Guatemala in doua reprize: Prin satele mayase din jurul lacului Atitlan

Panorama Atitlan

Panorama lac Atitlan, Guatemala

Guatemala este, probabil, tara cu cel mai mare procentaj de populatie indigena din America Centrala. Nu trebuie sa deschid Wikipedia, trebuie doar sa deschid ochii cand merg pe o strada guatemalteca. Peste tot, am putut vedea mai ales femei, dar si barbati in costume traditionale mayase, vorbind vreunul dintre dialectele maya si avand o fizionomie din cartea de istorie. Cei care nu au vazut decat telenovele mexicane vor fi surprinsi de fizionomia guatemalezilor. Nu, nu arata ca in telenovele, ci ca in cartea de istorie. Mayasii inca exista, isi vorbesc limba, isi imbraca hainele, e drept, nu prea mai sacrifica oameni (desi nivelul criminalitatii e ridicat, dar mortii nu sunt ofranda zeilor) si sunt peste tot. Zona cu cea mai mare concentratie de mayasi, din cate am inteles, este in jurul lacului Atitlan, un lac de un albastru tare, aflat la o altitudine de 1.500 de metri. In jurul ei, un mix de vulcani si sate cu nume de sfinti. Si una dintre cele mai cautate destinatii turistice din Guatemala.

Am plecat spre Atitlan intr-un microbuz shuttle din Antigua Guatemala. De acum 11 ani, imi aduc aminte de o sosea plina de gropi, dar acum se merge mai ales pe Carretera Pan-Americana, care leaga Alaska de Tara de Foc cu doua benzi de circulatie. In shuttle, discutie interesanta – soferul, un catolic cu valori de familie traditionala, suparat ca familiile din zilele noastre se rup pentru ca membrii ei pleaca la munca in SUA, si doi gay americani proaspat casatoriti si mutati in Mexic. Un texan care cu greu sta pe doua locuri din shuttle a decis ca temperaturile de 60 de grade Celsius nu-l mai coafeaza si a decis sa devina agent imobiliar la lacul Atitlan – sa vanda proprietati americanilor sictiriti de aglomeratie, de ierni prea friguroase sau de veri prea calduroase, sau de Trump. Multe povesti afli intr-un shuttle de Panajachel.

Am ales sa stabilim baza in oraselul Panajachel, de pe malul lacului Atitlan. Acolo am stabilit baza si in 2005, dar aveam sa aflu ca multe lucruri s-au schimbat in acesti ani. In primul rand, am gasit un Panajachel complet schimbat, cu blocuri inalte (Slava Domnului, doar intr-un colt al oraselului), cu cladiri invadand vechile curti ale caselor, cu o zona plina de restaurante masate pe malul lacului, fiecare incercand sa captureze cat mai mult din legendarele apusuri de soare de pe lac. In schimb, am ramas extrem de surprins de faptul ca nu am prea vazut multi gringos. Uneori, pe vremuri, Panajachel era poreclit si Gringotenango, dar acum erau valuri, valuri de turisti guatemalezi veniti in weekend din capitala. Pe lac, plateau vapoare cu muzica data la maximum plina cu localnici, iar pe strazi, cam putini gringo. Unde erau gringo, sfarsitul lui decembrie fiind sezonul de varf, ar trebui sa dai de hoarde… aveam sa-I descopar o zi mai tarziu intr-unul dintre satele de pe lac, la San Pedro Atitlan!

Daca duminica seara, Panajachel parea in mijlocul unei fieste de zile mari, lunea de dimineata, era extrem de tacut. Am mers pe malul lacului, disco-boat-urile erau linistite si triste, doar cativa luntrasi ofereau tururi private, dar cu jumatate de gura. Am preferat sa luam una dintre barcile publice – intre satele de pe lac, pe langa autobuze, te poti deplasa si cu niste salupe ceva mai mari, publice. Pretul – 25 quetzales pe calatorie (2,70 euro). O excursie privata ar fi costat cateva sute de quetzali!

Prima oprire – Santiago Atitlan. Acum 11 ani, am prins o vreme ciudata – o ceata care ascundea vulcanii… era soare, dar un soare care se prelingea prin vaporii de apa… acum, am avut parte de vremea aceea pe care o gasesti in vederi. Dis-de-dimineata, am luat un tuk-tuk pana intr-un loc de panorama, pentru a admira tot lacul, si apoi am coborat sa luam barca. Nu exista un orar strict, pleca in momentul in care era relativ plina, dar nu am avut de asteptat prea mult.

Cum ziceam, a fost o vreme splendida. Dar uneori nu conteaza frumusetea locurilor, vremea de vis, culorile si pitorescul oamenilor. A fost una dintre zilele acelea triste, de care nu-mi aduc aminte cu placere. Dar asta nu inseamna ca, daca ajungeti in Guatemala, sa nu mergeti… Atitlan este superb.

Odata ajuns in Santiago Atitlan, am fost luati in primire de soferii de tuk-tuk, sa ne ofere un tur prin sat. Unii ziceau ca vom vedea patru atractii, altii, cinci. Depinde cum le imparteam. Pana la urma, am facut cativa pasi si nu l-am luat pe primul. Pretul? 100 quetzali (11 euro). A ambalat-o baiatul si ne-am trezit urcand voiniceste un deal. Primul punct de oprire, sus pe un deal, de unde poti admira toata panorama satului, catarat pe malurile abrupte ale lacului. Jos, la picioarele mele, cateva zeci de femei in lac spala rufe de zor, printre copii care se balacesc. „Maya washing machine”, spune zambind soferul.

Dar Santiago Atitlan nu a fost intotdeauna atat de pasnic. Inainte de cucerirea spaniola, satul se numea Chuitinimit si era capitala mayasilor din tribul Tz’utujil. Au fost trecuti de cateva ori prin foc si sabie, dar ei tot aici au ramas, chiar si in conditiile in care locuiau in localitatea rebotezata de cuceritori. In timpul razboiului civil, mayasii au fost victimele regimului de dreapta proptit cu ajutor nord-american … trupele antrenate si finantate de SUA au ucis cateva zeci de mii de mayasi din Guatemala, iar ultimul masacru pus la cale de americani a fost aici, in Santiago Atitlan, in 1990. 14 sateni au fost ucisi in ultimul masacru al unui deceniu care a dus la moartea a zeci si sute de mii de oameni de-a lungul Americii Centrale din Guatemala si pana in Nicaragua. Iar in memoria lor, s-a construit un monument pentru ultimele victime ale razboiului civil.

Dar victimele nu poarta nume gen Juan sau Pedro, sau Santiago. Insusi preotul satului, Stanley Rother (originar din SUA, nascut in Oklahoma, dar preot in Guatemala din 1963), a fost ucis de trupele pro-SUA in 1981, ajungand pe lista martirilor Bisericii Eliberarii, care a luptat chiar sub pericolul excomunicarii Papei Ioan Paul al II-lea (daca papa polonez a fost un inger al Europei de Est, el a fost un diavol al Americii Latine, sprijinind toate regimurile criminale din Emisfera Vestica) pentru drepturile centro-americanilor. Stanley Rother a fost beatificat in 2017 de catre papa Francisc, dar pentru mayasii lacului Atitlan, el a fost un sfant inca din viata.

Intr-un registru insa mult mai haios se afla cealalta religie din Santiago Atitlan. Dupa cucerirea spaniolilor, toata populatia, ca a vrut sau nu, a fost convertita la catolicism. Incepand cu anii ’80, biserica catolica a avut parte de lovituri din toate partile – atat din partea Vaticanului, care i-a pedepsit pe preotii patrioti, cat si din partea cultelor neo-protestante, care au investit extrem de mult in America Centrala. E vorba de diverse corporatii religioase nord-americane care, folosind sume enorme, au reusit sa converteasca numerosi localnici care oricum nu prea erau convinsi de cultul roman. Dar intre diversele multinationale religioase nord-americane, si-a facut loc un cult superhaios, al lui Maximon. Acest Maximon este o figura de lemn imbracata ca un dandy, de obicei cu o tigara sau un trabuc in gura, care este mutat in fiecare an, la altcineva acasa… Credinciosii (desi cred ca imensa majoritate a „pelerinilor” este formată din turisti straini) vin cu ofrande – tigari, alcool si lumanari… L-am vizitat in 2005 (cand i-am adus „o ofranda” din Romania – o sticluta de Alexandrion care, se pare, i-a placut mult), dar si acum, in 2017. O camera intunecata, o atmosfera de ziceai ca urmeaza o sedinta de spiritism, plina de lumanari, si Maximon cu un trabuc in gura. Intre timp, strajerii lui Maximon au parut mult mai relaxati – asa ca am putut face oricate poze am vrut, sa filmez, sa ne hlizim cu popularul sfant… Si cum nu mai aveam tigari si alcool la mine, i-am daruit cativa quetzali – sa-i cumpere credinciosii niste tigari mai bune.

 

Din Santiago, am luat o barca spre San Pedro, noua Mecca a turistilor straini. Dar initial nu mi s-a parut chiar asa de turistica. Barca ne-a lasat la capatul unei strazi lungi, in panta, cu tot soiul de desene murale care ne-au dus direct la un teren de baschet acoperit, unde niste pustoaice de scoala generala jucau baschet cu foc. Totul era profesionist – fetele aveau echipament, iar meciul era arbitrat de un nene cu fluier (probabil, profesorul de sport) –, iar cosurile chiar erau spectaculoase!

In spatele terenului de baschet (mare cat o sala de sport, dar semideschisa, aici nu e frig niciodata), se afla piata centrala cu o statuie imensa, si cam kitsch, a patronului asezarii – Sf. Petru cu cheile Raiului in mana si, in spate, o biserica. Inauntru, doua grupuri distincte urmau doua ritualuri mai mult mayase decat catolice. O statuie a Fecioarei care, in general, rezida pe unul dintre peretii bisericii a fost coborata pe podea si, intr-o fum strasnic de tamaie, unul cate unul, localnicii la tol festiv ii ingenuncheau… asa o fi fost si ritualul lui Pachamama? Mai spre altar, un grup de doamne, imbracate in cele mai frumoase haine traditionale, mormaiau ceva in tz’utujil, probabil vreo rugaciune. In fine, nimic special, am zis … dupa ce am vizitat o mica galerie cu arta modernista mayasa (suna ciudat, dar chiar exista) si o megabiserica, disproportionat de inalta, a unei corporatii religioase, dar din varful careia aveai parte de o panorama faina asupra lacului si oraselului, am coborat inapoi la debarcader. De aici, am fost indreptati spre un alt debarcader – barcile de Panajachel plecau de la un alt debarcader.

Si asa am avut ocazia sa dau peste adevaratul Gringotenango de la lacul Atitlan. Gringo s-au mutat in corpore in San Pedro, renuntand la Panajachel dintr-un motiv pe care nu l-am gasit. Aici, am regasit acele enclave turistice pe care le gasesti in toata lumea – hosteluri, pensiuni, baruri cool, restaurante internationale, spa cu masaj (hello, Thailand), saloane de meditatie (yoga a ajuns si in Guatemala, si inca din plin!), creperii si croasanti, sucuri naturale si agentii de turism. Wow. … parca mi-ar fi placut sa fi stat aici, dar asta e, daca nu ma interesez prea bine. Dar si in Panajachel a fost OK!

Pe drumul spre Panajachel, ne-am oprit prin diverse localitati, toate, pline de straini – am descoperit si o comunitate de yoga, altii care au descoperit intelepciunea antica, hoteluri mai de lux sau backpackeri desculti… O lume pe care mi-ar fi placut sa o descopar mai mult, dar, din pacate, nu prea aveam timp… programul era destul de ambitios… A, si sa nu uit, un apus demn de apusurile de soare legendare de pe Atitlan ne-a insotit pe malurile lacului … uneori, aveam senzatia ca vulcanul San Pedro erupea… nu, doar soarele se juca cu norii din varful vulcanului adormit cu mult timp in urma.

 

Cum ajungi la lacul Atitlan

Nu exista shuttle-uri directe din aeroport, e musai sa o iei via Antigua, unde schimbi. Exista numeroase shuttle-uri intre Antigua si Panajachel, care te iau de la hotel si te lasa la hotel (daca stai in Panajachel) sau la debarcader (daca stai intr-unul din celelalte sate de pe lac).

Cum ziceam, eu am zburat cu KLM pana la San Jose, unul dintre cele patru orase deservite de grupul KLM ./ Air France din America Centrala (alaturi de Mexico City, Cancun si Panama City), de acolo am zburat spre aeroportul La Aurora, de langa Guatemala City, cu Avianca, apoi, shuttle la Antigua si, de acolo, alt shuttle spre Panajachel. Poti cumpara bilet direct spre Panajachel din aeroport, dar vei fi dus mai intai la Antigua, iti poti lasa bagajele in biroul companiei de transport si la 4 dupa-amiaza pleci mai departe spre Panajachel. Luand shuttle spre Antigua si apoi separat din Antigua spre Panajachel, am ajuns inca pe zi – am plecat la 14:00 din Antigua.

 

Unde sa stai la lacul Atitlan

Daca as mai veni vreodata la Atitlan, as sta in San Pedro, noua Mecca a turistilor straini de pe lac. Acum, am stat la Playa Linda, in Panajachel, un hotel fain, cu camere mari, piscina (era insa cam frig noaptea, asa ca apa era rece) si o gradina plina de flori. Nu aveau mic dejun, dar pe o raza de 100 de metri gaseai vreo 20 de locuri unde sa mananci, precum si cateva minimarketuri.

 

Viza Guatemala

Nu ai nevoie de viza pentru a vizita Guatemala.

Imagini Atitlan

Hotel Playa Linda

Hotel Playa Linda

Playa Linda Panajachel

Cu o terasa foarte faina

Vulcan San Pedro

si priveliste spre vulcan si un pic de lac

Vulcan Atitlan

Apele albastre ale lacului Atitlan

Lac Atitlan

Si panorama de la inaltime

Debarcader Panajachel

Vasul care face legatura intre Panajachel si Santiago Atitlan

Panajachel Santiago Atitlan

si in interior

Cruise Atitlan

Am plecat in tromba din Panajachel

Port Santiago Atitlan

Debarcarea la Santiago Atitlan

Maya Washing Machine

Spalatoria maya

Tuk Tuk Atitlan

Am luat un tuk tuk sa ne faca un tur

Panorama Atitlan

Prima oprire – la panorama

Santiago Atitlan

Cam asa arata satul

Spalatorese In Lac

La scalda si spalat de rufe

Stradute

Pe stradute, in cautarea lui Maximon

Altar Maximon

O combinatie mayaso-catolica

Maximon Santiago Atitlan

Si iata-l si pe Maximon

Maximon Smoking

Un sfant care fumeaza 🙂

Maximon

Cravata, trabuc, bancnote de qetzali … fix ceea ce trebuie

Biserica Santiago Atitlan

Cealalta religie a satului – biserica catolica

Biserica

 

Stanley Rother

Santiago Atitlan are un martir recent beautificat

Santiago San Pedro Laguna

Inapoi, in port

San Pedro Laguna

Pentru ca dupa cateva minute, sa debarcam la San Pedro Laguna

Costume Maya

In Guatemala, femeile poarta haine traditionale

Fete Maya

Iar copiii – echipament de baschet

Baschet Atitlan

La un meci desfasurat dupa toate regulile

Fetite Mayase

Cu arbitru prompt si sever

Biserica San Pedro Laguna Atitlan

Biserica din San Pedro

Credincioase Mayase

Credincioase maya

Rugaciune Catolica

Un pic de fum la statuia Fecioarei nu strica

Internet Maya

Internetul a ajuns si in tinuturile maya !

Arta Maya Contemporana

sau arta moderna

Murales

precum si picturile murale

Panorama San Pedro Laguna

Ne-am urcat pe ceva institutie a unei corporatii religioase nord-americane – pentru o super panorama !

Panorama Atitlan San Pedro

inclusiv a lacului Atitlan

Zona Gringo

Zona gringo din San Pedro

Shuttles Atitlan

Orice ai nevoie !

Tuk Tuk

Drumul spre debarcader

Pe Lacul Atitlan

Am prins ultimul vas spre Panajachel

Apus De Soare Atitlan

si un apus de soare glorios

Eruptie Atitlan

Ziceai ca vulcanul erupe !

Seara La Atitlan

Dupa apusul soarelui la Panajachel

Panajachel Antigua Guatemala Shuttle

A doua zi, pe soseaua Panajachel – Antigua Guatemala 🙂

Categorii:
Guatemala

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii