Distribuie articolul:

Templul Kailasha – Ellora

De-a lungul vietii, am avut parte de numeroase “orgasme” turistice. Sunt acele momente in care am ajuns undeva si cumva am avut un sentiment unic, de o incantare combinata cu o fericire unica. Mi-aduc aminte cand am simtit ca avionul TAROM a pus rotile pe aeroportul Amsterdam-Schiphol cu ocazia primei mele iesiri din tara. Era practic pentru mine ca un zbor extraterestru pentru ca veneam din pestera unei Romanii comuniste si ma simteam ca si cum as fi cazut atunci din copac. Imi aduc aminte de momentul in care am vazut capul Turnului Eiffel pentru prima oara, itindu-se de dupa blocuri, de momentul in care am vazut Columna lui Traian prima oara la Roma, de fericirea de a vedea acel canal cu apa verde intr-o fierbinte zi de august cand am iesit din gara Venezia – Santa Lucia. Sau cand incepea sa se crape de ziua si varful ca un ananas al templului Angkor Wat a inceput sa se vada ori momentul cand am vazut pentru prima oara un ghetar plutind pe apa in Patagonia avand culoarea aceea albastra ca pe planeta Krypton din filmul Superman. Mi-aduc aminte cand dupa o ploaie amarnica in conditiile in care nu vedeai la doi pasi, dintr-odata ploaia s-a oprit si ca prin magie, norii au inceput sa danseze si am vazut incredibilul Macchu Picchu in plin soare. Ori cand am iesit inghetat din cort pe la 5 dimineata in Everest Base Camp si am vazut cel mai inalt varf din lume colorat intr-un rosu strident al rasaritului de soare. Sau pagodele din Durbar Square din Kathmandu in lumina albastra de dinaintea lasarii intunericului. As putea umple pagini intregi cu acele momente magice pe care nu le voi uita, dar tinand cont ca am atat de multe momente in memorie, am vazut ingrozitor de multe locuri superbe, am avut parte de incredibil de multe experiente, acum, de cate ori plec undeva nou, imi e frica de faptul ca nimic nu ma va mai incanta. Am vazut Angkor Wat, Prambanam, Potala, Borobudur, Taj Mahal, Parthenonul, Tezaurul din Petra, Domul din Koln, Catedrala Ortodoxa Sf. Sofia din Constantinopole, Sagrada Familia, Templul de Aur de la Amritsar, Piramidele din Giza, Arirang pe stadionul 1 Mai din Pyongyang, Portile Iadului de la Derwaza sau piata Imamului din Esfahan, Luvru sau Turnul din Pisa, ce naiba m-ar mai putea impresiona de sa raman stana de piatra? Nimic, of course, nimic. Ei bine, am gresit asa de mult. Si am simtit acel “orgasm” turistic pe care il stiam cand am intrat in curtea templului Kailasha de la Ellora din India. Oh, da, lumea mai are inca multe locuri care sa ma incante, sa ma surprinsa sa imi ofere … orgasme turistice !

Auzisem de mult despre complexele de temple de la Ellora si Ajanta. Cand am fost prima oara in India in iarna 2003 – 2004, am ajuns pana la Mumbai si cand imi facusem planificarea, ma gandeam sa ajung si la Ellora si Ajanta, dar din pacate, trebuia sa ma intorc acasa dupa 2 luni de bantuit prin India si Nepal ca aveam planificate niste interviuri pentru job. Da, Aurangabad, principalul oras din proximitatea celor doua complexe de temple era cam la 10 ore de mers cu trenul din Mumbai, dar nu mai aveam timp … trebuia sa ma intorc acasa. Am zis ca o sa ma intorc candva. Am revenit in India in iarna 2009 – 2010, dar din nou, desi am luat-o din sud, m-am oprit pe undeva, prin Goa.

Asa ca acum, cand am “desenat” un nou circuit pentru India (la pachet cu Bhutan), am decis ca e cazul sa mergem sa vedem si templele de la Ellora si Ajanta. Si experienta a fost cu adevarat incredibila.

Cele doua complexe se afla langa orasul Aurangabad, un oras situat in centrul Indiei si care este cunoscut ca fiind orasul cu cea mai mica poluare de pe tot subcontinentul (ma rog, exceptand zonele montane). Este un oras mediu cu “doar” 1,7 milioane locuitori si cu o industrie auto dezvoltata – aici se produc Skoda, Volkswagen, Tata, Hyundai si in curand Toyota. Orasul are o poveste interesanta. Au fost mai multe asezari prin zona de-a lungul mileniilor, dar actualul oras a fost fondat de Malik Ambar, un sclav etiopian vandut din stapan in stapan, a ajuns in proprietatea lui peshwa (prim-ministrul) Sultanatului Ahmadnagar. Etiopianul convertit intre timp la Islam a devenit seful unei armate de mercenari si la un moment dat a ajuns el insusi peshwa, adica prim-ministru ! Asta este o cariera ametitoare pentru un om. Acesta a inventat razboiul de guerilla in India, reusind sa pastreze independenta sultanatului sau in fata Imperiului Marilor Moguli si chiar s-a amestecat in luptele pentru putere din Imperiu, sprijindu-l pe Shah Jahan, cunoscutul ctitor al Taj Mahalului. La 10 ani dupa moartea lui Malik Ambar, sultanatul dizident a fost cucerit de Aurangzeb, fiul lui Shah Jahan.

Istoria Indiei nu-l vede prea bine pe Aurangzeb (care este evident, proslavit in Pakistan). Este imparatul musulman care a intins Imperiul Marilor Moguli cel mai mult in India (niciodata imparatii moguli nu au reusit sa controleze intreaga Indie, doar britanicii au reusit) si a fost cel care a introdus un Islam puritan si traditional dupa cativa imparati foarte liberali si deschisi cu alte religii. In perioada lui, au fost distruse mai multe temple hinduse, asa ca nu este cel mai iubit personaj al istoriei Indiei. Dar numele orasului fondat de etiopian a fost botezat in Aurangabad dupa numele lui Aurangzeb. Asta se intampla in 1653 cand Aurangzeb a cucerit orasul si l-a proclamat capitala (nu a fost prea mult capitala). Ei bine, in procesul de “indienizare” si “hinduizare” a numelor de orase in India (cum ziceam intr-un articol anterior, Bombay a devenit Mumbai, Calcutta, Kolkata, iar Madras s-a trezit cu numele de Chennai ca sa mentionez doar cateva schimbari), ei bine, in 2023, Aurangabad s-a trezit … Chhatrapati Sambhajinagar – inutil sa spun ca nu voi retine niciodata acest nume imbarligat (se pare ca e ceva smecher din istoria locala, in primele 3 pagini de Google, mi-a fost imposibil sa aflu cine e, asa ca am renuntat) si sunt convins ca nici un strain nu va reusi sa-i retina noul nume. Asa ca il voi denumi in continuare Aurangabad.

Am plecat dis-de-dimineata de la Mumbai cu o cursa IndiGo. Desi orasul are aproape 1,5 milioane de locuitori si este un centru puternic al industriei auto, nu are prea multe zboruri. In ziua in care am aterizat, erau programate doar 4 zboruri mari si late si doar unul de la Mumbai. Asa ca am admirat rasaritul de soare la iesirea din aeroport J Si pentru ca evident, nu puteam sa luam in primire camerele de hotel decat dupa pranz, pentru a nu pierde vremea, ne-am dus direct la complexul de temple Ellora aflat la doar 35 km de aeroport. “Este o ora perfecta sa mergem acolo” imi zice Vivek, ghidul din Aurangabad. “Este trafic redus fiind foarte de dimineata si ajungem si inaintea maselor de turisti”. 95% din turisti sunt indieni, poate chiar mai mult si ei nu se trezesc prea devreme dimineata. Perfect.

Rulam pe o sosea chiar bine intretinuta pentru standardele infrastructurii indiene si neasteptat de curata. Chiar si satele prin care trecem sunt rezonabil de curate, pare un altfel de Indie, aducandu-ma aminte mai degraba de sud, de Kerala sau Tamil Nadu decat de nordul napadit de gunoaie. Doar cu 24 ore inainte eram in Dharavi, slum-ul din Mumbai !

Ajungem la Ellora, oprim sa mancam un pic la un restaurant la intrare, ghidul scoate cardul si cumpara biletele de intrare si suntem gata de “descoperiri”. In India, in mod neasteptat, plata cu cardul este extrem de populara. Nu sunt POS-uri ca la noi decat in destul de putine locuri, in schimb aproape fiecare stabiliment, inclusiv vanzatorii ambulanti si chiar si cersetorii au un QR code personal si poti plati scanand QR-code-ul cu telefonul mobil ! Da, exista un sistem de plata (de fapt sunt vreo 2 sau 3 – Bharat QR, MobiKwik, PhonePe si parca mai e unul) pe baza de QR. Ai aplicatia pe telefon cu bani pe ea (gen Revolut la noi) si cand vrei sa platesti, scanezi QR-ul magazinului, vanzatorului ambulant sau chiar si al cersetorului si banii sunt transferati automat in contul acestuia. Totul e rapid si inteleg ca a devenit modalitatea favorita de plata in toata India – am vazut o gramada de oameni, inclusiv oameni simpli, desculti care scanau QR code-ul pentru a plati pentru o paine nan, jumatate de kil de orez sau sa cumpere o samosa pe strada pentru cateva rupee.

In India, detinatorii de cash au luat o teapa imensa in 2016 cand intr-o noapte, primul-ministru Modi a aparut la televizor si a spus ca bancnotele de 500 si 1000 rupee nu vor mai fi acceptate nicaieri in India. Motivul – stoparea coruptiei, a spagilor si criminalitatii. Acestea urmau sa fie schimbate la banci pentru bancnote noi de 500 si 2000 rupee. In acel moment, cea mai mare bancnota in circulatie era de 1000 rupee. Nu stiu exact care a fost scopul, au fost extrem de multe speculatii, cert este ca 99,3% dintre bancnotele vechi aflate in circulatie au fost preschimbate dupa cozi interminabile si sute de morti la cozi. 1,5 milioane oameni si-au pierdut locurile de munca, dar platile electronice au explodat. Pentru inceput, cea mai mare bancnota in circulatie era de 2000 rupee (echivalentul a 111 lei), dar au fost retrase in 2023. Cele mai mari bancnote pe care le-am atins au fost de 500 rupee (27 lei), dar si acelea erau uneori privite cu curiozitate… pai la atata banet, indianul obisnuit plateste cu telefonul !

Templele de la Ellora sunt in numar de circa 100 si au fost construite in anii 600 – 1000. Nu pot sa fie vizitate “decat” 34, dar si asa, poti sa stai si 2 zile daca vrei sa le vezi pe toate in detaliu. Desi uneori sunt denumite “cave temples” adica temple in pestera, doar o parte sunt asa. Multe, inclusiv cel mai mare, templul Kailash sunt de fapt excavate in bazalt. Aceste temple nu au fost construite, ci sapate, excavate, finisate in stanca. Am mai vazut doua astfel de monumente religioase – bisericile de la Lalibela, din Etiopia si stupa budista de la Samangan, Afghanistan. Dar Kailash este dintr-o cu totul alta liga – este o cladire absolut incredibila – avand forma unui car de lupta si dedicata zeului hindus Shiva, distrugatorul. Este nu numai o cladire impresionanta prin dimensiuni, ci mai ales prin sculpturi si basoreliefuri – sa incep prin a spune ca prin multitudinea de zei, pe o parte a templului, este sculptata povestea Ramayanei si pe cealalta parte este Mahabharata. Daca principalul templu este direct sub cerul liber, alte capele sa le zicem sunt excavate in stanca precum niste pesteri sacre. Cum am mai spus, am fost si am ramas uimit de Macchu Picchu, Angkor Wat, Borobudur, Bagan sau Marele Zid Chinezesc, dar jur ca templele de la Ellora sunt la acelasi nivel, poate chiar unul superior. Aflu ca cel putin templul Kailash a fost construit in circa 20 – 30 ani in timpul domniei regelui Krishna. Impresionant !

Stilul acesta de constructie prin excavare de sus in jos este neobisnuit in India. Exista insa o legenda care ar explica. Se spune ca regele era grav bolnav, iar regina a promis zeilor ca daca il vindeca, ea va posti pana cand va vedea shikhara – varful templului. A chemat o gramada de arhitecti si nimeni nu s-a angajat ca va reusi sa construiasca in mai putin de cateva luni, poate un an. “Pai, mor de inanitie pana atunci”. Doar arhitectul Kokasa i-a zi “Lasa, cucoana, ca te rezolv eu in maximum o saptamana. Postesti o saptamana si asta e, face oricum bine la silueta”. Asa ca a inceput constructia de sus in jos, cu tavanul pe care a pus varful templului imediat J.

Cu greu m-am putut desprinde de la acest templu. Indiscutabil, m-am urcat si pe o stanca ce il domina si de unde l-am putut admira si de sus. Dar cum ziceam, nu este singurul. Sunt circa 100 temple dintre care vreo 30 si ceva vizitabile. Interesant este ca apartin de diverse religii – sunt temple hinduse, budiste si jainiste. A fost un complex chiar tolerant. E drept, sunt grupate – cele hinduse sunt in centru, imediat la capatul sudic sunt cele budiste, iar cele janiste, un pic mai incolo spre nord – pot fi

Dupa ce am stat ore in sir la Kailash, am pornit spre urmatoarele. Unele sunt chiar cave temples, excavate in pesteri. Foarte frumoase, foarte interesante. Unul care mi-a atras atentia cel mai mult este un templu budist (apare ca pestera nr. 10 sau Templul Dulgherului) care seamana cu o catedrala facuta din lemn datorita faptului ca tavanul pare sa fie facut din grinzi de lemn. Dar de fapt, sunt sculptate in piatra. Amazing ! Aveam insa sa vad mai multe la Ajanta a doua zi, dar asta era prima care o vedeam si am ramas incantat. Un pic mai incolo, mai multe temple in acelasi complex, cu 2 nivele si cascada care adauga dramatismului cu sunetul ei linistitor.

Pentru a merge la templele jaine, am decis sa luam totusi transportul local. Nu am mai prins loc, asa ca am stat in picioare, tinandu-ma de tavanul vehiculului… daca tot suntem in Asia, sa ma duc ca in Asia. Jainismul este o varianta un pic mai extrema a hinduismului, iar unul din principiile lor este ca “frumusetea vine din interior”. Asa ca daca exterioarele sunt la fel ca toate celelalte temple, interioarele sunt o adevarata simfonie de statui si decoratiuni. Nu numai aici la Ellora, ci oriunde gasiti vreun temple jain. In cazul meu, am mai vizitat temple jaine la Khajuraho si Jaisalmer.

Am plecat incantat de la Ellora. Il intreb pe ghid care sunt templele mai frumoase – cele de Ellora sau cele de Ajanta pe care urma sa le vad a doua zi? “Sunt diferite – aici sculpturile si arhitectura sunt deosebite. Acolo, picturile”. Pfff. De abia astept

Dar ziua nu se terminase. Daca Ellora se afla in afara orasului Aurangabad, ce mai aveam de vazut era chiar in oras. Oficial se numeste Bibi Ka Maqbara (“Mormantul Doamnei”), dar pentru ca multor turisti straini le e cam greu sa retina un astfel de nume complicat, a fost poreclit Mini-Taj. Taj Mahal, fantasticul mormant al Imparatesei Mumtaz, sotia lui Shah Jahan este foarte similar ca arhitectura mormantului de la Aurangabad care este de fapt mormantul nurorii lui Shah Jahan si al lui Mumtaz. Care si ea a murit din cauze similare cu ale soacrei – Dilras (asa se numea nora) a murit la nasterea unui copil. Dilras a fost mai putin rezistenta, a murit la al 5-lea prunc, in timp ce soacra-sa, Mumtaz a murit la a 14-a nastere.

Legenda spune ca Dilras i-ar fi cerut lui barbatu-su, “Sotul meu iubit, ia uite ce mormant misto i-a facut tac-tu lu’ ma-ta si mie, nimic”. Aurangzeb a preluat puterea, marsand pe un program de austeritate. Costurile pentru constructia Taj Mahal-ului epuizasera trezoreria statului, iar zvonurile spuneau ca lui Shah Jahan ii misuna prin minte ideea de a mai construi un Taj identic, dar din marmura neagra peste rau de Taj Mahal. Asa ca fiu-su a zis ca destul e destul, l-a arestat la domiciliu pe inca suferindul Shah Jahan si a preluat puterea cu un program de austeritate. Asa ca i-a cam dat flit lui nevasta-sa. Dar dupa ce ea a murit in 1657, Aurangzeb a dat ordin sa fie construit un monument similar cu Taj Mahalul, dar cu un buget limitat care, incredibil pentru un obiectiv construit din fonduri de stat a fost respectat.

Adevarul este ca cel care s-a ocupat de constructie a fost fiul cel mare al lui Aurangzeb si Dilras care avea sa fie si el imparat dupa cateva decenii, dar pentru foarte scurt timp, deoarece a fost invins de fratele sau vitreg in lupta si ucis.

Trecand peste povestea cu cine l-a construit, cert este ca cladirea este foarte frumoasa, dar se vede ca s-au facut mari economii la constructie. Marmura este extrem de limitata, a fost facut din caramida si tapetat cu calcar, asa ca este alb, dar departe de stralucirea albului de Taj Mahal. Este un pic cam inalta pentru proportiile ei, iar parcul din jur, clar din familia gradinilor mogule pe care le poti vedea la Agra, Delhi sau Lahore nu este prea bine intretinut. Si aici sunt fantani ca la Taj Mahal, dar nu functioneaza. Dar cladire este frumoasa si este interesant sa vezi cum ar fi aratat Taj Mahal-ul, una dintre cele mai frumoase cladiri ale lumii daca nu ar fi avut un buget nelimitat…

Seara am ajuns la hotel. Am avut parte de un hotel cu o gradina superba, clar peste cea de la Mini-Taj, cu o piscina in care m-am balacit la apus de soare si cu un serviciu impecabil. Ca in Asia. Se numeste Vivanta Aurangabad si aduce ca arhitectura cu palatele mogulilor… Dar in ciuda frumusetii, a linistii, a piscinei, nu m-am bucurat prea mult de el. A doua zi urma sa mergem la Ajanta unde aveam sa descopar un alt complex incredibil. Dar despre asta, in episodul urmator.