Tibet, pe acoperisul lumii (ep. 3). Vizitand marile palate si manastiri ale capitalei tibetane

30. Potala, Lhasa, Tibet

Nu e nevoie sa citesti prea multe ghiduri, pentru ca toate iti vor spune acelasi lucru. Daca ajungi la Lhasa, nu trebuie sa ratezi o vizita la Palatul Potala, la manastirea Jokhang din centrul Barkhorului, cele doua manastiri fundamentale din suburbiile Lhasei – Sera si Drepung si nici palatul de vara al lui Dalai Lama – Norburlingka. In mod normal, nu recomand sa urcam la Potala din prima zi… Potala este pe un deal impozant si trebuie sa urci serios… nu numai sa ajungi in Palatul propriu-zis, ci si prin palat, un adevarat labirint de camere si capele, unele construite peste altele. In mod normal, as zice ca ar trebui sa se urce la Potala in ziua a treia, dar noi a trebuit sa urcam in ziua a doua, pentru ca asa am fost programati de agentia tibetana (in ciuda cererii mele de a merge la Potala in ziua a treia). Nu se viziteaza Potala dupa cum iti trece prin minte, ci doar cand te programeaza Partidul. Si programarea este stricta la minut si nu e bine sa intarzii.

Am ajuns la Potala in cursul diminetii. Amintirea norilor din Kathmandu a fost violent imprastiata. De cand depasisem bariera Everestului, cerul era degajat, iar soarele stralucea neobstructionat de aproape 4 km de strat de ozon. In Tibet, soarele arde zdravan si nu e o idee deloc proasta sa porti permanent ceva pe cap. Ca peste tot in Lhasa, nu poti sa intri in Potala decat dupa ce treci printr-o sarabanda de controale de securitate. Evident ca nu poti intra cu nimic care sa sugereze imaginea lui Dalai Lama sau steagul Tibetului liber. Eu insa m-am imbracat in ie romaneasca si brau tricolor… iar tricolorul nostru include si cele doua culori ale steagului tibetan – rosu si albastru. Chinezii s-au uitat un pic lung, dar nu a comentat niciunul. Strain ciudat!

Evident, am ajuns cu destul de mult timp inainte de ora oficiala. Sa fim siguri ca nu o ratam, asa ca am mai avut timp sa ne invartim printre cladirile de la picioarele Potalei, unele transformate in mici muzee. Am cumparat si o apa imbuteliata despre care se sustinea ca este extrasa direct de la picioarele Everestului – evident, la un pret in consecinta – si ne-am pus linistiti la coada. A venit ora X si am intrat in complex, bineinteles, dupa inca un control de securitate… In fine, am ajuns si in fata casei de bilete si apoi am intrat in curtea interioara a palatului Potala, aici unde, in timpul marilor festivaluri tibetane, artisti veniti din toata tara dansau pentru Dalai Lama. Acum, aici, nu mai sunt dansatori, ci turisti care se ingramadesc sa-si faca selfie-uri, de preferinta fara alti oameni in cadru. Si nimeni nu face economie de facut poze pentru ca, odata intrati in palat, fotografiatul va fi strict interzis… Si cand ceva e STRICT interzis in Republica Populara, ei bine, atunci chiar ca trebuie sa te supui… Ca sa nu mai zic ca ai fix o ora la dispozitie sa vizitezi palatul… nu alergi, dar nici nu poti sa stai linistit si sa admiri impresionantul palat dupa pofta inimii… Totul e automatizat, chinezeste. Oricum, palatul este plin-ochi de turisti, in imensa majoritate chinezi sositi din China, iar ghizii se intrec care urla mai tare.

La prima vedere, ai putea zice ca Potala a fost construit relativ recent – prea este mare si impozant! Si totusi, varianta actuala a palatului dateaza tocmai din 1649, cand a fost terminat Palatul Alb. De fapt, Potala este format din doua palate – Palatul Alb, fostul sediu administrativ al guvernului tibetan (care era condus de Dalai Lama sau de un regent in perioada dintre moartea unui Dalai Lama si pana cand urmatorul ar ajunge la maturitate) si Palatul Rosu, palatul privat al lui Dalai Lama, un palat cu functionalitate religioasa, mai degraba. De altfel, daca te uiti de afara, nici macar nu crezi ca sunt doua palate, ci unul cu doua culori. In timp ce urci si cobori pe scari scartaitoare, descoperi arta inegalabila a vechiului Tibet – picturile religioase numite si thangka, mobila veche, statui aurite ale diversilor lama si ale diverselor zeitati, tronuri de Dalai Lama si, nu in ultimul rand, imensele chortene, acele morminte aurite imense in care se odihnesc ramasitele pamantene ale vechilor Dalai Lama. Despre actualul Dalai Lama, urmele lui au fost atent indepartate din Potala, dar se gasesc la Palatul de Vara, Norburlingka. Spre deosebire de marile manastiri budiste sau de alte palate, Potala a scapat zelului distructiv al Garzilor Rosii din timpul Revolutiei Culturale. Se pare ca Zhou Enlai, ministrul de externe al Chinei Populare si unul dintre liderii fundamentali ai revolutiei comuniste, ar fi dat ordin ca oricine se apropie de Palatul Potala sa fie impuscat fara somatie si a trimis unitati ale armatei loiale. Si se pare ca acestia au respectat cu sfintenie ordinele in fata oricui… Si asa Potala a supravietuit…

Palatul propriu-zis este intunecat. Desi, din afara, nu poti sa nu remarci ferestrele mari, ele, de fapt, sunt acoperite cu perdele groase, creand totusi o atmosfera speciala, dar obstructionand panorama… Asa ca, la finalul turului, este bine-venita o schimbare de atmosfera – soarele stralucitor si panorama alba a orasului inconjurata de dealuri (dealuri, vorba vine, de fapt au altitudini de peste 4.000 de metri !) seduce pe oricine. Si daca stii configuratia orasului bazata pe harti sau, mai bine, daca ai un ghid langa tine, poti remarca celelalte obiective istorice ale orasului – Sera, Jokhang si asa mai departe.

 

Principalul templu budist al orasului si, prin extensie, al tarii este templul Jokhang,ale carui spire de aur se ridica discret, dar ferm deasupra cartierului Barkhor. Plin de fumul lumanarilor din unt de yak, inconjurat de ecoul pelerinilor tibetani care invart roti de rugaciune, murmura mantre si se prosterneaza la portile sale, Jokhang este chintesenta spiritualitatii tibetane budiste. Se pare ca Jokhangul a fost construit, undeva in jurul anului 600, de un rege tibetan care a luat in casatorie doua printese – una chineza si cealalta nepaleza. Ambele erau budiste si ambele au adus cu ele doua imagini sacre ale lui Buda, care pot fi vazute chiar si astazi in templu. Chinezii bat moneda zdravan pe aceasta printesa chineza Wencheng, care ar fi simbolul fratiei dintre tibetani si chinezi si care ar fi fost adevaratul ctitor al Jokhangului. Legenda spune ca in zona unde se afla Jokhangul se afla un lac si o demonita care era un geniu al raului. Printesa chineza, cu ajutorul unor practici invatate acasa, ar fi stabilit locul exact unde se afla inima demonitei si, pentru a o distruge, a secat lacul (adica, sangele demonitei) si a construit un templu budist fix in locul inimii demonitei, care astfel a fost invinsa pentru totdeauna. Evident, povestea este o legenda, dar este o alegorie reala. Budismul a inlocuit in Tibet religia Bon (o minoritate de circa 2 – 3% din tibetani continua sa fie Bon si chiar exista o manastire Bon), o religie samanista cu multe fantome, demoni si personaje supranaturale, de multe ori infricosatoare. Incatusarea inimii demonitei sub un templu budist este un simbol al infrangerii Bon de catre Buda.

Dupa ce am luat la pas numeroasele capele, ne-am urcat pe cladire, printre capele aurite si zeitati bune sau infricosatoare. In Tibet, pentru a fotografia in interiorul capelelor, trebuie sa platesti o taxa care uneori se plateste pentru fiecare camera si nu pentru toata manastirea. Uneori, sumele devin ridicole, chiar si 70 yuani (circa 10 euro) de camera, asa ca multi turisti practică un joc de-a v-ati ascunselea cu calugarii care sunt obligati de autoritati sa stoarca cat se poate de multi bani de pe urma turistilor si a pelerinilor. De aceea, cred ca e foarte greu sa simti partea spirituala a budismului tibetan intr-un cadru atat de jecmanitor. Chinezii au admis reconstruirea manastirilor nu dintr-o dragoste subita pentru tibetani sau pentru drepturile omului, ci pentru a face bani. Asa ca manastirile tibetane nu prea sunt refugii spirituale, ci, mai degraba, muzee de arta si istorie generatoare de bani. Pentru o experienta budista, duceti-va mai degraba in Nepal si, probabil, in India, unde se afla numeroase manastiri budiste in exil si unde aspectul de business este cumva redus.

 

Manastirea Sera, aflata intr-una dintre suburbiile Lhasei, a fost a doua mare manastire din Tibet. Pana in 1959, aici se aflau nu mai putin de 5.000 de calugari si a fost unul dintre cele mai importante centre de invatamant budist din Tibet (doar Gamdenul era mai important). Spre deosebire de Jokhang, care a fost facut tandari in timpul „Revolutiei Culturale” (o parte din templu a fost convertit intr-o crescatorie de porci a Armatei Chineze), Sera a supravietuit cu pierderi arhitecturale minime… si este o placere sa te plimbi prin acest adevarat campus universitar budist, printre cladirile albe, incadrate de ferestre negre si tapetate cu un rosu caramiziu de origine vegetala. Sera este insa faimoasa pentru dezbaterile dintre calugari, care au loc in fiecare dupa-amiaza (exceptand duminica). Zeci de calugari se strang intr-o curte umbroasa, unii in picioare, altii asezati, si isi pun unii altora intrebari legate de religie. Cand raspunsul e corect, poti surprinde un zambet satisfacut pe buzele celui care pune intrebarile si o bataie puternica din palme… care uneori te face sa crezi ca vrea sa-l pocneasca pe calugarul care raspunde… Ma rog, atmosfera este de buna dispozitie, de fapt, tibetanii, in ciuda oprimarii si a conditiilor grele de viata, sunt un popor extrem de vesel si cu zambetul pe buze… Budismul asta uneori face minuni.

 

Cea mai mare manastire din tara a fost insa Drepung, undeva la vreo 10 km de Lhasa, in directia aeroportului. Pana la invazia chineza, aici traiau si studiau circa 10.000 de calugari, acum sunt doar cateva sute. Ca si in cazul altor manastiri imense, Drepung este impartita in mai multe colegii cu cladiri pentru locuit, pentru rugaciune si meditatii, pentru invatat si, evident, bucatarii, latrine etc. Invataceii erau repartizati in functie de zona de unde proveneau. De fapt, Drepung are aerul unui sat de sine statator, mai degraba, decat al unei manastiri. Spre deosebire de Sera si Jokhang, construite pe un spatiu relativ plat, Drepung se catara pe niste dealuri, asa ca te poti bucura de diverse panorame, aproape la fiecare colt. Am ajuns la Drepung in linistea unei dimineti, cand putini pelerini invarteau rotile si murmurau mantre printre cladiri, dar chiar si in aceasta atmosfera adormita, calugarii erau foarte ageri daca pozai prin capele… Vrei, nu vrei, partidul te face ager.

 

Ultimul obiectiv important din Lhasa pe care unele agentii turistice il cam uita pe nedrept este Palatul de Vara Norbulingka. Si merita cu prisosinta vizitat pentru ca aici gasesti mai mult decat oriunde altundeva in Tibet urmele celui de-al 13-lea Dalai Lama, actualul lider in exil al Tibetului. Spre deosebire de palatele si de manastirile din Lhasa, care au o concentratie destul de mare de cladiri, Norbulingka este mult mai relaxat… palate si capele de mici dimensiuni sunt dominate de parcuri imense, de flori, de copaci. Intr-un colt al complexului este si o gradina zoologica, dar presupun ca felul in care sunt pastrate animalele acolo este cel putin deprimant… Nu toate cladirile sunt deschise publicului, dar atractia-vedeta este pavilionul construit de actualul Dalai Lama si unde a locuit in ultimii ani petrecuti in Tibet, cand a fost obligat sa coabiteze intr-un echilibru precar cu armata de ocupatie. De altfel, de aici, Dalai Lama a fugit in 1959 in timpul revoltei pentru independenta care a fost inabusita in sange si care a fost urmata de doua decenii de urgie antitibetana. Tot aici se afla singurul portret public al actualului Dalai Lama.

Palatul este plin de camere folosite de Dalai Lama – de la baie la camerele de studiu, de la bicicletele tanarului lider la radioul la care asculta stirile… camerele private ale celui de-al 13-lea Dalai Lama reflecta caracterul acestuia – dornic de modernizare, de a descoperi lumea de dincolo, de a da la o parte autoizolarea si dogmele retrograde ale regimului. Daca Tibetul nu ar fi fost ocupat, in mod cert ar fi fost o poveste de succes. Dalai Lama a fost intotdeauna interesat de tehnica si de modernizare si, in mod cert, Tibetul ar fi evoluat intr-o directie in care ar fi imbinat armonios o cultura unica, o arhitectura incredibila, un cadru natural incredibil si lumea moderna. Poate ca ar fi fost ca Bhutanul de astazi. Spre deosebire de Potala, camerele sunt mult mai luminate, sugerandu-mi o mult mai mare deschidere. Principala sala a palatului este sala tronului, unde se afla tronul celui de-al 13-lea Dalai Lama. Zidurile sunt pictate cu imagini din istoria Tibetului, iar intr-un colt, un pic ascuns, se afla imaginea lui Dalai Lama, inconjurat de ministrii si de sfetnicii sai, dar si de familia sa. Desi pozatul e interzis, profit de faptul ca nu e nici un paznic prin preajma si il vad mai de aproape cu ajutorul zoomului… Ce tanar era Dalai Lama! Si cum a reusit el sa salveze in exil o parte din Tibet si sa pastreze flacara libertatii nestinsa!

 

Evident, nu am vizitat toate aceste locuri intr-o singura zi. Am preferat insa sa le grupez in acelasi material. Nu pot sa uit insa apusul de soare petrecut alaturi de alte cateva sute de chinezi catarati pe o stupa la intrarea in marea piata a Potalei sau plimbarile in jurul Jokhangului alaturi de sutele de pelerini cu zambetul pe buze. Acesta a fost Tibetul meu.

Imagini Lhasa, Tibet

01. Palatul Potala - Lhasa

Impresionantul palat Potala, palatul lui Dalai Lama

02. Potala

O combinatie cromatica de neuitat

03. Urcarea la Potala

Urcand scarile de la Potala (gafaieli admise :))

04. Potala - curte interioara

Curtea interioara de la Potala. Mai incolo, nu mai ai voie sa faci poze

05. Panorama Lhasa

Lhasa vazuta de la Potala

06. Manastirea Jokhang

Templul Jokhang, cel mai important templu al Tibetului

07. Jokhang Lhasa

Cu acoperisurile sale aurite

08. Jokhang interior

Curte interioara la Jokhang

09. Manastirea Jokhang

plina de flori 🙂

10, Curte interioara Jokhang

11. Piata Jokhang, Lhasa

Piata Jokhang din fata templului

12. Vedere Potala din Jokhang

Iar in zare, Potala…

13. Manastirea Sera

Intrarea in manastirea Sera, un adevarat mini-oras calugaresc

14. Sera, Lhasa, Tibet

Pe strazile manastirii

15. Calugari budisti

Dezbaterea calugarilor

16. Calugari la dezbateri

Asa e, ai dreptate !

17. Assembly Hall - Sera

Sala de adunare a calugarilor

18. Buddha Sakyamuni

Si clasicele statui ale lui Buda

19. Statui budiste

Dar si ale fondatorilor scolii Gelugpa – „yellow hats”

20. Picturi pe stanci

Picturi budiste pe stanci la Drepung

21. Manastirea Drepung

Prin manastirea Drepung

22. Drepung, Lhasa, Tibet

23. Manastirea budista Drepung

Manastirea Drepung cocotandu-se pe un deal

24. Statui de Buda

Peste tot, statui ale lui Buda… mari sau mici

25. Credincioasa tibetana

Credincioasa tibetana

26. Parcul Norbulingka

Intrarea la palatul Norbulingka

27. Palatul de vara al lui Dalai Lama

Resedinta de vara al lui Dalai Lama

28. Dalai Lama la Lhasa

Singura reprezentare al actualului Dalai Lama admisa in public

29. Tronul lui Dalai Lama

Tronul actualului Dalai Lama este pastrat si venerat in palatul Norbulingka

Comentarii

  • Alex Ciocan spune:

    superb… eu unul nu cred ca o sa ajung vreodata in asemenea locuri. ma desfat totusi cu careva imagini pe care le vad la tine pe blog 🙂 Tibetul e atat de departe, incat niciodata nu mi-am imaginat ca l-as putea vizita…

  • alex spune:

    nu e atat de departe, se poate face. Imperator excelent reportaj turistic, ca de obicei ne inspiri pe toti

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest