Excursie pe cont propriu – 9 zile in Belgia (buget – 1000 euro sau 700 euro, varianta "budget")

Acum ca suntem déjà “veterani” ai Uniunii Europene, hai sa ne ducem sa vizitam centrul Uniunii Europene – Belgia. Unii spun ca e cea excentrica tara a Europei, altii ii considera pe locuitorii ei niste prosti (mai ales olandezii). Unii spun ca e extrem de plicticoasa, iar altii cred ca Belgia e in avangarda a numeroase miscari artistice. Nu stau sa judec daca au sau nu dreptate. Ce e cert, ai foarte multe de vazut in Belgia pentru ca are numeroase orase-muzeu si muzee in orase, dar cea mai importanta calitate a belgienilor este ca se bucura de viata – aici se produc multe dintre cele mai multe beri din lume pe kilometru patrat, ciocolata este absolut delicioasa, iar pe belgieni nimic nu pare sa-I scoata din calmul lor si dragostea lor netarmurita pentru chiul. Poate de aceea Belgia are poate cel mai mare numar de sarbatori publice din Europa, dar si o pofta neobosita de greve ale serviciilor publice… asa ca atentie la grevele cailor ferate cand va aflati in Belgia !


Aleg la intamplare o saptamana de vacanta, hai sa zicem la inceputul lui iunie cand vremea (eternal poveste prin zona) poate fi buna… adica soare si cald. Dar nu garantez, nimic nu poate fi garantat in Belgia cand e vorba de vreme…

Hai sa vedem cum e cu avioanele. Am facut simulari pentru perioada 5 – 13 iunie. Cel mai bun pret este de la Wizz Air – 87 euro, toate taxele, cu tot cu bagaje, dar practic se pierd 2 zile. Zborul dus pe 5 iunie ajunge la Charleroi la ora 19:45, iar plecarea pe 13 iunie este la ora 9:45, deci se pierd 2 zile. Varianta cea mai buna din punctul meu de vedere este oferta Tarom – desi e mai scumpa (128 euro), pleaca din Otopeni la 7:20, ajungand la Bruxelles la ora 9:10, iar returul este la 19:55, ajungand la Bucuresti la 23:35… Din punctul meu de vedere, avantaj Tarom !

Sambata, 5 iunie. Bruxelles.
Ajungeti in oras. Belgia fiind o tara mica, as opta pentru ca intreaga perioada sa se doarma in capitala, care oricum este in centrul tarii. Cazarea as opta pentru cel mai cool hostel din oras 2GO4 Qualitaty Hostel: https://www.2go4.be/quality/ Pretul pentru camera dubla: 69 euro (deci 35 euro pe persoana)
O alta optiune este sa folosesti site-uri precum www.booking.com unde m-am uitat si am descoperit o oferta la Hotel Barry: https://www.hotelbarry.com/ENG.html Pretul este de 60 euro dubla cu baie private si este cea mai ieftina oferta din centrul orasului. In www.booking.com mai sunt apartamente mai ieftine, dar cam departe de centru si de gari… Ca si hostelul 2GO4, are avantajul sa fie in centru, la 15 minute pe jos de Gare Centrale si la 10 minute de Grand Place.
Ce poti face sambata ? Ia-o incet si bucura-te de atmosfera si de oras. Grand Place, statuia lui Mannekin Pis, poate mancati niste sea food prin zona de langa Grand Place. Nu ratati o plimbare spre Palatul de Justitie si o promenade pe principala strada comerciala pietonala.

Duminica, 6 iunie, Bruxelles.
Luati la intrebari zona de nord – Parcul Mini-Europa costa 13 euro, dar merita – vei face o vizita in intreaga Europa – circa 300 machete ale principalelor monumente din UE sunt aici. Vrei sa vezi turnul Eiffel, Escorialul, Big Ben-ul, turnul din Pisa sau canalele Amsterdamului ? Poti sa asisti la o eruptie fara riscuri a Vezuviului… e totul aici. In plus, exista si un monument din Romania. Care ? Va las sa-l descoperiti singuri.
Daca mai bagati inca 9 euro, puteti sa intrati si la Oceade. Nu ratati sa va plimbati si prin parcurile din jurul palatului regal cu pavilionul chinezesc si turnul japonez. Bruxelles-ul este plin de muzee, dar unul care chiar mi-a placut este AutoWorld, una dintre cele mai mari colectii de masini vintage din Europa. Intrarea: 6 euro. Mai exista si un Muzeu al Aviatiei, foarte multe locuri interesante… Un singur sfat – nu dati banii pe Atomium ! Pe cat de interesant e pe afara, pe atat de plicitisitor pe inauntru ! Doar daca sunteti pasionati de chimie….

Zilele urmatoare pot fi folosite in vizitarea unor orase din jurul Bruxelles-ului. Cel mai usor si ieftin este sa folosesti trenul. Trenul in Belgia costa mult, dar ai sansa de a putea cumpara niste pass-uri la preturi prietenoase. Daca ai sub 26 ani, poti cumpara Go Pass https://www.b-rail.be/nat/F/tarifs/passes/go/index.php. Costa 50 euro si iti da voie sa ai 10 calatorii indiferent de distanta in Belgia. Practic, orice drum dus-intors te va costa 10 euro. Ai peste 26 ani ? Exista variant Rail Pass: https://www.b-rail.be/nat/F/tarifs/passes/rail/index.php . Acelasi principiu ca la Go Pass, dar te costa 73 euro, deci 14,60 euro pe un drum dus-intors. De exemplu, un bilet normal Bruxelles – Bruges ar costa 25,80 euro.
Important de stiut, in Belgia, sunt trenuri in orice directie in cel mai rau caz la fiecare ora.
Deci, achizitionati-va pass-ul si pregatiti-va aparatul de fotografiat !

Luni, 7 iunie, Brugge.
Daca puteti vizita doar un singur oras din Benelux, atunci acela trebuie sa fie musai Brugge-ul. Supranumit Venezia Nordului, Brugge este un oras romantic prin excelenta – canale serpuiesc prin oras, pe sub ferestre cu flori, iar principalele monumente ale orasului sunt si ele absolut splendide. Urcati-va in turnul Belfort pentru o priveliste panoramica superb (5 euro), dar reveniti la sol pentru o absolut obligatorie plimbare cu barca pe canale (5,70 euro). Nu ratati catedralele ! Mai ales cea dedicate Fecioarei, Onze Lieuve Vrouwen – aici se afla singura statuie al lui Michelangelo din afara Italiei sau Catedrala Sfantului Sange (muzeul – 1,5 euro). Nu rata insa Beginhof-ul, fosta manastire de maici din mijlocul Brugge-ului !

Marti, 8 iunie, Antwerpen
Capitala diamantelor belgiene, la concurenta cu Amsterdam, un oras al modei, aflat doar la doi pasi in spatele lui Milano sau New York-ului si un punct de fort ape harta clubbingului european. Si nu in ultimul rand, prin port o sa gasiti urmele pasilor capitanului Traian Basescu, fost reprezentant Navrom in acest port. Chiar daca nu se poate ridica la romantismul Brugge-ului (putini se pot ridica), Antwerpen are si el niste puncte forte – Piata Centrala – Grote Markt dominata de primaria renascentista se invarte in jurul statuii lui Silvius Brabo, soldatul roman legendar care ar fi ucis un monstru aici si este fondatorul orasului. Dar cel mai celebru cetatean al orasului este Rubens, pictorul patrician a carui vila merita vizitata (5 euro). Si daca tot vreti sa aflati mai multe despre Rubens sau alti pictori flamanzi, nu ratati muzeul regal de arta, poate cel mai complet muzeu de picture flamanda (6 euro). Ca si in cazul Brugge, Antwerpen poate fi vizitat ca o excursie de o zi cu trenul – in doar 35 minute !

Miercuri, 9 iunie, Gent
Gent este marele modest al Flandrei – aflat in mijlocul triunghiului de aur Bruxelles – Brugge – Antwerpen, Gent merita vizitat – este linistit, are si el zone cu un aer medieval, iar restaurantele din Gent sunt fabuloase. In plus, nu e decat la 45 de minute cu trenul de capital belgiana.

Joi, 10 iunie, Waterloo.
Chiar daca nu sunteti decat vag interesat de istorie, nu cred ca numele Napoleon Bonaporte nu va spune ceva. Iar locul unde acest erou al istoriei mondiale a fost invins este la portile Bruxelles-ului, in satul Waterloo. Numele Waterloo a devenit un sinonim al infrangerii, dar plimbandu-te printre superbele vile din sat nu pot spune ca locuitorii din Waterloo sunt niste looseri, dimpotriva. Ce puteti vedea la Waterloo ? Pai campul de lupta din varful unui deal dominat de statuia unui leu cu laba pe un glob, dar si planorama bataliei – merita vizitata. Cum ajungi la Waterloo ? Simplu, iei autobuzul W de langa gara Bruxelles Midi si faci aproape jumatate de ora. Cereti un day card – costa 6 euro. Ce sa vizitati ? Urcati pe dealul cu statuia cu leul (2 euro), Muzeul Wellington (5 euro) si mai ales Panorama de Bataliile (5 euro).

Vineri, 11 iunie, Luxemburg
Sunteti la doi pasi de unul dintre cele mai mici tari din Europa. Orasul Luxemburg este frumos, cochet, linistit… Are o biserica ok-ish, dar in schimb are o locatie super-interesanta – pe dealuri, transformate in citadele… O plimbare linistita, aer curat, pasarele… Vedeti ca Go Pass-ul nu e valabil pana in Luxembourg, ci doar pana in ultima gara din Belgia, Arlon. Inainte de a va urca in tren in Bruxelles, cumparati un bilet de tren Arlon – Luxembourg. Dus-intorsul costa 19,20 euro.

Sambata 12 iunie, Liege.
Mai avem un dus-intors pe biletul de Go Pass / Rail Pass. Sunt mai multe optiuni – fie sa vad Ieper unde au avut loc luptele cele mai dure din primul razboi mondial, sau la mare, dar pe acolo nu e cine stie ce sau prin Liege. Indragostitii de mare pot da o fuga la Blankenberge, statiunea marina a Belgiei unde probabil de abea isi vor baga piciorul in apa rece a Canalului. Eu m-as duce insa la Liege, capitala regiunii valone. Nu pentru ca e cine stie ce oras, ci pentru ca sa vad un oras din Valonia. Acolo vei simti decaderea acestei zone care stralucea in perioada Revolutiei Industriale si a productiei carbunelui. Dar vei putea face un shopping in liniste ca nu ai de pierdut cine stie ce monumente senzationale.

Duminica 13 iunie, Bruxelles
Uf, ultima zi ! E timpul sa-ti iei la revedere de la Belgia. Nu uita sa cumperi ciocolata pentru cunoscuti – peste tot vei gasi magazine ale principalilor producatori de praline – Leonidas, Neuhaus sau Godiva. Mai arunca o privire pe Rue Neuve, strada pedestra comerciala din centru, mai bea o bere in Grand Place… Au revoir, Belgique. Tot ziens, Belgie !

Costuri (costuri pe persoana):
Avion: 128 euro
Cazare: 8 zile x 35 euro = 280 euro
Transport:
Aeroport – centru (dus-intors): 10 euro
Rail Pass: 73 euro
Arlon – Luxembourg (dus-intors): 20 euro
Autobuz Waterloo: 6 euro
Alt transport (local): 20 euro
Total: 129 euro
Vizite obiective turistice:
Bruxelles: 28 euro
Brugge: 12,20 euro
Antwerpen: 11 euro
Waterloo: 12 euro
Altele (ce pot aparea): 15 euro
Total: 78,20 euro
Mancare (25 euro @ zi): 225 euro
Altele: 150 euro
TOTAL: c 1000 euro

VARIANTA BUDGET
Avion: 128 euro
Cazare: Tot la 2GO4 Hostel, dar de data asta nu la camera private, ci in dorm de 14 persoane la 21 euro. Total: 168 euro.
Transport: singura diferenta este ca nu vor mai fi bani dati pe transport local. Si sa presupunem ca aveti sub 26 ani, deci aveti de cumparat Go Pass in loc de Rail Pass. Total: 86 eur
Obiective: economisiti la mancare, dar nu la vizitat. Total: 78 euro
Mancare (20 euro @ zi): supermarket, McDonald’s-uri, Quick-uri, etc. Total: 180 euro
Altele: 60 euro
Total: 700 euro

Primaria – Grand Place

Casa breslelor – Grand Place Bruxelles

Maison de Roi – Grand Place Bruxelles

Pofta buna – seafood

Biserica Notre Dame de Sablon

Mannekin Pis

Brugge

Antwerpen

Brugge

Gent

Waterloo

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii