De la Paralela 45, la Paralela 60: St. Petersburg, orasul imperial

Circuit Rusia: Palatul de Iarna - St. Petersburg

Sper ca nu m-ati inteles gresit in articolul de ieri. Nu am spus ca nu-mi place St. Petersburgul, dimpotriva, imi place foarte mult. Dar ma atrage Moscova mai mult datorita exotismului si faptului ca nu arata cu Europa… In schimb, St. Petersburgul este un oras cu totul si cu totul european… aproape pe oriunde, respira a Mittel Europa. Pentru rusi este cool pentru ca este exotic. Probabil, de aceea comunistii au mutat capitala de la St. Petersburg (redenumit Petrograd in timpul razboiului si Leningrad dupa ce bolsevicii au preluat puterea) la Moscova… pentru ca St. Petersburgul era un oras european, iar locuitorii erau mult mai europeni decat si-ar fi dorit comunistii.

Un avantaj la St. Petersburg este ca bolsevismul nu iti sare in ochi la fiecare colt de strada. E drept, si aici mai vezi seceri si ceva ciocane, dar St. Petersburgul este mai degraba conectat cu tarismul, cu fastul perioadei imperiale, cu calestile boierilor si mai putin cu Zil-ul activistilor de partid. St. Petersburgul este un oras frumos, un oras planificat care nu a crescut la voia intamplarii, ci dupa un master-plan aprobat pana in cele mai mici amanunte de tari si imparatese. Daca, la Moscova, nu vei vizita decat un singur palat (si acela al Armureriei), la St. Petersburg poti sa petreci zile intregi zburdand dintr-un palat intr-altul… pe langa Palatul de Iarna al tarului (astazi, impresionantul muzeu Ermitaj), fiecare nobil cat de cat si-a dorit si el un palatel, ceva. Asa ca bine ati venit la St. Petersburg, orasul palatelor, al tarilor, dar, in ultima instanta, al lui Petru cel Mare.

Locul de nastere al orasului nu este vreun palat sau biserica, ci o cladire austera cu scop militar – un fort. Cand Petru cel Mare a decis sa renunte la Moscova si sa construiasca o noua capitala dupa gustul lui, granita cu inamicii sai suedezi nu era prea departe. Asa ca, inainte de palate si biserici, primul lucru construit a fost o fortareata – citadela St. Petru si Pavel aflata pe o insula vis-à-vis de actualul Ermitaj.

Locul de nastere al Petersburgului nu trebuie vizitat neaparat pentru zidurile sale, parcul sau atat de savurat vara sau pentru rusoaicele topless de sub zidul cetatii, ci pentru marea catedrala din centru, o biserica la prima vedere mica, dar cu o turla disproportionat de inalta. Intr-adevar, apare obscura initial, dar inauntru se odihnesc toti tarii Rusiei, de la Petru pana la ultimii Romanovi, mitraliati de bolsevici in anul de gratie 1918 si recoltati, prin anii ’90, de prin morminte fara cruci, pe baza testelor ADN.

Al doilea obiectiv de seama al St. Petersburgului este in mod evident Ermitajul, Palatul de Iarna al Tarilor (vara se mutau la tara, in imprejurimile Capitalei), astazi unul dintre cele mai bogate muzee de arta din lume. L-am vizitat si eu in galop, vreo 2 ore, anul trecut. L-am vizitat e un fel de-a spune, am fost in cateva camere ale muzeului, dar in mod indiscutabil nu poti sa-l vezi tot decat daca ai cateva saptamani la dispozitie. Dar, cum ziceam, muzeul este impresionant, asa ca merita sa-i dedici cate ore iti permit timpul si gleznele, pentru una dintre cele mai bune lectii de arta din lume.

Evident, preacucernicii tari rusi au construite si biserici falnice. Dintre cele mai mari cinci biserici ale Petersburgului, doar una este in stil rusesc. Este vorba de Biserica Sfantului Sange Varsat. De unde un nume atat de straniu? Simplu, aceasta cladire care aduce aminte de biserica Sf. Vasile din Piata Rosie moscovita a fost construita pe locul unde tarul Alexandru al II-lea a fost ucis de anarhisti. Alexandru II a fost cel mai mare reformator rus dupa Petru cel Mare. Este cunoscut atat in Rusia, cat si in Bulgaria drept Aleksandr Osvoboditel, “Alexandru Eliberatorul”. Pentru rusi, datorita faptului ca a abolit serbia in 1861, iar pentru bulgari deoarece trupele lui au adus eliberarea unei parti a Bulgariei de sub jugul otoman, in 1878. In Finlanda, este cunoscut sub numele de “tarul bun” pentru ca a oferit autonomie Finlandei, a ridicat finlandeza la rangul de limba oficiala (evident, si cu scopul de a rupe legaturile cu Suedia) si a introdus o valuta proprie – markka. Pe de alta parte, Alexandru II i-a epurat etnic pe cerchezii din Caucaz (un adevarat genocid, aproape la nivelul genocidului antiarmean din Primul Razboi Mondial) si a abolit autonomia Poloniei. Cu plusuri si minusuri, Alexandru II este considerat unul dintre cei mai reformatori tari din istorie (alaturi de Petru cel Mare), si, desi a fost unul dintre cei mai liberali tari din istorie, anarhistii, stramosii comunistilor, au orchestrat zeci de atentate impotriva lui, dintre care vreo cinci sau sase chiar au avut loc… Dar Alexandru le-a supravietuit, devenise un tar aproape nemuritor. Si totusi, in ziua de 13 martie (1 martie pe calendarul vechi) 1881, Alexandru II a fost ucis. Acesta mergea pe malul Nevei intr-o sanie trasa de cai, cand Nikolai Rasakov a aruncat o bomba invaluita in hartii chiar sub sanie. Explozia a omorat si ranit cateva din garzile lui Alexandru, pe surugiu, dar si pe gura-casca de pe malurile canalului, in schimb Alexandru II a ramas neatins, ca un zeu nemuritor. A iesit din caleasca armata (ii fusese facuta cadou de Napoleon III), apropiindu-se de atacatorul imobilizat, cand al doilea complotist, aflat in multime, Ignacy Hryniewiecki, i-a aruncat o alta bomba la picioare, sfartecandu-l pe tarul nemuritor de la brau in jos.

Alexandru II a murit cateva ore mai tarziu in Palatul de Iarna, la Ermitaj. Cu doua zile inainte de atentat tocmai terminase de scris planul de reforme constitutionale, de trecere de la monarhia absolutista la monarhia constitutionala si de convocare pentru prima oara in istoria Rusiei a unui Parlament (Duma) ca sa preia puterea legislativa in locul tarului. Reforma cu adevarat revolutionara trebuia anuntata in 48 de ore. Daca Alexandru ar fi fost cu adevarat nemuritor, Rusia ar fi avut un Parlament si poate altfel s-ar fi scris istoria. Urmasul sau, Alexandru III, a fost un conservator si antireformist convins, iar nepotul sau Nicolae II a fost prea slab sa reformeze Imperiul. Dinastia se va stinge sub gloantele bolsevicilor si un secol XX de un tragism fara precedent urma sa se desfasoare… Probabil, altfel s-ar fi scris istoria…

Pe locul unde a murit Tsar Osvoboditel s-a construit aceasta Catedrala a Sfantului Sange Varsat, intr-un stil care nu are nimic de-a face cu arhitectura europeana a centrului orasului… cum ziceam, seamana cu Sf. Vasile, cu aceleasi turle in forma de ceapa, dar culorile sunt mai putin explozive… Dar e poate ca biserica ce merita cel mai mult vizitata.

Nu ratati, de asemenea, o plimbare pe canalele orasului. Petru cel Mare a locuit si muncit o perioada in Amsterdam si a revenit de acolo cu ideea ca vrea si el un Amsterdam, un oras construit pe canale. Evident, canalele Petersburgului sunt mai mari si mai late decat cele ale Amsterdamului pentru ca, deh, in Rusia suntem, deci ce se construieste trebuie sa fie bolshoi, insa si aceste canale au poezia lor.

Nu trebuie ratat nici Nevski Prospekt de luat la picior. A fost si este coloana vertebrala a orasului si, desi se intinde pe cativa kilometri buni, merita luata la picior… de-a lungul ei, intr-o sarabanda magica, se insiruie palate, biserici, magazine, parcuri, teatre, gara, iar la capatul ei, una dintre cele mai importante manastiri ortodoxe din oras, manastirea Aleksandr Nevski… daca esti obosit de freamatul orasului si de fuga de la un obiectiv turistic la altul, pe seara, este locul perfect sa savurezi un apus de soare. Iar daca ajungi prin mai, iunie sau iulie, acest apus de soare va fi candva dupa miezul noptii J.

Cum puteti vizita St. Petersburgul? Nu exista curse directe, iar preturile la cursele cu schimb de avion nu sunt foarte mici, mai ales ca nici nu exista low-costuri care sa lege Bucurestiul (nici macar Europa, poate cu exceptia lui Air Baltic) de St. Petersburg. Cum ziceam si ieri, iti trebuie viza, iar aceasta se obtine pe baza invitatiei unei agentii rusesti sau a vreunui hotel ori a altei persoane fizice sau juridice ruse, iar pentru a calatori independent prin Rusia, trebuie sa vorbesti niscai rusa si sa poti citi alfabetul chirilic. Se poate zbura la Moscova si de acolo mai departe, fie cu avionul, fie cu trenul, dar nici una, nici alta nu sunt cu adevarat ieftine.

Daca alegeti optiunea  unui tur organizat de o agentie de turism, puteti arunca o privire pe ofertele celor de la Paralela 45. Cum ziceam si ieri, au un numar destul de mare de circuite, cu numeroase plecari, si in combinatii cat mai variate… in cazul St. Petersburgului, impreuna cu Moscova sau impreuna cu Moscova si Helsinki, capitala Finlandei. Ce vreau insa sa subliniez este ca, spre deosebire de alte tururi pe care le-am mai citit, vizitarea Ermitajului este inclusa in pachet, nu este o excursie optionala. Si, ca sa intri la Ermitaj, fie intri pe la “turisti individuali”, unde vara sunt cozi monumentale (cand am fost prima oara in St. Petersburg, nu am intrat la Ermitaj fiindca ar fi trebuit sa stau cel putin 2 ore la coada), fie la “grupuri”, dar trebuie rezervare in avans… Luata ca excursie optionala in ultimul moment nu iti garanteaza o intrare rapida.

==============================================================================

Si pentru ca tot vorbeam de Paralela 45, impreuna cu ei, va invit la un concurs. Ce trebuie facut? Trebuie sa raspundeti la trei intrebari… Sa va dau un pont: raspunsurile le puteti gasi aici.  Trebuie sa raspundeti la cele trei intrebari de mai jos si puteti castiga un voucher de 25 de euro pe care il puteti folosi daca vreti sa cumparati ceva de la Paralela 45 (bilet de avion, sejur, circuit, orice serviciu turistic), dar si trei magneti de frigider, care vor fi adusi special pentru voi din Rusia! Concursul dureaza pana pe 4 mai, asa ca va urez multa bafta!

Concursul s-a terminat

 

Imagini St. Petersburg

Circuit Rusia: Catedrala Sf. Petru si Pavel - St. Petersburg

Catedrala Sf. Petru si Pavel, necropola Romanovilor de dupa Petru cel Mare

Circuit Rusia: Interior biserica Sf. Petru si Pavel - St. Petersburg

Interiorul este fastuos

Circuit Rusia: Mormintele tarilor Rusiei

Dar toata lumea vine aici pentru intalnirea cu tarii, tarinele si tarevicii, toti aliniati frumos

Circuit Rusia: Catedrala Sf. Sange Varsat - St. Petersburg

Catedrala Sf. Sange Varsat, construita in memoria Tarului Eliberator

Circuit Rusia: Catedrala in stil rusesc St. Petersburg

Turlele seamana cumva cu cele ale lui Sf. Vasile

Circuit Rusia: Interior catedrala Sf. Sange Varsat

Interiorul, tipic pentru o biserica ruseasca

Circuit Rusia: Muzeul Ermitaj

Vastul Palat de Iarna, actualul muzeu Ermitaj

Circuit Rusia: Piata Senatului

Si vazut de jos, din Piata Senatului

Palatul de Iarna - St. Petersburg

Circuit Rusia: Selfie in St. Petersburg

Locul perfect pentru un selfie 🙂

Circuit Rusia: Muzeul Ermitaj  - interior

Interiorul – o adevarata lectie de istorie a artei !

Circuit Rusia: Nevski Prospekt St. Petersburg

Nevski Prospekt, principalul bulevard al orasului

Circuit Rusia: Nevski Prospekt

Circuit Rusia: Canale in St. Petersburg

Canalele din St. Petersburg, dovada iubirii lui Petru pentru Amsterdam

Circuit Rusia: Domnite in St. Petersburg

Domnite de St. Petersburg 🙂

Circuit Rusia: Suveniruri St. Petersburg

Vreti vreo matrioska cu Michael ? Sau cu Harry Potter ?

Circuit Rusia: Apus de soare la St. Petersburg

Apusul de soare pe la miezul noptii in august

Circuit Rusia: Noptile albe - St. Petersburg

 Poza facuta la 2 noaptea. Ma rog, noaptea, vorba vine …

 

Categorii:
Rusia

Comentarii

  • Intre Moscova si St. Petersburg, eu aleg cel de-al doilea oras, pentru atmosfera de poveste 🙂

    CalatoriiDePoveste 24 aprilie 2014 15:27 Răspunde
  • Am ras cu lacrimi la fraza cu Petru cel Mare si Amsterdam:D, dar asa este. Mie mi-a placut si Moscova si St. Petersburg, dar in St. Petersburg oamenii erau mai amabili, in schimb in Moscova alergau toti…si nu am gasit nici macar unul care sa vorbeasca in engleza, dar poate am avut eu ghinion…
    Cristina:-)

    Magic in the world 24 aprilie 2014 17:12 Răspunde
  • Dintre cele doua, cred ca alegerea mea ar fi Moscova.

    Marius W. 25 aprilie 2014 13:10 Răspunde
  • Fara indoiala, Skt. Petersburg este cel mai frumos oras rusesc, si printre cele mai uluitoare din lume!

    Nadir 25 aprilie 2014 21:14 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii