aceeași mare pasiune: dependența de aventură și de locuri exotice.

 

De unde v-a venit în minte trăsnaia să deschideți o agenție tocmai în Myanmar? Și de ce tocmai în Myanmar și nu altundeva prin zonă?

Sincer? De la o bere a pornit totul (râsete). În 2009, în turul nostru în Asia de Sud-Est nu am reușit să strecurăm și Myanmarul. Așa că în 2014 ne-am luat revanșa și ne-am mutat de tot acolo. Lăsând gluma la o parte, Myanmarul chiar e o țară cu un enorm potențial turistic.

 

Myanmarul e o țară cu o cultură complet diferită de România, de Europa în general. Cum v-ați acomodat? Care sunt cele mai mari dificultăți pe care le întâmpinați?

Având în vedere că am călătorit mult în Asia de Sud-Est, ne-am adaptat destul de ușor în Myanmar. Asta nu înseamnă că nu ne e dor uneori de poluarea din București sau de o slujbă de la 9 la 6 în Pipera (din nou râsete). Cred totuși că familia ne lipsește cel mai mult.

 

Aveți ceva povestiri haioase de când sunteți în Myanmar?

Cred că la fiecare două săptămâni auzim câte ceva haios. De exemplu, ni s-a părut genial când în ianuarie îî vedeam pe toți myanmarezii cu căciulițe trase peste urechi și tremurând de frig, în condițiile în care afară erau douăzeci și ceva de grade.

 

Hai să vedem cum ați dat drumul la business. De când ați deschis agenția? De unde numele de Myanmarvels?

Ideea frumoasă de a începe un business de la zero într-o țară nouă s-a dovedit mult mai dificilă decât am crezut inițial. Am avut însă norocul să întâlnim niște băieți extraordinari din Timișoara (doi Florini: Maxim și Prescurea) fără de care nu am fi reușit să ajungem unde suntem. Agenția am deschis-o în decembrie 2014, iar numele de myanmarvels cred că vorbește de la sine: Myanmar chiar e o țară miraculoasă.

 

Cine au fost primii clienți? Ce le-ați aranjat? Ați avut și clienți români?

Primii clienți au fost niște vietnamezi pasionați de fotbal și fani înfocați ai lui Adrian Mutu (pe bune, chiar știau de Adrian Mutu). Spre bucuria noastră, în februarie am avut un grup de trei turiști români cărora le-am oferit destinațiile clasice din Myanmar (Mandalay, Bagan și Inle Lake). Bineînțeles, nu a lipsit memorabilul zbor cu balonul deasupra templelor din Bagan.

 

Acum, ce oferiți voi și cum vă distingeți pe piață față de alte agenții din Myanmar?

Pentru turiștii din România, atuurile noastre sunt multiple: interacțiunea și comunicarea mult mai facile, încrederea, experiența. La nivel global, ne diferențiem prin gradul mare de personalizare a tururilor și includerea de trasee off the beaten track.

 

Și că veni vorba de Myanmar, ce e de văzut acolo? Ce este cu adevărat special în Myanmar?

Înainte de locuri, adevărata bogăție a Myanmarului sunt oamenii (pentru cei care au timp, recomand cu căldură cartea lui George Orwell, Burmese Days). Sunt locuri în care ai senzația că timpul efectiv a stat în loc. Myanmarul e cea mai fotogenică țară pe care am cunoscut-o, și nu e doar părerea noastră, ci și a multor pasionați de tururi de fotografie. Sunt niște peisaje incredibile în țara asta.

 

E nevoie de viză pentru români? Cum se obține?

Da, e nevoie de viză, dar se obține foarte ușor, în circa două zile, aplicând online. Îi putem ajuta și noi

 

Cum vedeți viitorul? Ce credeți că se va întâmpla cu turismul din Myanmar?

Myanmarul este o țară în care turismul de masă nu a dat încă năvală, ceea ce înseamnă că puteți păși pe plaje nebătătorite, la propriu, de nimeni. Turismul va continua să crească cu siguranță în Myanmar și cei care vin aici vor avea din ce în ce mai multe opțiuni. Totuși, în următorii trei-patru ani, Myanmarul va rămâne, din punctul nostru de vedere, o destinație de nișă.

 

Vă mulțumesc și nu pot decât să vă urez multă baftă! Și că veni vorba, puteți să aruncați o privire pe site-ul agenției celor trei români și sunt sigur că ar aprecia dacă le-ați da un like și la pagina de Facebook. Și, evident, dacă vă trece prin minte să mergeți în Myanmar (și vă recomand din toată inima), nu ezitați să-i contactați. Și dacă aveți nevoie de mai multe informații, iată aici toate articolele mele pe care le-am scris despre Myanmar sau pe blogul World Travel Bug al unei amice care a fost astă-primăvară prin Myanmar și a venit la fel de mesmerizată ca mine 🙂

Imagini Myanmar

16. cu ai nostri clienti romani la bere pe 19 street (Copy)

Cu primii clienti romani la o bere

KJKJ,

KJKJ,

Curajosii romani din Myanmar

15. liviu in the office (Copy)

Liviu la birou

1. hpa an (Copy)

Aceste orezarii incantatoare din Myanmar

3. purcell tower, pyin oo lwin (Copy)Un pic de arhitectura coloniala – Purcell Tower

KJKJ,

KJKJ,

Gradina botanica Pyin Oo

5. cool food, in pyin oo lwin market (Copy)

Intotdeauna e o placere sa mergi prin pietele locale

7. governor residence, pyin oo lwin (Copy)

Governor Residence in Pyin Oo

8. Mergui beach (Copy)

Poti sa faci plaja si in Myanmar. Sunt niste plaje superbe

9. zebra si calul, chaung tha (Copy)

Calareti – pe zebra sau pe cal ?

10. U Bein Bridge (Copy)

Podul U Bein langa Mandalay

11. funny kid, mandalay (Copy)Hello, Sir !

12. mingun unfinished pagoda (Copy)

Pagoda neterminata

13. fish storage in chaung tha (Copy)

Fish storage

14. kids (Copy)

Micii calugari

18. floating houses in inle lake (Copy)

Casele lacustre de pe Inle Lake

19. pao girl at inle lake (Copy)

Fete din tribul Pao

Categorii:
Interviu · Myanmar

Comentarii

  • Se obtine viza online pentru Myanmar?Eu stiam ca o iei tot de la ambasada, ca in anii precedenti.

    Li 24 septembrie 2015 10:48 Răspunde
    • Viza se poate obtine acum si online (inclusiv pentru cetatenii Romani). Costa 50$ si se va fi emisa in maxim 3 zile. Site-ul este: http://evisa.moip.gov.mm/

      Sorin 25 septembrie 2015 5:35 Răspunde
  • E bine ca s-a ajuns pana aici, e o tara superba, de vis, oricand as reveni.

    Li 25 septembrie 2015 14:28 Răspunde
  • Am gasit in mail o oferta (aparent de nerefuzat), pe ceva pagina italiana de specialitate (piratinviaggio), Barcelona-Rangoon-Milano la 384 E (Air China). Am facut simularea cu motorul lor de cautare si merge…
    Zbor placut si distractie faina, pentru maniacii Imperator, care sunteti disponibili in iarna!

    Alex 7 octombrie 2015 9:48 Răspunde
  • Am fost in Myanmar in Noiembrie, la scurt timp dupa ce a fost scris articolul. Baietii astia chiar exista si stiu ce fac! Unde mai pui ca sunt si simpatici.

    Daca nu impuscati o oferta pe Rangoon (Yangon), cautati un zbor catre Bangkok si de acolo puteti zbura cu companii locale Air Asia sau Nok Air spre Yangon sau Mandalay. Nok Air are si bagaj 15kg inclus (Air Asia nu).
    Confirm tot ce au spus in interviul lui Cezar: viza online se obtine foarte usor, turistii in masa nu au dat navala inca, este una dintre cele mai fotogenice destinatii si „off the beaten track” gasesti cat nu poti duce.
    Democratii tocmai au castigat alegerile, nu poate fi decat de bine. Deci dati navala acum cat Myanmar e inca relativ low-profile.

    Emilia 8 ianuarie 2016 18:59 Răspunde
  • ADEVARATI OAMENI CURAJOSI.SUNT IN THAIALNDA SI DORESC SA MERG IN VACANTA IN MYANMAR LA YANGON.CUM POT SA IAU LEGATURA CU ROMANII DE ACOLO CARE AU FACUT AGENTIE DE TURISM CA SA MA POT CAZA LA HOTEL CONTRA COST.
    CU STIMA
    SAPUNARU C
    0744510467

    SAPUNARU CONSTANTIN 30 ianuarie 2018 10:20 Răspunde
  • cum pot lua legatura cu domni din MYANMAR

    SAPUNARU CONSTANTIN 30 ianuarie 2018 10:23 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii