Prin scoala generala, cand am trecut (e drept, in viteza) prin istoria universala, am auzit si de mayasi, si de azteci, si de incasi, popoarele care au construit cele mai stralucitoare civilizatii ale continentului american si care au fost distruse de colonistii europeni (in special, de cei spanioli). Pentru multi dintre noi, maya si incasii sunt parte din cartea de istorie, civilizatii demult distruse, limbi uitate si popor disparut. Dar daca ajungi in acele regiuni, vei descoperi ca mayasii inca traiesc, incasii inca traiesc, limbile lor continua sa fie vorbite (maya are numeroase dialecte, iar in Peru continua sa se vorbeasca quechua pe scara larga, iar aymara, in Bolivia si zona Titicaca), urmele lor fiind unele dintre cele mai spectaculoase constructii de pe Pamant (de fapt, Chichen Itza construit de mayasi si Machu Picchu construit de incasi se afla pe lista celor 7 „minuni noi” ale lumii). Mayasii au avut si un alfabet, dar imensa majoritate a documentelor scrise au fost distruse de spanioli, care doreau sa faca disparute orice urme ale unei civilizatii sclipitoare si orice amintiri din perioada de glorie de dinainte de aparitia barbosilor din Peninsula Iberica), incasii nu au avut un sistem alfabetic de scriere, ci un sistem unic numit quipu, bazat pe un sistem de sfori si noduri, un soi de scriere 3D :).
Dar pe unde o sa-i gasesti pe mayasi? Urmasii lor (iar multi continua sa fie asa-numitii „pure blood maya”, care sa nu aiba niciun stramos european) traiesc in Mexicul de Est, Belize, Guatemala, Honduras, iar urmele civilizatiei lor se intind pana, hat, in Salvador.
Mexic
Provincia montana Chiapas este centrul mayasilor de astazi. Practic, imensa majoritate a populatiei este mayasa, iar pe strada (mai ales in piata) vei auzi destul de mult mayasa. Capitala provinciei este San Cristobal de las Casas, un oras colonial simpatic si foarte bine pastrat. Daca ajungi candva spre sfarsitul primaverii, cand in Yucatan temperaturile ajung linistit si la 40 de grade Celsius, va fi o placere sa te afli in San Cristobal las Casas unde, din cauza altitudinii, iti va trebui chiar si un pulover subtire la lasarea intunericului.
Prin zona, cele mai interesante urme ale mayasilor sunt Palenque, Yaxchilan si Bonampack
Palenque este, dupa mine, cel mai frumos oras mayas pe care l-am vazut. Da, cu doar o saptamana inainte vazusem Chichen Itza, care se afla pe lista celor 7 minuni, dar tot Palenque mi-a placut mai mult. Motivul este ca Palenque se afla construit pe niste culmi, iar jungla a fost pastrata aproape intacta… in Chichen Itza, toata zona vizitabila a fost exemplar curatata de vegetatie, acum avand practic un gazon… aproape englezesc. Palenque continua sa pastreze si picturi pe zidurile sale, iar plimbarea prin jungla contribuie mult la atmosfera locului.
Yaxchilan – sa ajungi acolo, presupune insasi ideea de aventura – nu exista sosea pana la vechiul oras incas, poti sa te deplasezi doar cu barca, pe care o iei din Frontera Corozal, un sat uitat de lume, daca nu ar fi punct de frontiera intre Mexic si Guatemala. De altfel, vei merge cu barca pe raul Usumacinta, care marcheaza granita intre cele doua state. Aici, partea superioara a cladirilor este ornata cu niste grinzi frumos decorate cu povestea dinastiilor care au condus acest oras – la un anumit moment, unul dintre cele mai puternice din regiune.
Bonampack – in general, se viziteaza „la pachet” cu Yaxchilan, pentru ca se afla pe soseaua care leaga Palenque de Frontera Corozal. Daca cladirile la exterior sunt similare multor altora din zona, in interior vei descoperi cele mai frumoase picturi murale din intreaga lume maya. Sunt superbe, iar picturile, extrem de bine pastrate, tinand cont ca ne aflam intr-o zona destul de ploioasa. Imaginile cu muzicienii le vei uita foarte greu.
A doua zona cu o concentratie mare de urme maya este peninsula Yucatan, unde se afla, probabil, sute si mii de structuri ramase din perioada mayasa. Aici se afla si Chichen Itza, faimosul si cel mai vizitat oras mayas.
Chichen Itza – aflat strategic nu foarte departe de Cancun, capitala turistica a Mexicului, Chichen Itza fascineaza prin imensa piramida Kukulkan (templul zeului-sarpe cu pene, care se vede clar pe balustrada piramidei in zilele de echinoctiu, cand ziua e egala cu noaptea, dar si cu terenul de „fotbal” mayas – aici, avea loc un soi de fotbal-baschet, cu scop ritual, intre doua echipe care nu puteau lovi mingea decat cu cotul, soldul, genunchiul. Se pare ca cine pierdea era sacrificat (sau, cel putin, capitanul echipei), asa ca nu cred ca erau prea multe blaturi. Nu foarte departe, se afla un cenote – cenote Dzintup, practic, un lac subteran aflat intr-o pestera cu tavanul partial sau complet cazut (in cazul Dzintup, este doar o „gaura” prin care patrunde o raza de soare), in fundul caruia s-au gasit numeroase oase de la sacrificii umane. Exista un cenote, al carui tavan s-a prabusit chiar in Chichen Itza
Ruta Puuc – asta este denumirea de marketing a catorva orase mayase aflate unul langa altul pe undeva pe langa Merida. Cele mai interesante sunt insa Uxmal, cu a sa imensa Piramida a Magicianului, si Kabah, unde se afla o cladire impodobita literalmente cu sute de sculpturi ale nasului proeminent al zeului ploii, Chaac Mool.
Coba – undeva intre coasta caraibeana si Chichen Itza, este unul dintre orasele mayase mai putin vizitate, pentru ca nu a fost excavat in intregime. Punctul forte (de neuitat, de altfel) este sa te cateri pe piramida – dupa ce nu se mai poate urca pe Piramida Kukulkan din Chichen Itza, aceasta este unica piramida pe care se poate urca. De vreo zece ani, se anunta ca va fi interzis, aparent inca se urca… odata ajuns sus, te vei simti ca pe un colt de insula pe o mare verde – dar marea este formata din coroana copacilor care alcatuiesc superba jungla de la Coba.
Tulum – daca nu ar fi fost pe malul Marii Caraibelor, Tulum probabil ca ar fi fost un sit doar pentru avizati si pasionati. Are o piramida centrala si mai multe urme, dar incredibila aici este imaginea acestei piramide cu marea verde pe fundal. Tot aici, se afla o plaja cu un nisip minunat, asa ca poti sa faci si baie :).
Belize
Belize a reprezentat inima regiunii Maya din Yucatan si poti gasi zeci de orase antice pe teritoriul singurei tari din America Centrala vorbitoare de limba engleza. Din pacate, nu am ajuns la niciunul dintre ele (nu sunt foarte usor de vizitat), preferand sa simt vibe-ul caraibean al insulelor din largul tarmului belizean, cum ar fi Caye Caulker.
Guatemala este cu adevarat un stat maya. 40% din populatie este pura maya, iar alta 40% sunt mestizo-mayasi combinati cu spanioli, in general. Aici, descoperi o societate mayasa contemporana, iar tara, cu o singura exceptie (Tikal), nu are niste orase mayase spectaculoase. In schimb, zona de munte, zona inalta, poti descoperi sate 100% maya si niste locuri absolut superbe in zona lacului Atitlan si a orasului colonial Antigua. Nu rata piata de sambata din Chichicastenango, pentru a descoperi culorile straielor mayase, dar si cum se roaga la Fecioara Maria ca si cum ar fi o zeitate mayasa.
Tikal – este principalul sit arheologic mayas din Guatemala. Un oras superb, cu piramide rasarind din jungla care, Slava Domnului, nu a fost taiata. Pentru pasionatii de Star Wars, vizita la Tikal are o semnificatie speciala – aici se afla celebra planeta Yavin 4, baza a rebelilor din primul „Razboi al Stelelor” (actualmente, episodul 4 – „A New Hope”), de unde s-a pornit celebrul atac asupra „Stelei Mortii”.
Honduras se afla practic la limita lumii maya. Ma rog, a lumii maya „civilizate”, pentru ca, aparent, triburi maya au trait pana, hat, departe, in Panama, dar au fost asimilate, iar dupa ele nu au ramas cine stie ce urme arheologice spectaculoase. Principalul sit arheologic mayas este insa Copan (sau Copan Ruinas), aflat la cativa kilometri de granita cu Guatemala, unul dintre cele mai vizitate locuri turistice dintr-o tara cunoscuta ca fiind cea mai nesigura din America Centrala
Copan Ruinas are obisnuitele cladiri – piramide si chiar un teren de fotbal bine prezervat. Exista si un mic deal unde se aflau principalele cladiri religioase, foarte bine pastrate. Inedita la Copan Ruinas este prezenta zecilor de papagali multicolori care traiesc in jungla ce inconjoara vechiul oras si care fac o galagie enorma :).
El Salvador se afla si el la granita lumii maya, dar in partea sud-estica. Unul dintre site-urile pastrate cel mai bine este Joya de Ceren, un Pompei al lumii maya – nu este un oras elaborat, unul dintre acele orase care au dominat lumea maya, ci o mica comunitate rurala a carei pace a fost tulburata de doua ori de eruptii vulcanice. Daca la Pompei, populatia a fost surprinsa de o eruptie violenta si marea majoritate a fost ucisa, locuitorii din Joya de Ceren au scapat, dar sub cenusa s-a descoperit in intregime un orasel agrar mayas.
Tazumal – aflat la cativa kilometri de orasul Santa Ana, Tazumal este cel mai bine pastrat oras maya in EL Salvador – are piramide (nu la fel de inalte precum cele din Yucatan), palate si un sistem de canalizare bine pus la punct. A fost principalul centru comercial unde lumea maya interactiona cu alte populatii centro-americane aflate spre est.
Excursii organizate
Daca doriti sa vedeti o buna parte din „bijuteriile” lumii maya, dar si alte locuri extrem de faine, intr-un cadru organizat, aruncati o privire pe circuitul propus de J’Info Tours.
Circuitul trece prin trei tari (Mexic, Belize si Guatemala), propunand vizitarea unora dintre cele mai reprezentative orase ale lumii maya: Palenque, Uxmal, Chichen Itza, Tulum (Mexic), Lamanai (Belize) si Tikal (Guatemala). Pe langa acestea, veti descoperi o bijuterie de oras colonial care imi place la nebunie (Oaxaca), centrul turistic Cancun (si ale sale plaje albe), orasul colonial Merida din Peninsula Yucatan, dar si capitala mayasilor mexicani, San Cristobal de las Casas… Si acestea sunt doar cateva dintre locurile superbe care sunt in program (canionul Sumidero, Mexico City si capitala azteca Teotihuacan, precum si multe, multe altele).
Circuitul incepe in 31 martie 2019 si dureaza 19 zile. Se desfasoara intr-una dintre cele mai bune perioade de vizitare a regiunii – in plin sezon secetos, dar cand inca nu este la fel de cald ca la final de aprilie). Pretul este de 3.653 de euro, in care sunt incluse biletele de avion, atat intercontinentale, cat si interne (cu tot cu taxe aeroportuare), cazarea (18 nopti in hoteluri de 3 si 4 stele), transportul cu autocarul si excursiile mentionate in program. Se mai achita 107 dolari, care sunt diverse taxe de intrare si iesire din tarile vizitate (cetatenii romani nu au nevoie de viza sa viziteze aceste tari, dar ele percep tot soiul de taxe de intrare si iesire, la granite).
Citeste toate amanuntele –––-> Circuit Mexic, Belize, Guatemala
Lumea Maya
Palenque
Chichen Itza
Tulum
Prin Beliza City
Tikal – aici s-a filmat primul Star Wars
Tikal, Guatemala
Istoria lumii maya s-a pastrat pe aceste stelae
Papagalii din Copan
Copan, Honduras
Tazumal, El Salvador