Distribuie articolul:

Prima jumatate de zi din Zhenjiang s-a terminat. A fost super intensa si s-a incheiat cu o evidenta extravaganta culinara… Cel putin 20 de feluri de mancare ne-au fost servite intr-o sarabanda care parea ca nu se mai incheie… Si cum, Slava Domnului, orice lucru are si un sfarsit, am iesit impleticindu-ne pe strazile din zona Ferry Street… insa ghizii nostri nu ne-au lasat prea mult timp de respiro, ne-au imbarcat rapid in autocar si am demarat in directia Maoshan, unul din locurile sfinte ale religiei mai putin cunoscute si numite taoism.

Maoshan este clasificata ca o “scenic area” si se afla pe unul din dealurile de la Zhenjiang. Odata ajunsi in imensa parcare, am trecut prin giganticul “welcome center” si ne-am transbordat in autocarele parcului national. Brusc, mi-aduc aminte de experienta de anul trecut, de la Zhangjiajie, parcul national care a jucat rolul de muza pentru creatorii filmului Avatar. Si acolo nu puteai sa intri cu masina proprie in zona, ci doar cu mijloacele de transport ale parcului… Iar pe ecranele gigantice de la receptie rulau urari de bun venit in engleza…

Asa ca ne-am transbordat si am luat-o in sus, de dealuri. Ce pacat ca cerul este asa de mohorat, ar fi fost o zi exceptionala… Dar si asa nu poti sa nu ramai cu gura cascata la vederea dealurilor pe varful carora se afla pagoda, temple, pavilioane, iar undeva, la picioarele unui deal, se afla o statuie gigantica. Ma astept sa fie Buda, am vazut pana acum numeroase statui gigantice ale fondatorului unei religii care cultiva modestia, dar nu e… e un chinez cu niste degete cam lungi… Mi se spune ca e Laozi, fondatorul taoismului, o religie aparuta aici, in China, pe cand budismul a fost importat de dincolo de Himalaya, din India. Dar pana sa ajungem la Laozi, masina se grabeste spre varful dealului unde se afla un complex de temple.

Ma dau jos din autocar, vantul pare sa ne spulbere, dar privelistea este magnifica… Parcul detine si un teleferic care functioneaza chiar si daca e un singur pasager! Si e un teleferic destul de lung, de la baza dealului! Ajungem rapid in fata intrarii si suntem grabiti in templu… ufff, baremi aici nu bate vantul si nu mai e frigul care te taie.

Aici, o alta surpriza speciala pusa la cale de organizatori. Daca, dimineata, muzeul din Zhenjiang a fost deschis special pentru noi, acum, Zona Pitoreasca Maoshan a organizat o ceremonie taoista… Maoshan este unul dintre locurile sfinte ale taoismului si este un loc de pelerinaj pentru credinciosii taoisti din toata lumea… chinezeasca: China, Hong Kong – Macao, Taiwan, Singapore, SUA si multe alte locuri. Aici traiesc si calugari taoisti care au pus la punct ceremonia… imbracati in ros-albastru (am sperat ca va fi fost de bun augur pentru Steaua inaintea meciului cu Chelsea de la Londra, dar n-a fost sa fie), batand din tobe si orice alt instrument capabil sa faca zgomot, sub supravegherea unui calugar-sef care se roaga, se prosterneaza sau, pur si simplu, conduce orchestra, asist la prima slujba taoista din viata. E drept, daca o urmaresti prea atent, poti intra eventual intr-un soi de transa, si banuiesc ca asta si se intampla… Ghidul ne spune ca slujbele pot dura ore si zile in sir, timp in care participantii nu mananca, nu dorm, nu se odihnesc (de unde si povestile cu calugarii taoisti cu forte supranaturale), ghidul chiar jurand ca unul din marii maestri o pot tine incontinuu si o luna intreaga. Mai sa fie!!! Cineva din grup intreaba: daca vine un grup mai mare de turisti, pot fi organizate astfel de ceremonii? Nu, au loc doar cand trebuie sa aiba loc, daca prinzi, bine, daca nu, iar bine… si, in general, ai sanse mai mari sa prinzi un astfel de ceremonial primavara. Acum a fost organizat pentru ca veneau niste persoane asa de importante ca noi… oricum, odata porniti, calugarii taoisti nu pot fi opriti prea lesne, si desi noi plecaseram deja, ei se auzeau in continuare, iar ghidul ne asigura ca o vor tine tot asa pana dimineata! Bietii oameni, ce le-am facut!

Urmatorul popas, la poalele dealului, la picioarele giganticei statui a lui Lao Zi. In fata, statuii, un podium pe care sa te pozezi (podiumul este ridicat la inaltimea perfecta pentru poza), iar dupa ceremonial, Mary, presedinta ITM si organizatoarea-sefa a evenimentului, a participat la o conferinta de presa in fata a zeci de camere de luat vederi, microfoane si aparate foto, aparute din pamant, din iarba verde.

Dar s-o las pe Mary sa povesteasca despre “Go China Summit” si sa aflu cate ceva despre Lao Zi. In primul rand, se pare ca a fost un personaj real (desi unii istorici occidentali mai carcotasi ii neaga existenta). Se pare ca Lao Zi a fost un slujbas guvernamental, era seful arhivelor imperiale. Un job cam plicticos, dar care i-a lasat foarte mult timp de meditatie, insa i-a si oferit acces la numeroase carti si documente. Asa ca, dupa ce a studiat ani in sir, si-a dat demisia si a scris o carte “Tao Te Ching”, cartea fundamentala a taoismului. Spre deosebire de budism, in care ai trait ieri pentru azi si traiesti azi pentru maine, incercand sa acumulezi merite pentru o reincarnare superioara, taoismul propovaduieste sa iti traiesti viata. “Ce a fost, a fost, s-a dus. Traieste prezentul si bucura-te de el. Nu-ti mai face griji pentru ce a fost acum un an sau doi, o despartire, un job pierdut sau niste pierderi financiare. Traieste clipa”… In plus, Lao Zi a fost, probabil, primul anarhist din istorie. “Cea mai buna guvernare este lipsa de guvernare. Cu cat sunt mai mult reguli, cu atat oamenii sunt mai saraci” – e ciudat ca o religia al carei parinte-fondator a avut astfel de idei este religie oficiala in Republica Populara Chineza! Intr-o tara unde confucianismul propovaduitor de autoritate a fost religia de stat, nu stiu cum si-a facut loc o religie destabilizatoare cum ar fi taoismul.

Am scris destabilizator? Ei bine, asta uraste insa taoismul. Taoismul vorbeste despre echilibru, despre nevoia de echilibru, despre ying si yang care trebuie sa formeze un cerc perfect. Lao Zi s-a inspirat din natura care e capabila sa reechilibreze de fiecare data situatia. El sustine ca si civilizatia umana se poate reechilibra singura, dar fara o conducere, ci in mod natural… Poate daca toti am fi taoisti… Dar unii sunt catolici, altii hindusi si asta cu echilibrul nu prea tine… Trebuie sa te supui…

In fine, sa las filosofia pe alta data si sa ne grabim la obiectivul urmator. O fi acuma liniste si pace in Maoshan (desi cred ca nu e cazul cand pogoara zeci de mii de pelerini si turisti), dar in timpul celui de al II-lea Razboi Mondial nu a prea fost… Maoshan si zona adiacenta au fost martorii unora dintre cele mai importante lupte dintre Armata Rosie a lui Mao Zedong si trupele japoneze… Si evident ca un maret memorial de razboi a aparut exact langa “Welcome center”, statuia obisnuita a unor soldati invingatori… dar nu statuia este marele magnet, ci un fenomen ciudat… cand detonezi fire crackers – un soi de petarde chinezesti care te asurzesc daca stai langa ele, ecoul dealurilor se aude ca un cantec de goarna, ca o chemare la lupta… Evident ca am avut parte si de detonare de fire crackers, am auzit goarna si ne-am mirat si noi. Ghidul ne-a spus ca au venit chiar si echipe de la Discovery sau National Geographic sa investigheze si nu au putut explica goarna…

Si pentru ca incepuse sa se insereze si eram in intarziere, am fost goniti rapid in autocar si am tulit-o spre Danyang. Insotitorii nostri povesteau ceva despre un loc in care se practica “carving”-ul… Mental, m-am deconectat… Ei, ne duc astia sa vedem niste sculptori in piatra… Am mai vazut destui de-a lungul timpului – in Bali, Thailanda sau India… dar aveam sa am parte de o alta surpriza gigantica.

Autocarul s-a strecurat pe nesimtite pe o poarta extrem de ingusta si apoi a luat viteza pe niste alei in jurul unei cladiri foarte, foarte lungi, aducand insa cu o sala de conferinta / hotel pe dinafara… O cladire care nu se mai sfarsea, inconjurata de deja obisnuitele helesteie, pomi, flori… Am coborat in fata muzeului sau ce Dumnezeu era si ma uitam dupa mesterii cioplitori. Ni se spune ca programul muzeului a fost prelungit pentru noi (suntem niste speciali, e clar ca lumina zilei, deja!) si o luam la descoperit muzeul… si din capul locului raman incremenit cu mana pe videocamera… Dumnezeule, ce au facut astia!!! O luam la picior pe culoare gigantice, printre niste statui imense, de dimensiuni cu adevarat faraonice. Ghidul spune ca exponatele istorice (sute si mii de Buda,coloane gigantice, o inscriptie care cica are peste 1.000 de ani) sunt donate de chinezii din strainatate, dar nu numai colectia este imensa, ci si display-urile te fac praf… adevarati munti cu monstri sculptati… cica piatra urma sa fie exportata, dar nu a primit autorizare de export si a ramas in China… evident, donate catre municipalitate, care ce s-a gandit… hai sa bage 1 miliard de yuani (adica peste 100 de milioane de euro) intr-un muzeu faraonic si un parc de distractii adiacent. Zis si facut! Nu le-au trebuit mai mult de doi ani pentru aceasta lucrare imensa si i-au dat drumul de curand. “In the middle of nowhere”, intr-o suburbie fara niciun trecut istoric… Vorba aia – firma noastra a construit o catedrala gotica secol XIV, palat dinastia Ming, secol XVI, si numeroase temple antice grecesti si romane. La cerere, putem construi Machu Picchu cu termen de livrare maximum 18 luni. Absolut impresionant! China surprinde la fiecare pas… nu trebuie sa te limitezi la Shanghai sau Beijing, vei ramane cu gura cascata chiar si daca te duci la Danyang. Adica locul unde s-a construit un muzeu care ar putea fi fala Berlinului, New Yorkului sau Parisului!