Distribuie articolul:

Primul lucru pe care l-am verificat a fost sa vad daca e soare. Hong Kongul este un oras foarte inghesuit, construit pe verticala, iar accesul la un petic de cer este intotdeauna foarte scump. Blocuri de 15 etaje sunt demolate pentru a se construi blocuri de 45 de etaje, mai ales in Tsim Sha Tsui, unde se pare ca este cel mai scump teren din lume. Asa ca am fost bucuros sa vad ca am parte de un mic fragment de cer care era albastru! Ce bine, azi urma sa ne plimbam prin Hong Kong.

In prima parte a zilei aveam programat un tur organizat de agentia partenera din fosta colonie. Hong Kongul are vreo trei parti mari – in primul rand, insula Hong Kong, de unde a inceput totul si unde se afla centrul de business si principalele cladiri. Aceasta a fost prima zona cedata de China Marii Britanii pentru totdeauna. Apoi, vine o bucatica din zona continentala, numita Kowloon, obtinuta de UK, de asemenea, pentru totdeauna, undeva prin secolul 19. Si, in fine, New Territories, concesionate pentru 99 de ani in 1898. De altfel, aceasta concesiune i-a facut pe englezi sa cedeze Hong Kongul, care fusese dat Angliei pentru totdeauna. Daca, in 1898, New Territories erau de ajutor, crescand putin teritoriul, in 1997 erau cruciale – aici urma sa fie deschis aeroportul, aici se afla megaportul si multe alte facilitate fara de care Hong Kongul nu ar fi putut functiona in secolul 21. Asa ca l-a cedat integral.

Primul stop pe insula Hong Kong, la probabil cea mai mare atractie a teritoriului – celebrul Peak Tram. Construit in 1888, trenul cu cremaliera transporta oameni si marfuri hat in varful dealului care domina Hong Kongul. Astfel, 99% dintre cei care il foloseau atunci erau localnici, acum probabil ca 99% sunt turisti care urca spre Victoria Peak pentru una dintre cele mai frumoase panorame urbane din lume. Varful – varf nu e chiar unde se duce tramul, e putin mai incolo, dar foarte putina lume ajunge pana acolo… panorama de la capatul tramvaiului este cu adevarat fabuloasa!

Dupa ce ne-am urcat in tramvai, a urmat partea cea mai spectaculoasa, cu inclinarea maxima de 48%. Poate nu suna prea spectaculos pentru unii, dar va asigur ca este o experienta de neuitat… cu orasul in dreapta ta parand sa o ia la vale! In fine, traseul nu e foarte lung, asa ca in 5 minute esti deja sus, deci trebuie sa savurezi fiecare secunda din traseu J. Odata ajunsi sus, evident, unde putea sa se termine ruta decat intr-un mare mall. Am iesit la soare si ne-am dus sa vedem orasul si sa facem sute de poze dintr-un pavilion in stil chinezesc. Mai exista o platform de observare sus, pe mall, dar nu am urcat de data asta, ne-am multumit cu varianta “free”.

Dupa cateva zeci de minute de poze si dupa o inghetata “italiana”, ne-am imbarcat in autocar si, dupa ce am trecut orasul in revista din nou de pe varful dealurilor, am trecut brusc “dincolo”, pe coasta sudica. Desi se afla la o distanta foarte scurta, parca e o alta tara… Zgarie-norii pusi unii peste altii lasa locul unor vile italienizante (Jackie Chan sta pe undeva pe aici), iar o mare superba albastra, uneori verde, se asternea sub ochii nostri… mai departe, in larg, ostroave si insulite imi aduceau aminte de alte peisaje sud-est asiatice… Si, dintr-odata, am simtit ca este vara.

Autocarul a oprit la templul Tin Hau, un templu taoist, una dintre principalele religii din teritoriu alaturi de cea budista care iti ia ochii de la inceput. Donald, ghidul nostru local, tot trage de noi ca jos e mai spectaculos, dar ce folos… Dupa ce ne facem toti damblaua cu pozatul, coboram la malul marii si, intr-adevar, Donald avea dreptate… O mare albastra, insulite in departare, o plaja cu nisip fin, un soare de vara si, evident, numeroase statui de divinitati, cea mai mare fiind a Zeitei Marilor, Tin Hau… un tinut atat de mult conectat cu marea precum Hong Kongul nu se poate sa nu se inchine zeitei marilor si o face in aproape 70 de temple in tot teritoriul! Se zice ca aici se pastreaza pielea ultimului tigru salbatic care a trait pe aceste meleaguri, dar ce sa cautam tigrul… am trecut podul longevitatii care ne promitea in mod clar ca vom trai fix trei zile mai mult decat in mod normal (am trecut de doua ori podul – dus si intors, deci mi-am prelungit viata cu inca aproape o saptamana), m-am pozat cu diverse statui de divinitati (desi templul este taoist, nici Buddha nu lipsea, Buddha versiunea chineza, burtos si razand in hohote) pentru ca mai apoi sa o iau pe un mic dig in mare… Si am avut un sentiment ca nu mai vreau sa plec… era prea frumos…

Dar programul e program, Donald ne strange si plecam spre autocar. Arunc o noua privire pe plaja. Temperatura aerului este de vreo 25 de grade, apa e si ea calda (am verificat, evident), e perioada Anului Nou cand multa lume e in vacanta, sunt uimit: de ce aceasta plaja minunata nu este plina de oameni? Nu e aproape nimeni! Il intreb pe Donald, ghidul… “a, pai plaja asta este foarte populara vara”… Dar vara deja a venit… poate pentru mine.

Urmatorul stop, la Aberdeen. Mai fusesem aici in 2007 si prinsesem o vreme cainoasa – nori, ceva ploaie, cer plumburiu, dar acum ma bucuram de cea mai buna vreme. Aberdeen este Hong Kongul real… aici dai de acele blocuri inalte, inalte si subtiri ca niste turnuri, fara balcoane si apartamente de 50 de metri patrati in care se inghesuie cateva generatii. Nu prea e mult loc in Hong Kong si ce e mai rau pentru localnici, in ciuda tuturor restrictiilor, din ce in ce mai multi chinezi din Republica Populara reusesc sa se mute in Hong Kong, punand o presiunea asupra preturilor chiriilor si proprietatilor… resimtita mai ales de localnici. Nu este totul roz in paradis.

Dar ce e Aberdeen? De-a lungul secolelor, aici se afla adapostul de taifune. Un golf bine aparat de niste mase de pamant zdravene, aici se refugiau junkurile chinezesti din calea furtunilor. Si de aceea, chiar si acum, in ziua de azi, aici trag barcile pescaresti. In mod normal, nu erau asa de multe, multi se duc in larg si stau zile si saptamani in sir, dar acum toti s-au tras acasa sa sarbatoreasca Anul Nou Chinezesc cu familia, asa ca portul gemea de barci mai mari sau mai mici… Sa nu credeti ca erau ceva high tech… am vazut vase din astea prin toata Asia, unele fiind de mirare ca inca mai plutesc… Oricum, a fost o tura foarte pitoreasca cu un vas traditional – numit saipan, condus de o vajnica marinareasa care ne-a purtat printre zeci si sute de barci parcate cuminti in golful antitaifun. Am trecut, evident, si pe langa imensul vas-restaurant Jumbo, unul dintre obiectivele turistice iconice ale Hong Kongului… aparut inclusiv intr-un James Bond :).

Si cu asta s-a cam terminat turul. Evident, ne-am oprit intr-un magazin-atelier de bijuterii. Nu mi-am cumparat nimic, doamnelor le-au cam lucit ochii, dar am putut remarca cat de migaloasa este munca de bijutier… nu degeaba vorba aia cu “munca de chinez batran”.

Am revenit la hotel si am mers sa mancam la un chinezesc, impreuna cu niste prieteni mai aventurosi. M-am limitat la niste feluri cat de cat familiare si bine am facut… din cele 12-14 feluri de mancare comandate, ale mele au fost cele mai bune. Nu stiu cum mi se intampla asta intotdeauna :).

Si cum se lasa deja seara, planul era sa ne urcam inca o data pe Peak. Eu am fost acolo de cateva ori si ziua, si pe intuneric… Si mi-a placut la fel de mult, dar sunt doua panorame complet diferite. Iar cea de noapte a fost catalogata pe ceva site-uri sau de reviste de turism, nu-mi mai aduc aminte, drept cea mai frumoasa panorama urbana de noapte din lume… asa ca am convins mai multi sa luam Star Ferry, sa traversam din nou in insula si sa ne urcam pe Peak. Asa ca am ajuns de data asta cu transportul in comun in plin centrul bancar al acestei capitala bancare a Asiei… cele mai mari banci si cele mai interesante cladiri sunt cele ale HSBC Bank si Bank of China. Primul stop, la HSBC… aici s-au pus bazele imensei banci globale de astazi in 1865 si tot aici a fost sediul acesteia de fiecare data… dar fiecare cladire a fost demolata si reconstruita mai mare si mai falnica. Ultima reincarnare dateaza din 1985, cand a fost construita actuala cladire de catre Sir Norman Foster, si la vremea respectiva a fost cea mai scumpa cladire din lume – a costat circa 700 de milioane de dolari americani… are balta peste si banca bani!

Evident, cladirea HSBC a fost construita avand in minte sacrosanctele principii feng shui – in fata cladirii nu se mai interpune nimic pana la apa, iar in spatele ei se afla muntele… daca te uiti la barele si lifturile exterioare ale cladirii, cu un pic de imaginatiei, iti inchipui niste dragoni… Intre timp, insula Hong Kong a fost extinsa, dar HSBC a cumparat partea din dreptul ei pentru ca accesul vizual la apa si deci feng shui-ul atat de important prosperitatii sa ramana prezervat.

Ca veni vorba de feng shui, poate cea mai interesanta cladire este insa invecinata Bank of China. Construita de arhitectul de origine chineza Pei (baiatul care a construit si mega-controversata piramida din mijlocul Luvrului parizian), cladirea a fost inaugurata in 1990 si a fost considerata de multi o “bomba feng shui”… colturile indreptate spre cladirile de langa atrag un flux negativ spre acele cladiri, asa ca unii chiriasi si-au facut bagajele si s-au mutat. Acum, in vecinatatea lui Bank of China se afla Citibank, iar americanilor nu prea le pasa de dragoni si feng shui. Atentie insa unde va bagati banii :).

Ajungem, in fine, la statia de Victoria Peak si pentru prima oara ne lovim de o problema care va deveni din ce in ce mai acuta… chinezii sunt in vacanta si toti iau cu asalt obiectivele turistice! Asa ca statia de jos ne-a intampinat cu o coada care parea kilometrica… Am aruncat eu asa un ochi de expert si am dat verdictul – Jumatate de ora! Si jumatate de ora a fost! Din pacate, am ajuns sus pe la 8:20, cand se terminase deja Symphony of Lights. Ar fi fost interesant sa-l vedem si de sus.

Dar si asa, urcati pe esplanada de pe mall, inghesuindu-ne cu sute de alti chinezi, am admirat cea mai frumoasa panorama de noapte a lumii… Sau, ma rog, cum este catalogata de ziare… Locul 1 sau nu, nu conteaza, este unul dintre locurile unde ai face mai bine sa te retragi intr-un colt, sa te feresti de flashuri si sa admiri… ca ai ce.

Dupa ce ne-am mai invartit si prin mall, am decis sa coboram… evident cu tramul. Ziua e chiar fain sa cobori pe jos, dar pe intuneric nu e acelasi lucru. Din pacate, China are 1,3 miliarde de locuitori si unii dintre ei se duc de Anul Nou la Hong Kong… Iar asta se vedea chiar si in plina noapte in coada care astepta sa coboare in oras. Asa ca am decis sa mancam ceva pana se mai elibereaza… Lucru corect, nu am stat mai mult de un sfert de ora la coada… Dar aveam o alta problema… ultimul Star Ferry era la ora 23:00. M-am uitat la ceas, mai aveam vreo 20 de minute. Cel mai simplu era sa luam un taxi… dar n-ar fi fost fun… Asa ca o parte dintre noi am luat-o la goana prin tunelurile suspendate, in drum spre statia de Star Ferry… si pot sa raportez mandru ca am prins ultimul ferry… a fost o victorie :).