Amintiri din zbor… dupa 1,2 milioane kilometri zburati ! (partea 2)

12. In avion.JPG

Acuma nu zic ca am zburat doar cu avioane supermoderne si supersigure. Se mai intampla sa calatoresti si cu niste muzee zburatoare. In 1998, urma sa zbor cu compania JAT, de la Belgrad la Bucuresti. Cand sa ma urc in avion, ma uitam la el si nu stiam de unde sa-l iau… era un model complet necunoscut si cam retro. Cand m-am uitat in instructiunile de siguranta care se afla in buzunarul din orice avion si unde trebuie sa scrie si modelul, am avut o revelatie. Zburam cu legendarul DC 9, un model de avion care a revolutionat traficul aerian la nivel global. Un singur amanunt insa… Revolutia asta avusese loc in anii ’50, iar eu zburam in 1998 cu unul dintre ultimele DC 9-uri din Europa. Cool! Problema este ca nu prea voia sa plece. Dadea pilotul la cheie, se auzeau niste haraituri si pe urma, pleosc. Nimic. Eu, ca de obicei in anii ’90, in fata, la clasa business. Zice capitanul ca avem niste mici probleme si ca mai intarziem putin, cand apare un baiat intr-un halat albastru si cu basca de nea Ion. Surubareste el ceva pe acolo, mai da si vreo doua ciocane, dupa care confirma ca totul e “Dobre!”. Si a fost, dovada ca scriu aceste randuri.

Tot prin 1998 ma pune dracu sa ma duc in decembrie pe la Skopje, intr-o vizita de piata. La dus a fost  cum a fost, am zburat cu Tarom pana la Viena, iar de acolo, cu Austrian pana la Skopje, insa la retur urma sa zbor cu o companie de care nu auzisem in viata mea – Avioimpex. Bine ca nu Avioimpex srl. Cum pe atunci mai greu cu internetul, am intrebat in stanga si in dreapta cand am ajuns la Skopje. Cine sunt, bre, Avioimpex astia? Nu pareau sa fie prea cunoscuti, am primit niste ridicari din umeri si cam atat. Oricum, ma incuraja faptul ca pe bilet scria ca zborul va fi operat de un avion McDonnel Douglas… Americani, deci trebuie sa fie OK.

Zborul era pe la 6 dimineata. Eu, cam rupt, mai trecusem si prin ceva cluburi, nu dormisem deloc. Oricum, trebuia sa plec pe la 2 noaptea de la hotel si ma prinsese miezul noptii la restaurant. Aeroportul din Skopje e la dracu-n praznic, noroc ca e o autostrada facuta de Tito care il leaga de capitala macedoneana. Ajung la aeroport, acolo un biznismen italian incerca sa agate o granicereasa macedoneana, e drept focoasa rau… cum italianul nu stia decat italiana, iar granicereasa bunghea un pic de engleza, nu stiu cum am picat eu de translator, asistand la un adevarat ritual italienesc de seductie, condimentat cu invitatii la o croaziera pe un iaht de lux la Capri. Oricum, nu s-a infiripat nimic serios si, la un moment dat, ni s-a spus sa deschidem usa aeroportului sa ne ducem la avion. Pe jos, evident. Afara, o noapte grea si o ceata de s-o tai cu cutitul. Pe pista, un avion pe care scria Avioimpex, cu scara pusa, dar fara nicio lumina la bord, si un mega-Hercules, avion d-ala de transport militar. Nu am fost printre primii iesiti pe usa aeroportului, ci niste pusti macedoneni care au luat-o la fuga, au urcat scarile si au inceput sa bata in usa avionului sa deschida ca ei vor sa mearga la Viena J. A iesit un tip suparat din aeroport si a urlat de s-a cutremurat turnul de control ca nu ala e avionul, e altul in spatele Hercules. Am luat-o agale pe langa mastodontul militar si am descoperit un avionas cu elice pe care scria Avioimpex, si, surpriza, avea luminile aprinse si ceva oameni la bord. Nu era nici un McDonnel Douglas, era un Yakovlev 42, o alta minune a ingineriei aero-spatiale sovietice.

Urc la bord, din nou business class, ca boierul, ma asez pe scaun, ma trantesc epuizat pe spatarul scaunului care cade cu mine. Ma ridic, ma uit la incheietura, ii lipseste un nit. Sau poate mai multe. Chem stewardesa, o intreb daca are vreun nit la indemana, imi zice ca nu, dar sa schimb scaunul c,a oricum, sunt unicul pasager la business class si sunt nu stiu cate scaune. Hm. OK. Vine stewardesa cu niste whiskey (macedonenii nu se incurca), refuz, cer suc si ziare. Vine cu un suc de portocale si cu o mana de ziare – Nova Makedonia, Vecernji List, tot soiul de titluri din ex-Iugoslavia. Ii explic femeii ca eu stiu ceva-ceva sarba si macedoneana, dar sunt prea obosit sa ma concentrez si daca nu are ceva mai international, asa, ca pentru business class. Pleaca din nou si se intoarce triumfatoare. A gasit un Libération, un ziar frantuzesc! Bun si asta, chiar nu ma asteptam la un jurnal frantuzesc, dar in fine.

Ma asez comod si citesc prima pagina. Titlu cu litere de o schioapa – “DEZASTRU AERIAN LA SALONIC. UN AVION YAKOVLEV 42 AL COMPANIEI UCRAINENE AEROSVIT S-A CIOCNIT DE UN DEAL LA ATERIZARE. NU SUNT SUPRAVIETUITORI”. Ridic cartonasul cu instructiunile de securitate. Da, si eu zbor un Yakovlev 42.  Devine palpitant. Dintr-un acces de masochism, deschid ziarul si incep sa citesc paginile 2-3.

Francezii nu se dezmint… Subiectul este tratat din plin, disecat din toate unghiurile. Jurnalistul scrie cu foc despre companiile aeriene care au aparut prin estul Europei ca ciupercile dupa ploaie si ale caror standarde de siguranta tind undeva spre zero. Sunt reamintite o multime de accidente – nu este uitat nici accidentul companiei Banat Air, al carei avion s-a prabusit la Verona Vilafranca, la decolare, pentru ca pilotul a vrut sa economiseasca bani si a decis sa nu degivreze avionul, cum nu este omis nici avionul ala rusesc (parca Aeroflot sau Siberia Airlines) in care pilotul l-a adus pe fii-su de 10 ani in carlinga sa piloteze, iar baiatul a apasat nu stiu ce, de taica-sau n-a mai reusit sa redreseze aparatul, prabusindu-se in tundra. Ma simt din ce in  ce mai bine. Francezii insa insista. Pe langa articol, apare si baza de date a accidentelor. Ei bine, vedeta de necontestat a listei este de departe compania macedoneana… Avioimpex… cel mai mare numar de morti, cele mai multe accidente si accidentul cu cel mai mare numar de morti. Un McDonnel Douglas, era o ceata de s-o tai cu cutitul si pilotul a intrat direct intr-un deal de langa aeroportul din Skopje. Exact ca la Salonic cu o zi inainte. Ma uit pe geam… nu vezi la 2 metri. Cer un whiskey. Cu gheata!

Decolam fara probleme, ne ridicam deasupa norilor, intre timp se degajeaza si cerul, pot admira relieful muntos din Kosovo unde trupele sarbesti vaneaza teroristi albanezi. Ma pune dracu si ma uit la elice. Nu merge! Sta! Chem stewardesa – “Stiti, doamna, nu stiu daca pilotul stie, poate ii spuneti, dar elicea asta nu se misca. Zburam, presupun, cu o singura elice.” “A, gaspadin, nicio problema, totul e OK.” Beton. O luna mai tarziu cand ajungeam la Belgrad, cineva de-acolo mi-a spus ca zborul intr-o elice era o traditie cu vechi radacini in fosta Iugoslavie. Avionul se inalta la altitudinea de croaziera si apoi zbura intr-o elice ca sa economiseasca kerosenul. “Si daca se oprea cealalta, avea vreo problema tehnica?”, am intrebat curios. “Nu s-a intamplat niciodata” mi-a spus amicul sarb. “Si, oricum, la noi cad stewardesele din avion de la 10.000 de metri si nu li se intampla nimic”, amintind de un episod celebru cand o stewardesa sarboaica a cazut de la 10.000 m (la bordul cursei JAT avusese loc o deflagratie de la o bomba candva prin anii ’80 deasupra Cehoslovaciei) si, in afara de un picior rupt si ceva coaste de asemenea rupte, nu a patit nimic… Ce bine e sa ai fuste largi in avion. Femeia e bine mersi si din cate stiu, traieste si acum si e implicata in politica.

Asa ca nu m-a mai surprins nimic cand am zburat si pe deasupra Indoneziei, top, top, cu autobuzul aerian Pelita Air din insula in insula si tot intr-o elice. De data asta era vorba de un avion Fokker, iar Pelita Air ne asigura ca fusese cumparat de la KLM, adica e super bine intretinut. Ma rog, problema era ca Fokkerul a dat faliment in 1993 si in mod cert nu exista niciun avion mai nou de 1993. Iar ala nu parea sa fie dintre ultimele produse, dimpotriva :).

Care a fost cel mai vechi avion cu care am zburat. Sa fi fost DC 9-ul lui JAT. Sa fie vreun hidroavion De Havilland cu care am zburat peste Muntii Stancosi si care fusese construit in 1963 (daca vreti sa vedeti cand a fost produs un avion, de cele mai multe ori e o placuta la intrare cu anul constructiei). Daca lipseste, ceva nu e kosher J. Totusi, cred ca cel mai vechi avion cu care am zburat a fost unul al liniilor aeriene guatemaleze TAG. Urma sa iau un zbor intern din Guatemala City pana la Flores, aeroportul care deserveste situl maya Tikal, si pentru cursa asta (foarte populara de altfel) regulile erau simple. Se vindeau bilete prin toata tara, dimineata, calatorii se prezentau la aeroport cu biletul. Cei de la companie habar n-aveau cati pasageri exista, dar veneau toti pilotii si, cand un avion se umplea de pasageri, se pleca. Nu stiu cu ce model am zburat, nu exista nici macar cartonasul cu modelul, ce e cert, pilotul nu avea usa, ci un soi de pled care il izola de restul calatorilor, la geamuri aveam perdelute de dantela, iar bagajele de mana se puneau intr-un soi de hamac legat deasupra capetelor noastre. Nostim, nu-i asa?

Oricum, un lucru vreau sa subliniez, profesionalismul echipajelor. Or fi fost avioanele antice, harbuite, o fi fost furtuna, dar niciodata, niciodata nu m-am simtit in nesiguranta. Si, ca veni vorba de echipaje, hai sa mai arunc niste povestioare…

In primul rand, nu va puneti cu echipajul si nu incercati sa ciupiti stewardesele de fund. Stiu ca la unele companii fac training de autoaparare, dar nu e numai atat. In 2009 am zburat de la Milano la Casablanca cu o companie low-cost marocana, numita Jet4You. Este detinuta de TUI, deci nu e o companie-fantoma, aparuta peste noapte din desert. Avionul arhiplin, doar doi romani, restul marocani. Totul pare sa fie o rutina de seara, avionul se indreapta spre pista de decolare, cand, la un moment dat, izbucnesc niste urlete si, brusc, tot avionul se cutremura de strigatele pasagerilor. Avionul iese de pe pista si trage undeva pe stanga. Intreb pe cineva din apropiere ce naiba s-a intamplat (cunostintele mele de araba sunt extrem de limitate) si aflu raspunsul. Un pasager a ciupit-o de fund pe o stewardesa. Ea a izbucnit in plans, iar avionul s-a impartit in doua tabere – una care il facea pe pasager porc, iar alta care o facea curva pe stewardesa. In mijlocul scandalului, au aparut si carabinierii care au inflamat inca si mai mult atmosfera. Cum se aflau pe teritoriu strain (interiorul aeronavelor este parte integranta a statului unde e inregistrat avionul. Daca esti intr-o aeronava Tarom chiar si la Honolulu, interiorul aeronavei este parte a teritoriului Romaniei), carabinierii nu puteau sa-l salte pe individ, asa ca il rugau frumos sa coboare din avion. Individul evident ca nu voia… si deodata aparu comandantul, un tip masiv si suparat, l-a luat pe tip de o aripa (era si cam pirpiriu) si l-a aruncat din avion pe scari. Apoi am decolat. Si a anuntat ca cine mai caraie o sa ramana la Milano.

