Știți care e viza dintre cele mai dificil de obținut? Aceea pentru care trebuie să trimiți pașaportul la o ambasadă în afara României… Am făcut-o de două ori – o dată pentru Etiopia, în 2010, şi o dată pentru Namibia, anul acesta. A fost circ – trimis pașaport cu curierul, în cazul Etiopiei, cei de la ambasadă nu știau unde sunt pașapoartele, în fine… Şi nici nu știți cât m-am bucurat când am aflat că Etiopia a introdus visa-on-arrival ! Ei bine, am o știre foarte bună pentru iubitorii de Africa… nu mai e nevoie să-ţi trimiți pașaportul la Berlin, sau mai știu eu unde, pentru viză! Namibia a introdus procedura de visa-on-arrival şi pentru turiștii români. Chiar din vara aceasta, dar n-am aflat-o decât azi, de la amicul Dan, cu care am fost anul trecut prin Etiopia, Djibouti şi Somaliland.
Deci, da, începând de prin iunie, poți să obții visa-on-arrival pentru Namibia. ATENŢIE – în acest moment nu se poate obține decât pe aeroportul din Windhoek, principala poartă aeriană a ţării. În al doilea pas, se va obține visa-on-arrival şi la punctele de frontieră din Ariamsvlei, Noordoewer, Oranjemund, Trans-Kalahari, Wenela, Ohikango şi Walvis Bay (ultima, cred ca e vorba despre aeroportul de unde se pleacă din Africa de Sud).
Costul vizei este de 1000 de dolari namibieni, adică 60 de euro.
Așa că, dacă aveți Namibia pe listă, iată că acum a devenit mai lesne să o vizitați.
Pentru mai multe informații cu privire la ţară, va invit să citiți povestea turului meu de astă-primăvară în Namibia, Botswana şi Cascada Victoria.
Mai multe informații cu privire la viza de Namibia citiți aici.
Buna! Vroiam sa intreb: ati auzit ceva de firma desert car Hire pt inchiriat masina in Namibia ?
Nu, nu am auzit, nu stiu de ei.
Buna! Am vazut ca ati fost in Namibia si vroiam sa va intreb daca ati avut permis international sau traducerea lui legalizata e ok
Nu am condus, dar in principiu, da, e nevoie. Permisul international e direct in engleza
Este suficienta traducerea simpla in limba engleza a permisului, nu este nevoie de legalizare (am permisul doar in limba romana). Am fost in iunie-iulie 2022