Georgia – vara nu-i ca iarna. Episodul 2, regiunea viticolă Kakheti: Despre orașul iubirii, un castel colorat și despre vin, mult vin

Costume georgiene

Unora le place jazzul. Altora le place literatura. Mai sunt și cei cărora le place vinul. Vorbesc despre aceia care îl savurează în doze sănătos de mici. Mie-mi plac cam toate trei, însă dozajul diferă, cărțile fiind savurate în cantități mult mai mari decât jazzul, în timp ce vinul merge bine duminica, asortat cu un roman bun.

Mi-am amintit aici o discuție cu o cunoștință care spunea că a trebuit să meargă la cardiolog pentru investigații. Medicul o întreabă: beți? Pacientul: definiți beți! Medicul: apăi, cât de des beți? Social, zilnic? Pacientul: definiți social și zilnic! Medicul, exasperat: spuneți-mi cam cât beți! Pacientul, exasperat și rușinat, totodată: unu-două pahare de vin roșu, pe zi, seara. Musai vin roșu și sec! Zâmbind, medicul conchide: apăi, ăsta nu e băut, domnule, e sănătate curată! Nu e un banc, deși poate părea. E o poveste reală pe care nu o spun pentru a propovădui unu-două pahare de vin (roșu, sec) pe zi. Cu toții am învățat de la televizor deja celebrul enunț „Consumul exagerat de …”.

Mi-am amintit întâmplarea însă pentru că m-am întors recent din Georgia, unde vinul este nelipsit de la masă. Cam ca în Franța și Italia, unde chelnerii te privesc ciudat dacă la prânz sau (doamne-ferește!) la cină ceri doar apă.

 

Vinul este astfel, dincolo de o băutură considerată mai mult sau mai puțin sănătoasă, un obiect cultural și de cult, totodată. Știam asta când am ajuns a doua oară în Georgia, învățasem de la prima vizită deja.

 

Așa cum povesteam anterior, în episodul 1, am primit în vara acestui an o invitație de la grupul Rompetrol să descopăr frumusețile acestei țări. Care este legătura dintre Rompetrol și Georgia, o țară aflată dincolo de Marea Neagră (la doar două ore distanță de zbor direct cu Tarom)? Ei bine,  sub brandul românesc Rompetrol sunt deschise peste 80 de benzinării în Georgia, iar carburantul vine de la rafinăria Petromidia din Năvodari.

 

Am ajuns în Georgia știind deja din prima incursiune că riști să îți pierzi mințile de la celebrul vin georgian, să îți vinzi sufletul pentru ceva khachapuri (celebra plăcintă georgiană cu brânză, votată totodată cea mai bună pizza cu brânză din lume) și să te îndrăgostești iremediabil de locurile unde se avântă vulturii.

Nu degeaba acest stat este vizitat anual de peste 8 milioane de turiști, dintre care doar câteva mii de români. Mulți dintre vizitatorii din toată lumea vin pentru a descoperi vinurile georgiene. Regiunea Kakheti este cea mai cunoscută pentru producția de vin, însă nu este singura din Georgia, o țară cu peste 700 de crame mici și vreo 10 industriale. Prin comparație, România are doar vreo 250 în total, deși are o suprafață mult-mult mai mare cultivată cu viță-de-vie. Diferența vine din faptul că Georgia este primul producător mondial de vin, licoarea lui Bacchus a început să se producă aici acum mai bine de 8.000 de ani (după cum spun localnicii), iar astăzi există încă peste 400 de soiuri locale de struguri dintr-un total de câteva mii la nivel mondial. Georgia a avut de-a lungul anilor peste 500 de soiuri de struguri, însă în perioada sovietică mai bine de 70% dintre acestea au fost distruse de URSS, care a mizat pe volume de producție în detrimentul valorii. După 1991, inițiativa privată a început să facă pași în direcția repunerii Georgiei pe harta marilor producători de vin, astfel că până astăzi peste 400 de soiuri de struguri au fost recuperate.
Vinul nu este doar o băutură pentru georgieni, ci o adevărată cultură. Totul se leagă într-o anumită măsură de licoarea lui Bacchus. Spre exemplu, pentru ca friptura de porc să iasă mai fragedă, în loc de țepușe clasice pentru frigărui se folosesc bețe de la vița-de-vie.

 

Cultul vinului merge însă mai departe. Mai exact, georgienii au două funcții dedicate vinului. Tamada este „toast master“, mai exact, șeful întregii petreceri, cel care decide când se bea și cum se bea, iar meriquipe este cel însărcinat să umple paharele mesenilor. Această meserie se spune că îi asigură drumul către rai. În Georgia, este important ca paharele să fie pline mereu, pentru că se toastează des, foarte des chiar. Pentru vii, dar și pentru morți, de cât mai multe ori. Tamada bea uneori dintr-un corn ce ajunge să „ducă“ până la 7-8 litri de vin. Nu degeaba este sufletul petrecerii.

 

Știind toate acestea, am ajuns a doua oară în regiunea georgiană Kakheti. Fusesem și în iarna lui 2018, însă nu reușisem să vizitez mai nimic, pentru că era o ceață de nu vedeai nici pe unde mergi. Acum, am revenit cu trei planuri mari: crama Shilda, orașul dragostei Sighnaghi și „palatul” Tsinandali.

 

Am plecat dis-de-dimineată din Tbilisi și, după circa două ore și jumătate, băteam la porțile cramei Shilda, înconjurată de 6 hectare de viță-de-vie proprie. După ce am început ziua cu o serie de degustări, ne-am pus pe treabă, mai exact, am încercat să facem pâine tradițională, khachapuri și khinkali (un fel de găluște umplute cu carne). De fapt, o serie de mâini dibace reparau tot ceea ce „cele două mâini stângi” ale mele nu reușeau să facă. După vreo oră sau cam așa, am reușit să și savurăm „propriile” încercări, stropite bineînțeles cu un pahar de Saperavi (cel mai cunoscut soi de struguri din Georgia, care dă un vin roșu cu potențial bun de învechire). În această țară, există două moduri de preparare a vinului: după metoda tradițională – folosind un qvevri (o amforă de lut fără mânere) sau metoda europeană. Rezultatele sunt diferite, așa că merită degustate vinurile pentru a-l alege pe cel preferat. Sau pe cele preferate, după caz.

De la crama Shilda, am plecat către Tsinandali, o localitate devenită cunoscută datorită palatului și cramei cu același nume, care au aparținut în secolul al XIX-lea poetului aristocrat Alexander Chavchavadze. Cu un mix de piatră și lemn, caracteristic arhitecturii georgiene, palatul de mici dimensiuni permite o incursiune în istoria aristocrației acestei țări. Un ghid iscusit povestește pe îndelete istoria familiei și a casei, dar recunosc că pe mine m-au cucerit mai degrabă priveliștea de la balcon și grădina de un verde viu. Mai fusesem aici și prima dată, dar vara nu-i ca iarna.

Ultima oprire – și cea pe care o așteptasem eu cel mai tare – a fost cea de la Sighnaghi, un orășel supranumit „City of Love” („Orașul Dragostei”), la fel ca Parisul. Cocoțat pe coama unui deal, orașul-sat de doar câteva mii de locuitori a primit acest nume nu pentru că ar fi romantic – deși este, ci pentru că aici Casa Căsătoriilor e deschisă non-stop. E și asta o formă de romantism. Plus că străzile pietruite, flancate de case colorate și cafenele ce îți promit o priveliște de neuitat, invită la visare și iubire. Poate că și pentru că știam că l-au botezat așa, mie orașul iubirii mi-a vorbit despre iubire, părea de altfel desprins din picturile unui impresionist francez sau din romanele clasicilor ruși unde iubirea, chiar dacă nu se vede, se simte.

După ce m-am lăsat pierdută o vreme pe străduțe, m-am întors în fața Casei Căsătoriilor (nu ai nevoie decât de vreo oră-două să bați la pas tot orașul) și m-am gândit că dacă aș crede în instituția mariajului, aici aș veni să mă cunun. Până atunci însă, m-am întors la București cu gândul să revin în Georgia din alte motive, cum ar fi să descopăr regiunea muntoasă Svaneti. Până data viitoare însă, o să visez la o felie de khachapuri asortată perfect cu un pahar de Saperavi.

Imagini Kakheti

Costume georgiene

Costume populare georgiene

Shilda Winery

Podgoria Shilda din Kakheti

Shilda Georgia

Khinkali, tortelini georgiene

Shilda Kakheti

Pranz la podgorie

Tsinandali

Domeniul Tsinandali

Tsinandali Georgia

cu un aer aristocratic

Sighnaghi

Sighnaghi, orasul dragostei

Sighnaghi Kakheti

Cunoscut ca fiind cel mai romantic oras din Caucaz

Sighnaghi Georgia

 

Categorii:
Georgia

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii