Cand te indragostesti de Kenya… de Irina Iliescu

Imagini Kenya: Dragoste de maimuta

Pe Irina o stiu de vreo 14 ani… provenim din si lucram in aceeasi industrie, cea a comunicarii… Evident, asta nu e destul… avem si aceeasi pasiune, calatoriile. Asa ca m-am bucurat cand mi-a spus ca se duce in Kenya in urma unui pont publicat pe blog si m-a bucurat inca si mai mult cand mi-a spus ca i-a placut expeditia si scrie si un articol… despre o tara cu adevarat fascinanta!

“Nimeni nu este singur pe lume” – asa si-a incheiat pledoaria un beach-boy, dupa o discutie de o ora legata de obiceiurile de nunta ale unor triburi din Kenya. O fraza aruncata ca un argument suprem, insotit de un gest de uimire pura in fata aparentei mele neputinte de a intelege un sistem in care obligatiile fata de familie primeaza in fata nevoilor individuale. O idee care sintetizeaza perfect un mod de viata din care nu am reusit insa sa surprind decat o frantura. Precum lucirea unei oglinzi in soare. Suficient de puternic sa te impresioneze si destul de scurt ca iti starneasca curiozitatea. O tara care iti ofera experiente intense, de care te indragostesti fara sa vrei, cu peisaje desprinse parca din reclamele paradiziace si cu oameni plini de caldura.

Hakuna Matata – a fost prima fraza pe care am intalnit-o cand am inceput documentarea legata de o tara despre care nu stiam decat stereotipurile legate de safari si triburile masai. Un concept care se traduce prin „Nicio problema”.  Complet fals. Niciunde in lumea asta nu am intalnit oameni mai apasati de saracie. O saracie pe care multi dintre noi nu o pot constientiza, nici macar la nivel conceptual. O stare de fapt care nu le permite sa traiasca fara griji. Dar in care, paradoxal, se declara fericiti…

Totul a inceput in decembrie 2012, cand un post al Imperator Travel anunta tarife promotionale pentru noile destinatii lansate de Turkish Airlines. Un pret foarte bun – 400 de euro TTI (toate taxele incluse)  – pentru un zbor Bucuresti-Mombasa. Am cumparat biletele si am inceput documentarea pentru trasee, cazare, transferuri… O „munca” de multe ore petrecute pe diverse forumuri internationale, caci pana acum Kenya nu a fost o destinatie accesibila pentru Romania si informatiile despre ea sunt relativ putin disponibile pe site-urile romanesti.

Astfel incat, la sfarsitul lunii februarie, cand in Bucuresti  inca mai ningea sporadic, ne-am imbarcat in aeronava Turkish Airlines cu destinatia Mombasa. Cu un layover de 7 ore in Istanbul intre avioane si o oprire tehnica pe aeroportul din Kilimanjaro, am aterizat in zorii unei zile pe un aeroport mic, extrem de curat si cu niste ofiteri vamali care de abia se trezisera din somn. In timp ce se incheiau la nasturii de la uniforma, imparteau formularele de imigrare si ofereau, binevoitori, asistenta in completarea lor. Si nu au inceput controlul pasapoartelor pana nu s-au asigurat ca toata lumea a completat formularele pentru viza (pentru multe tari, inclusiv Romania, viza se ia direct din aeroport). Intreg procesul a durat maximum o jumatate de ora.

Am plecat apoi spre hotel.  Intr-un mini-van, vechi de minimum 20 de ani. De altfel, aproape toate masinile pe care le-am intalnit pe strazi aveau o vechime considerabila. Si am intrat intr-un nor de gaze de esapament. Care provenea, evident, de la multimea de vehicule care circulau zgomotos pe niste drumuri neasteptat de bune.

Ne-am ales ca baza un hotel de 4* (Emrald Resort & Spa) in zona Shanzu Beach, comparabil cu orice resort similar din Turcia.  Cand am pasit insa pe plaja acestuia am intalnit o priveliste care iti taia respiratia prin frumusetea ei. O plaja pustie, cu un nisip alb si cu un ocean bleu, transparent, marginita de cocotieri. Fara nicio umbrela ori sezlong, caci este interzisa plasarea acestora pe nisip. Locul lor este pe iarba, la marginea plajei. Iar umbra este furnizata de cocotieri, printre care se alearga familii de maimute. Iar cand existau doritori, un membru al personalului hotelului se urca fara niciun fel de echipament, doar cu ajutorul mainilor si picioarelor (goale) in varful cocotierului, taia cateva nuci de cocos, le reteza capacul si le servea oaspetilor cu un pai infipt artistic in ele. Toate acestea in timp ce un membru al echipei de paza, inarmat cu o prastie, asigura perimetrul actiunii, astfel incat sa nu fie deranjat  de maimutele suparate de invadarea teritoriului lor. De altfel, maimutele erau vizitatori permanenti ai camerelor de hotel. Profitau de fiecare usa deschisa pentru a se furisa in camerele oaspetilor si a sterpeli din mancarea acestora.

Majoritatea turistilor pe care i-am intalnit aici erau pensionari, cu  o medie de varsta de 65 de ani, care isi petreceau cate 2-3 luni intr-un dolce farniente la umbra cocotierilor. Unul dintre ei, un german, in momentul in care a aflat ca sunt din Romania, mi-a spus nostalgic: „Oh, Eforie Nord, locul in care mi-am petrecut concediile in tineretea mea! Ce amintiri frumoase am din tara ta”.

A urmat apoi nelipsita atractie turistica a tarii, un safari. Al carui pret l-am negociat pe o terasa, langa o sticla de bere, cu doi  localnici indrazneti care s-au asezat la masa noastra fara a ne cere permisiunea, si dupa o ora de discutii in care inevitabil a aparut subiectul „aveati voi un fotbalist talentat, unul Gheorghe”, si a trecut prin regimul politic din Kenya, prin credintele religioase ale fiecaruia, prin brandul de tara si evident, prin vreme.

A fost prima data cand mi-am dat seama ca trec printr-un soc cultural. Incercam sa accept ca este perfect normal sa ti se aseze cineva la masa si sa inceapa, natural, o conversatie. De altfel, toti localnicii pe care i-am intalnit aveau aceasta atitudine. Cand te intalnesc, vorbesc cu tine in mod firesc, fara sa conteze ca nu ati fost „formally introduced” J.  De altfel, au un sistem in care informatia circula liber, un fel de rai al serviciilor de informatii. Dupa trei zile, toata lumea din zona era la curent cu intreg programul nostru turistic si toti ne ofereau sfaturi, ne cereau feed-back despre locurile vizitate, ne invitau la ei acasa sa le cunoastem familiile, stiau care ne sunt preferintele culinare, cand avem avionul de intoarcere, ne certau ca nu am vizitat magazinele lor, asa cum promisesem cu o zi inainte… Era ireal si putin infricosator. Pana cand am inteles ca informatiile despre turisti ii ajuta sa isi personalizeze oferta fata de acestia. Pentru ca toata lumea, fara exceptie, incerca sa iti vanda ceva. Fie un produs, fie un serviciu. Si stiind, de exemplu, ca ai facut un anumit tur de oras ori un safari, veneau cu o oferta de a te plimba cu barca ori cu tuk-tukul. Incercau sa iti ofere o experienta noua. O cunoastere a consumatorului la un nivel de nemaintalnit de mine pana acum… Daca nu cumparai nimic de la ei, iti cereau sa stai macar de vorba. Sa schimbati informatii. Sau sa le dai un calificativ bun pe TripAdvisor. Sau sa ii recomazi prietenilor tai.

Limba oficiala este swahili. Insa marea majoritate vorbesc engleza si germana. O engleza corecta, care se invata la scoala (invatamantul  este obligatoriu si gratuit pana in clasa a VIII-a) si o germana care le permite sa converseze cu turistii, care in marea lor majoritate provin din Germania, Austria, Polonia si Olanda.

Pe baza proximitatii fata de Mombasa, am ales parcul national Tsavo East pentru a intalni animalele. Cu o intindere de 11.800 kilometri patrati care acopera 4% din suprafata totala a Kenyei, Tsavo este una dintre cele mai mari si vizitate rezervatii naturale din lume.

Am plecat in zori de zi. La ora 6:00, Jackson, cel care avea sa ne fie ghid timp de doua zile, s-a prezentat punctual in fata resortului. Un om cu o rabdare exemplara si cu un bun-simt rar intalnit. Avea copii acasa, sase fete, cu varste cuprinse intre patru si 18 ani, pe care le vedea doar de cateva ori pe an, cand isi permitea sa isi ia concediu.

Drumul din Mombasa pana in Tsavo East a durat circa patru ore. Intr-un mini-van de 8 +2 locuri, care intr-un mod evident isi petrecuse tineretea prin anii ’80. La intrebarea mea daca exista aer conditionat, ni s-a raspuns „sigur, deschidem toate geamurile si se face un aer conditionat de toata frumusetea”.  Am aflat astfel ca niciuna dintre masinile folosite in safari nu au aer conditionat. Si mi-am dat seama ca gestul reflex de a putea da drumul la aerul conditionat cand te urci intr-o masina este, de fapt, un mare privilegiu. Pe care nu il constientizam. A fost doar inceputul unei experiente spectaculoase.

Soselele catre destinatia noastra erau impecabile. Intrarea in Tsavo East a insemnat o noua premiera. Este ca si cand treci dincolo de ecranul televizorului in timp ce urmaresti un documentar National Geographic. Teoretic stii la ce sa te astepti, insa undeva, in subconstient, experienta iti spune ca  documentarele sunt artistic montate pentru a sublinia anumite aspecte. Si constati ca nu este chiar asa. Si nu esti pregatit sa accepti ca familii intregi de elefanti se gasesc la doar cativa metri de tine si nu exista nimic care sa va desparta, ca leul care te ignora flegmatic nu se gaseste in spatele unui gard, ca trebuie sa dai prioritate la traversare strutilor. Am intalnit sute de zebre, elefanti si gazele, zeci de girafe si maimute, cativa hipopotami si lei.

Ne-am petrecut noaptea intr-un lodge din interiorul parcului (Voi Lodge Widelife).  Hotelul in sine nu avea nimic spectaculos. Cu exceptia locului in care era situat. Desi era prezentat si vandut ca o locatie de 5*, doar o fire cu adevarat generoasa i-ar fi dat mai mult de 3*. O camera mare, bazic mobilata, nu foarte curata, insa cu o priveliste care iti taia rasuflarea. De oriunde priveai, vedeai un mic lac care reprezenta singura sursa de apa pentru animalele de pe o arie destul de mare. Ceea ce insemna ca tot timpul aveai sub ochi cateva animale care se adapau. Iar singurul lucru care ne despartea de ele consta in doua sarme electrificate. Pe care nici nu le vedeai decat daca le cautai cu mare  atentie.

A doua zi am vizitat un sat traditional de masai. Masaii sunt un grup etnic seminomad care traieste in Kenya si nordul Tanzaniei, cu obiceiuri si porturi specifice. De obicei, o comunitate de masai este formata din cateva familii, in cele mai multe cazuri inrudite, si este fundamental patriarhala. Sunt poligami (seful tribului pe care l-am vizitat noi se lauda cu 14 neveste si 50 de copii). Invatatorul satului ne-a facut un tur al acestuia – cred ca in total aveau circa 20 de case , construite din bete infipte in pamant pe care era intins un chirpici format din pamant amestecat cu balega, urina si paie. Inauntrul acestora nu era nimic. O policioara pe care erau aruncate cateva paturi reprezenta dormitorul, bucataria insemna un patrat cu latura de 50-60 cm in care era aprins un foc direct pe pamant si am mai reperat si doua taburete.

Ne-a fost prezentat si „feciorul satului”. Un razboinic mandru, cu pletele pana la mijloc, ce contrasta evident cu toti ceilalti membri ai tribului, care erau rasi in cap (atat barbatii, cat si femeile). Obiceiul este ca toti cei casatoriti sa fie rasi in cap. Ne-am salutat si am plecat mai departe. Apoi am vazut copiii. Ca intr-un cliseu din reportajele cu Angelina Jolie in misiunile UNICEF, m-am trezit cu o ceata de copii care nu voiau altceva decat sa fie langa mine. Incercau timid sa ma atinga, insa nu aveau curaj. Am stat cateva minute de vorba cu ei. De vorba este mult spus. Caci intreaga noastra comunicare a fost mai mult nonverbala. Cateva mangaieri timide din partea mea, cateva imbratisari furate de ei. Si inima mea a ramas definitiv acolo…

Ziua urmatoare a insemnat vizitarea orasului Mombasa. Este cel de al doilea oras ca marime din Kenya si gazduieste peste un milion de locuitori. Un oras frapant, cu munti de gunoaie la marginea drumurilor, cu ansambluri rezidentiale care semanau cu blocurile noastre de patru etaje din cartierele marginase ale Bucurestiului. Inconjurate de garduri de 3 metri incoronate cu sarma electrificata si paznic inarmat la poarta. Cu mirosuri cateodata imbietoare, alteori de nesuportat, cu explozii de culori de la plantele care se gasesc peste tot, cu claxoane grabite acompaniate de strigatele vanzatorilor ambulanti. Cu bilboarduri imense cu reclame la Lenor, Pampers si Vodafone alaturi de oamenii care asteptau resemnati la portile fabricilor sa fie alesi ca muncitori cu ziua. O forfota continua, un pot-pourri de arome, culori si sunete care fascineaza.

Asta a fost Kenya pe care am cunoscut-o eu. Deocamdata. O tara cu oameni extrem de saraci. Si extrem de pozitivi totodata. O tara care nu te lasa indiferent. Poate sa iti placa sau nu, insa, oricum ar fi, iti atinge o bucatica din suflet.

Jambo bwana! (Salut, domnule!)

Extra- info

Kenya nu este o destinatie ieftina. Desi asa ar parea la prima vedere vazand nivelul de trai al locuitorilor ei, cand faci un bilant al cheltuielilor ajungi la sume destul de consistente. Si asta deoarece turismul este una dintre principalele surse de venit ale tarii. Si orice venit trebuie maximizat…

In afara cheltuielilor programate,  exista o cultura a tips-ului extrem de rafinata. Bacsisiul este asteptat sau chiar solicitat in mod direct de cele mai multe ori. Acesta variaza intre 1 si 2 dolari pentru fiecare serviciu primit: chelnerului, de fiecare data cand iti aduce bautura, celui care te conduce la masa, baiatului care aduce prosoapele la piscina, celui care cara bagajele, celor de la receptie… absolut toti asteapta ceva in mod constant. Daca bacsisul nu era suficient, in ziua urmatoare observai o evidenta degradare a calitatii serviciului oferit.

Am incercat de cateva ori sa mancam la restaurantele locale. Mancarea nu avea pretul afisat, plateam la sfarsit o suma scrisa cu pixul pe un colt de hartie, suma care depindea de culoarea pielii noastre. O masa pentru doua persoane constand in clasicele portii de pui cu cartofi prajiti, doua salate si doua beri locale costa circa 25-30 USD, la care, evident, trebuia adaugat un tips de 10%.

Am vizitat si un mic supermarket, unde preturile erau afisate la raft. Si pareau comparabile sau chiar mai mari decat cele de pe la noi. De exemplu, o sticla de Coca-Cola 500 ml = 1,3 USD. O ciocolata Ritter Sport 100 g = 3,5 USD.

 

Alte cheltuieli:

Vaccinuri – pentru febra galbena si febra tifoida – 200 lei/vaccin la Institutul de Boli Infectioase Victor Babes

Medicatie anti-malarie – Eloquine – 110 lei

Asigurari medicale – 75 lei/persoana

Visa – 50 USD/pers.

Cazare 7 nopti cu demipensiune – 850 USD/ camera – hotel Emrald Beach Hotel & Spa

Transfer hotel-aeroport – hotel – 70 USD

2 zile de safari cu o agentie locala, STT Safaris pe numele ei – 450 USD/persoana

 Imagini Kenya

Imagini Kenya: Pe malul Oceanului Indian la Mombasa

Pe malul Oceanului Indian

Litoral Kenya: Plaja Mombasa

Plaja din Mombasa

Imagini Kenya: Prin Mombasa

Mombasa – downtown 🙂

Imagini Kenya: Piata Mombasa

Piata din Mombasa

5.Imagini Kenya: sat african

Un sat african

Imagini Kenya: Sat Masai

In vizita la triburi

Imagini Kenya: Sat Masai

Imagini Kenya: Sat Masai

Imagini Kenya:. Sat Masai

Sat de masai 🙂

Imagini Kenya: Sat Masai - Kenya

Imagini Kenya: Dragoste de maimuta

Dragoste de maimuta 🙂

Safari Tsavo West - Kenya

Safari in Tsavo West

Comentarii

  • Ha..ha.. asa e, cand ajungi la Mombasa pe aeroport parca toti se mira ce-i cu tine… Si noi dimineatqa am ajuns si exacat asa erau toti, ca treziti din somn!

    Nicky 11 aprilie 2013 9:12 Răspunde
  • Am observat in majoritatea notelor de calatorie urmatorul cliseu: saracia locului ce contrasteaza cu fericirea oamenilor. Eu nu prea inteleg cum cineva calatoreste jumatate de glob sa vada satul din imaginile de mai sus. E atat de dezolant incat mi-ar strica toata vacanta.

    Voi unde ati trait? In Romania? La oras? Ati fost vreodata in satele acelea izolate, de exemplu in Insula Mare a Brailei sate ca Marasu, Agaua sau cele din mijlocul Dobrogei? Acum mai mult de 10 ani era jale, nu departe de pozele de mai sus. Ati vazut vreodata casele tiganilor salvarosi? Exact ca pozele de mai sus si erau si ei la fel de fericiti, isi traiau clipa.

    In concluzie ptr doritorii de locuri inedite cu saraci dar fericiti, nu trebuie sa cheltuiti sume mari si sa traversati oceane, ele sunt langa voi. Si nu costa mai nimic sa le vedeti.

    Dobro 11 aprilie 2013 16:20 Răspunde
    • te felicit dl. Dobro. asta am spus si eu acum citeva luni. si pe mine ma nedumireste placerea unora de-a vedea saracia altora. poate ca sintem sadici sau……………poate ca sintem si noi saraci si ne bucuram ca vedem altii mai saraci ca noi. deci tot sadism este asta .

      adrian22 11 aprilie 2013 20:47 Răspunde
    • Nu stiu foarte multa lume care se duce sa admire saracia… marea majoritate calatoreste sa vada monumente, plaje, animale, sa aibe experiente diverse. In momentul in care calatoresti, vei intalni zone extrem de sarace – fie ca vizitezi Porto, Parisul sau Mombassa. Ceea ce este socant pentru un roman cand ajunge in Africa si Asia si gaseste niste locuri fata de care orice sat din Romania este o metropola prospera (inclusiv un sat din mijlocul Dobrogei), este ca oamenii de acolo sunt extrem de veseli. Veniti dintr-un loc unde frustrarea este mare ca ai doar o mizerie de Iphone 5S si nu un Iphone 6, iar tu n-ai decat o porcarie de Volkswagen pe cand vecinul are un Mercedes. multa lume este extrem de surprinsa sa gaseasca o populatie extrem de paupera, dar vesela… Si multora asta le ramane in amintire, chiar mai adanc decat plajele alea de crezi ca sunt o opera a Photoshopului 🙂

      Imperator 11 aprilie 2013 21:26 Răspunde
      • Am multi colegi (romani si straini) cu studii superioare care calatoresc in destinatii exotice si unii mi-au spus ca ptr ei e o placere sa ajungi in Africa si sa fii singurul alb pe o raza de cativa km. La fel si Asia unde esti tratat si privit ca un adevarat rege. Mie aceste situatii imi amintesc de anii 90 cand strainii sositi in urbea natala de la capatul lumii erau ca niste extraterestrii, chiar si bucurestenii se vedeau doar dupa port ca nu-s de ai locului. Acum i-am cunoscut si pot spune ca sunt si ei tot oameni 🙂
        Ideal ar fi sa se poata calatori in locurile de mai sus incognito, sa nu ma bage nimeni in seama, dar nu se poate. Alternativ pentru plaje paradisiace as putea merge in insule gen DOM-TOM, unde nivelul de trai e f ridicat, nu ma baga nimeni in seama, dar costa prea mult; asa ca raman la Rep Dominicana, Thailanda, …

        Dobro 11 aprilie 2013 23:31 Răspunde
    • Motivele pentru care cineva calatoreste sunt atat de personale, atat de intim legate de personalitatea unui om incat nu pot fi explicate. Pot fi eventual dezbatute pe pagini intregi, insa in cele din urma resorturile interioare care ne fac sa mergem intr-un loc sau altul raman pur legate de modul in care suntem construiti.
      Este pacat ca din toata povestea tu ai ales sa retii ca idee principala saracia. Peisajele nemaintalnite, caldura oamenilor, intreaga experienta in totalitatea ei au fost explicate amanuntit. Saracia a fost pomenita in subsidiar, pentru ca nu putea fi omisa, ea exista. Si pentru un tablou complet trebuia mentionata. Atat.
      Nu am facut o poveste despre saracia din Kenya, ci o invitatie la o calatorie intr-o tara prea putin cunoscuta deocamdata.

      Irina I 12 aprilie 2013 9:58 Răspunde
  • Multumim pentru articol, suna bine dar tot am ceva retineri 🙂

    Andreea C 11 aprilie 2013 17:29 Răspunde
  • Excelent articolul! L-am citit cu interes. E o destinație în care îmi doresc să ajung. Singurul motiv pentru care încă nu m-am încumetat să merg acolo este faptul că trebuie să fac acel vaccin și să iau medicamente împotriva malariei, dar nu se știe, poate la un moment dat îmi voi lua inima în dinți. 🙂

    Slowaholic 11 aprilie 2013 23:42 Răspunde
    • Multumesc.
      Vaccinul impotriva febrei galbene nu este obligatoriu pentru Kenya. De altfel, aceasta boala a fost eradicata in zona de cativa ani buni.
      Doar daca treci in Tanzania ori Zanzibar devine obligatoriu.
      Cat priveste pastilele contra malariei – singurele efecte adverse la noi au fost greturi minore, pentru o perioada de circa 12 ore.
      Nu am gasit pastilele de ultima generatie – Malarone – in Romania , care am inteles ca au efecte adverse insesizabile, insa Eloquine se ia o pastila /saptamana,intr-o schema de cica 4 saptamani. Deci nu mare lucru.

      Irina I 12 aprilie 2013 10:06 Răspunde
  • Foarte frumos articolul ! Felicitari pt el si pt calatorie!

    Bogda P 12 aprilie 2013 13:50 Răspunde
  • Multumim de articol, scris cu mult talent si pasiune. Ma bate gandul sa vizitez Kenya dar deocamdata ma descurajeaza preturile. Iarna cand ma duc la caldura incerc sa stau cate 2-3 saptamani, dar la preturile astea nu cred ca imi permit. Nu stiu cum sunt altii dar presiunea cu baccisul la fiecare pas mie imi cam afecteaza concediul. Saracia insa ma ajuta sa-mi repun lucrurile in perspectiva corecta. 25-30 $ o masa la un restaurant local mi se pare cam scump pentru o tara saraca. D-asta imi place mie Sud Estul Asiei unde la ceva similar cu greu ajungi la 10 $. Dar totul se plateste pana la urma si nisipul alb, safari si masai au pretul lor ce probabil merita platit.

    George 12 aprilie 2013 19:56 Răspunde
  • Eoarte frumos articolul!!!Si familia mea daca ne ajuta Dumnezeu in septembrie vom merge in Kenya ,as vrea sa-mi spuna cineva daca safariul nu este periculos,ne dorim foarte mult sa vedem flora si fauna acestei minunate tari,dar si mai mult cultua ,civilizatia,obiceiurile altei lumi totusi diferita de-a noastra.

    Ileana Nan 16 iunie 2013 22:08 Răspunde
    • Atata timp cat nu va dati jos din masina in plin camp, nu este periculos 🙂

      Imperator 17 iunie 2013 0:05 Răspunde
  • Exact asa am facut si simtit si noi! Am vizitat aceleasi locuri , aceladi lodge si acelasi trib de masai! Inima noastra a ramas undeva acolo, in acel pamant rosu

    Cristina 25 iulie 2013 22:35 Răspunde
  • Pot calatori si fara agentie?? si daca da vaccinurile acelea sunt necesare chiar daca nu fac Saffari?

    Marcu 1 noiembrie 2014 18:22 Răspunde
    • Pai depinde unde vrei sa te duci. In parcurile nationale, iti trebuie agentie. In general, vaccinurile si medicatia anti-malarie este necesara cam in toata Kenya

      Imperator 2 noiembrie 2014 1:22 Răspunde
  • Buna Cezar,

    As intreba sa o intreb pe Irina de unde a cumparat Eloquine. Nu reusesc sa gasesc pe la farmacii la noi in RO.

    Multumesc,

    Laura Doarna

    Laura Doarna 3 noiembrie 2014 17:37 Răspunde
  • Eloquine l-am luat de la Institutul de Boli infectioase Matei Bals (Bucuresti). 110 RON/persoana a costat consultatia in sine, iar medicamentele au fost incluse in pretul acesteia.

    Vaccinurile nu erau obligatorii, dar zau daca vad de ce ai vrea sa risti…

    Parcurile nationale nu pot fi vizitate fara un ghid local autorizat, care sa aiba o masina autorizata. Si asta deoarece nu ai voie sa parasesti vehiculul sub nicio forma, decat in locurile special amenajate
    Pretul platit pentru Safari depinde foarte mult de talentul de negociator al fiecaruia. Am fost colegi de masina cu doi backpackers din Germania care spuneau ca au platit 300 dolari pt Safari. Cu 150 mai putin decat noi.
    Daca va duceti in Kenya, nu ratati experienta unui Safari. Nu poate fi comparata cu nimic

    Irina 4 noiembrie 2014 10:21 Răspunde
  • Am vrut sa spun Institutul de Boli Infectioase Victor Babes, nu Matei Bals. Scuze de confuzie.

    Irina 4 noiembrie 2014 10:28 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii