Plec intr-o croaziera Royal Carribean – inainte de a implini 70 de ani :)

Liberty of the Seas - Royal Carribean

Mai acum cateva luni, stateam la o discutie cu un domn cu o experienta vasta in aviatie si turism… Evident, vorbisem destul de mult despre aviatie – Domnia Sa, un insider, eu, un outsider, dar care urmaresc ce se intampla pe piata companiilor aeriene. Fusese o discutie de cateva ore, foarte interesanta pentru mine. La un moment dat, am atins si subiectul croazierelor… “Da, e interesant”, am zis, “in mod cert, o sa merg intr-o croaziera cand o sa am peste 70 de ani”. Daca discutia despre aviatie a fost un dialog, discutia despre croaziere a devenit un monolog… Minute in sir, partenerul meu de discutie mi-a povestit ce produse extraordinare sunt croazierele, ca este o experienta  nemaipomenita si ca nu este un produs pentru seniori… ca e o imagine falsa provenind mai ales din SUA, unde principalii client sunt pensionarii… sincer, vorbea cu atata pasiune incat nu putea decat sa-mi zdruncine cat de cat parerile… La final, mi-a zis – “te voi invita intr-o croaziera sa vezi ca ele nu sunt numai pentru cei peste 70 de ani”. De ce nu… a calatori inseamna a experimenta, a vedea ceva nou… de ce sa nu merg intr-o croaziera.

Asa ca maine, in premiera si in exclusivitate, Imperator va pasi la bordul unui vas de croaziera… Am mai fost cu feriboturi de mari dimensiuni (de la Brindisi la Patra, de la Bari la Durres, in Albania sau peste stramtoarea Gibraltar, intre Spania si Maroc, prin zona Madeira intre insulele Madeira si Porto Santo), am avut parte si de o croaziera pe un vas micut prin Halong Bay, Vietnam, dar n-am fost niciodata intr-o croaziera. Sincer, nici nu m-a tentat, dar evident ca am vazut imensele vase prin diverse porturi ale lumii… Ei bine, maine voi urca la bordul vasului Liberty of the Seas al companiei Royal Carribean, un vas care poate transporta mai bine de 3.500 de pasageri, deserviti de 1.300 de membri ai echipajului… Ma astept la ceva imens, la un interior care sa-mi aduca aminte de cazinourile din Macao.

Dar sa trec la program ca e chiar interesant. Ma voi imbarca maine din Barcelona. Din pacate, am senzatia ca n-o sa pot petrece nici macar o ora printr-unul din orasele cele mai frumoase din Europa (parerea mea, ma puteti contrazice). Trebuie sa luam camerele in primire, va exista un exercitiu pentru  a invata ce sa facem in caz de probleme si apoi vom parasi portul Barcelona cap compas sudul Frantei.

A doua zi dimineata, vaporul va ancora in dreptul portului Villefranche-sur-Mer, aflat peste un deal de Nice. In acest caz, vasul nu va ancora la mal, aparent nu e loc pentru ditamai vasul de croaziera, asa ca vom ajunge la mal cu salupele. De aici, voi sari in tren spre Monte Carlo, un oras pe care l-am vizitat in 1994 si (ultima oara) in 1998 si pe care il voi revedea cu mare placere! Ziua urmatoare, vom debarca la Civitavecchia, la vreo ora si jumatate de mers cu trenul de Roma. In Roma, am tot fost si ma voi duce (am rude acolo), dar de fiecare data e o placere sa iau la picior minunata Cetate Eterna (acum cu un nou Papa :)). Ultima zi la tarm o voi petrece la Pisa. Vaporul se va opri la Livorno si de acolo mai e cam jumatate de ora cu trenul pana in orasul turnului inclinat pe care l-am vizitat intr-o zi cam innorata a anului 1997… Practic voi revedea niste locuri in care am mai fost, dar, fiind vorba de mai bine de 15 ani (exceptand Roma), va fi o mare incantare sa le revad.

Din program, am cam 8-10 ore la dispozitie in fiecare zi, deci va fi o excursie “intensa”… sculat dimineata, mers intr-un loc si vizitat. Din pacate, nu voi avea internet decat foarte sporadic pe tarm (exista internet si pe vas, dar foarte, foarte scump!), asa ca cel mai probabil nu va voi tine la curent live, dar, in mod cert, va promit un serial la intoarcere… In schimb, saptamana in care sunt pe Marea Mediterana, pe blog va aparea zilnic cate un episod despre o excursie in Australia!

Ultima zi va fi pe mare, deci voi avea timp sa iau vasul la “puricat”, sa asist la show-uri, sa vad piscinele (si sa ma si arunc in cateva din cele 10 piscine de pe vas – sper sa fie si indoor, in aprilie chiar nu e temperatura de baie in aer liber chiar si in zona Mediteranei), in fine, sa vad si apoi sa va povestesc cum e viata la bordul unui mega vas!

Apropo, voi ati fost la bordul unui vas? Ce puteti sa-mi spuneti, ce ponturi aveti despre ce sa fac la bordul unui vas de croaziera. Multumesc!

Sursa foto

Categorii:
Diverse

Comentarii

  • BINE AI VENIT , SPER SA -TI PLACA ,NU UITA DE PASTILE DE RAU DE MARE ,CELE DE PE VAPOR SUNT CALITATE SLABA, UNI AU RAU DE MARE SI ATUNCI E NASOL.IN TOATE ORASELE AI MAI FOST SI O SA TE MAI DUCI DE MULTE ORI .EU AS PUNE ACCENT PE VAS ,E UNUL IMENS PANA SA APARA CELE DOUA SURORI CLASA OASIS ,LIBERTY ,A FOST INPREUNA CU FREDOM OF THE SEA ,CELE MAI MARI VASE DE CROAZIERA DIN LUME,NU-TI AJUNG 5 ZILE SAU 7 SA-I DESCOPERI.BUCATARIA PE VASELE AMERICANE E CRIMINALA AI GRIJA LA CANTAR POTI SA IEI 5-7 KILE USOR ,FOLOSESTE ZONA SPA,CARE ESTE CONTRA COST DAR TU ESTI IMPERATOR SI ODATA AU AMERICANI UN IMPARAT LA BORD. SCUZE AM INTARZIAT CU RELATARILE DIN HAWAII ,DAR VARA ESTE LUNGA SI O SA IMI FAC TIMP

    doru 19 aprilie 2013 8:28 Răspunde
  • Dupa ce am fost anul acesta in prima croaziera, spus tuturor ca o astfel de experienta „is a must” pentru oricine.
    Croaziera a fost in Mediterana de Vest cu MSC Splendida. Aici fimul de prezentare http://www.youtube.com/watch?v=E4LxyDvgaGs – nu ca nu s-ar fi gasit pe internet, ci doar pentru o mica economie de timp.
    Dupa cum ai spus vizite scurte si intense in fiecare port. Noi trebuia sa ancoram in Marsilia dar pentru ca a fost furtuna pe mare am ancorat in Villefranche-sur-Mer (am luat-o ca pe un bonus pentru ca am vizitat Monte Carlo cu aceasta ocazie).
    Depre vas ce sa spun, 333, 3 m lungime, peste 1.600 de cabine, piscine interioare si exterioare, aqua park cu acoperis retractabil, restaurante a la carte si in regim bufet, simulator de Formula 1, sala de spectacole pe 2 nivele si multe, multe altele, pe care te las sa le descoperi singur!
    Te astept cu review-uri!

    Marian 19 aprilie 2013 8:32 Răspunde
  • Am fost intr-o croaziera acum 7 ani cu vasul Costa Marina. Mi se parea un vas imens, ca sa ajungi pe puntea superioara sau la bar, casino, restaurant etc foloseai liftul, aveai discoteca, teatru…ce sa mai, eram fascinat. Iar Costa Marina, comparativ cu vasul pe care vei pleca tu, pare o barcuta 🙂

    Prea multe sfaturi n-ar fi de dat. Este adevarat, internetul e mai scump decat daca suni la linia erotica, bauturile alcoolice sunt si ele foarte scumpe. Vei avea inclusiv magazine cu diverse articole, de la ceasuri si bijuterii pana la suveniruri. Dar ce-i fascinant la o croaziera este faptul ca zilnic vezi alta destinatie, iar noaptea ti-o petreci pe un oras plutitor.

    Vacanta placuta si asteptam relatarile!

    Ursulescu N 19 aprilie 2013 8:41 Răspunde
  • nu am fost inca intr-o croaziera dar de la cunoscutii mei care au fost (toti sub 40 de ani) am auzit numai superlative

    LetsGO 19 aprilie 2013 9:56 Răspunde
  • Buna dimineata,
    Ma bucur ca si romanii au inceput sa fie interesati si de acest gen de vacante. Nu, nu este numai pentru varsta a treia…depinde de sezon si itinerariu si companiade cruise..de exemplu Holland America este renumita pentru ca cel mai tanar pasager abia a implinit 65..La multi Ani!:)…oricum cam toate companiile de cruise cu capacitate mare apartin ori de Royal ori de Carnival Corporation…asa ca standardele sunt aceleasi.
    Si acum sa iti dau niste tips-uri despre cruise-ul asta pe mediterana…l-am facut de atatea ori ca stiu orasele astea mai bine ca al meu:)..
    Depinde cand aterizezi in Barcelona…cam 30 min maxim din aeroport pana in port in terminal cu taxi..cam 30-35 eur..fiind port de imbarcare/debarcate…e ca la hotel..check in incepe la o anumita ora..oricum dupa-amiaza..ei trebuie sa elibereze camerele de pasagerii care debarca in ziua respectiva de dim..apoi sa faca curatenia..si apoi sa va primeasca pe voi..deci daca vasul pleaca din port pe la 19:00 seara, check in-unul in terminal va incepe dupa ora 13:00. Daca nu ai bagaj mult, te poti plimba prin barcelona in loc sa stai in terminal sa astepti…poti conora in piata catalunia chiar la finalul ramblei, dai si o tura priniata cea vestita…si poti merge si pe jos pana la columna lui colombo, iar de acolo un taxi pana in terminal..5min faci cu taxi, doar ca e un pod de trecut si cu bagajul e mai apasator..dar poti merge si pe jos..
    In Villefranche e frumos satucul..dar mai bine sa iesi repede de pe vas..in tender..faci 10-15 min pana la mal..pana se umple..pana cobori..lumea se imbulzeste..copii..in fine..oraselul il faci la picior pe stardutele mici in 20 de min..de plaja e ok cum cobori, in dreapta pe coasta…dar nu cred ca e asa cald inca..asa ca mai bine te duci direct la gara si iei tgv-ul si pe duci la monaco…merita…apoi calculeaza-ti timpul si te intorci in villefranche si vezi si asta…i-ati dus intors bilet la tren ca e mai ieftin..
    In Civitavecchia e frumos si de shooping putin, dar nu pe strada de pe malul marii..si sunt niste restaurante superbe dupa gara inspre coasta…asa ca via Roma…trenul personal face cam 1 ora maxim pana la roma..si tot din acelasi loc il iei inapoi..sunt ultimele sine ..ai de mers ceva din gara…la fel bilet dus intors e mai ieftin..dar sa fii atent la ore…si sa nu uiti sa compostezi biletul la aparatele alea mici imprastiate prin toata gara..ca iti iei amenda in tren daca vine controlul…trebuie sa apara imprimata data si ora la care l-ai compostat..e 50 eur amenda…in Roma, cu metroul…prima data am vazut toate monumentele in 5 ore pe jos…la fel cu plecare din civitavecchia…asa ca acum te duci unde nu ai mai fost…
    Chiar daca intarzii la vas…adica sa ajungi si cu 15 min inainte sa plece..ei asteapta putin..dar nu mult..:)))
    Livorno, dupa ce te lasa shuttle-ul celor de la royal in centru, iei autobuzul de pe bulevardul de langa, nr 2 care te lasa la gara…trenuri destul de dese..cam 30 min pana la pisa…de la garadin pisa..stai la rand pt taxi..10 eur pana la turnul cel faimos..sau pe jos pe stradute cam 20 min…altceva nu ai ce sa vezi in Pisa…poate doar o masa buna cu o pasta facuta in casa…
    Si cam asta e excursia ta…:)).. Nici nu a inceput bine si s- a si terminat..
    Presupun ca ai si o zi su doua pe mare…relax, somn, soare, spa…
    Daca ai cabina interna pe vas, dupa ce ocupi cabina, bagajul va veni mai tarziu..depinde cat de rapizi sunt saracii philipinezi si indieni in aruncarea bagajelor..fara mila, in lifturi pe etaje:)) le arunca mai rau ca la aeroport:)))..fara sticle in bagaj…
    Oricum daca cumperi sticle de alcool de afara, le vei primi doar la debarcare, te duci si le mridici dintr-un bar anume la care iti un ei…ca da, trebuie sa comsumi de la companie..nu la preturi normale de la supermarket:)).. E logic..
    Aaa..daca ai curaj si stii sa faci „complain” a la americani…dupa ce te cazezi..si vrei o cabina mai frumi cu balcon..atunci dai o fuga la receptie si ceri upgrade la bord..ca esti claustrofob, sau ai rau de metal..sau esti tu inventiv..trebuie sa fii american pe vase de croaziera…:)))) functioneaza aranat…singura amenintare este ” what s your name?” Si te uiti mai insistent la ecusonul ei/lui…si ei se vor panica putin ca le e frica sa isi ia vreun complain:)))…
    In rest explorare si explorare…restaurantele..spa-ul..piscina..show..shops..sunt destui romani pe vas…asa ca iti mai spun ei ce si cum…lucruri mai interesante..de facut…
    Oricum daca tu iti doresti sa imbini relaxarea cu vizitarea diverselor locuri..esti in 3 tari in cateva zile..azi te trezesti in Frana..maine Itala…asta e un avanaj la cruise….e bine ca ai porturi lungi si nu 5 ore docat…
    Concediu placut si astept impresii
    O zi frumoasa
    Cristina

    Crissa 19 aprilie 2013 10:13 Răspunde
    • Crissa, multumesc frumos de aceste sfaturi detaliate 🙂
      Intr-adevar, planul meu este sa merg la Monte Carlo, Roma, Pisa si multumesc de amanuntele „logistice’. Voi avea camera cu vedere spre Grand Plaza sau ceva de genul asta… multzam pentru pontul cu sa ma grabesc la debarcarea din Villefranche. Apropos, la Civitavecchia si Livorno, vaporul tragand la mal, coborarea va fi mai rapida ?

      Imperator 19 aprilie 2013 15:31 Răspunde
  • Revin cu o corectie…din villefranche te duci la monte carlo, nu la monaco…

    Crissa 19 aprilie 2013 10:15 Răspunde
  • cea mai spectaculoasa vacanta din viata mea a fost croaziera in Craibele de Est, vas de croaziera Emerald Princess. Si am vazut jumatate de lume, cel putin, locuri deosebite si conditii de lux.
    Croaziera este ‘altfel’. In 7 zile nu vei avea timp sa descoperi tot ce iti poate oferi vasul in sine: restaurante, baruri, piscine, specatcole…
    Nu are legatura cu varsta. Cu cat esti mai tanar cu atat te simti mai bine.
    Enjoy 🙂

    Irina 19 aprilie 2013 11:13 Răspunde
  • În urmă cu 2 ani am fost pe Mediterană chiar cu Liberty of the Seas, având un itinerariu aproape identic. Al tău e un pic mai scurt, lipsesc Cannes și Napoli. Vasul e superb, am povestit aici mai pe larg: http://calatorim.ro/liberty-of-the-seas/

    Dacă sunt întrebări, răspund cu mare drag.

    Cătălin 19 aprilie 2013 13:31 Răspunde
  • Multumesc frumos tuturor… ma faceti sa visez frumos la noapte 🙂

    Imperator 19 aprilie 2013 15:34 Răspunde
  • Distractie placuta si sa ne uimesti cu un articol cat mai curand!

    Adriana 19 aprilie 2013 17:04 Răspunde
  • Cateodata visele devin realitate 🙂

    Dorin 19 aprilie 2013 18:00 Răspunde
  • La Monaco eu nu as rata Cazinoul si Gradina Exotica (permite panorame excelente asupra intregului principat). Ia autobuzul 2 dupa ce treci prin Piata Palatului si pe la mormantul lui Grace Kelly, din catedrala (vis a vis sunt gradini superbe)! Indraznesc sa las si niste link-uri Ai aici autobuzule din Monaco:
    http://www.cam.mc/plan-reseau.php
    Mai aproape de Villefranche ai si alte optiuni: Villa Ephrussi Rotschild, de asemenea cu gradini superbe, satul Eze sau un tur al Peninsulei Saint Jean Cap Ferrat.
    http://www.tripadvisor.com/ShowTopic-g187216-i137-k4846618-Train_station_or_bus_stop_Then_what-French_Riviera_Cote_d_Azur_Provence.html
    http://www.villa-ephrussi.com/en/home
    http://www.1001calatorii.com/calatorii/saint-jean-du-cap-ferrat
    http://boards.cruisecritic.com/archive/index.php/t-1015200.html

    nickro 19 aprilie 2013 18:04 Răspunde
  • Multumesc de sugestii :))) In Monte Carlo, ajuns sigur, fix pe acolo pe unde ai spus tu… sper sa ajung si in Eze 🙂

    Imperator 19 aprilie 2013 21:43 Răspunde
  • Buna

    Eu tocmai m-am intors dintr-o croaziera de pe Rapsody de 11 nopti in Queensland. Nu m-am plictisit nici o clipa. Sunt foarte multe activitati pentru toate varstele in fiecare zi. Vei primi in cabina un cruise compas unde ai toate activitatile , locatiile si ora. Exemple de activitati: concursuri, show-uri, bingo, wine tasting, pool party,

    Mancarea nu e foarte buna dar nici rea. Sunt atatea variante incat sunt sigura ca o sa gasesti ceva pe gustul tau.

    In fiecare zi iti vor opri din cont 12.00 sau 12.50 USD pentru bacsisurile ospatarilor si cameristilor. In ultima zi iti vor pune plicuri in cabina daca vrei sa le dai mai mult bacsis dar e la latitudinea ta.

    Eu am lucrat la RCI 9 ani pe vase diferite si iti scriu din perspectiva unui angajat al companiei ,dar am avut ocazia sa fiu si guest on board.
    Ma grabesc acum sa merg la munca dar daca ai intrebari nu ezita.

    Tuturile de pe vas sunt mult mai scumpe decat cele de afara.

    Simona

    Simona 20 aprilie 2013 3:56 Răspunde
  • Salutare,

    Cand postezi impresiile din croaziera (sper ca nu trebuie sa asteptam pana implinesti 70 de ani)?

    Sincer, sunt curios sa „aud” descrierea facuta de tine.

    Marian

    Marian 2 mai 2013 16:26 Răspunde
    • Vine, vine, cand ma intorc din Iordania 🙂 Pe la mijloc de mai 🙂

      Imperator 6 mai 2013 19:14 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii