Dacă în articolele precedente despre resorturi faine taman bune pentru o lună de miere am povestit despre locuri aflate destul de departe, m-am gândit să vă prezint un hotel aflat de data asta ceva mai aproape de noi, dar ca destinație la fel de exotică. E vorba despre hotelul Movenpick, aflat pe malul Mării Roșii, în Iordania, în acel litoral limitat de care dispune această țară. Și dacă este mai aproape, și drumul până acolo este ceva mai ieftin decât în Thailanda sau în Mauritius.
În primul rând, aș vrea să precizez unde se află. Poate că ați mai auzit de Aqaba, promovată ca fiind un oraș-stațiune la mare în sudul Iordaniei, acolo unde se întâlnesc Egiptul, Israelul, Iordania și, la doar câțiva kilometri, Arabia Saudită. Ei bine, Aqaba nu este exact un resort. Aqaba este unica ieșire la mare a Iordaniei, așa că aici se concentrează și portul de mărfuri (dar și de hidrocarburi), și unul dintre cele mai mari centre comerciale ale țării (probabil, al doilea cel mai mare centru comercial după capitala Amman, ajutat fiind și de statutul său tax-free), și flota militară și câte și mai câte. Ei bine, în Aqaba eu nu știu niciun hotel care să fie pe malul mării, să ieși desculț din hotel și să intri în apa mării. Există hoteluri, unele mari și luxoase, dar care nu se află pe malul mării. Există, de asemenea, o plajă, dar este o plajă publică unde, dacă ești fată și te dezbraci în costum de baie, poți atrage foarte multe priviri – curioase, oripilate, dornice de știți voi ce.
Și totuși Iordania, o țară fără mari resurse (este, de asemenea, una dintre țările cu cel mai mare deficit de apă potabilă din lume, situație care pare să se reglementeze cât de cât după descoperirea unei rezerve uriașe de apă undeva la granița cu Arabia Saudită) are nevoie de turism pentru a-și completa veniturile, care nu le vin de-a gata din pământul mustind de petrol, cum e cazul vecinilor. Evident, dacă te gândești la Iordania, te gândești automat la Petra, iar mai apoi, dacă mai pui mâna pe o carte sau freci un pic Internetul, descoperi și alte locuri extraordinare, cum ar fi unul dintre cel mai bine păstrate orașe romane din lume – Jerash, Marea Moartă sau spectaculosul deșert din Wadi Rum, deci ai de ce să pui Iordania pe lista de țări de văzut cel puțin o dată în viață (deși mulți pe care-i știu că au fost în Iordania o dată s-au mai întors și a doua, și a treia oară). Dar, din păcate pentru turismul iordanian, nu prea există turism de litoral – asta și pentru ca întreaga coastă iordaniană nu are decât 27 km, și ăia obținuți cu chiu, cu vai de la hrăpărețul vecin saudit.
Și, totuși, din acești 27 km, Iordania a construit un complex chiar fain de hoteluri-resort de litoral cu care să se bată cu mult mai dezvoltații vecini egipteni (ale căror stațiuni-gigant, cum ar fi Sharm el Sheikh sau Hurghada, suferă din cauza problemelor de siguranță de după preluarea puterii de către o dictatură militară). Acest complex se numește Tala Bay și se află undeva în sudul Aqabei, pe drumul spre Arabia Saudită.
Complexul din Tala Bay are o dimensiune, zic eu, optimă. Nu e nici prea lăbărțat, nu e nici prea mic. Taman cât trebuie. Practic, sunt două hoteluri de lux – Radisson și Movenpick, despărțite de un ansamblu imobiliar cu apartamente de lux (unele sunt folosite pe post de apart-hoteluri, altele sunt deținute de oameni cu bani preponderent din Orientul Apropiat) care ar putea să existe la fel de bine în sudul Franței sau pe coasta spaniolă.
Personal, am petrecut o zi și o noapte la Movenpick. Ajungeam, cândva, noaptea, venind după o zi extrem de lungă și de grea, dar fabulos de frumoasă… vă dați seama, în aceeași zi am văzut și Petra, și Wadi Rum. Evident, era vorba despre un infotrip, pentru nimic în lume nu aș recomanda un astfel de tur de forță, în Petra trebuie să stai minimum 1 zi și jumătate (deși 2 ar fi ceva mai bine), iar în Wadi Rum trebuie să stai minimum o zi și o noapte. Dar dacă ne gândim la concentrația de frumusețe pe care am inhalat-o în ziua aceea (chiar și dacă în Petra eram pentru a treia oară, iar la Wadi Rum a doua oară), puține lucruri ar fi putut să mă dea pe spate. În schimb, intrarea în hotel la oră târzie de noapte mi s-a părut deosebită – o fântână lungă, luminată, o curte ca în 1001 de nopți versiunea sultanală cu o lumină discretă, gândită să reliefeze fix cele mai frumoase colțuri și elemente arhitectonice.
Am primit cheile și apoi am purces spre cameră. Hotelul nu are sute și sute de camere, dar nici mic nu e. Așa că a trebuit să o iau destul de mult la picior cu trollerul după mine pentru a-mi lua camera în primire, într-un pavilion foarte aproape de Marea Roșie. Camera, frumoasă și încăpătoare după orice standard, cu un balcon care dădea spre un colț de piscină și o panoramă de mare… cu privirea puteam mătura toată această fundătură de Mare Roșie de la Eilat, din Israel până dincolo de Taba egipteană.
Am mâncat ceva rapid la învecinatul Radisson (al cărui lobby spectaculos trebuie să recunosc că este peste Movenpick) și m-am dus la culcare. A doua zi dimineață nu m-am sculat chiar odată cu găinile, dar nici prea târziu. Era început de martie, era soare și era vreme de plajă!
Pe timp de iarnă, Iordania are un climat fascinant de divers. La Amman era primăvară, o primăvară răcoroasă, cu aer fresh și puternic. La nici 60 km, după ce am coborât sub nivelul mării, pe malul Mării Moarte, am nimerit în plină vară – nici cei mai friguroși dintre noi nu ar fi avut nevoie de pantaloni lungi. La Petra, era iarnă… noaptea, cred că termometrul a coborât sub zero, iar la prima oră a dimineții când am vizitat Little Petra arătam toți ca și cum am fi fost într-o expediție siberiană, nu iordaniană. În schimb, la Aqaba (și Tala Bay) era soare și cald… din nou puteam să-mi scot pantalonii scurți din bagaj și să-mi pun slipul pe mine pentru o baie în mare. Puțin straniu, aș putea spune, pentru că mai fusesem în Aqaba în jur de 1 Mai și mi se păruse foarte frig. Dar, probabil, cele mai bune perioade de venit aici sunt primăvara și toamna… vara, termometrul bate bine peste 40 de grade, iar temperaturi de 50 de grade nu sunt deloc neobișnuite și, chiar și în aceste condiții, este sezonul de vârf pentru Aqaba cea luată cu asalt de turiști… saudiți. Ce să mă mai mir, căci pe vremea când Egiptul era popular, mii și mii de masochiști din România și din alte țări ale Europei se duceau la Sharm pentru a se perpeli bine pe plajă și a fierbe în profunzime în piscinele din Sharm și Hurghada!
Cei care ați fost în Sharm probabil vă aduceți aminte că la fiecare colț de stradă era vreo agenție dornică să te împingă să faci sporturi marine. Ei bine, nici la Movenpick nu vei duce dorul acestora, există un centru bine pus la punct cu de toate – skijet, diving, snorkeling, pentru tot ce îți trece prin minte. Evident, coralul nu este la fel de spectaculos ca în sudul Sinaiului, dar cunoscătorii susțin că nici la Aqaba nu e chiar așa de rău.
După micul dejun, m-am dus să văd cartierul rezidențial lipit de Movenpick. Cum am spus, dacă ar fi fost în Marbella sau pe Coasta de Azur, nu ar fi mirat pe nimeni. Complexuri faine, apartamente bine puse la punct, piscine interioare cât un teren de fotbal, multe flori. Evident, ici și colo magazinașe (inclusiv mici supermarketuri), baruri, cafenele șic și nelipsitele centre de sporturi de apă. Dacă ai un iaht, nu-ți face griji, poți să ți-l tragi în Tala Bay, că e ditamai portul, și, deși iahturile de aici nu sunt la fel de somptuoase ca acelea din Monte Carlo, mi-ar plăcea să-l dețin pe oricare dintre ele ;).
Am revenit pentru un ultim tur de Movenpick. Nu lipsea toboganul de apă (aflat un pic în reconstrucție), florile, piscinele și sporturile, de data asta, de uscat. O blondă scandinavă în pantaloni scurți juca ping pong cu foc cu boy friendul indian, iar pentru cei mai înțelepți era chiar și o tablă imensă de șah. La ora aceea a dimineții, nimeni nu era înțelept, așa că turele și nebunii stăteau triști pe tablă. Dar bănuiesc că, la un moment dat, apăreau intelectualii resortului să-și mai dezmorțească neuronii de atâta plajă și stat la soare.
Pentru cei care-și fac probleme, aici, la Tala Bay nu e nicio problemă să faci plajă în costum de baie. E drept, mai vezi arăboaice în celebrele costume de baie islamice, arătând ca scafandrii din ținuturile polare, având doar tălpile și fața la vedere, în schimb, nu este voie ca femeile să intre în apă îmbrăcate în hainele lor de zi… cum se obișnuiește pe plajele publice din Aqaba. Topless-ul este însă interzis. Nici prin Egipt nu este el chiar permis, doar pe plajele cu adevărat pustii și prin stațiunile mai funky, precum Nuweiba sau Dahab.
Deși poate fi o alegere faină de lună de miere, cred că Iordania merită mai mult decât să vii în Tala Bay și să stai la plajă toată ziua. Wadi Rum e la doi pași, nici Petra nu e prea departe. Și cred că nici vreo două zile petrecute la Marea Moartă nu ar strica, dimpotrivă… ați avea parte de o experiență marină cu adevărat unică.
Mai multe despre Movenpick Tala Bay, puteți afla de pe site-ul hotelului.
Imagini Hotel Movenpick Aqaba – Tala Bay
Daca ajungi noaptea, intrarea in hotel este cu adevarat spectaculoasa
O mare piscina te intampina inca din hol
Camera mea
Si cam asta se vedea din balcon … noaptea
Si ziua
Vis-a-vis de golful Aqaba, tarmul desertic al Sinaiului
Peste tot, piscine 🙂
Toboganul nu prea functiona. E drept, eram off-season
Cheiul de imbarcare
Vrei sporturi de apa ? Nici o problema !
Flori superbe in plin desert
Nu vrei sporturi de apa ? Pai poti baga un sah sau tenis de masa 🙂
De pe la micul dejun
Plaja – palmieri si umbrelute
Complexul rezidential de lux de la Tala Bay
Palmieri frumos aliniati 🙂
Aici mai sunt apartamente de inchiriat
Cu piscina, cu tot ce trebuie 🙂
Salut Cezar!
Am citit ca pt un grup de 5 persoane care sta cel putin 3 zile Iordania, nu se va plati viza. Eu mi-am facut rezervarile pe booking.
Ai idee daca acest lucru se aplica si acest caz? Pt ca nu vreau sa merg cu o agentie, ma costa mult mai mult.
Merci mult!
Doar daca au achitat serviciile printr-o agentie iordaniana. Altfel, se plateste viza.
Salut Alex,
nu neaparat daca mergeti pe cont propiul este mai economic, singur problema este ca trebuie sa gasiti o agentia seriosa si cu experienta in acesta destinatia, o calatoria nu este numai hote, ai si avion , tranfer aeroport horel aeroport, viza. Daca adunati cat o sa platiti acolo pentru transfer si viza nu cred ca iese mai economic, daca vreti sa visitati Petra taxa de intrare este de aproximativ 72 usd. Atent sunt agentii care profita ca Iordania este o destinatia noua. O idea de un sejur la Aqaba prin o agentia la un hotel de 3* cu bilet de avion, cazare si transfer aeroport hotel aeroport este cam 350 -500 de euro peroana depinde cand acizitionati pachetul..
Salut!
Am sunat azi la ambasada Iordanei si mi-a spus o doamna de acolo ca viza se plateste chiar daca mergi cu agentie, acum nu stiu cat o fi inteles ea romaneste. Daca mergi pe cont propriu, iesi, clar mai ieftin, pe mine ma costa cazarea 7 nopti/5 pers 620 eur, avionul a fost 100 eur/pers, iar transferul 40 JD/ 5 pers. La intoarcere vom lua un autobuz de la Abdali spre aeroport, care e mult mai ieftin. Vom sta in niste hoteluri decente, bine clasificate pe booking, nu am stat niciodata in maghernite si in plus ai libertate totala de miscare, nu depinzi de niciun program (2 nopti Amman, o noapte Madaba, 3 nopti Petra si o noapte in desert la corturile beduine)
Pretul pt Aqaba nu e rau, dar mie nu-mi place sa merg o saptamana si sa stau la mare, o sa merg si in Aqaba oricum.
Vad ca un circuit asemanator costa la voi 789 eur/pers plus ce mai cheltuiesti acolo, deci cam sare de 1000 eur, pe noi ne-au costat cazarea si avionul 1150 eur, sa zicem si inca vreo 2500 USD cat vom avea la noi si vom vedea aceleasi lucruri. Imi plac insa aceste discutii, consider ca sunt constructive.
Bafta!
Pai o prima diferenta o reprezinta biletul la avion. 100 euro nu gasesti decat in perioadele promotiilor Tarom, in sezonul de toamna-iarna.
Hai sa comparam mere cu mere.
Si ti se pare ca nu am comparat mere cu mere? Evident ca vanez promotiile, ca nu voi da niciodata 250 eur, cat este in sezonul de vara. Chiar si la 250 eur/bilet tot iesi mai ieftin daca mergi pe cont propriu, asta normal, daca nu ai pretentii de 5 stele, iar eu nu am, ma multumesc cu o camera curata de 2 stele, important este ceea ce vizitezi acolo.
Pai 150 (diferenta de la avion) plus cca 800 se apropie de cat ai dat tu. Si eu am fost pe cont propriu in Iordania anul trecut, am inchiriat masina singur 7 zile, Amman – Jerash – Madaba – Marea Moarta – Petra – Wadi Rum – Aqaba, cca1200 km parcursi, am stat la hoteluri de 2-3 stele, curate si civilizate si am mancat ok, in hoteluri / restaurante recomandate in Lonely Planet, si m-a costat cca 900 euro. O experienta grozava.
http://forum.softpedia.com/topic/175708-iordania/page__st__522
Pai acelasi traseu o sa fac si eu, cazarea si avionul pt 5 persoane / 7 nopti m-au costat 1150 eur, deci foarte putin zic eu, plus ce mai cheltuim acolo, voi vedea la sfarsit cand voi trage linie.
Alex, viza daca sunt 5 persoane prin agentia NU platesti visa indeferente ce te au spus de la Ambasada,
Alex astfel incat sa ai o idee mai buna, aceste sunt pruturi la intrarile in USD
JERASH 12
AJLON 1.5
UM QAIS 4.5
MOUNT NEBO 1.5
MADABA 1.5
MAIN SPA 22
DEAD SEA AMMAN BEACH 3
DEAD SEA HOTEL BEACH 40
DEAD SEA O-BEACH WITH LUNCH 25
DEAD SEA O-BEACH ENTRANCE ONLY 15
PABTISIM 17
PETRA 71
WADI RUM 8
SAFARI 1.5 HOUR WADI RUM(MIN. 6 PAX) 59
KERAK CASTEL 1.5
AMMAN CITADEL 3
ROMAN AMPHITHEATER 1.5
AQABA MUSEUM 1.5
AQABA AQUARIUM 4.5
MUKAWER 2.5
DESERT CASTLE 1.5
si daca ai nevoie de orice poti sa ma contacteze oricand si te ajut cu informatie fara obligatii. noi suntem specialist de acesta destinatia.
Salut!
Am verificat si eu care sunt preturile pe acolo, iti dai seama, ca nu ma duc caine surd la vanatoare, am mai fost pe cont propriu in Mexic, Peru si prin multe tari din Europa, deci crede-ma ca am ceva experienta. O sa va zic cand ma intorc cat am cheltuit si ce am am vizitat. Mi-am facut un itinerariu, stiu exact ce am de facut acolo, legaturi intre orase, totul este pus la punct. Merci oricum ca mi-ai zis de zbor, sper sa nu fie anulat, eu plec pe 28 februarie.
Bafta!
Cezar pot face snorkel individual fara nicio problema in sud?merg pe cont propriu si mai low buget…
Da, dar nu chiar aproape de mal, mai in larg e ok
Buna Cezar, mi se pare extraordinar ca promovezi Iordania intrucat este cu adevarat un taram de vis care iti ofera foarte multe posibilitati. Pentru mine vacanta in Iordania a fost pana in momentul de fata cea mai frumoasa din viata. La ceea ce-ai spus tu mai sus, as adauga ca pentru un hotel direct pe plaja, fix in orasul Aqaba, la cateva minute de mers pe jos de centru, eu recomand Intercontinental Hotel Aqaba, cred ca este printre putinele hoteluri fix pe plaja, cu plaja lui privata si aproape de centrul orasului (poti iesi ziua si seara la promenada, la terase si la vizitat magazine, in special magazine de bijuterii). 🙂
Nu l-am vazut. In Aqaba vazusem numeroase hoteluri, dar nu fix pe plaja. Bine de stiu, mersi de completare 😉
Toate hoteluri in Aqaba cu plaja privata sunt numai de 5* in afara de Marina Plaza Tala Bay de 4*, hoteluri cu plaja in oras sunt Movenpick Resort and Residence, Intercontinental, Kempinski.
Cezar referitor la viza gratuita nu neaparat trebuie achitat servicii la o agentia din Iordania sa poate si aici la o agentia cu partener in Iordania ,sau la noi.
Alex fii atent si eu am luat 2 bilete de 100 de euro cu promotia de la Tarom cu plecare pe 24/01/2015, si ieri am avut o sorpriza ca Tarom a anulat cursa respectiva si ne a mutat cu o saptaman dapa, verifica data de plecare cu Tarom. suna la 021.9361 si verifica daca nu este anulat zvorul tau.
Alex si eu am bilet in 28 02. Cu ce mergeti in Amman din aeroport?O idee?
Eu am dat mail catre hotel sa vina sa ma ia de la aeroport, ma costa 40 JOD / 5 persoane. Ma uita-te pe site-ul asta…http://www.toandfromtheairport.com/jordan.html. La intoarcere este un autobuz din autogara Abdali, 1,4 JOD.
Sunt taxiuri la aeroport chiar si noaptea, costa cam 20 JOD pina in Madaba, pina in Amman tot atit.Au preturi fixe, nu incercati sa negociati.40 JOD e cam exagerat.
Da, am vazut, dar oricum am avea nevoie de doua masini, pentru ca vom fi cinci persoane, deci tot 40 JOD ajunge sa ne coste. Merci oricum, Li 🙂 !
@Alex , sunt curioasa daca ai reusit sa gasesti hotel decent in Amman, e capitala cu cele mai multe hoteluri mizerabile, nu imi place sa imi amintesc.In restul tarii e OK.
Voi sta la Arab Tower Hotel, am vazut ca e clasificat cu 7,6 / 10 pe booking, acum, cum mi-o fi norocul, oricum stau doar 2 nopti, defapt de la 4 dimineata, cand voi ajunge probabil la hotel si a doua noapte. Chestia tare e ca s-a ieftinit de 2 ori cu cate 20 eur, evident am anulat rezervarea respectiva si am facut o alta. Voi vedea.
Sa ne tii la curent!
Ionut, hotelul din Amman a fost super ok, ti-l recomand daca vei merge, situat aproape de citadela si de teatrul roman, caldura in camera, curat, apa calda si micul dejun foarte bun.
Marele hotel Movenpick nu a vrut sa-mi tina si mie bagajele vreo 6 ore, cat stateam si eu in Aqaba, de zici ca le consumam ceva daca-mi bagau rucsacul in camera de bagaje, iar la marea Moarta voiau sa le dau 20 de dinari, e adevarat ca in pret intra si o baie in mare, apoi dus, dar le-am zis clar ca nu vreau decat sa fac cateva poze si atat, ca nu vreau sa ma scald acolo. Asa ca l-am intors pe sofer intr-un loc unde nu se platea nimic.
Am stat in conditii foarte bune, chiar nu inteleg de ce dau unii oameni carute de bani pe hoteluri, dar asa suntem noi romanii, suferim de 5 stele. Am intalnit o doamna din Suedia in aceasta excursie, care avea cu siguranta mult mai multi bani decat noi, fiind asistenta medicala, si care si-ar fi permis cu siguranta sa stea la 4-5 stele, dar nu platea mai mult de 10-15 dinari pe camera si fusese in toata lumea, asta da mentalitate.
Ai fost si la Petra si in desert? Care a fost impresia generala din punct de vedere al securitatii (conflictul cu ISIS)? Mersi de info!!
Poti sa mergi linistit, e liniste si pace, poti sa te plimbi noaptea pe strazi, nu este nici cea mai mica problema. Mergi acum daca vrei, pentru ca mai tarziu nu se stie!
Alex, cat te-a costat totul pana la sfarsit?
Mi se pare normal ca un hotel unde nu ai fost cazat sa refuze sa -ti tne bagagele. De ce nu ti-au tinut bagagele hotelul unde ai stat in Aqaba? Referitor la 5 stele, sunt oameni care au muncit si au facut bani si vor sa se rasfate sa stea la confort ,lux, sunt oameni ca nu sa uita la 10 sau 15 euro inplus ,si nu vor sa se plimbe pe straźi cu bagagele sau sa roage pe unul sau altu sa le tine. Asta nu inseamna ca nu este bine sa mergi pe cont propiu, fara ai critica pe ce care opteaza pentru alt nivel de cazare.
Vom avea chartere cu destnatie Iordania cazare la hoteluri de 3* cu mic dejun, avion si transferuri inclus de la 399 euro. Te asteptam la Romexpo 12 – 15.03 pavelion C4 stand 23
Nu am stat peste noapte in Aqaba, am venit sambata dimineata din Wadi Rum si am plecat seara spre Amman cu ultimul autobuz, la 19:15, evident le-as fi lasat la hotelul la care as fi stat. Am fost un grup de 5 persoane si am cheltuit 2500 de dolari, in afara de avion care a fost 100 eur / pers. Am vizitat Amman, Madaba, Nebo, Bethany, marea Moarta, Petra (bilet de 2 zile), Wadi Rum, o noapte la cort, plimbare cu camila si jeep, iar sambata am stat vreo 7-8 ore in Aqaba. Mi-am lasat pana la urma bagajul la alt hotel cu un personal mult mai amabil, vezi un pic mai jos, ideea e ca daca poti sa ajuti pe cineva si nu te costa nimic, de ce sa n-o faci? E ca si cum ti-ar cere cineva un pahar cu apa, ce te costa?
La 399 eur, merita, dar ce-i peste, e deja mult, poate trec pe la Romexpo. Bafta!
@Alex, te enervezi degeaba, daca nu ai stat la ei nu aveau obligatia sa iti tina bagajele.In Bucuresti e altfel?
Evident ca nu aveau obligatia sa-mi tina bagajele, dar imi faceau un bine daca le-ar fi tinut, nu-i costa nimic, nu le consumam nimic. Sa stii ca eu ajut pe cineva daca pot, daca ma intreaba cineva de o strada, sau ceva, normal ca n-am nicio obligatie, dar daca pot sa fac un bine, de ce nu? Am gasit un hotel unde mi le-am lasat, m-au intrebat la sfarsit daca doresc sa ma schimb, sa fac un dus, mai rar asa personal. Fac pariu ca in Bucuresti gasesti cu siguranta sa-ti lasi bagajele, dar asta gasesti mai degraba la hotelurile mai mici, eu am intrat prima data la Movenpick, pentru ca era chiar langa autogara.
toate sunt bune dar nu ati atins esentialul: in mai toate locurile preturile turistilor sunt duble decat a celor ce DECLARA ca au stat o noapte cel putin in Iordania.
Eu va recomand sa petreceti in Eilat care este destul de…rusesc ( acum asa se zice unde s-au stricat preturile ). Atentie insa ca la trecerea in Iordania platiti o gramada co iesti din Israel ! Pentru Iordania se plateste foarte putin intrarea. Deci eu am stat o noapte in Aqaba si mi-a fost de ajuns, cu 60 de EURO inchiriezi masina o zi si vezi tot Sudul. Pentru mine, care am vazut destul desert la viata mea nu recomand Wadi Rum, este o tampenie unde se fac pic nicuri pe nisip ! Prefer pe gazon. Petra merita vazuta dar trebuie sa aveti ficatii tari de la …arome. Si as mai zice dar nu am timp. Citesc ce ati scris voi derspre Japonia.
Totusi intreb, ca cel pe care nu il intereseaza numarul de tari ci numarul de locuri: suntetoi vreunul amator sa mergem in 2016 la Polul Nord si Polul Sud ?
Mos Craciune, mai usor cu taria, ca uiti limba romana 🙂
De acord cu tine puiule !
Unde este taria si unde este limba romana ? Si apoi care romana ? mai avem noi limba romana sau folosim ceva care incepe sa semene a o limba hibrid comercialo-turistica ?
Eu credeam ca te uiti dupa informatii nu dupa contrazis.
Asta e, cine m-a pus sa dau margaritare ?
oricum multumesc ca mai avertizat.
P.S. iti recomand o bere rece; face bine la testicole. Nu consuma tarie decat dupa 50 de ani, dupa ce te maturizezi si intri pe panta cealalta.
altcumva, sa fffffiiiii iubit !
Mosu
Mosule am impresia ca tocmai tu nu iti urmezi sfatul… 🙂 Ai grija cu berea aia, s-ar putea sa ramai fara oua in curand. Cat despre sfaturile tale de calatorie, te rog, sa nu-ti deschizi vreodata un blog, ca s-ar putea sa dai pe afara de notorietate. Si inca o chestie, acu e sezon de iepuras, te invit la hibernat, nu de alta, dar risti sa plictisesti lumea inutil cu ineptiile tale 🙂
Batranete placuta.
draga Ionut,
cand o sa te faci mare o sa-ti fie greata de ce ai scris. te lupti cu mine de parca am avea ceva de impartit. nu zici nimic de turism si strici afisajul. cat despre blog, nu am timop de maruntisuri de astea. dar ar fi o idee.
multumesc de idee si de urari, oricum la 76 de ani ma simt bine. de ce nu mi-ai raspuns la invitatia de a merge impreuna la Polul Nord ?
am inteles.
In Cinci zile ajung in Iordania cu prietenul meu. Vacanta pe cont propriu. Putem sta impreuna in camera de hotel sau e necesar sa luam camere separate? Multumesc anticipat pentru ajutor.
Puteti sta in aceeasi camera impreuna.
O sa-ti placa, eu m-am intors pe 8 martie, sa nu ratezi coralii din Aqaba…
Urmaresc cu interes comentariile si e minunat ca OAMENII isi impartasesc experiente pentru a le fi de folos si altora. Bravo!
Multumesc pentru promptitudinea raspunsului. 🙂 Mai am nevoie de o informatie, caci tot citind comment- uri ca sa am cat Mai multe informatii, m-am infiorat la iddea ca as putea avea surprize mai putin placute. Prietenul meu este musulman. Putem sta in aceeasi camera de hotel impreuna sau e necesar sa ne luam camere separate? Multumesc!
Nu am auzit sa te intrebe in iordania. Prin alte tari musulmane, da.
Este necesar la intrarea in Iordania sa fac dovada rezervarii hotelului, cum se intampla in Dubai, de exemplu?
Nu.
Insist, din pacate, caci nu mi-e clar. Nu categoric la „putem sta in aceeasi camera” sau la „sunt necesare 2 camere”? E important!
La intrarea in Iordania platesti doar viza, 40 JOD, si te intreaba mai mult informativ ce vei vizita, dar nu-ti cere nimeni nimic. Poti sa stai fara probleme cu cine vrei tu in camera. Este siguranta, noi am mers si prin zone mai marginase fara cea mai mica teama, iar iordanienii sunt destul de prietenosi, vei intalni copii care te vor saluta, vei auzi de multe ori „Welcome to Jordan”.
Scuze, am scris de pe telefon in metrou. Nu, in imensa majoritate a locurilor nimeni nu va intreba nimic. E posibil, daca nimeresti in vreun hotel ieftin unde stau numai localnici sau sirieni, irakieni, etc, sa fi intrebata.
Multumesc. Am citit Raspunsul pe mail si nu era clar. 🙂
Servus! Am fost, am vazut ce mi-am propus in Iordania, m-am intors…si planuiesc sa merg iar! Am avut o vacanta frumoasa, in parte datorata si amabilitatii iordaniene. Incredibil!
Multumesc tuturor celor care mi-au fost de ajutor cu sugestii. 😉
Extrem de indatoritori la Movenpick Petra. Ne-au tinut bagajele inca
Servus! Am fost, am vazut ce mi-am propus in Iordania, m-am intors…si planuiesc sa merg iar! Am avut o vacanta frumoasa, in parte datorata si amabilitatii iordaniene. Incredibil!
Multumesc tuturor celor care mi-au fost de ajutor cu sugestii. 😉
Extrem de indatoritori la Movenpick Petra. Ne-au tinut bagajele inca 5 ore si ne-au oferit acces la dusuri, piscina ca sa ne odihnim inainte de plecare. Experiente si experiente!
[…] ei bine, exista si asa ceva in zona Aqaba. Exista un complex foarte fain in Tala Bay, eu am stat la Movenpick, dar mai poti gasi cateva. Iar Marea Rosie este la fel ca peste […]