Sambata dimineata, urma sa spunem la revedere Tel Avivului. Programul facut de cei de la Ministerul israelian al turismului era sa o luam spre nord, pe coasta Mediteranei si sa vizitam trei locuri – Cesareea – orasul antic, Accra – orasul cruciatilor si in fine Haifa cu celebrele ei gradini Baha’i. Iar la finalul zilei, sa ajungem si la Ierusalim unde urma sa ne culcam. Un adevarat maraton, tinand cont si de faptul ca soarele apunea pe la 5 dupa-amiaza, dar vom vedea ce se poate face si ce nu…

Am pornit in forta din Tel Aviv si in fine am vazut acele cladiri moderne, blocuri cu fatada de sticla pe care imi inchipuiam ca o sa le gasesc peste tot prin Tel Aviv. Chiar si asa, sunt departe de spectaculozitatea unui Dubai sau Hong Kong, nu au fost construite pentru a epata si atrage turistii, ci pentru a gazdui diverse firme… aici, la nord de Tel Aviv, se afla Silicon Valley a Israelului, locul in care numerosi tineri isi deschid afaceri in domeniul IT, le dezvolta pana la un anumit nivel si apoi le vand de preferinta la marile companii americane. Si se pare ca un numar destul de mare au success.

Am trecut si pe langa Netanya unde am inteles ca sunt cei mai multi hoti din Israel (sau ma rog, au fost intr-o anumita perioada, acum criminalitatea s-ar fi redus semnificativ) si am ajuns in fine in orasul care imi poarta cu mandrie numele … Cesareea !

Stramosii nostrii, romanii au fost foarte prezenti prin Orientul Apropiat. Au gasit o civilizatia destul de dezvoltata, partial elenizata (ma rog, chiar si romanii fusesera foarte influentati cultural si architectural de Elada Antica), asa ca peste tot, au aparut si s-au dezvoltat orase fabuloase. Pe oriunde am fost in Orientul Apropiat, fiecare tara contemporana are cate un astfel de oras, un adevarat magnet turistic pentru milioane – Libanul se mandreste cu Baalbek, Iordania are Jerash pe langa uluitoarea Petra, Siria nu este mai prejos cu Palmyra. E drept, unele orase au existat si in perioada pre-romana (cum e Baalbek-ul, sau nu au fost construite de imperiul Roman cum e cazul Petrei, dar si Palmyrei), dar aportul roman la arhitectura urbana a fost esentiala.

Ierusalimul a fost de asemenea oras roman si bizantin timp de sute de ani, dar arhitectura orasului vechi nu pastreaza prea multe din elementele romane. Asa ca israelul avea si el nevoie de un oras roman. Si acesta este Cesareea, pe malul Marii Mediterane.

Desi este un oras planificat roman, acesta a fost ridicat de un rege evreu, mai précis de Herod cel Mare (cunoscut de crestini sub numele de Irod, cel cu uciderea pruncilor). Ei bine, Herod / Irod era un fan declarat al arhitecturii si modului de viata roman. In timpul lui, Israelul isi pierduse independenta totala, fiind un soi de protectorat roman, iar Herod un rege clientelar (cum a fost si Decebal al nostru o anumita perioada de timp). Dar asta nu-l oprea catusi de putin sa nu admire Roma, asa ca plictisit de Ierusalim si de cetatea aglomerata de acolo, a decis sa faca un salt in modernitate si sa construiasca un oras nou, in stil roman (d-alde Nazarbaev sau seicii din Golf nu sunt unici in istoria omenirii) si a construit Cesareea – un oras cu toate facilitatile unui oras roman – teatru, hipodrom, terme, piata, aerisit, planificat, sosele largi, organizare ireprosabila. Numele ales a fost in onoarea imparatului roman Octavianus Augustus (care purta si numele de Caesar)

Nu este de mirare cand Roma a anexat pana la urma intreaga aona, desfintand orice regat local, orasul ales sa fie capitala a Iudeeii romane nu a fost Ierusalimul, ci Cesareea, pentru ca arata modern si familiar noilor stapani. Ca orice loc istoric din zona, nici Cesareea nu duce lipsa de semnificatii crestine… Aici, a avut loc prima conversie la crestinism a unui gentil (adica ne-evreu), e vorba de crestinarea sutasului Corneliu Sutasul, soldat roman cu ajutorul Sfantului Petru. A fost un act fundamental pentru ca crestinismul a trecut de la faza unei religii evreiesti care eventual ar fi dorit sa reformeze mozaismul la o religie cu vocatie universala, aplecata spre prozelitism si iesind din granitele vechii Iudei.

Departe de grandoarea si monumentalitatea unui Jerash sau Baalbek, Cesareea este totusi un loc fain de explorat. Am urcat treptele abrupte ale teatrului, am strabatut la pas imensul hipodrom, am admirat mozaicuri bizantine. In plus, faptul ca marea azurie e la doi pasi, adauga la pitorescul locului. Perioada de aur a Cesareeii a fost in timpul perioadei de Pax Romana, sub conducere romana si ulterior bizantina. Cand arabii au venit in secolul VI, orasul era deja in declin, iar ocupatia araba l-a cam terminat, incet, incet. Peste capitala fostei Iudeii romane (redenumita Syria Palestina dupa revolta evreiasca din anul 70) s-a depus colbul istoriei, nisipul desertului si, intr-un final uitarea. Dupa 1876, cand Imperiul Otoman a pierdut Bosnia Hertegovina in favoarea Imperiul Austro-Ungar, un numar de musulmani bosniaci nu au dorit sa ramana sub ocupatie catolica, asa ca au fost colonizati de otomani pe urmele vechii Cesareea. Acestia au construit cateva case si evident o moschee, care mai poate fi vazuta si in ziua de azi, minaretul fiind inconjurat de restaurante si magazine la dispozitia turistului actual. Pana in 1948, Cesareea istorica romana a convietuit cu satul musulman de origine balcanica de langa, care a fost purificat etnic exemplar de catre armata israeliana. Astazi, nici unul din localnici nu mai traieste la Cesareea… orasul roman a fost restaurat, satul musulman a devenit sat turistic, un kibutz din zona a evoluat intr-un mic oras, iar la doi pasi de orasul antic, baietii au trantit ditamai termocentrala cu cateva cosuri inalte, zvelte si urate, taman bune sa te scoata din reveria antica, atat timp cat vizitezi urmele romanilor.

Stopul urmator a fost la Accra, un oras istoric aflat in nordul Israelului, la nord de Haifa si nu foarte departe de granita cu Libanul ermetic inchisa din 1948. Daca Cesareea este orasul roman, orasul antic, Accra este orasul medieval, orasul cruciat aparut in urma primei escapade de cucerire europene pe un alt continent de la Imperiul Roman incoace. Accra a fost un important oras cruciat, a jucat si rol de capitala a statelor cruciate dupa caderea Regatului Ierusalimului la 1187, iar principalul monument este palatul-cetate a cruciatilor. Am patruns intr-un labirint subpamantean de capele, sali monumentale si piete ramase de la cruciati, atat de la cavalerii ospitalieri (viitorii cavaleri de Malta), cat si de la mult mai faimosul si enigmaticul ordin al templierilor…. Am descoperit coloanele imense, capabile sa sustina o constructie cu adevarat gigantica.

Desi este mentionata in documente inca din perioada faraonica si a continuat sa existe ca un oras de o oarecare importanta si in perioada iudeica, romana, bizantina si araba, Accra a intrat cu adevarat in istorie odata cu aparitia cruciatilor. Regele Baldwin al Ierusalimului a cucerit Accra in 1104 dupa aproape 4 ani de asediu si a transformat orasul in principalul port cruciat din noul Regat al lui Dumnezeu. In timpul cruciatilor, avea o populatie similara cu capitala Ierusalim si conform surselor vremii, furniza venituri regatului cruciat egale cu venitul intregului regat englez ! A cazut in mainile lui Saladin in 1187 odata cu Ierusalimul, dar a fost preluat din nou de cruciati in 1191, odata cu aparitia trupelor conduse de Richard Inima de Leu si de Filip al Frantei. Pana la disparitia oricarei posesiuni cruciate, a fost capitala Regatului de Ierusalim care ramasese doar cu numele “de Ierusalimul”. Perla coroanei, orasul sfant ramasese ferm in mainile musulmanilor lui Saladin. Dupa inca un secol, in 1291, Accra era ultimul oras cruciat din Palestina care cadea in mainile mamelucilor care au hotarat sa il distruga cu totul. Dar distrugerea nu a venit prin foc sau demolare ci prin ingroparea orasului cruciat sub un munte de nisip. Avea sa fie recuperat secole mai tarziu.

Si dupa vizitarea urmelor cruciate, urma, evident masa. Asa ca microbuzul ne-a lasat undeva pe malul Mediteranei, la un restaurant cu nume haios Uri Buri, al carui patron era inca si mai haios… un tip cu o barba lunga, lunga si alba, mai lunga decat buclele cele mai lungi ale vreunei fete din grupul nostru… iar mancarea, un potpuriu de zeci de feluri de mancare a fost cu adevarat delicioasa… Colegele mele de grup, bloggerite de food aveau orgasm dupa orgasm (culinar, desigur) si se vedea ca de abea asteptau sa apara felul urmator… sa nu credeti ca am mancat de sa cadem pe sub masa, practic a fost o degustare de multe si marunte, intr-o cavalcade gourmet…

Dar chiar si raiul mancarii nu ma poate opri sa nu explorez. Accra nu inseamna doar palatul cruciat, este o intreaga cetate, asa ca am renuntat la cateva feluri de mancare si am taiat-o in oras. Si cel putin din punctul meu de vedere, a meritat sa renunt la cateva feluri de peste si fructe de mare… Orasul este cu adevarat o intoarcere in timp si desi era destul de populat cu turisti (vreme superba, weekend, toate premisele sa o tai de acasa), a fost o incantare.

Am urcat zidurile de aparare dinspre mare, am coborat pe pamant, pe strazile alambicate, cu un mix genial de cladiri (ziduri mai mult sau mai putin recente construite peste fundatiile si parterurile cruciate), caravanseraie din alte epoci, bazare pline de culoare, biserici si moschei. Spre deosebire de Cesareea si Jaffa unde populatia locala a fost decimata si alungata, in Accra, localnicii arabi au reusit sa reziste si orasul vechi este o fortareata araba asaltata de turisti (si nu numai) israelieni. De altfel, am auzit “Salaam” spus cu acelasi zambet ca si “Shalom”, dar in ciuda atmosferei festive (de-a lungul vechilor ziduri ale cetatii, pe mare, poti lua o croaziera unde muzica este data la maximum, fix cum sunt mini-croazierele de pe Nil la Cairo destinate localnicilor si nu turistilor), tensiunea persista. In timp, ce bantuiam pe ulitele intortocheate ale medinei, cineva mi-a inmanat o hartie care cerea oprirea evacuarii populatiei locale din zona unui caravanserai care urma sa fie transformat intr-un hotel sau ceva similar.

Dupa mai bine de o ora de bantuit entuziast printre cotloanele vechii Accra, am revenit la restaurant. Am mai gustat dintr-una din alta, am mai fugit afara pentru un suc genial de rodii la unul din chioscurile care ofereau sucuri de fructe facute acolo, la botul calului, m-am mai catarat pe ziduri pentru a inhala aerul sarat al Mediteranei si a zambi soarelui minunat de ianuarie (da, eram in tricou !) si ne-am pus din nou la drum.

Ceasurile fiind inaintate, in Haifa am stat fix cat sa facem cateva poze… atat pe bulevardul care duce spre celebrele gradini Baha’i, cat si sus… Din fuga masinii, am descoperit un oras cu un aer mult mai european decat Tel Aviv-ul (in ultima instanta, colonistii evrei ai secolului XX au debarcat in Haifa care era principalul port al Palestinei), dar am ramas si cu gura cascata la minunatia gradinilor. Din pacate, soarele apusese peste Mediterana, asa ca doar puteam sa-mi imaginez verdele stralucitor al ierbii, culorile vii ale covoarelor florale si cupola aurita a templului principal stralucind in soare… Haifa este un loc in care trebuie sa mai revin, nu numai sa savurez in liniste minunatul complex-parc, cat si sa iau orasul asta atat de european la pas… A urmat apoi drumul prin noapte spre Ierusalim, de-a lungul noului Zid al Berlinului dintre Israel si Palestina (nu l-am vazut pentru ca era noapte) si in fine, am ajuns in jur de 8 seara in Ierusalim, orasul care imi doream cel mai mult sa-l vizitez… Si evident ca nu am avut nervi sa stau in hotel si dupa ce mi-am trantit geamantanul in camera, am iesit in fata hotelului Leonardo gata sa o tulesc spre orasul vechi. Desi fusese o zi lunga (si pentru multi, o noapte precedent scurta), entuziasmul ca am ajuns in Ierusalim a sters cu buretele orice oboseala si la vreo 10 minute dupa ce am debarcat in hotel, eram toti gata sa luam cu asalt orasul vechi… sa ne alaturam sutelor de generatii de navalitori care au luat cu asalt Ierusalimul din cele mai vechi timpuri. Noi, cel putin, planificam sa-l luam cu asalt pasnic, cu aparatele foto in mana.

Am aruncat un ochi pe harta si am descoperit ca orasul vechi era la doi pasi, deci puteam sa ajungem pe jos. Si tot atunci am realizat ca hotelul este plasat in Ierusalimul de Est in zona pe care comunitatea internationala o recunoaste ca parte a Palestinei, este construit fix pe ceea ce era granite iordaniano-israeliana pana la Razboiul de 7 zile. Gata, am punctat si tara nr. 95 – Palestina. Dar mai mult din Palestina urma sa descopar seara si mai ales a doua zi…. Ierusalim ! Ierusalim ! Ierusalim !

Imagini Cezareea – Accra – Haifa

Astia au denumit ditamai orasul dupa numele meu 🙂

Oras construit de evrei dupa norme romane – cu teatru

Temple pe malul marii

Si moschei. Ups, nu, nu moschei. Asta a fost ridicata de bosniaci dupa 1878

Asta da palat ! Palatul cruciat de la Accra

Si ditamai coloanele sa reziste milenii intregi

Prin subteranele milenarului palat

Uri Buri – super mancare pescareasca de Mediterana

Cu un patron mai mult decat original 🙂

Afara, niste fructe bune, bune, bune

Orasul – fascinant ! Constructii una peste alta din diverse epoci istorice

Portul Accra

si zidurile de aparare ale orasului

Mi-a placut la nebunie sa ma fac pierdut pe ulitele vechii urbe

Nu e pace sub maslini

Gradina Bahai din Haifa. Arata intr-un mare fel

Dar ajungand dupa apusul soarelui, e musai sa revin… si s-o vizitez nu doar s-o pozez

 Seara, la Ierusalim… Nu am stat mai mult de 10 – 15 minute in hotel si am tulit-o spre orasul vechi