Vacanta la peste 3.000 de metri (ep. 5). Tiahuanaco, enigma din Altiplano

16. Tiahuanaco. Bolivia

Era, din pacate, ultima zi de Bolivia. Desi este cea mai saraca tara din America de Sud si poate chiar una dintre cele mai haotice, Bolivia are sarmul ei, are atmosfera aceea care cumva te cuprinde. E drept, fiind si la aproape 4.000 de metri, cam totul ti se pare ca se misca in reluare, dar asta la prima vedere si in mod cert in afara La Pazului care, desi e departe de statutul de „oras care nu doarme niciodata”, in timpul zilei este vivace, poate mult prea vivace.

Fiind un oras catarat pe un perete destul de abrupt, soselele din La Paz sunt uneori de-a dreptul verticale. Ma rog, nu 100%, dar uitandu-ma la toate rablele care se inghesuie pe stradutele orasului cu ultimele tipuri de jeepuri, nu pot decat sa laud maiestria soferilor, mai ales a acelora de pe autobuze jigarite si chinuite de decenii pe soselele imbarligate din La Paz. Dar transportul in comun nu este asigurat doar de microbuze si autobuze mai vechi sau mai noi, ci si de o forma foarte moderna, care in mod cert se preteaza la relieful La Pazului. E vorba de telecabine, da, telecabinele acelea cu care te urci pe munte. Exista trei linii de telecabine in La Paz si toate sunt facute de celebrii producatori austrieci, ale caror telecabine le gasesti si in Austria, si in Romania, si in Nepal, si iata ca si aici, in La Paz.

Daca La Pazul este vechiut, hipsterii ar zice retro, in schimb telecabina este o oaza de modernitate si nou in oras. Aici totul este stralucitor, este ordine si disciplina, automate de bilete, totul se desfasoara nemteste. Urcam in telecabina si, cateva minute mai tarziu, ajungem sus, in varful orasului, dupa ce am survolat o serie de cartiere care mi-au adus aminte ca arhitectura de favelele braziliene, dar in niciun caz ca sistematizare urbana… favelele din Rio cresc anarhic, fiecare isi construieste ceva unde vrea si cum vrea, la La Paz, existau strazi drepte si perpendiculare (cele care urca nu sunt strazi, ci mai degraba trepte), o ordine desavarsita. Ceea ce lipsea insa sus era un punct de unde sa admiri panorama orasului. Se pare ca e in constructie un bar sau asa ceva pe cladirea telecabinei.

Etajul de sus al La Pazului este o alta municipalitate, El Alto. De-a lungul istoriei (dar si azi), bogatii locuiau jos, „in galeata, in La Paz, iar cei saraci, sus, in El Alto. Desi par la doi pasi, in El Alto sunt, in medie, cateva grade mai putin decat in La Paz si este un desert inalt… pe valea La Pazului cresc linistiti copaci. Probabil, in continuare, cei cu bani locuiesc in La Paz, iar cei fara bani in El Alto, dar, la prima vedere, pentru un turist in trecere, mie mi-a dat senzatia ca e pe dos… La Paz este haotic, aglomerat, construit fara plan urbanistic si fara o logica clara, in timp ce El Alto are sosele largi, plan arhitectural (din acela tip grid, foarte raspandit prin Americi), curat si organizat… Poate e la prima vedere.

In fine, dupa ce am strabatut bulevardele cam pustii din El Alto (era duminica), am luat-o pe soseaua spre Peru. In dreapta, panorama superba a Cordilierii Real cu munti cu zapada vesnica pe culme, iar desertul stancos din Altiplano extrem de pitoresc… Ne-am oprit sa facem poze din loc in loc si, dupa nu foarte mult timp, am ajuns si in Tiahuanaco, mandria arheologica a Boliviei, replica data de aceasta lui Machu Picchu (evident, nu se compara, dar bolivienii sunt extrem de mandri ca Tiahuanaco a fost capitala unui imperiu care s-a intins pe o buna parte a Americii de Sud, INAINTE de Imperiul Inca de la Cuzco. Si evident ca incasii au invatat arhitectura si civilizatie din Bolivia, din Tiahuanaco).

Tiahuanaco a fost considerat si este considerat de multi o enigma. E drept, au aparut teorii ca Tiahuanaco a existat de prin 15000 i.Hr si ca a fost fondat de extraterestri, dar probabil ca nu e mai vechi de 1500 I.Hr, iar perioada de glorie a fost intre 300 I.Hr. si 300 d.Hr, perioada din care supravietuiesc si monumentalele cladiri ale orasului care a fost capitala a unui mare imperiu (inclusiv a Perului, zic cu o fericire nedisimulata bolivienii).

Dar ce este asa de enigmatic si de impresionant in Tiahuanaco… Ca si in cazul incasilor, este impresionant faptul ca acesti oameni au carat bolovani imensi de la zeci si zeci de kilometri distanta, unii cantarind zeci de tone, pentru a-i folosi la constructii, in conditiile in care ei nu cunosteau roata si nici nu aveau cai sau elefanti sa ajute la carat. In plus, aceste pietre au fost taiate si slefuite perfect, pastrandu-se, iata, in jur de 2000 de ani, intacte… Pe langa cladiri si bolovani, fascinante sunt statuile de zei, de asemenea, sculptate din pietre de mari dimensiuni aduse de departe. Mai fascinant este ca de Tiahuanaco (sau, ma rog, ruinele orasului) au dat conchistadorii si nu le-au distrus.

Am vizitat o buna parte a orasului. Am admirat Poarta Soarelui, dar si Poarta Lunii, celebrele statui dintre care au supravietuit doar cateva, si ne-am plimbat pe platforma sfanta… aici locuiau marii preoti, intr-o cladire impresionanta, inconjurata de un canal plin cu apa, sugerand o insula sacra cum erau cateva in Titicaca apropiata. Si ca veni vorba de Titicaca, il intreb pe ghid de ce orasul nu este exact langa Titicaca, fiindca, in general, marile orase s-au dezvoltat pe un curs de apa, langa un lac sau o mare. Aflu ca Titicaca s-a mai mutat, de-a lungul mileniilor. Aha, probabil ca acesta o fi unul dintre motivele decaderii.

Langa platforma, se afla un deal, de fapt o piramida care inca nu a fost cercetata in intregime. Initial, s-a crezut ca e un deal natural pe care s-au construit temple si incinte sacre, dar ultimele cercetari indica faptul ca este un deal facut de mana omului… Au construit astia, nu gluma!

Evident, multe lucruri nu se cunosc despre imperiul care nu a folosit scrierea. Se inchinau unor zei care au fost preluati apoi de toate populatiile precolumbiene (Pachamama, de exemplu, incepe sa revina si sa aiba destul de multi credinciosi), inclusiv Viracocha, cei care au inventat stilul arhitectural care a fost preluat de incasi si adus aproape de perfectiune la Cuzco sau Machu Picchu, cei care au creat celebrele terase agricole, in fine, cei care au creat civilizatia precolumbiana clasica.

Dupa ce am vizitat micul muzeu de vizavi de gara care pare folosita doar pentru facut poze (inteleg ca mai trece cate un tren o data pe luna sau, poate, pe saptamana), am plecat spre Peru. Urma sa trecem pe la Desaguadero, punctul de frontiera prin care nu am putut sa trec acum 15 ani.

In 2001, in planul de vizitare, voiam sa vizitam si Tiahuanaco. Era singurul loc din Bolivia pe care ni-l planificasem sa-l vizitam, fiind destul de aproape de Puno si pentru ca decisesem sa ne concentram pe un tur cat mai complet al Perului. Verificasem si cu ambasada boliviana din Lima, si cu consulatul din Puno… „Nu, nu aveti nevoie de viza, nicio problema”. Asa ca am inchiriat un microbuz din Puno, cu tot cu sofer si ghid, si am plecat spre granita boliviana plin de avant si cantand de mama focului. Am trecut de granita peruviana fara probleme, am traversat un mic rau pe care precupetele vindeau cartofi si ceapa (or fi fost tax-free?) si cand am ajuns in punctul de frontiera bolivian, stupoare. Aveam nevoie de viza. Le-am explicat ca am vorbit la ambasada, la consulat, astia se uitau in tot soiul de catastife uzate si ne raspund, la un moment dat, fericiti, ca avem nevoie de viza, dar suntem norocosi – eram pe lista tarilor care puteau lua visa-on-arrival. Costa 100 de dolari! Pai dam 100 de dolari pentru vreo doua-trei ore? Voiam sa mergem doar la Tiahuanaco… asa ca au inceput negocierile. In timp ce amicii mei care vorbeau mai multa spaniola negociau o reducere, am iesit un pic prin Desaguadero bolivian (da, asa, fara viza, ce mai conta) si am intrat in vorba cu niste taximetristi. „Nu ajungeti la Tiahuanaco, ca soseaua e blocata. Armata se bate cu taranii, e un soi de razboi civil si nu o sa va dea drumul. O sa va opreasca la cativa kilometri de Desaguadero”. Aha, m-am intors repede si am decis… inapoi, in Peru! Am trecut per pedes din nou granita spre Peru, dar aici, alta problema. Puteam intra in Peru doar daca aveam o stampila de iesire din alta tara. Dar noi nu aveam stampila de iesire din Bolivia pentru ca nu intrasem in Bolivia! Dupa cateva minute de negocieri, ghidul nostru a gasit solutia… ne va fi anulata stampila de iesire din Peru si ne vor fi returnate foile acelea nefolositoare pe care toate tarile din lumea a treia insista sa le completezi la intrarea in tara. Si asa am reintrat in Peru fara sa fi intrat…

De data asta, n-au fost probleme. Era duminica si granita era cam pustie, pana si podul dintre cele doua tari, care in 2001 era plin pana la refuz cu precupete, era cam gol. In schimb, lumea se distra pe lacul Titicaca dandu-se in niste barci in forma de lebada. Genial! Sa te dai cu lebada pe Titicaca, pe granita dintre Peru si Bolivia!

Dincolo, in Peru, era la fel, liniste si pace… Era duminica, dar nu orice duminica, era duminica in care se vota in turul al doilea de scrutin pentru alegerile prezidentiale. Cei doi candidati erau japoneza Keiko Fujimori, fiica fostului presedinte Alberto Fujimori, aflat in inchisoare, si polonezul Pedro Pablo Kuczynski, iar in Peru este obligatoriu sa votezi, altfel, platesti o amenda cat casa… Asa ca toti peruvienii au dat navala dis-de-dimineata sa voteze, iar dupa-amiaza se relaxau, probabil, pe la casele lor, asteptand sa vada cine a iesit presedinte. In turul 1, Keiko Fujimori se distantase, dar distanta intre tururi nu este de doua saptamani, ca in Romania, ci de… doua luni! Si in doua luni de campanie electorala, multe se pot intampla (vezi si in Romania, in 2004 si in 2014!).

Problema este ca, in zi de alegeri, politia opreste autovehiculele care se plimba intre orase, sa nu transporte turisti electorali, sa verifice daca oamenii si-au indeplinit datoria civica si au votat. Asa ca autocarul peruvian care trebuia sa ne astepte in Desaguadero nu aparuse… iar pe o buna parte din soseaua dintre Puno si Desaguadero nu prea era acoperire a telefoniei mobile… Am asteptat, ne-am invartit prin targul obosit din orasel, cine a vrut sa schimbe bani a schimbat la o tanti imbracata traditional pe marginea drumului, in fine… Si in momentul in care imi venise ideea sa ne dam cu lebada pe Titicaca, a aparut autocarul. Cam inghesuit, dar, asta e, nu erau mai mult de trei ore pana la Puno. In schimb, am aflat rezultatul alegerilor de la radio si, spre surprinderea generala, a castigat Kuczynski cu o diferenta de sub un procent… in primul tur, Keiko se distantase clar… Cine stie ce s-o fi intamplat intre cele doua tururi.

Nu ne-am dus direct la Puno, ne-am oprit pe drum la Chucuito, un orasel colonial de pe malul lacului Titicaca unde exista un templu al fertilitatii… Dar, mai intai, a trebuit sa devenim niste oameni piosi, asa ca am trecut pe la cele doua biserici catolice din sat (in curtea uneia, copiii calareau niste caluti, ca distractie) si pana la urma am intrat in curtea imensa in care se aflau urmele templului fertilitatii… un templu care provoaca multora zambetul, mai ales turistelor… pentru ca gasesc o padurice de penisuri de piatra… Si pe cel mai haios lucru ni l-a aratat ghidul… sus, in varful bisericii de langa templul fertilitatii, nu se afla o cruce, ci ditamai penisul de piatra… Asa, ca sa ne inchinam cu piosenie…

Am ajuns pe noapte in Puno. Orasul era o mare de luminite care se reflectau in apa lacului Titicaca. Este cel mai mare oras peruvian la Titicaca, un centru turistic pentru cei care vor sa exploreze celebrul lac. Asa ca dupa ce ne-am cazat la hotel (central si fain, cu un penis de piatra tronand deasupra restaurantului), am iesit la plimbare pe strasse, la cumparat de pulovere de lana de alpaca si la mancat… cuyo, porcusori de Guineea, una dintre cele mai gustate specialitati locale…

Imagini La Paz – Tiahuanaco – Chucuito

01. Teleferic La Paz

Telecabina din La Paz

02. Telecabina La Paz

03. La Paz

Favelele din La Paz par foarte ordonate si organizate

04. Munti bolivieni

Altiplano…

05. Soseaua spre Peru

Soseaua dintre La Paz si Peru…

06. Intrare Tiahuanaco

Intram in Tiahuanaco City

07. Gara Tiahuanaco

Gara in care se pozeaza toti

08. Stela

Urme ale unei civilizatii stravechi

09. Lame

Ne trateaza cu fundul…

10. Tiahuanaco

Intrarea in stravechiul oras

11. Tiwanaco

Terase, terasa, terase

12. Poarta

Poarta soarelui

13. Temple

Piramida din Tiahuanaco

14. Statuie Tiahuanaco

Una din celebrele statui

15. Ziduri de aparare

Dincolo de zid, era zona sacra

16. Tiahuanaco. Bolivia

Imaginea standard care o gasesti in toate vederile

17. Zona sacra

Zona cea mai bine pastrata si spectaculoasa… orasul acesta era superb in perioada lui de glorie

18. Ziduri

19. Tiwanaco, Bolivia

Hello, man ! Hola, hombre ! Cum s-o zice in aymara ?

20. Ziduri slefuite

21. Suvenir Bolivia

Suveniruri de Tiahuanaco

22. Cartofi Bolivia

Sa mancam niste cartofi de la mama lor

23. Femei in port bolivian

La o vorba de claca

24. Cordiliera Real

Cordiliera Real

25. Cordiliera Real Bolivia

si lacul Titicaca

26. Lacul Titicaca

Am ajuns la Desaguadero… la revedere, Bolivia !

27. Desaguadero, Bolivia

La doi pasi de frontiera

28. Granita Bolivia

Ne-am luat stampila de Bolivia, o luam pe jos spre Peru

29. Frontiera Bolivia

Un ultim ochi spre Bolivia

30. Lebede Titicaca

Cu lebada pe raul de frontiera

31. Lacul Titicaca

Super haios

32. Granita Peru

Ajungem in Peru

33. Frontiera Peru

Gata, am intrat

34. Desaguadero, Peru

La mese, casele de schimb valutar

35. Schimb valutar Peru

Managerita de schimb valutar

36. Desaguadero

La plimbare prin centrul urbei

37. Femeie inca

Nu suntem singuri 🙂

38. Peru

39. Biserica Chucuito

Chucuito si bisericile sale coloniale

40. Biserica coloniala

41. Templu fertilitate

Dar nu pentru biserici ne-am oprit aici, ci pentru templul fertilitatii

42. Pula in varf de biserica

Unele statui s-au mutat si in varful bisericii 🙂

43. Pui de lama

Un puiut

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii