Niagara – tunetul apei !

Exista locuri in lume unde te poti convinge ca omul nu poate sa controleze intreaga natura in stilul sau dictatorial binecunoscut. In fata unei forte imense care pare de neoprit. Niagara este un astfel de loc in care poti sa-ti dai seama ca esti totusi o creatura minuscula de maximum 2 metri si ceva in fata fortei…

In 1992, vizitam Cascada Rinului in Elvetia, langa Schaffhausen, o cascada spectaculoasa, dar totusi nu impresionanta. De atunci, intotdeauna am vrut sa vad una din marile caderi de apa ale lumii, Iguazu (Brazilia – Argentina – Paraguay), Victoria (Zambia – Zimbabwe), Niagara (SUA – Canada) sau poate Angel Falls, cea mai inalta cascada din lume, in jungla venezueleana. De Angel Falls am fost aproape in 2001 cand am tranzitat aeroportul Caracas in drum spre Peru, dar nu prea aveam timp de rute ocolitoare, asa ca atunci cand am avut ocazia sa ajung la celebra cascada de pe granita americano-canadiana, un vis mai vechi mi s-a implinit.

Cel mai apropiat aeroport este cel din orasul Buffallo legat prin zboruri directe de marile cities precum New York sau Chicago, iar apoi, prinzi un shuttle direct spre oraselul Niagara Falls. Daca ajungi intr-o vineri dupa-amiaza, si mai este si vara, esti mancat, parca aproape tot statul New York se pravaleste spre faimoasele cascade pentru un weekend incarcat cu adrenalina. Totusi, tot efortul va fi rasplatit din plin. Dupa cateva zeci de kilometri bara la bara, la un moment dat, de departe incepe sa se vada aburul de la cascade la asfintit… “impressive, isn’t it ¿” imi spune pakistanezul sofer…. Mda, de abea astept ziua de maine…

Cascadele Niagara (sunt de fapt vreo doua) au aparut din diferenta de nivel intre Marile Lacuri Ontario si Erie, legate de un rau. Numele Niagara vine din limba bastinasilor “Onguiaahra” care inseamna “tunetul apei”. Nici nu trebuie sa citesc pe vreundeva, ca banuiesc ca bastinasii amerindieni erau permanent in extazul marii caderi de ape, dar si primul european, preotul Louis Hennepin care a vazut Niagara in 1678 a fost la fel de impresionat. De atunci si pana la razboiul americano-britanic din 1812, marile puteri coloniale au incercat sa obtina controlul asupra strategicului rau, dar pana la urma, s-a ajuns la un compromis si de atunci celebrele cascade sunt impartite intre SUA si Canada.
In jurul cascadelor, sunt doua localitati cu nume identice – Niagara Falls, dar unul se afla in statul New York, SUA, iar celalalt in provincia Ontario, Canada. De departe, orasul canadian este cel mai bine dezvoltat datorita faptului ca se afla fata in fata cu cascadele, pe malul canadian rasarind cativa zgarie nori care adapostesc mari lanturi de hoteluri, cazinouri, restaurante si multe alte atractii. Oraselul american, surprinzator este un loc linistit, in care pare ca sa nu se intample nimic, cu un numar limitat de turisti (comparativ cu partea canadiana) si cu cladiri de cateva etaje – surprinzator pentru americanii pasionati de cladiri ridicol de inalte.

Neavand viza canadiana, am trebuit sa raman pe partea americana, de unde panorama nu este la fel de spectaculoasa ca “dincolo”, dar de unde te poti bucura totusi de frumusetea si maretia cascadei – fie ca te urci pe o “trambulina” gigantica, in balonul captiv din mijlocul Main Street-ului din Niagara Falls USA, inchiriind un elicopter sau pur si simplu apropiindu-te la cateva zeci de centimetri de punctul in care apa se prabuseste.

Cascada Niagara este de fapt un complex de 2 cascade imense – cea mai spectaculoasa fiind cea “Canadiana” sau “Cascada Potcoavei de cal” datorita formei sale in semicerc, un munte de apa cat un bloc de 16 etaje care te inconjoara din trei parti, dar si Cascada Americana, cativa metri mai inalta, dar nu la fel de spectaculoasa.
Ajuns aici, alaturi de cei 12 milioane de turisti care vin anual, nu poti sa ratezi plimbarea cu barcuta “Maid of the Mist” care poarta turistii pe rau pana la doi pasi de cele doua cascade inca din 1846 (turismul are aici o traditie extreeem de lunga). M-am dat de doua ori cu “Maid of the Mist” pentru ca muntele de apa care parca se pravaleste pe tine este incredibil. Pe partea americana, poti sa cobori si sa te uzi tot pe sub Cascada Americana, circuland intr-un card de oameni, extrem de ordonat, ud leoarca, dar uimit de ce frumoasa poate fi natura. Nici seara nu te plictisesti, timp de 3 ore pe seara, cascadele sunt luminate, pentru ca mai apoi turistii sa se retraga in restaurante, pub-uri sau in imensul cazino canadian.

Un lucru interesant este ca Niagara Falls este un loc extrem de popular pentru luna de miere – marketingul turistic denumind zona drept “capitala mondiala a lunii de miere”, la competitie cu Cancun, Bali sau Zanzibar, dar bazandu-se pe o traditie mult mai indelungata – in 1803. aici s-a casatorit printul Jerome Bonaparte, fratele marelui Napoleon cu o tipa din Baltimore, cei doi petrecandu-si aici si luna de miere (au divortat 2 ani mai tarziu, dar asta nu prea se mentioneaza peste tot intr-o tara in care peste 60% din casatorii se termina cu divorturi).

Si daca are cineva de gand sa aibe parte de o portie de adrenalina crescuta, sarind in cascada, ei bine, in caz ca scapi cu viata, rangerii te asteapta cu o amenda de 10.000 dolari americani (se accepta principalele carti de credit). Dar un ai fi un tip pera original. Traversarea Niagarei are si ea o traditie indelungata. Primii acrobati au trecut Niagara pe o franghie de prin anii 1850, cel mai faimos fiind “Marele Blond” care a traversat Niagara de cateva ori in jurul anului 1860 legat la ochi, pe bicicleta, cu impresarul sau in spate, pe picioroange sau impingand o roaba. Prima persoana care a trecut Niagara intr-un butoi a fost profesoara Annie Taylor care in 1901 si-a tapetat butoiul cu perne si s-a aruncat in apele Niagarei… evident, au fost multi care au repetat experienta, multi pierzandu-si viata – canadianul Dave Mundy este primul om care a supravietuit doua “plimbari” cu butoiul in 1993, iar o alta celebritate fiind pustiul de 7 ani Roger Woodward care in urma unui accident, a cazut in cascada, scapand totusi cu viata.

Week-endul petrecut la Niagara Falls chiar si fara aventuri in butoaie a fost cu adevarat deosebit, unele din cele mai frumoase zile petrecute in SUA, departe de lumea agitata a marilor metropole, un loc splendid, greu de uitat.

Cum ajungi acolo
Cel mai apropiat aeroport intercontinental este la Toronto, in Canada si de acolo se ajunge in 2 – 3 ore. Daca un ai viza canadiana si te afli in SUA, de la New York, Greyhound-ul te duce in circa 9 – 10 ore.

Unde te cazezi
Marea majoritatea a mega-hotelurilor sunt in Canada, dar si in SUA poti gasi aproape tóate marile retele de hoteluri… motelurile de la intrarea in oraselul Niagara Falls sunt cele mai ieftine.

Unde mananci
Suntem in United States, deci junk food-ul e la el acasa. McDonald’s, Wendy’s, Burger King, TGI Friday, Pizza Hut si multe alte nume de retele de restaurante sunt aici. Eu am mancat la un moment dat in Hard Rock Café si chiar aveau mancare buna.

Viza
Este necesar sa ai viza, atat pentru Statele Unite, cat si pentru Canada. Intre cele doua tari este un punct rutier de trecere a frontierei pe care un o vei trece daca un ai ambele vize… Oricum, din ambele parti, poti vedea faimoasele cascade, dar grand view-ul este din Canada.

Niagara din balon !

Adaptor electric SUA / Canada / Mexic / Japonia și altele Adaptor electric SUA / Canada / Mexic / Japonia și altele
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Lacăt TSA approved cu cifru Lacăt TSA approved cu cifru
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Lacăt pt. SUA cu cheie - aprobat TSA Lacăt pt. SUA cu cheie - aprobat TSA
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii