
Este luna ianuarie, luna in care in mod traditional, companiile aeriene au oferte. Si nu e vorba doar de companiile care zboara prin Europa, mai ales low-cost care au campanii de reduceri cam tot timpul anului, e vorba de companiile care ofera zboruri transcontinentale. Tocmai am vazut ca Air France si KLM au lansat perioada de reduceri ieri sau alaltaieri si m-am gandit sa va o aduc in atentie.
Pentru prima oara de mult timp (sau n-oi fi sesizat eu), Air France si KLM au preturi diferite promotionale pentru aceeasi destinatie. In mod normal, erau aceleasi, dar acum le au un pic diferite. Sa nu credeti ca sunt diferente imense, sunt de 10 – 20 euro (doar in cazul New Yorkului, e o diferenta de 31 euro), dar orisicat, in general, preturile de la KLM sunt mai mici. De asemenea, cele mai multe si mai agresive reduceri de preturi sunt pe destinatia Americilor, in special SUA. Probabil si pentru ca traficul transatlantic a scazut semnificativ dupa retorica anti-europeana al lui Trump si nu ma refer doar la pasagerii veniti din Romania. Din toata Europa. Dar hai sa trecem in revista ce preturi interesante am vazut.
Cred ca marea vedeta este tocmai capitala SUA, Washington. KLM are bilete la 399 euro, iar Air France la 409 euro. Chiar nu am mai vazut demult preturi asa de mici catre SUA. In general, ofertele erau de la 500 euro si un pic, dar la 400 euro, chiar a trecut multa apa pe Potomac.
New York este la 518 euro la KLM si 549 euro la Air France.
Montreal este la 569 euro la KLM si 579 euro la Air France
Boston pare bine la 570 euro la KLM.
Panama nu mai este la circa 500 euro cum am fost obisnuiti, e mai mult, la 675 euro, dar Santiago de Chile este la un pret chiar bun la 789 euro, tinand cont ca in general, pretul sare de 1000 euro.
Toate preturile promotionale le puteti gasi pe site-urile Air France si KLM
Pentru Air France, uitati-va aici ––> https://wwws.airfrance.ro/information/meilleures-offres/le-rendez-vous-air-france
Pentru KLM, uitati-va aici ––> https://deals.klm.com/RO_EN/#deals
Perioada in care gasiti preturi promotionale este pana pe 28 ianuarie 2026, dar, evident, numarul biletelor la preturi promotionale este limitat, asa ca daca vreti sa zburati undeva, grabiti-va. Biletele pot fi achizitionate direct de pe site-urile celor doua companii aeriene, dar, evident si de pe site-uri agentiilor on-line.
Calatorii faine !
