Ghid de acomodare în Kenya

Diani Beach Kenya

Diana Beach, Kenya

Când eram mic, mă uităm cu gura căscată la documentarele de la Teleenciclopedia din lumea animalelor africane – lei, zebre, girafe și alte animale măiastre. Ulterior, nu mai eram așa mic, a venit Revoluția și au început să apară pe ecranele obositelor noastre TeleColor (sau pe ale mai puțin obositelor Samsung proaspăt aduse de George Copos din Coreea de Sud) canale precum Discovery și National Geographic – adevărate regale de documentare excepționale. Evident, mi-am dorit să trăiesc pe viu acele documentare și, da, le-am trăit! Am fost de două ori în safari în Kenya (și am mai fost în safari și în alte țări, precum Tanzania, Botswana sau Namibia), dar prima întâlnire rămâne întotdeauna în suflet – și această primă întâlnire cu girafe, lei, gheparzi și antilope s-a petrecut în Parcul Național Masai Mara din Kenya!

Dar Kenya nu înseamnă doar safari. Înseamnă și plajele nesfârșite cu nisip fin de la Oceanul Indian, iar pentru cei mai activi, cățărarea pe munți precum Mount Kenya și alte vârfuri (atenție, însă – Kilimanjaro se află în Tanzania !)

 

Pregătirea plecării

Kenya este străbătută de Ecuator, deci cam niciodată nu ar trebui să fie frig. Dar platourile de safari (gen Masai Mara) se află la înălțimi de circa 1.500 – 2.000 de metri, așa că seara poate fi frig. Nu uita să-ți iei vreun polar sau o geacă.

Există două sezoane ploioase și două sezoane secetoase. Sezonul de „long rains” este în perioada aprilie – iunie, iar sezonul de „short rains” pică în octombrie – decembrie. În restul timpului, este sezonul secetos (atenție, poate ploua și în acest sezon, dar foarte puțin) și este perioada propice pentru safari. În sezoanele ploioase, multe unități de cazare se închid, drumurile se înnămolesc, iar animalele sunt mai greu de găsit – fiind apă peste tot, nu trebuie să se strângă în jurul ochiurilor de apă din savană. În sezonul secetos, sunt mai „grupate” pe lângă apă.

 

Diferența fus orar

Kenya este pe același fus orar cu România (vara), iar iarna (când Kenya nu trece la orarul de iarnă), este o diferență de doar o oră. Dar și așa, drumul din România până în Nairobi este lung, așa că este evident că poți fi obosit după zeci de ore de zbor.

 

Siguranță personală

Nairobi este poreclit Nairobbery („Robbery” înseamnă jaf) și este o poreclă corectă – jafurile sunt la ordinea zilei în capitala kenyană (unde, de asemenea, există un risc ridicat de atentate teroriste). Am asistat personal la un jaf – geanta cu aparatul de fotografiat, acte și bani a fost smulsă din mâinile unui coleg de călătorie din microbuzul care era prins în plin trafic – cineva a deschis brusc geamul care era întredeschis și altcineva i-a smuls geanta – totul, în vreo două-trei secunde. În capitala Kenyei se recomandă să nu umbli pe jos, ci doar cu mașină cu geamurile ermetic închise. O situație similară se găsește în Mombasa, al doilea oraș al țării.

Știrea bună este că dacă pleci din Nairobi, situația se îmbunătățește brusc, iar în parcurile naționale sau pe coastă, nu sunt riscuri majore de jafuri, dar, evident, tot trebuie să fii atent. În parcurile naționale, pentru nimic în lume să nu te dai jos din mașină decât în spațiile amenajate, pentru că există destui prădători care te pot mânca :).

 

Alimentație

Mâncarea kenyană este bazată pe foarte multă carne – mâncarea națională se numește nyama choma – carne prăjită de capră sau vită, în general. Pe coastă, mâncarea este influențată de bucătăria arăbească (coasta a fost dominată de arabi timp de secole), dar în interiorul țării, localnicii, mari crescători de vite (vacile reprezintă bogăția unui om, de secole!) nu puteau mânca decât ce le oferă acestea. De asemenea, poți găsi un peste delicios – tilapia (un pește de apă dulce, foarte popular în apropiere de lacul Victoria). Orezul este de asemenea foarte popular (adus de negustorii persani acum câteva secole).

Spre deosebire de sudul Africii, nu poți găsi vânat de mâncare decât în foarte puține locuri.

 

Boli

Se recomandă profilaxie contra malariei (riscul este redus doar la înălțimi de peste 2.500 m și în orașul Nairobi), deci este prezentă atât în parcurile naționale, cât și pe coastă. De asemenea, este obligatoriu să te vaccinezi contra febrei galbene – de multe ori, ți se solicită certificatul când intri în țară.

Din cauza schimbării climatului și alimentației, ai putea avea probleme cu stomacul, inclusiv constipație. Chiar dacă în general nu ai probleme, poți să ai parte de așa-numita „constipație a călătorului”, așa că informează-te despre ce trebuie să faci în caz de…

 

Toaletele

Variațiuni mari de la locuri faine la bude îngrozitoare. Evident, dacă găsești vreun hotel sau restaurant fain, încearcă să folosești acolo toaleta. În rest, pregătește-te pentru impactul olfactiv :).

De multe ori, organismul tău poate fi inhibat de condițiile sanitare și să ai probleme inclusiv constipație, așa că fii pregătit, eventual să ai niște pastile la îndemână .

 

Și pregătește-te de experiența vieții – întâlnirea cu impresionanta faună africană. 🙂

Imagini Kenya

Sosele africane

Desi in general, Kenya are sosele proaste, exista si drumuri chiar OK

Sosea Kenya

Cam asa 🙂

Gara Nairobi Kenya

In schimb, calea ferata Nairobi – Mombasa construita de chinezi e wow. Asa arata gara din Nairobi (ma rog, de langa Nairobi ca e cam in afara orasului)

Tren Nairobi Mombasa

Trenul de Mombassa

Nairobi Kenya

Intrarea in Nairobi

Mic dejun Nakuru

Mic dejun in viteza. Foarte British …

Fast food Kenya

Fast food pe drum – cartofi prajiti la punga

Peste Oceanul Indian

Iar la mare, ce poti manca altceva ?

Suc natural Kenya

Sucurile naturale sunt insa wow

Kenya juice

 

Toaleta hotel Kenya

In hoteluri, chiar si mai ieftine, gasesti si toalete curate

Reclama anti malarie

O reclama relevanta local

Restaurant Kenya

Hotel sau restaurant ?

Suveniruri Kenya

Suveniruri din Kenya

Tent Kenya

Tented camp in Parcul National Masai Mara

Nakuru

Pe malurile lacului Nakuru

Zebre

Din minunata fauna africana – zebre

Maimuta Kenya

O maimuta cam sictirita

Flamingo

Flamingo

Lei mancand o zebra

Pui de leu iau pranzul

Litoral Kenya

Cam asa e apa pe la Oceanul Indian …

Categorii:
Kenya

Comentarii

  • Dan Dancu spune:

    Cezar , esti aici un pic cam prapastios,legat de Nairobi.. Eu am fost o zi intreaga , de dimineata pana seara, singur si nu mi s-a intamplat nimic inafara de faptul ca din zece in zece minute sau chiar mai putin de atat venae cineva catre mine sa ma intrebe de unde sunt si daca nu vreau sa-mi fie ghid. Sigur , nu avem nicio geanta la mine , doar un aparat foarte mic pe care il tineam destul de camuflat ca sa nu atraga pe nimeni. Banii si actele nu se tin niciodata in geanta in astfel de locuri , se tin la tine , pe sub haine in buzunare special facute.In zona centrala din Nairobi unde este foarte aglomerat la orice ora a zilei , mai greu sa te fure cineva cu totul.Si desi toata ziua am vazut doar 3-4 albi prin oras, nu m-am simtit deloc amenintat, cu toate ca am stat pana la lasarea serii pe strada.Chestii de genul furt din masina se pot intampla si in alte locuri , adu-ti aminte cum in toamna lui Radu Vatcu( care este umblat la greu prin Africa), i-a furat cineva telefonul din mana prin geamul deschis de la masina
    . Si asta in Adis Ababa care este relativ mult mai safe decat Nairobi. Concluzia, este sa-ti iei toate masurile de siguranta , fara valori la vedere , fara genti pe umar, cu banii si actele ascunse sub haine. Valabil si pentru alte zone, ca Honduras, Salvador ,Cape Town..etc..

    • Imperator spune:

      Iulie 2017. 10 sau 12 romani in microbuz in Nairobi (microbuzul era doar al nostru). Microbuzul blocat in traficul ala infernal. Eu inchid strans geamul. Vis-a-vis de mine, cineva il lasa deschis cat 2 degete – aer conditionat ioc, afara 30 grade, in interior 40. Tipul cu geamul deschis 2 degete avea geanta in brate cu aparat foto, pasaport, bani, carduri, etc. Imi trece prin minte sa-i zic sa il lase jos sub scaun in microbuz (eu asa imi tineam gentuta). Dar pana sa deschid gura, un negru de jos deschide brusc geamul si jumatate de secunda mai tarziu, al doilea ii smulge geanta. Colegul meu de calatorie sare pe geam, ii alearga (era un tip sportiv si mai razboinic), dar astia dispar prin piata. Si nu e singurul care a patit chestii de genul asta (dar la atacul asta am fost martor, eram la sub 1 metru). Mie mi se pare Nairobi mult mai periculos decat Addis.
      Oricum nici Addis, nici Nairobi, nici Tegucicalpa nu sunt locuri sa te plimbi cu genti pe umeri.

  • Marius spune:

    „Pe malurile lacului Nakuru”

    Tind sa cred ca este Naivasha nu ?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest