
Revelionul este în mod normal acea perioadă din an în care lumea călătorește. I-am auzit pe mulți că de Crăciun stau acasă să mănânce și să bea cu neamu’, iar de revelion pleacă pe undeva – fie în țară, fie în străinătate. Personal, eu nu am mai făcut revelionul din 2001 în București, nici nu știu cum mai e, aud că se trage ca la bombardament și, sincer, chiar mă bucur să nu fiu în astfel de momente acasă. De cele mai multe ori, am făcut revelionul în locuri îndepărtate, în unele cazuri chiar în pantaloni scurți – Phuket, Boracay, Bangkok sau Hurghada, dar și în zone mai răcoroase – Punta Arenas, Marrakech (da, de revelion e destul de friguț) sau Jaipur. Am fost de revelion și în Europa, dar mai rar – o dată, mai demult, în orășelul Ladispoli, unde locuiesc niște neamuri, dar și recent la Paris.
În articolul de azi, nu vreau să vă dau niște recomandări, foarte posibil mulți să vă fi făcut aranjamentele, doar niște sfaturi.
Unde să îți faci revelionul
Sincer, vă recomand să NU vă duceți în orașele cele mai populare. Cum am spus, am făcut revelionul la Paris acum vreo doi ani și a fost un haos – organizare de lumea a treia, o experiență deplorabilă. Merită evitat de departe. Și probabil așa e și în marile centre turistice ale Europei. Ce-ar fi să vă gândiți la destinații mai puțin bătute de turiști, dar spre care sunt zboruri directe low cost? Ce ziceți de Tirana sau Erevan ? Sunt convins că și acolo se organizează niște revelioane foarte faine și unde vă veți putea simți bine.
De asemenea, o idee bună ar fi să mergeți și într-un oraș mai mic – ce ziceți de Cracovia sau Bologna? Sigur și aici poți petrece excelent.
Unde să îți iei cazarea
Trebuie să știți că, în orașele mari, transportul în noaptea dintre ani va fi la pământ. Milioane ies în oraș – fie să petreacă pe străzi, fie la ceva concerte, fie la restaurante. Și de multe ori acestea sunt în centru. Deși eu sunt fan cazări nu chiar ultracentrale, dar musai lângă stația de metrou, în cazul revelionului, dacă găsiți ceva cât mai aproape de centru, de preferință la o distanță de mers pe jos, ar fi o idee minunată. Nu mizați nici pe metrou, nici pe autobuz și în niciun caz pe taxi. Nu vei găsi niciun taxi, fie el Uber sau vreo marcă locală. Toate vor fi arhiaglomerate și, evident, vei avea de plătit serios pe ele.
Unde să faci trecerea în Anul Nou
În Europa, este obiceiul ca lumea să se strângă în centrul orașului, în vreo piață centrală sau bulevard central, și să sărbătorească. Asta prefer și eu – îmi iau șampania de acasă din România și sărbătoresc pe străzi – cu tot cu countdown, cu boabe de struguri dacă este Spania, cu confetti. Alții preferă la un restaurant… trebuie, din nou, rezervat cu mult timp în avans și, din nou, uitați-vă unde este restaurantul și unde este locul de cazare. Cu cât mai aproape, cu atât mai bine.
Ce să mănânci
Știu, obiceiul românilor este ca de revelion să mănânce până cad, iar după reanimare să se ridice și să mănânce din nou. Posibil asta să vină din obiceiurile strămoșilor noștri romani – aceștia, pentru a putea mânca ore în șir, mâncau până se umpleau la maximum și apoi, cu o pană de gâscă, își produceau voma pentru a elibera stomacul și a mânca din nou. Da, vomau. Astăzi, așa ceva ar stârni repulsie, dar în vremea Imperiului Roman era o practică obișnuită, curentă și, indiscutabil, a fost preluată și în provincii mai îndepărtate, cum a fost Dacia Romană.
Personal, prefer să mănânc cât se poate de light – sincer, nu vrei o indigestie de 1 Ianuarie, când toate sau aproape toate farmaciile sunt închise, iar serviciile de urgență sunt destul de limitate. În plus, cred că vrei să vizitezi și să experimentezi ceva și pe 1 Ianuarie, nu să bolești. La fel și alcoolul – sigur, șampania este sacră de revelion, dar restul băuturilor merită consumate fix cât să te simți bine și să nu te alături zecilor sau sutelor de englezi morți de beți prin șanțuri.
Bani și altele
Evenimente de genul revelionului, cu multă lume și îmbulzeală, este paradisul hoților de buzunare. Și dacă în București nu am mai auzit de ani buni pe cineva că i s-a furat ceva din buzunar, în Europa Occidentală este o practică absolut obișnuită. Recomandarea mea este să vă lăsați la locul de cazare tot ce aveți mai de preț și să mergeți cu strictul necesar – un card bine ascuns 😊.
Vizita la obiective turistice
Rezerv-o din timp, on-line. Perioada în care să apari ca o floare în față la Alhambra, Turnul Eiffel sau Muzeul Vaticanului a apus de mult. Da, am prins-o, mi-aduc și acum aminte cum, în 1994, am intrat din întâmplare într-o biserică oarecare din Milano și am rămas șocat să văd … Cina cea de Taină a lui Leonardo. Eram doar doi vizitatori ! E drept, era august și toată suflarea din Milano era pe plajă. Astăzi, la toate se intră pe bază de bilet cumpărat cu mult timp în avans și doar într-un anumit interval orar. Dacă te duci la Paris, Roma sau Barcelona și nu numai, și dacă vrei să vezi unele dintre marile muzee sau monumente, ia-ți biletul cât se poate de mult în avans.
Asigurare de călătorie
Un artificiu căzut în cap, un picior pus strâmb, o intoxicație, toate sunt riscuri poate mai mari decât în alte perioade ale anului. De aceea mai mult decât oricând, trebuie să mergi cu o asigurare de călătorie la tine, care te ajută să nu arunci geamantane de bani pe servicii medicale în caz de Doamne ferește.
Personal folosesc, ori de câte ori merg, asigurarea de la Eurolife FFH. Nu am folosit niciodată pentru că nu a fost cazul, dar cred că avantajul suprem este că oamenii de la Eurolife practică așa-numita decontare directă – în caz de ceva, suni la numărul de urgență + 40 31 423 00 79 (disponibil în limba română, 7 zile din 7, 24 de ore din 24) și te va îndruma spre un spital, policlinică sau cabinet medical cu care ei au contract și nu mai trebuie să scoți bani din buzunar – se decontează direct cu Eurolife. Evident, dacă te-ai dus în alta parte și ai plătit, banii vor fi decontați pe baza actelor medicale și a facturilor doveditoare, dar cu anumite limitari.
Puteți să vă faceți asigurarea online și cu câteva minute înainte de a decola avionul aici –> https://www.eurolife-asigurari.ro/asigurare-calatorie/pasul-1
Și nu uitați să folosiți codul IMPERATOR30, pentru o reducere de 30%.
La mulți ani și un Revelion 2026 memorabil. Memorabil de bine 😊.