Am avut parte si de comandanti femei. Nu foarte multe, dar totusi am avut. Prima capitaneasa cu care am zburat a fost de la raposatul Swissair pe ruta Zürich-Bruxelles, o tipa mai in varsta, care a zburat OK, doar ca la aterizare a dat cu avionul de pista, parca cu ura! Apoi, am zburat cu un comandant-femeie la Bangkok Airways pe ruta Bangkok-Siem Reap (Angkor Wat) si a zburat fin ca matasea (ma rog, asta e sloganul altei companii thailandeze, dar ce mai conteaza). Insa cel mai tare echipaj a fost, nici nu ati ghici niciodata – in Etiopia! Absolut tot echipajul, comandantul, pilotul 2 (first officer) si stewardesele erau femei. Poate m-as fi asteptat in tari ca Norvegia, Olanda sau chiar si Thailanda (care are cel mai mare numar de comandanti-femeie la numarul de avioane de pasageri), dar niciodata in Africa, in Etiopia, o societate destul de macho de altfel. Cursa era una de tip autobuz aerian, adica pleca dimineata din Addis Ababa, facea un tur circular de tara, oprind in toate aeroporturile unde existau pasageri, pentru ca apoi sa revina in Addis. Eu am zburat de la Lalibela la Addis cu un stopover in Bahir Dar. Sincer, am ramas foarte surprins, dar nu faptul ca aveam un echipaj 100% feminin a fost cel mai tare, ci altceva. La oprirea de la Bahir, doua fete-mecanic, care nu cred sa fi avut mai mult de 25 de ani, au venit la avion si au mesterit ceva la motor. Apoi am plecat… iar Ethiopian Airlines este una dintre cele mai bune companii aeriene din Africa!

Cred ca as putea sa scriu inca mult si bine despre intamplari de prin aeroporturi sau legate de avioane. Am zburat mult, imi place sa zbor si sunt fascinat de zbor. Am zburat si in avionase de doua locuri (la Pokhara, in Nepal, dar si la Sirna, langa Bucuresti), am zburat si cu Airbus 380, cel mai mare avion de pasageri al lumii. Am zburat si cu avioane istorice, dar si cu avioane care aveau doar doua luni. Am zburat si la first class, si in conditii mai de lumea a treia. Dar mi-au placut toate experientele. Poate mai putin mancarea de pe Olympic Airways (cu care am zburat in 2000 de la Bucuresti la Salonic) si care detine locul 1 detasat in clasamentul celor mai necomestibile mancaruri de avion), dar am supravietuit :).

Voi ce intamplari nostime ati trait prin avioane si aeroporturi. Mi-ar face o foarte mare placere sa vi le citesc, asa ca va astept sa scrieti cate ceva la comentarii :).

05. JAT DC9.jpg

DC9 al lui JAT

06. Avioimpex.jpg

Celebrul Avioimpex

07. Pelita Air.jpg

Pelita Air – autobuzul zburator al Indoneziei

08. TAG Guatemala.JPG

Hangarul TAG din aeroportul din Guatemala City

09. Priveliste la pilot.JPG

Din avion vedeam ce mai face pilotul 🙂

10. Light flying Nepal.JPG

Deasupra Pokharei, in Nepal

11. Light Flying Bucuresti.JPG

 Si pe undeva, pe langa Bucuresti, pe aerodromul Sirna

Categorii:
Transport

Comentarii

  • Foarte interesante povestirile tale.
    Astept cu nerabdare (si banuiesc ca nu numai eu) noi povestiri de acest gen.
    Sper ca ,de-a lungul timpului,sa pot sa calatoresc si eu macar intr-un sfert din tarile in care ai fost tu 🙂
    Multa bafta 🙂

    Daniel Micu 17 ianuarie 2014 10:12 Răspunde
  • Foarte interesant sa vezi cum era toata „industria” asta a companiilor aeriene acum .. multi ani.
    Am o intrebare totusi: vreau si eu sa zbor cu un A380, stiu ce companii au avioanele astea dar nu stiu care zboruri. Cum as putea afla ?

    Sergiu 17 ianuarie 2014 11:24 Răspunde
  • Incredibil cum poti sa tii minte atatea detalii, mai ales ca zbori atat de des! pentru mine avionul e doar mijlocul de transport care ma duce din punctul A in punctul B si, daca nu sunt probleme prea mari (si pana acum nu au fost…), nu tin minte nimic din calatorie. Asa, daca ma chinui, imi amintesc de un zbor Cluj-Bucuresti cu avioanele alea mici, inghesuite (cu elice) si cu Florin Piersic in spatele meu care m-a impins tot drumul in scaun, ca el nu incapea deloc :-), de socul pe care l-am avut cand am vazut avionul „neserios”, micut si pictat cu sori si palmieri, cu care trebuia sa merg din Bangkok in Cambodgia sau de un insotitor de zbor care a inceput sa imi povesteasca intamplari prin care a trecut cu avionul tocmai cand treceam prin niste turbulente cu un avion mic care „presta” pentru Wizz, tot pe Cluj-Bucuresti.
    Mai tin minte si un zbor Bucuresti-Lyon pe care l-am facut in cabina, alaturi de piloti, insa din vreo 50 de zboruri cam astea sunt aminitrile mele…

    Lizuk 17 ianuarie 2014 11:44 Răspunde
  • Foarte interesante intimplarile tale! Nu ne ar deranja sa mai spui citeva! 🙂 O întrebare: ți s a intimplat sa nimerești 2 pasageri cu același loc pe bilet? Am pățit o eu cu Malaesyan Airlines, dar din fericire mai erau locuri libere și am prins chiar loc la geam, unde de altfel îmi place 🙂

    Romeo Ionut 17 ianuarie 2014 12:13 Răspunde
  • Cred ca dintre toate zborurile pe care le-am facut,am ramas in minte cu 2 momente si anume. Acum vreo 10 ani mergeam catre Egipt cu un A320 al companiei LotusAir,toate bune si frumoase,avionul arata bine,parea ingrijit,cand apare semnul de legati centurile,avionul incepe coborarea si dintr-o data intra in picaj abrupt si anume de la 9000 m coboara brusc la vreo 6000 m,nu stiu daca a durat mai mult de 30 sec,cand a ajuns la 6000 m pilotul a incercat sa-l scoata din picaj si surpriza,intrase intr-o zona de turbulente si mai mult ca sigur il cam depasise situatia,pentru ca avionul nu mai prea parea asa de controlabil,incepuse sa se zgaltaie din toate incheieturile,nu va imaginati turbulente normale,cele de atunci erau asa de intense,incat sareai in scaun,adica te tinea centura,nu mai atingeai cu fundu sezutul scaunului,oamenii tipau,bagajele cadeau din compartimentele de sus. Nu-mi venea sa cred cum dintr-un zbor de rutina,in mai putin de 1 minut ma aflam in mijlocul unui scenariu de filme. La inceput am crezut ca o sa se rezolve,pana cand am realizat ca e nasoala treaba….intr-un final domnul pilot a avut noroc si a reusit sa scoata avionu din acea zona si sa-l stabilizeze. Presupun ca a luat o astfel de decizie deoarece avionul aflat inaintea noastra la aterizare,a anulat aterizarea sau a amanat-o,ramanand culoarul liber,culoar care era cu vreo 2-3000 m fata de cel pe care ne aflam noi,iar pilotul a decis sa-l prinda…era sa se sfarseasca prost aceasta decizie,dar bine ca nu s-a ajuns acolo.
    O alta amintire neplacuta o am cu un zbor de intoarcere din Antalia al companiei turcesti AtlasJet. Inca de cand m-am urcat in avion,am sesizat ca e unul preistoric,era un Boeing 737 intr-o stare deplorabila. Compartimentul de masti de oxiden era prins cu tabla in unele locuri, gurile de aerisire erau pline de praf,filtrele erau neschimbate de cel putin 10 ani…in fine…decoleaza avionul,zborul normal…urmeaza aterizarea la Timisoara,cum eu sunt pasionat de avioane si de pilotaj,stiu teoretic toti pasii si sunt foarte atent sa vad daca pilotu respecta procedurile. In momentul in care pilotul incearca sa extinda flapsurile se aude o pocnitura si nu se intampla nimic,mai trec 10 sec si incearca din nou…nimic…in momentul ala am intrat in panica,fiind la cateva randuri in spatele aripilor,am vazut care era situatia. Restul pasagerilor erau linistiti,nu aveau nicio treaba,insa eu eram terminat stiam ce urmeaza. Normal ca omu a renuntat la flapsuri si a facut aterizarea care a fost un cosmar.Neputant extinde flapsurile,automat stabilitatea avionlului scadea la viteze de aterizare,iar viteza de aterizare era mult mai mare. Imaginati-va avionul cum se inclina stanga dreapta violent la aterizare,ca si cum ar infrunta vant lateral foarte puternic,iar in momentul in care a dat cu el de pista,am crezut ca s-a rupt trenu de aterizare si mergem pe burta…din fericire a tinut. La iesire din avion,le-am zis prietenilor ca asta e cel mai nesigur avion cu care am zburat si ca daca nu fac ceva o sa se intample o catastrofa,noi fiind norocosi de data aceea. La 2 saptamani,parca la Madrid,un avion AtlasJet se prabuseste la decolare,nu exista suprevietuitori. Am ramas mut si mi-am zis in gand cat de norocos sunt.Astea 2 intamplari mi-au marcat intr-un mod neplacut,restul au fost zboruri normale pe vreme buna cat si pe vreme de furtuna peste ocean chiar si peste Bucuresti cand cei de la Tarom au decis ca se poate ateriza si jumatete de avion a folosit pungile din buzunarul scaunului 🙂

    Cristian 17 ianuarie 2014 15:32 Răspunde
  • AirAsia anul trecut din Kuala Lumpur in Bangkok. Scaunul defect era rabatat in fata (ar fi fost excelent daca era macar in spate). Am cerut sa mi se dea alt loc si mi s-a promis ca mi se da daca mai raman locuri libere. Well. Avionul era ochi. Era si primul pe zi spre Bangkok asa ca doua ore si ceva am stat aplecat mult in fata cu tavita coborata ca sa ma pot sprijini.
    Plus un zbor cu Lufthansa din Munchen in Bucuresti acum vreo 8 ani aproape de craciun. Avionul ochi de oameni si poportnite (chiar erau papornite sub scaune). Probleme la motor de unde pe langa timisoara, coborat pe la 7000m si acolo a stat si s-a tarat pana la Bucuresti unde a trantit asa de tare avionul de pista incat am crezut ca s-a rupt trenul de aterizare. Filmam aterizarea cu noua camera si de la socul puternic am dat cu ea in geam si s-a oprit.
    In rest liniste si fericire mai ales cu un ATR pe ruta bucuresti-sibiu-munchen cand eram doar noi 3 colegi pana la Sibiu si am stat cu capitanul pe pista la o tigara pana sa decolam.

    Matrixu 17 ianuarie 2014 16:09 Răspunde
  • Cine calatoreste des cu avionul ma gindesc la Imperator, poate are ocazia sa intineasca personalitati pe aeroport sau in avion.Si eu m-am ales cu un autograf Nadia Comaneci.Stiti cu cit se vinde pe Okazii un tricou cu autograf Gica Popescu?Cu vreo mie de euro.Asa ca incercati-va norocul.

    Li 17 ianuarie 2014 16:30 Răspunde
  • Ma uitam azi pe contul meu de pe flightmemory, si am vazut ca am totalizat vreo 70 de zboruri pana acum, 330 ore, si 230 000km zburati.
    Intamplari au fost multe, mai amuzante, mai infricosatoare, insa una mi-a ramas in minte intiparita…extrem de amuzanta.
    Plecam cu LH , A380 de la Johannesburg spre Franfkurt, zbor de noapte, nu se anunta absolut nimic palpitant. Doar un alt zbor lung si obositori la economy.
    Imi iau ca de obicei loc la geam, si am norocul ca locul din mijloc sa ramana liber(configuratia este 3-4-3). La culoar se aseaza un tip din Africa de Sud de culoare, zbura prima oara cu avionul, mergea la fratele lui student la Frankfurt. Ca prima oara in avion esti mai timorat, si m-a intrebat cum se uita si el la filme, cum asculta muzica , cum se uita pe harta etc.. Am mai vorbit noi putin acolo, el ff crispat la decolare..in sfarsit ajungem „sus”, si incepe servirea. Colegul meu, se cauta prin buzunare, prin portofel, nu l-am bagat in seama, si la un moment dat ma intreaba eu cat las bacsis :)). Nu intelegeam ce vrea sa zica, si cu o engleza combinata cu cine stie ce dialect zulu, pana la urma mi-a explicat ca vrea sa dea bacsis stewardesei ca ii aduce mancare si bautura :)). I-am explicat ca nu suntem la restaurant si e ok, nu trebuie sa i dea niciun ban, nu prea a fost el convins dar pana la urma a mers pe mana mea. Se face noapte tarziu, incerc sa adorm, el rupea filmele si jocurile in 2. Intr-un final cedeaza si adoarme cred si el, dar intram si intr o zona de turbulente, nu ff rele, insa pt cineva care zboara prima oara au parut iadul pe pamant. „Colegul” meu de zbor, din somn asa efectiv sare , vb pe limba lui, facandu-si cruce, si a luat-o la fuga pe culoar.. Nici nu stiam cum sa reactionez, sa chem stewardesa, sa imi vad de ale mele, pana la urma vine o stewardesa cu el de-o aripa asa, il pune in scaun, il obliga sa isi puna centura mai sta putin langa el si pleaca. Ma intreaba in soapta, in aceiasi engleza cu accent de zulu, daca nu cumva ne prabusim :)). I-am zis sa stea linistit ca e normal, si ca vom ajunge cu bine la destinatie.. Si cum nu ar fi de ajuns pentru primul zbor doar cateva turbulente, la un moment dat, atipit fiind, aud capitanul sau steward , intreband daca este vreun medic la bord, pentru ca exista o urgenta medicala.. Colegul nu a inteles decat emergency, si doctor, si a intrat iar in panica, spunand ca el nu vrea sa moara, si ca daca ii e rau capitanului cine mai piloteaza avionul :)). De data asta, am chemat stewardesa, i-am zis ca este ff panicat, ceilalti din jur devenisera si ei nervosi din cauza lui, si atunci i-a dat nu stiu ce calmant/pastila de a dormit omul nostru dus pana aproape de aterizare, adica vreo 4 ore cel putin. Stewardesa m-a intrebat totusi daca nu vreau sa imi schimb locul, dar am refuzat, ca nu era totusi ff deranjant mai mult amuzant. In rest intamplari normale, cu vamesi, cu plimbat pe la 4 ghisee in Frankfurt mai rau ca la noi la Adm Financiara :).

    Bogdan 17 ianuarie 2014 16:32 Răspunde
  • Salut Cezar,
    Foarte faine povestirile!
    Daca tot suntem la dinozauri, cu Concorde ai zburat?

    Dani 17 ianuarie 2014 18:19 Răspunde
    • Nu, din pacate, nu

      Imperator 20 ianuarie 2014 20:57 Răspunde
    • N-am avut prea multe aventuri desi am zburat chiar si cu AN24, poate mai tii minte ca nu era tapitat pe interior, i se vedeau niturile. Avantajul era ca pe Cluj-Bucuresti sau Cluj-Constanta aveai timp sa bei si sa mananci serios, nu se grabea. Si pe vremuri Tarom avea mancare calda si bautura la discretie pe cursele interne. Si se putea fuma, ce vremuri!
      In 92 am zburat cu Rombac 1-11 pe Heatrow, a fost prima mea iesire din tara intr-o tabara, eram elev, asa ca am fost impresionat, mi s-a parut mare Rombac-ul pe langa AN24 dar la intoarcere mi-a picat fata cand am vazut la poarta de langa Rombac 1-11 parcat un Boeing 747 American Airlines!
      Am zburat o data de la Copenhaga cu Taromul, nu mai tin minte ce aeronava, eram impreuna cu doi cheflii, am terminat stocul de sticle de vin din avion!
      Si o chestie hazlie, tot cu Tarom-ul, am prins o data, chiar destul de recent, in echipajul de cabina erau numai barbati iar pilotul si copilotul femei. 😉
      Iti trimit o poza facuta de mine cu Rombac 1-11 parcat pe Heatrow in 92.

      Ionut 7 februarie 2017 23:58 Răspunde
      • Da, mi-aduc aminte. Sa vezi insa AN-24-le lui Air Moldova care avea o tapiterie de ziceai ca intri intr-un apartament de bloc confort 2 🙂

        Imperator 8 februarie 2017 7:56 Răspunde
  • În decembrie anul trecut am zburat pentru prima dată (Sibiu-Muchen-Frankfurt și retur) cu Lufthansa Regional, binențeles că pe culoarul din mijloc (de am uitat să întreb însoțitoarele de zbor dacă pot să scot din bajaul de mână aparatul foto – oricum, și la dus și la întors, eram în dreptul aripilor 🙁 ) La întoarcerea spre Sibiu, se anunță fixarea centurii deoarece se va intra pe panta descendentă înaintea aterizării. Se ridică o bătrânică și merge la toaletă în timp ce avionul cobora 🙂 Buuuun, asta e prima fază. Întoarsă la locul ei, începe de-și aranjează năframa pe cap și se îmbracă de parcă se apropia de coborâre în stația CFR Sibiu! Zău că însoțitoarea de bord mai avea puțin și făcea apoplexie (s-a ridicat de la locul ei să-i explice pasagerei să strea pe scaun, dar și-a găsit pe cineva să (nu) înțeleagă… Încă mai zâmbesc când îmi aduc aminte de faza asta. În rest, trepidațiile motorului și ușoare turbulențe.

    Huc Marian 17 ianuarie 2014 18:36 Răspunde
  • Un singur zbor imi ramane in minte ca experienta „la limita”. Bucuresti-goteborg cu esacala pe Frankfurt cu Lufthansa. Ianuarie, frig, ceata. Ajungem aproape fe Frankfurt cand aflam de la pilot ca nu poate ateriza pt ca pista are zapada multa, dar ca asteptam. Ma uit pe geam.. In stanga si in dreapta inclusiv sub noi plin de avioane care se invarteau in cerc. Trece o ora, pilotul acelasi text. Mai trece o jumatate, zice ” daca nu aterizam in 15 minute trebuie sa mergem in alta parte pt ca nu mai avem kerosen”. Putin soc si groaza, dar pana la urma in ultimul moment ne zice, ” hold on to your seats” aterizam.

    Trece cum trece escala si plecam catre Landvetter. Pilot o femeie. Totul bine pana ne apropiem de GOT. Incepe coborarea si la un moment dat o pala de vant loveste avionul care intra in balans. Dar deja vedeam pamantul destul de bine. Balansul era sus jos destul de tare pt ca pe geam vedeam ba doar cerul albastru, ba pamantul suedez inghetat. Din nou, ne spune doamna pilot. „Hold on”. Nene si cand se apropie de pista, mi-l tranteste pe o singura toata de aripa aproape matura pamantul. Mai face o manevra si il zvacneste pe partea cealalta de am jurat ca se rupe. S-au deschis over-head bin-urile, bagaje pe jos, dar culmea eram pe roti si rulam. Aplauze , tipete de bucurie, urari de sanatate si binecuvantare pt madam pilot… Si pentru boeing ca a rezistat.

    Tico 18 ianuarie 2014 14:55 Răspunde
  • Absolut cea mai oribila experienta am avut-o intr-un zbor de noapte de 14 ore de la Tokyo la Paris.
    Inaintea zborului cu cateva ore am mancat in aeroportul din Narita la un restaurant chinezesc. Am cerut un pui care arata spicy din meniu, mi-a zis ca e very spicy si am zis ca ok. Era un pui chinezesc prajit putin in soia cu garnitura de… ardei iuti rosii uscati. Asezonati cu ceapa si usturoi :). Am mancat jumate de portie pt ca nu mai puteam respira, am vaut 2 litri de ceai verde sa ma linistesc si aia a fost. Asa am crezut eu.
    Sa revenim la zbor. Decoleaza, urca, deasupra marii intre Japonia si Rusia turbulente grave, cam o ora au durat. Si pe mine ma ia burta. Rau in toaleta cand sunt turbulente. In total am vizitat „cabina pentru o singura persoana” de 4 ori in timpul zborului, crunta experienta. Stewardesa: „Are you ok?” :)))
    Si cam aia a ramas cea mai picanta mancare vreodata si nu vreau sa mai repet senzatia curand.

    Mihai 18 ianuarie 2014 23:24 Răspunde
  • n-am patit-o eu ci tatal meu vitreg.
    plecat omul la munca pe vapor, in Emirate, isi rupe piciorul. i-au pus piciorul in ghips in Dubai, si l-au pregatit de plecare inapoi acasa.
    la aeroport, el si inca un arab paralizat, sunt imbarcati primii pe scaune cu rotile. se umple avionul, toate bune, cand…alarma cu bomba, ordin de evacuare.
    panica, lumea evacueaza, etc. eroul nostru (fara carje si cu piciorul in ghips) si arabul paralizat, uitati in avion (sau abandonati, whatever), avionul gol. imi aduc aminte ca-mi zicea ca se uitau unul la altul ingroziti, nu mai era absolut nimeni in zona, nici voci nu se mai auzeau. intr-un final si-au adus aminte de ei si i-au luat.
    oricum a fost alarma falsa si a ajuns acasa sa povesteasca. nu mai stiu nici linia aeriana nici anul. as zice ca undeva 2001-2003.

    catalin 19 ianuarie 2014 1:48 Răspunde
  • Interesant, sper la noi episoade!

    Marius W. 19 ianuarie 2014 13:50 Răspunde
  • Yak-42 este un avion cu motoare cu reactie, nu are elice

    Andrei 7 februarie 2017 21:35 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii