Moscova intre Est si Vest. Episodul 3

Metroul din Moscova este o opera de arta… Asta vei gasi scris prin toate ghidurile… Dar ce vei gasi scris mai mic este faptul ca este o opera de arta sovietica… adica vei avea parte de sute de statui, mozaicuri si picturi cu eroi ai clasei muncitoare, soldati, tarani, intelectuali, artisti, dar si seceri si ciocane cam peste tot… Evident, nu pot sa neg, multe statii arata ca niste palate sau muzee, dar tot… sovietice raman.


Metroul nu este doar o capodopera a arhitecturii staliniste… Este si cel mai popular mijloc de transport intr-un oras aproape sugrumat de trafic… de altfel, la ora de varf, chiar si aici sunt ambuteiaje la lungile scari rulante care te duc in viteza uneori si la 100 metri in adanc… Metroul a jucat si un rol strategic, fiind construit foarte adanc pentru a fi folosit in situatii de bombardament aerian… toate statiile pot fi ermetic inchise cu o poarta de plumb in cazul vreunui bombardament atomic…

Pe unde am mai fost ? Pai in primul rand pe la Catedrala lui Isus Salvatorul… este imposibil sa nu o vezi daca te afli in centru… e catedrala aceea gigantica de pe malul raului Moscova… Si ea are o poveste destul de incurcata… a fost construita timp de 60 de ani pentru a sarbatori victoria in Marele Razboi contra lui Napoleon… Cand Stalin a venit la putere, a decis s-o demoleze pentru a construi un mare Palat al Sovietelor, inalt de 315 metri pentru a arata capitalistilor ce inseamna comunism (in varf, urma sa mai fie si o statuie al lui Lenin de 100 metri)… Avantul muncitoresc nu a fost destul… fiind pe malurile raului, terenul era nisipos si nu putea sa construiasca o astfel de cladire… Asa ca in locul catedralei, a fost construit un strand ! Stalin a construit in schimb “cele 7 surori”, turnuri cu o arhitectura de tip Casa Scanteii, dar mult mai inalte – una este Hotel Ukraina, alta este Universitatea Lomonosov, o alta sora gazduieste Ministerul de Externe si alte 4 blocuri de locuinte… Cladiri similare au fost “daruite” tarilor fratesti – hotel Ukraina din Kiev, Casa Scanteii din Bucuresti sau Palatul Culturii din Varsovia… Am fost surprins sa descopar anul asta ca pe drumul dinspre aeroportul Sherementievo s-au construit doua blocuri-turn noi-noute in stilul “stalinist-gotic”…

In fine, sa revin la Catedrala lui Isus – a fost reconstruita de fostul primar Lujnikov in 1997, costand 350 milioane dolari… Evident, unii au fost pro, altii au fost contra, cert este ca moscovitii ar trebui sa fie fericiti ca vad cupola stralucitoare al catedralei si nu chelia stralucitoare a statuii lui Lenin !

Catedrala este cu adevarat impunatoare, iar in spate se afla un pod dedicate fostului patriarh al Rusiei, colonelul KGB Alexei al II-lea trecut la cele vesnice in 2008 de unde fotografii se pot bucura de o panorama superba spre Kremlin si una mai putin superba spre fabrica de ciocolata “Octombrie Rosu” sau hidoasa statuie al lui Petru cel Mare.

Am fost si la cateva manastiri din cartierele sudice ale Moscovei… ma mir ca au rezistat… dar au rezistat pentru ca nu au mai fost folosite in scopuri ecleziastice… Daca centrul Moscovei este impecabil, cartierele “normale” sunt socialiste. Din doi in doi pasi, chioscuri care vand orice, case de schimb valutar (cine naiba o schimba dolari aici ?), aprozare si magazine de ziare.

Cea mai importanta manastire de aici este manastirea Danilovsky… Este sediul Patriarhiei Ruse. In perioada sovietica, aici s-a aflat o fabrica si un centru de detentie… In anul 1988, cand s-au sarbatorit 1000 de ani de la crestinarea rusilor, Danilovsky a fost retrocedata Patriarhiei Ruse… Acum, locul zumzaie de credinciosi – barbati si femei. La rusi, femeile trebuie sa se acopere pe par atunci cand intra in biserica, este obligatoriu sa poarte vreun val sau sal… Dar ce e mai distractiv este cand multe credincioase tinerele intra cu val pe cap, dar cu fustite care de abea acopera bikini….

Manastirea Danilovski era arhiplina… Sincer nu mi-a inspirat un loc prea sfant… poate pentru ca era puhoi de lume, dar si pentru ca peste tot erau cazaci imbracati in tinuta militara, aparent garzile Patriarhiei… nu mi-aduc aminte de garzi armate in vreo Patriarhie Ortodoxa….

Am vizitat si manastirea Donskoy… o alta manastire balsoi din cartierele sudice ale Moscovei… Este cea mai noua manastire fortificata din Moscova, construita cu scopul de a gazdui icoana facatoare de minuni Fecioara Donului creditata cu victoria asupra tatarilor de la Kulikovo (1380), dar si cu retragerea fara lupta a hanului Giri in 1591 care o visase aruncand flacari… Acum icoana este in Galeria Tretyakov, asa ca nu mai trebuie sa va fie frica de flacarile ei… In schimb, incantatoarea gradina gazduieste niste morminte superbe ale probabil unor personalitati… cel mai cunoscut personaj ingropat aici este autorul Arhipelagului Gulag, cunoscutul scriitor Alexandr Soljenitin, decedat in august 2008 la varsta de 90 ani… si cum geniile nu au nevoie de cine stie ce monumente pentru a atrage atentia, mormantul lui este unul dintre cele mai simple din curtea manastirii Donskoy.

Nu se putea sa nu inchei una din zile, fara a parcurge strazile pietonale ale ulitei Arbat, celebra strada comerciala, un loc favorit pentru promenada, Sa nu credeti ca veti da aici peste mega-magazine, sunt in general restaurante nu foarte scumpe (ma rog, ce inseamna “nu foarte scump” in Moscova) si multe magazine de suveniruri. Aici, poti sa vezi personaje din basmele rusesti care te invita sa cumperi vreun tricou cu Lenin sau Che, dar mai ales borcane cu icre negre la preturi de cateva sute de euro… Si cum aici m-a lovit o furtuna de zapada neasteptata, m-am refugiat in metro, alaturi de zecile de tineri iesiti sa se plimbe pe Arbat…

Nu pot sa zic ca am epuizat subiectul Moscova – Moscova este gigantica si de fiecare data descoperi ceva nou… fie ca e pe celebrul bulvard Yamskaya unde poti gasi un supermarket intr-un palat sau panorama Borodino… Moscova trebuie vizitata in ciuda preturilor… merita cu prisosinta.

Cum ajungi acolo
Aeroflot zboara de doua ori pe saptamana la Moscova la niste preturi rezonabile (227 euro daca cumperi cu cateva luni in avans), dar puteti sa va uitati si la preturile oferite de Malev, Aerosvit sau Air Baltic.

Unde stai
Daca ai un prieten, curteaza-l ! Daca nu ai, cele mai ieftine paturi in hosteluri incep de pe la 16 dolari… arunca o privire pe ghidul In Your Pocket Moscova:
http://www.inyourpocket.com/russia/Moscow

Viza
Ei bine, ai nevoie de viza pentru Rusia. Iar dificultatea consta in a obtine o invitatie. In principiu, daca rezervi la un hotel, acesta iti va trimite o invitatie pentru fix zilele in care ai rezervat la ei (vizele se dau fix pe zilele din invitatie, se da viza si pe 2 zile). Igor de la Zimmer.ru din St. Petersburg lucreaza cu o agentie de turism care iti da invitatie pe orice perioada vrei, indiferent daca vei sta sau nu la hostelul Zimmer. Trebuie insa sa trimiti 30 euro cu Western Union… Nu va fie frica, tipul e serios. Eu am primit invitatia pe fax in 3 ore de cand am trimis mailul cu codul de confirmare.
Restul de documente sunt tipice – poza, bani, formular, bilet avion, asigurare calatorie, etc.

Atentie – odata ajuns in Rusia, trebuie ca hotelul in care locuiesti sa te inregistreze la politie (la hosteluri, acest lucru costa suplimentar). Daca stai la cineva in casa, trebuie sa te duci personal la politie si sa te inregistrezi (obligatoriu sa vorbesti rusa)

Limba rusa
Daca esti un calator independent, este obligatoriu sa stii ceva-ceva rusa. Cel putin alfabetul – nu prea exista nimic cu litere latine. Si nu glumesc, am prieteni care pot sa depuna marturie cat de bine este sa stii baremi cateva cuvinte in rusa.

Distractie
Moscova este un oras unde poti petrece 24 de ore… Prima oara cand am vizitat capitala rusa, in 1999, aproape orice restaurant, bar sau club avea program de strip-tease… Singurul care nu oferea fete goale era McDonald’s. Intre timp, situatia s-a stabilizat si poti sa savurezi orice tip de distractie… Daca totusi tipele de pe strada nu sunt destul de dezbracate, cel mai faimos club de noapte din Moscova este Night Flight unde de-a lungul vremii au lucrat chiar si cateva Miss Rusia: http://www.nightflight.ru/en/. Din pacate, celebrul Hungry Duck unde nu numai dansatoarele, ci si clientele se dezbracau dupa miezul noptii s-a inchis de aproape 2 ani.

Metroul moscovit

 

Socialism – capitalism 🙂

Arhitectura religioasa ruseasca

Patriarhia

 

Trupele patriarhale

Biserica manastirii Donskoy

Cimitirul Donskoy

Mormantul lui Soljenitin

Pe Arbat

Magazin de suveniruri de pe Arbat

Arbat

Ministrul Afacerilor Externe rus

Furtuna de zapada la Moscova

Comentarii

  • Buna ziua
    Citind seria de articole mi-am reamintit de o calatorie in Moscova in 2007 ( am vazut si Night Flight)
    si am devenit putin nostalgic.
    Felicitari pt continut!

    Alin 8 septembrie 2010 13:45 Răspunde
  • Ce porcarie cu invitatia , si trebuie sa te si inregistrezi la militie inca, de parca ei nu ar fi interesati de turisti. Fac o paralela cu tari ca Grecia ,Spania in care turismul contribuie consistent la bugetul tarii si te primesc cu bratele deschise.Or ramas hatarurile de pe vremuri. Si mai e si scumpa ca draku Moscova aia.

    yooo 8 septembrie 2010 18:53 Răspunde
  • Multumesc Cezar, mi-ai trezit amintiri cu acest post. 🙂
    @yooo Preturile sunt scumpe doar la prima vedere, te poti descurca si cu buget redus in Moscova.
    O sa scriu mai multe intr-o buna zi despre acest oras.

    Vera 11 septembrie 2010 18:08 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii