Cappadocia – dincolo de baloane, descoperi un taram uimitor (ep. 4). Pe Drumul Matasii – orase subterane, caravanseraiuri, stanci locuite

40. Uchisar, Cappadocia.JPG

Ceasul suna prelung. E prima dimineata din Cappadocia in care ma trezesc la o ora mai decenta. Am dormit bustean, nici nu l-am auzit pe muezinul care s-a tanguit pe la 5 dimineata din toate difuzoarele. Initial, am crezut ca a vrut sa ma menajeze, sa nu ma trezeasca din somn. Dar am verificat cu ceilalti si cica l-au auzit, a fost acolo, prezent, si a zbierat din toti rarunchii… Ce fac doua dimineti incepute pe la 4 dimineata din om – nici macar chemarea la moschee nu-l mai trezeste! Ma uit pe programul zilei. Cappdocia este de o diversitate uimitoare – orase subterane, un lac, plimbare prin natura, un caravanserai istoric si, nu in ultimul rand, o oprire la un shopping de pietre semipretioase. Pfff… dar multe lucruri pe agenda zilei.

Prima oprire urma sa fie la orasul subteran Derinkuyu. Orasele subterane sunt specifice Cappadociei, dar sunt mai putin cunoscute, taman pentru ca nu sunt la suprafata, iar pozele nu sunt la fel de spectaculoase. In schimb, istoria lor si, mai ales, constructiile sunt fabuloase. Ele au inceput sa fie construite de hititi acum vreo 3.000 de ani. Atunci cand erau atacati de dusmani, populatia se refugia in aceste orase subterane, perfect camuflate. Derinkuyu nu este unicul oras subteran, dar este cel mai mare, are nu mai putin de 7 etaje, iar in perioada lui de varf putea adaposti nu mai putin de 10.000 de locuitori! Incredibil! Dupa perioada hitita, orasele subterane au fost folosite ceva mai rar pana prin secolul al VI-lea cand, in vremea bizantina, zona a devenit vulnerabila atacurilor persilor si apoi ale arabilor musulmani, asa ca bizantinii s-au pus pe reamenajari si extinderi.

In Cappadocia, au fost descoperite nu mai putin de 37 de orase subterane, dar, conform marturiilor antice, cel putin alte 100 au existat de-a lungul istoriei. Unele dintre ele comunica prin tuneluri subterane, unele lungi de zeci de kilometric (astazi sunt nefolosibile, fiind astupate cu praf, dar pot fi refacute oricand). Un sistem unic si straniu, o munca titanica, folosita insa de cateva ori… Se pare ca in timpul unui asalt arab, armiile venite din pustiu au fost socate ca tot locuitorii din intreg tinutul au disparut ca prin minune, si s-au retras. Nu avea rost sa ia cu asalt un tinut complet nelocuit!

Ei bine, am coborat in orasul subteran Derinkuyu alaturi de multi alti turisti. Nu este usor si, daca esti claustrofob, vei avea probleme. O tipa din grupul nostru a trebuit sa iasa de urgenta. Dar daca esti pasionat de istorie, atunci experienta va fi totala. Orasul este incredibil de organizat – am inceput cu bucatarii innegrite de funingine (bucataria era asezata in etajul superior, taman ca aerisirea sa fie mai usoara). Am vorbit de aerisire… tuneluri ample de aerisire aduc aer chiar si la al saptelea nivel! Evident, nu am coborat pana la etajul 7 (cel mai de jos adica), am senzatia ca am fost la etajul 3… am descoperit biserici pentru credinciosi, hambare care la un moment dat gemeau de provizii, existau chiar si grajduri subterane – pentru cai, vaci sau oi! Am mai descoperit si o fabrica de ulei cu presa respectiva si chiar si vinarie… subteran, subteran, dar nu puteai sa ramai fara licoarea lui Bacchus!

Cum spuneam, orasele subterane au avut rol de aparare… In principal, locuitorii se puteau camufla, dar si apara in caz ca erau descoperiti… pe culoarele de intrare, sunt tot soiul de locuri perfecte de ambuscada si, in ultima instanta, daca dusmanii treceau de toate sistemele de aparare, ici si colo exista niste pietre masive, rotunde, care astupau culoarele, dar cu o gaura in centru. Pe aici, aparatorii puteau tinti cu sulite sau sageti pe cei care supravietuisera deselor capcane.

Am coborat si urcat, mai mult cu pasul piticului decat in picioare, dar, slava Domnului!, ici si colo, ajungeam in niste locuri ample, un soi de piateta a unor etaje unde convergeau numeroase culoare. Am descoperit chiar si un loc conceput special pentru calugari sa ocoleasca o minicapela. Am iesit intr-un tarziu la lumina, de-a dreptul impresionat de ce am vazut. Auzisem vag de aceste orase subterane, dar nu imi inchipuiam ca puteau fi asa de mari si de complexe si mai ales perfect organizate cu toate facilitatile si institutiile unui sat normal de la suprafata! Si a doua zi mai aveam un oras subteran in meniu si de abia asteptam sa-l vad si pe acela.

Oprirea urmatoare a fost totusi la suprafata, slava Domnului! Sunt totusi o persoana solara, care idolatrizeaza soarele… Ne-am oprit la un lac creat de vulcanii care au modelat Cappadocia, un lac de o culoare verde stranie, un soi de verde extraterestru. Fulgerator, mi-am adus aminte de miile de tipuri de verde si de albastru care le-am descoperit in Torres del Paine, in Chile, dar am fost intrerupt brusc de niste copii care ofereau niste magarusi turistilor sa se pozeze. Am reusit sa ma trag mai la o parte sa admir si sa pozez lacul. Si sa-mi reamintesc de Torres del Paine si incredibilele culori ale apelor de acolo.

Dar cea mai mare parte a zilei urma s-o petrecem in canionul Ihlara, in aer liber, sub soarele bland de inceput de mai al Anatoliei. A fost o plimbare de toata frumusetea, pe malul unui parau limpede, strajuit de doua ziduri de stanca falnice. La inceput, mi-a fost frica de multimi, dar, dupa ce am coborat treptele care pareau sa nu se mai sfarseasca, arhipline cu turisti turci, si dupa ce am facut doi pasi pe o potecuta, am ramas aproape singuri… Liniste, flori, iarba verde, pasarele. Ca peste tot, prin zona, exista biserici sapate in stanca, dar, dupa ce am vizitat manastirea din Goreme, orice altceva mi s-a parut asa si asa… Asa ca m-am bucurat de soare si de o plimbare in natura. Finalul excursiei m-a adus in satul Belisirma, un fost oras traditional, sapat partial in stanca, dar care a fost abandonat pentru ca locuitorii au ales sa se mute in case moderne, aparent construite de guvern (generos guvernul asta al Turciei!titirez). Dar nu pentru satul delapidat am venit, ci sa mancam, iar restaurantul arata intr-un mare fel – construit pe malul raului cu unele cabanute – separeuri peste parau, legate de restaurant prin niste podete… Sincer, arata excelent. Mancarea n-a fost cine stie ce, insa spectacolul ospatarilor care se miscau ca niste titirezi mi-a ramas clar in minte!

Dupa cele doua ore de dezmortit, din nou in autocar si am revenit la un stop istoric – caravanseraiul Agzikarahan. Zona Cappadocia a fost pe celebrul Drum al Matasii care lega Europa de China in perioada de dinainte de a se descoperi ruta maritima pe la Capul Bunei Sperante. Asa ca, din loc in loc, au fost construite caravanseraiuri care trebuiau sa fie intretinute de localnici in schimbul scutirii de taxe – sultanul castiga mai multi bani de la negustorii cu marfuri exotice decat de la taranii cultivatori de grau si cartofi. Asa ca Anatolia este presarata de tot soiul de caravanseraiuri – in diverse grade de darapanare. De la o vreme insa, guvernul a concesionat aceste ruine diversilor antreprenori, cu obligatia sa le renoveze mai mult sau mai putin autentic si sa le introduca in circuitul comercial – ca restaurante, hoteluri etc. Agzikarahan se pare ca e cel mai mare din zona si care pastreaza arhitectura originala, iar cand am ajuns era in plina reconstructie. Am intrat in hala imensa in care pe vremuri se odihneau atat oamenii, cat si caii (oamenii la dreapta, caii la stanga, sau invers… oricum, nu conta, ca tot stateau laolalta), iar in mijlocul curtii, evident, nu putea fi decat un loc de rugaciune.

Se apropia finalul zilei, asa ca urma si partea de shopping. La inceput, Omer ne-a prezentat cam ce se produce prin zona, si poporul a ales sa mearga la magazinul de pietre pretioase si la cel de piele. Pietrele pretioase azi, pielea maine. Se pare ca turcoazul a fost descoperit de niste francezi prin Anatolia (intre timp, a mai fost gasit si pe alte meridiane, dar Omer ne-a asigurat ca doar cel din zona este autentic – de fapt, turcoaz vine de la frantuzescul “pierre turquoise”, adica piatra turceasca. Ma rog, unii sustin ca numele de “piatra turceasca” provine din faptul ca aceste pietre pretioase treceau prin Turcia, fiind importate din inima Asiei, iar negutatorii venetieni le cumparau din bazarele otomane, dar, in fine, asta conteaza mai putin.

Acest magazin de pietre era situat la doi pasi de incredibilul oras Uchisar, un orasel similar cu Goreme, construit printre stanci (sau chiar si in interiorul stancilor), incoronat de o fosta citadela care domina ca un far intreaga regiune. Asa ca am renuntat la un plicticos tur de magazin si am fugit in oras. Si chiar ca aproape am alergat… Dar a meritat… M-am plimbat printre stanci absolut fabuloase in care se gasesc locuinte, dar si pensiuni sau magazine de suvenire, iar panorama regiunii este cu adevarat fabuloasa… La doi pasi, sub orasul cocotat pe deal (dealul este de-a dreptul ciuruit de mici pesteri si scorburi in care au locuit candva oameni!), se afla un val de stanci de forma fagurilor de miere. Am alergat intr-un suflet pana acolo si am admirat peisajul (am si facut poze, le puteti vedea mai jos!). A fost un tur de forta de vreo jumatate de ora si am revenit la autocar in fuga si gafaind. Dar ce conta, am vazut Uchisar, un oras pe care zau ca nu trebuie sa-l ratati daca ajungeti in Cappadocia!

Incepuse sa se intunericeasca, dar ziua nu era terminata cu totul. Cu o seara inainte fusesem la Turkish Night, in seara asta, avem program de sufi dancing. Poate ati auzit de dervisii rotitori, niste barbati imbracati in alb care se tot rotesc. Unii cred ca e o forma de dans pentru distrat turistii, dar nu este nici pe departe asa ceva… sufi sunt un ordin religios musulman fondat la Konya, in Anatolia, nu foarte departe de Cappadocia. Sufi cred ca ei se pot conecta cu Allah, cu divinitatea, prin dans, iar aceasta invartire a lor ii face sa renunte la ego, sau la interese lumesti, incercand sa atinga perfectiunea. Am vazut dansatori sufi in Emirate, Egipt sau Siria, dar intotdeauna imi voi aminti de incredibilul ritual dintr-un centru cultural din vechiul oras al Cairoului, la doi pasi de bazaar… Nu o sa-l uit pe mustaciosul care s-a invartit nu mai putin de 45 de minute incontinuu, creand un balet bizar cu fustele acelea ale lui, in bataia hipnotizanta a tobelor… sunt convins ca el a intrat in transa, dar am intrat si eu in transa… sunt sigur de asta! Dupa 45 de minute de invartire, s-a oprit brusc ca si cum nu s-ar fi rotit decat o data… Ei bine, de atunci sper sa repet experienta, dar nicaieri nu am putut-o repeta. Speram in seara asta, in Cappadocia.

Asa ca, plini de sperante, ne-am urcat in microbuz care ne-a lasat in fata unui caravanserai luminat minunat, cu o mica fantana in mijlocul curtii centrale, intrand apoi intr-o incapere vasta, inalta, ca din alta lume. Ne-am asezat cuminti pe scaune si vreo 10 sufi au evoluat in fata noastra… Da, a fost interesant, nu, n-am intrat in transa, nu am avut parte de acea experienta intensa de la Cairo… poate alta data.

In schimb, mi-a trasnit prin cap o alta nastrusnicie… cand am zburat cu balonul nu am avut deloc soare, nu am avut parte de acea imagine de ramas in memorie pe veci cu soarele rasarind si zeci de baloane luminate. Ce-ar fi sa ma mai dau o data. Am facut o tura prin oras si mi s-au oferit preturi de 120 si, respectiv, 130 de euro. Asta, asa, la prima strigare. Singura mea problema este ca iar ma sculam la 4 dimineata, alergam toata ziua si apoi ajungeam la Bucuresti pe la 12 jumate noaptea. M-am framantat mult. Pana la urma am renuntat. Am imbatranit, acum vreo 10 ani nici nu m-as fi gandit. Poate voi mai veni o data in Cappadocia si voi prinde soare. Poate nu. Inshallah!

Imagini Cappadocia

01. Coada la Derinyuku.JPG

La coada, la intrarea in Derinkuyu

02. Orasul subteran.JPG

Si in subteran

03. Orasul subteran din Cappadocia.JPG

Cam asa arata aleile de acces 🙂

04. Oras subteran Cappadocia.JPG

La etajul 3

05. Prin orasul subteran.JPG

06. Metropola subterana.JPG

Asta e deja bulevard !

07. Lacul Narli Gol - Cappadocia.JPG

Narli Gol

08. Sosele prin Cappadocia.JPG

La drum prin pitoreasca Cappadocie

09. Canionul Ihlara.JPG

Ne indreptam spre canionul Ihlara

10. Canionul Ihlara, Cappadocia.JPG

Arata spectaculos !

11. Coborare in canion.JPG

Asa ca e musai sa coboram si la nivelul apei !

12. Ihlara.JPG

13. Biserica sapata in stanca in Ihlara.JPG

O mica pauza intr-o veche biserica ortodoxa

14. Valea Ihlara.JPG

Dar frumusetea zonei este dictata de natura, nu de ce a facut omul

15. Trekking in Ihlara.JPG

16. Prin canionul Ihlara.JPG

17. Munte pe malul raului.JPG

Un varf solitar

18. Restaurant Belisirma.JPG

Foarte haiosul resturant din satul Belisirma

19. Restaurant canion Ihlara.JPG

Camerele private sunt dincolo de garla

20. Mancare turceasca.JPG

Mancarea nu spectaculoasa, in schimb servirea era plina de adrenalina 🙂

21. Satul parasit Belisirma.JPG

Am avut timp sa arunc o privire si prin satul parasit

22. Locuinte rupestre.JPG

Asta e deja bloc de locuinte !

23. Caravanserai Agzikarahan.JPG

Somptuouasa intrare in caravanseraiul Agzikarahan care imi aduce aminte de arhitectura persana

24. Caravanserai Agzikarahan - pe Drumul Matasii.JPG

In mijlocul curtii era moscheea

25. Monumentul Balonului de Cappadocia.JPG

Monumentul balonului necunoscut 🙂

25. Orasul Uchisar.JPG

Orasul Uchisar arata intr-un mare fel… catarat pe dealuri, combinand locuintele din stanci, cu casele construite

26. Stanca locuita in Uchisar.JPG

O mica vila

27. Stanci ca niste faguri de miere.JPG

Si spectaculoasele dealuri de la picioare

28. Locuinta in stanca.JPG

Asta e un hotel

30. Stanci ca niste faguri de miere.JPG

Hello, Cappadocia !

31. Cetatea Uchisar.JPG

Asta nu e bloc, e deja cartier !

32. Caravanserai Saruhan.JPG

Inca un caravanserai, de data asta complet refacut

33. Interior caravanserai.JPG

Intr-un interior plin de atmosfera timpului

34. Dans sufi.JPG

Am urmarit cum niste oameni se invart si nu ametesc

35. Proiectii - Saruhan.JPG

La iesire, un mic joc cu proiectii

36. Proiectii - istoria Cappadociei.JPG

Chiar bine facut !

37. Turnul cu ceas din Urgup.JPG

Seara, prin Urgup… sa ma mai dau cu balonul ? Sa nu ma mai dau ?

38. Centru Urgup - noaptea.JPG

Urgup la ora de seara

39. Oferte turistice - Cappadocia.JPG

M-am uitat cu jind… dar pana la urma, am decis sa nu…

Comentarii

  • Eu dorm perfect pe cantecul muezinului, multumim pentru lectia de istorie.

    Marius W. 22 mai 2014 12:15 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii