Ghid de acomodare în India.

Taj Mahal Agra India

Sincer, India e grea. E una dintre destinațiile cel mai greu de vizitat pe cont propriu – la prima vedere, țara e un haos, dar, încet, încet, începi să te prinzi de regulile de deplasare – în cazul vehiculelor, se poate sumariza prin „cel din față are prioritate”, „cel din spate îl ferește pe cel din față și îl lasă pe cel din spate să-l ferească”, „cel mai mare are prioritate absolută”, „claxonează, claxonează, claxonează”. Dacă în România claxonul este o înjurătură, în India era o atenționare prietenoasă.

Chiar și pentru călătorii cu experiență, a călători în India este o provocare – haos, poluare, murdărie și, mai ales, mult prea mulți oameni. Practic, nu cred că găsești vreun colț din această țară în care să fii literalmente singur. Și în vârf de munte, sigur va apărea un indian curios. Iar dacă ești fată și ai pielea foarte albă sau, și mai grav, ești blondă, vei fi vedeta satului, a orașului, a metropolei. În India, trebuie să îți iei cu tine toată răbdarea din lume și să încerci să te descurci. Ca să urcăm în tren, eu și cele două fete cu care eram, pur și simplu, trăgeam indieni de pe scări pentru a putea urca companioanele mele… cinci minute mai târziu, eram cei mai buni prieteni și împărțeam lassi, prăjituri, naan și ce mai aveam la îndemână. Aș putea să scriu despre experiențele din India volume întregi, dar mai bine să trec la subiect și predicat – la ponturi nu despre cum poți să te acomodezi, ci despre cum să supraviețuiești în India.

 

Pregătirea plecării.

Deși aveți senzația că în India este tot timpul cald, va înșelați amarnic. Prima oară, am fost în India de nord prin decembrie – ianuarie, iar prin Delhi, Agra sau Varanasi am făcut un frig crâncen.

În principiu, sunt două sezoane – secetos și ploios (musonic). Cel musonic, care este în general în timpul verii, este caracterizat prin ploi diluviene care se combină (mai ales prin nord) cu o căldură atroce. Iarna în nord este neașteptat de frig (noaptea la Jaipur de Revelion au fost zero grade), dar în sud este cald și bine. Perioada optimă de vizitare este cândva primăvara și toamna (depinde de zonă).

Pregătiți-vă din timp nu numai cu haine subțiri (da, trebuie scoase din dulap), ci și cu medicamente. Încălțăminte, cât mai comodă și subțire (obligatoriu și șlapi sau sandale), dar dacă planificați și ture de trekking în nordul Indiei, prin munți, nu vă uitați ghetele.

 

Diferența de fus orar

Între România și India există o diferență de fus orar de 2:30 ore vara și de 3:30 ore iarna (India nu are „ora de vară”). Nu știu exact de ce India are acest fus orar straniu (cu o diferență de 30 de minute față de imensa majoritate a țărilor lumii, dar suspectez că are ceva de-a face cu Pakistanul – India nu vrea să fie pe același fus orar cu țara vecină și nu tocmai prietenă. Când călătorești, schimbările de fus orar, chiar și relativ mici, cum e cazul Indiei, au efecte asupra bioritmului, schimbă orele de masă, de odihnă și chiar pe cele de dus la toaletă (mai ales atunci când nu prea îți plac toaletele avioanelor, așa cum mi se întâmplă mie), te pot da peste cap. În general, în momentul în care mă îmbarc în avionul cu destinația India, îmi setez ceasul la ora Indiei și încerc să mă comport că și cum aș fi deja acolo – dacă e noapte în India, mă pun la somn, dacă e zi, încerc să nu adorm, indiferent cât de obosit sunt.

 

Siguranța personală

India este, în general, o zonă sigură, furturile mărunte nefiind o problemă imensă. Atenție însă dacă ești fată singură – numărul violurilor este în creștere, așa că încearcă să eviți prieteni noi făcuți pe autobuze (mai ales când simți că tropăie hormonii în ei) sau să umbli singură (zi sau noapte) prin zone ciudate.

Cele mai multe accidente pot fi rutiere – traficul în India este definiția nebuniei absolute, așa că trebuie să fii foarte atent și, cel puțin în primele zile, să traversezi doar împreună cu un grup de localnici.

Deși te vei întâlni cu numeroase ocazii să cumperi droguri, adu-ți aminte că traficul, posesia și consumul de droguri se pot pedepsi cu ani lungi de închisoare (și, probabil, odată ajuns într-o pușcărie indiană, o să-ți pară rău că nu există pedeapsa cu moartea în această țară).

Fă o copie a pașaportului cu care să umbli, ținându-ți originalul în locuri safe. Sigur nu vrei să-l pierzi sau să ți se fure și să-ți întrerupi vacanța din această cauză. În caz că îți pierzi pașaportul, du-te să iei o declarație de la poliție și apoi obține o „foaie de drum” de la Ambasada României la Delhi. Mai există două consulate onorifice, la Channai și la Kolkata, dar nu te pot ajuta cu foaia de drum, e musai să mergi la Delhi. Atenție, nu poți să zbori cu avionul dacă nu ai act de identitate, așa că dacă ești în sud, pregătește-te pentru 40 – 50 – 60 de ore de mers cu trenul – Gândul la asta te va face să ai mare grijă de pașaport.

 

Alimentația

Evident, dacă ajungi în India, nu poți să nu ratezi să guști din gastronomia indiană. Nu cred că e vreun colț al Planetei fără vreun restaurant indian, dar, atenție, chiar dacă ești un obișnuit al restaurantelor indiene din România (sau din Europa), vei descoperi că mâncarea indiană la ea acasă este un pic diferită. Mai ales în sud (în țara condimentelor), până și apa este condimentată… Trebuie să te pregătești ca orice pui în gură să aibă măcar un pic de condiment – chiar și dacă ai spus de zece ori „no spice, please”.

Ca idee, ținând cont că în primele ore, în India, sistemul tău gastric trebuie să se acomodeze cu alte ingrediente și cu alte bacterii (care pot duce la probleme gen constipație sau diaree), ar fi recomandat ca măcar primele mese să fie europene – vei găsi numeroase restaurante europene sau internaționale în toate zonele turistice. De asemenea, în primele zile e bine să ai mese ușoare, bogate în fibre (gen fructe și legume) și, mai ales, să te hidratezi mai mult decât în mod normal, când ești acasă.

Personal, nu sunt vegetarian, dar după ce am citit în presa indiană (care, apropo, este extrem de ieftină, zilnic îmi cumpărăm ziarul să văd ce se mai întâmplă) că la nivel național nu există decât 100 de camioane frigorifice (asta se întâmpla în 2003, probabil numărul lor a crescut, dar vă asigur că nu simțitor), am decis să nu mănânc carne. Și deși sunt megacarnivor, nu am simțit deloc lipsa cărnii – orice restaurant cât de mic și obscur are mâncare vegetariană (mai ales în sud, vei avea chiar dificultăți în a găsi carne prin meniuri) și chiar e superbună – unele feluri de mâncare au un gust de juri că e carne (de fapt, e tofu).

Apa de la robinet este departe de a fi potabilă – nici cea îmbuteliată, nici chiar „cele mai internaționale” băuturi răcoritoare nu sunt chiar potabile, conținând tot soiul de pesticide. Acum, de băut trebuie să bei, încearcă să obții cât mai mult ceai – cel puțin, este fiert.

 

Boli

Well, sunt zone și zone. Malaria este activă prin centrul țării și în est, pe granița cu Bangladesh și Myanmar, dar și alte boli pot apărea pe nepusă masă. Probabil, cele mai „sănătoase” zone sunt sudul și provincia Goa. Dar cu un pic de atenție și medicamente de prevenție a malariei (unde e cazul) sau cu vaccinuri făcute la zi, nu vei avea probleme.

Din cauza schimbării climatului și a alimentației, ai putea avea probleme cu stomacul, inclusiv constipație, chiar dacă în general nu te confrunți cu așa ceva. Poți să ai parte de așa-numita „constipație a călătorului” , așa că informează-te ce trebuie să faci în caz de…

 

Toaletele

Aici, e grav. Încearcă să folosești doar toaletele de la hotel și, dacă ai nevoie de vreo budă, caută disperat vreun restaurant sau hotel de lux, pentru a nu avea un șoc olfactiv. Majoritatea toaletelor în India sunt de tip „budă turcească”. Aproape nicăieri nu există hârtie igienică, așa că un stoc potrivit este bine-venit. Prin stabilimentele de lux, vei găsi câte un angajat prin toalete. Este trăgătorul de apă la WC și, de cele mai multe ori, are și atribuțiunea de a da drumul la apă la robinet.

De multe ori, organismul tău poate fi inhibat de condițiile sanitare și, astfel, să ai probleme, inclusiv constipație, așa că fii pregătit, eventual să ai niște pastile la îndemână.

 

Deși pare apocaliptic, o excursie în India va fi memorabilă. Nu știu dacă vei spune că ți-a plăcut sau nu, dar în mod cert o vei cataloga ca pe o experiență uimitoare. O vei urî sau o vei iubi, dar nu vei rămâne deloc indiferent. Pentru că India te va marca pentru toată viața… Pentru că este, nu-i așa, „Amazing India” 😊.

Imagini India

Moscheea de Vineri Delhi

„Moscheea de Vineri” – cea mai mare moschee din Delhi

Taj Mahal

Cu adevarat o minune a lumii

Red Fort Agra

Pe langa Taj, in Agra poti vizita si Red Fort, fosta resedinta imperiala a Marilor Moguli

Taj Mahal vazut de la Red Fort

Cam asa se vede Taj Mahal-ul din Red Fort

Palatul Vanturilor Jaipur

Palatul Vanturilor – a fost locuinta fetelor din haremul (zenana) maharajahilor de Jaipur

City Palace Jaipur

Intrarea in City Palace e bine aparata 😉

Amber Fort

Amber Fort

Mic dejun India

Meniul de mic dejun la un restaurant pe autostrada Delhi – Agra

Mic dejun indian

 

Fast food India

Snack bar mobil 🙂

Street food India

Street food indian

Piata India

Pentru legume proaspete, da o fuga prin piata

Piata miscatoare

sau fuge piata la tine

Mc Donalds India

Nici din McDonald’s nu intelegi mare lucru…

Masina cu butelii gaz

Bicicleta cu gaz

Toaleta India

Toaletele indiene varianta sparkling clean

Autobuz India

Transportul in comun indian

Autobuz Delhi

si cel din Delhi

Ricsa Delhi

Dar ricsele sunt foarte populare si folosite

Ricsa India

Le gasesti peste tot

. Bicicleta ricsa India

Prin anumite locuri, mai exista si ciclo-ricsele

Caruta India

Sau hipo-ricsele

Camile

Ma rog, camilo-ricse nu am vazut, dar cine stie, poate prin desertul Rajastanului or fi 🙂

Trafic Delhi

Traficul prin Delhi nu este exact pentru cei tematori

Trafic Jam Delhi

Dar vitezele nu sunt prea mari, iar ambuteiajele frecvente

Politia trafic Delhi India

Nici o problema insa … ambuteiajele se rezolva de catre politisti cu bata

Cricket India

But, don’t worry… just play 🙂

Hotel de lux India

Nu va speriati, India inseamna si lux

Arhitectura indiana

dar si o frumusete tulburatoare

Categorii:
India

Comentarii

  • Mulțumesc!

    Mădălina 9 iulie 2019 10:13 Răspunde
  • Foarte binevenite detaliile ,mai scrie daca mai ai.Eu si sotul meu vrem sa mergem in februarie,dar eu imi doresc sa ,,ii surprind”si in mediul rural.Vreau sa ajung in Punhab,statul cu cea mai intensa activitate culrurala.

    Caty 14 iulie 2019 18:37 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii