De astăzi, interviuri despre oameni care au decis să plece pentru a descoperi lumea într-o călătorie sabatică. Diana Pavlenco a intervievat-o pe Ioana Iftode și a ieșit un interviu care merită, merită, merită citit :).
Am fost la petrecerea “One way ticket to Paris” la plecarea ei. La întoarcere, într-o seară de iarnă, Ioana Iftode mi-a povestit despre călătorie, cum a decis să plece şi în Mexic şi, în general, cum a luat pulsul locurilor prin care a colindat şi ce a învăţat
D.P.: De când ţi-a venit ideea cu sabaticul? Cu cât timp inainte?
Ioana Iftode : Sincer, nu pot spune că am avut dintotdeauna acest gând, de a pleca într-un an sabatic. Bineînţeles că în timp ce am locuit în Franţa ‒ am făcut un master în Franţa după ce am terminat facultatea – am întâlnit oameni care plecaseră într-o călătorie mai lungă de şase luni, un an, în special în America de Sud, şi mi-a plăcut foarte mult ideea de a sta mai multă vreme într-un loc, de a explora.
Pentru mine ideea s-a născut într-o perioadă de transformări din viața mea, când încercam să înţeleg mai multe despre mine, cine sunt, ce-mi doresc de la viaţă. La un moment dat mi-am dat seama că aş vrea să fac mai mult decât avocatură de consultanţă. Ştii că eu stăteam la birou destul de mult, şi mi-am dat seama că vreau să am un program mai flexibil, pe de o parte, iar pe de altă parte să am o meserie care să mă pasioneze, prin care să pot aduce în lume mai mult din ceea ce sunt eu.
Asta a fost o primă etapă. Apoi eram în Grecia, pe insula Lesbos, în vacanță, şi am fost impresionată pentru că am întâlnit acolo oameni care erau în sabaticul perfect şi-şi câştigau existenţa în timp ce călătoreau, făcând diverse lucruri – cursuri, terapii, masaje. Și atunci, inspirată de ei, am avut un dialog interior : «OK, este posibil să faci o meserie care te pasionează, dar ce aș putea eu să fac?Îmi place să dansez și să fac fotografie». Dar nici din una, nici din alta nu simțeam că-mi pot câştiga existenţa.
D.P.: Dar fotografiile tale sunt foarte bune!
Ioana Iftode: Da, dar la momentul acela nu am simţit că pot transforma fotografia într-o sursă care să îmi asigure un venit confortabil. Și cred ca fotografia, oricât de mult mi-ar plăcea, nu este un lucru care să mă pasioneze atât de mult încât să îmi investesc în ea toată energia și toată dorința de muncă.Astfel, în decursul toamnei, în 2012, mi-am dat seama că ar fi cel mai bine să iau o pauză de la profesia de avocat, înainte să încerc să îmi schimb cariera, pentru că oricum nu știam încotro să mă întrept. Și imediat mi-a venit gândul ăsta: „OK, aş putea să-mi iau o vacanţă!“. Şi s-a creat, uşor, ușor, ideea că aş putea să-mi vizitez prieteni din Franţa, din Germania, pe care nu-i mai văzusem de ani buni, pentru că nu aveam când în cele 21 de zile de vacanţă pe an. Apoi îmi doream să mă întorc în Lesbos, acolo unde fusesem în vacanță cu un an înainte, și să stau pe timpul verii – este vorba de un centru de meditație unde există un program în care poți munci pentru a susține centrul și comunitatea și nu plătești cazarea și masa. Îmi doream să ajung și în partea mai exotica a lumii, în Thailanda, poate India, dar nu știam exact unde. În primăvara lui 2013 împlineam 30 de ani şi ar fi fost un moment simbolic să îmi petrec al 31-lea an din viață într-un an sabatic, și ideea asta m-a făcut să îmi zic «acum ori niciodată!». După cum spuneam, primele gânduri de plecare mi-au venit în toamnă și am lăsat lunile de iarnă să decanteze decizia. Pentru mine asta a fost, un proces de decantare. Am vrut să văd dacă într-adevăr vreau să plec, dacă decizia mea interna rezistă în timp și se adâncește sau dacă e doar un gând schimbător. Și, la un moment dat, o bună prietenă chiar a observat că nu mai ziceam «dacă am să plec», ci că începusem să spun «când am să plec».
D.P.: S-a făcut schimbarea?
Ioana Iftode: Da. Eu continuam să spun celorlalți “dacă“, pentru că, în definitiv, putea să se întâmple orice și să nu mai plec, dar în forul meu interior începusem să fiu din ce în ce mai convinsă. Mi-am dat demisia într-o zi de luni, pe 4 martie, de ziua mea.
D.P.: Haha! Nu chiar întâmplător…
Ioana Iftode: La 9 dimineaţa, mi-am servit colegii cu bomboane şi mi-am dat demisia. A fost o zi foarte frumoasă pentru mine, cu multe transformări, surprize şi bucurie.
D.P.: Adică nu ai strâns bani ani la rând?
Ioana Iftode: Căutam să cumpăr un apartament în București și tot puneam bani deoparte de câţiva ani. Când am luat decizia de a pleca, am hotărât să folosesc o parte din banii pe care îi strânsesem pentru călătorie și să renunț la gândul cumpăratului unui apartament – cel puțin, pentru o perioadă. Așa că am dat preaviz proprietarului apartamentului pe care îl închiriam, preaviz la biroul de avocatură unde lucram şi, în aproape o lună, pe 15 aprilie, am plecat spre Paris. Cu un one-way ticket, un bilet numai dus, primul bilet doar dus din viața mea. De altfel, așa s-a numit și petrecerea mea de rămas-bun, «One way ticket to Paris».
D.P.: Da, mi-aduc aminte 🙂. Spune-mi, te rog, ţi-ai făcut vreo regulă înainte de plecare? Să nu cheltui mai mult de x euro pe noapte… sau altceva?
Ioana Iftode: Nu, eu am plecat ca să mă pun pe mine într-o situaţie diferită faţă de ce trăisem până atunci. Şi viaţa mea până în momentul acela a însemnat foarte multă organizare. Din timpul liceului am ştiut că o să dau la drept, ştiam că vreau să fac un master în Franţa, am învăţat bine ca să iau note mari, să pot lua bursa pentru master, apoi am venit în Bucureşti, m-am angajat în avocatură de consultanţă la o casă mare de avocatură.
D.P.: Câţi ani de muncă ai?
Ioana Iftode: Aproape şapte.
D.P.: Exact, era cazul de un sabatic 🙂
Ioana Iftode: Da! Să știi că am încercat să călătoresc low-cost. În Franţa şi în Germania am folosit un sistem de carsharing (“covoiturage”, cum spun francezii), care mi-a plăcut foarte mult, era mai ieftin decât trenul și apoi întâlnești oameni faini cu care poți avea discuții interesante. Ăsta e un avantaj când călătoreşti liber, ai timp să cauţi alternative. In plus, mă duceam să îmi vizitez și să întâlnesc prieteni, așa că stăteam la ei acasă la Paris, la Lyon, la Aix-en-Provence. Apoi am ajuns în Iran cu o prietenă de acolo, pe care am întâlnit-o în timpul masterului. M-am reîntors în Franţa pe Coasta de Azur, am continuat în Germania, Atena şi insula Lesbos, unde am stat din iunie până în septembrie.
D.P.: Dar ţările ţi le planificasei aşa, în linii mari?
Ioana Iftode: Erau nişte oameni pe care voiam să îi regăsesc, ştiam clar de Franţa şi de Germania şi că vreau să fiu la începutul lui iulie în Lesbos, în Afroz. Le scriam şi ei îmi răspundeau dacă erau acasă și dacă ne putem întâlni, mă suiam în tren sau găseam o maşină în sistem carsharing şi ajungeam în oraşul lor.
Lucrurile s-au schimbat puțin când am plecat spre Thailanda. Mi-am dat seama că nu vreau să călătoresc singură. Puteam s-o fac, dar nu voiam să mă duc singură să demonstrez ceva. În prima parte a călătoriei, în Europa, am avut experiența a ceea ce înseamnă să călătoreşti singur sau împreună cu altcineva. Îmi place să fiu cu mine și să explorez de una singură un oraș. Dar mi-am dat seama că atunci când împărtăşeam experiența călătoritului, fiind cu altcineva, bucuria și plăcerea pe care le simțeam trăind acele experiențe creșteau exponențial. Cel puțin, așa este pentru mine. Și în Thailanda nu voiam să mă duc doar pentru a vedea locuri, ci pentru a mă bucura de experiența călătoriei. Așa că i-am propus fratelui meu să călătorim o vreme împreună. Nu din frica de a călători singură, cât din dorinţa mea de a împărtăşi experienţa cu cineva. E adevărat că e şi mai avantajos din punct de vedere al costurilor, dar de asta mi-am dat seama după aceea. Oricum, fratele meu este o persoană mult mai practică decât mine, aşa că am fost foarte bucuroasă când a acceptat propunerea mea.
D.P.: Apropo de aspecte practice – ce ţi-ai luat în bagaj ?
Ioana Iftode: Am studiat puțin înainte de plecare şi am văzut că e cel mai bine să ai un bagaj de maximum 7 kg, așa că mi-am luat un rucsac de 35 de litri. La început mi-a fost greu pentru că eram obişnuită să deschid un dulap întreg, dar apoi m-am obişnuit şi cu doar 2-3 opţiuni.
Ah, o sfoară, o sfoară este foarte utilă în bagaj! Cu ea poţi să faci multe – să pui la uscat rufe, de exemplu.
D.P. Care au fost ţările alese din Asia?
Ioana Iftode: Am fost în Laos, Vietnam şi Cambodgia, în Thailanda (unde de altfel am şi petrecut Crăciunul), apoi, din ianuarie 2014, în India, unde am stat cam două luni şi jumătate. În acest punct m-am desp[rțit de fratele meu care, după India, s-a dus spre Nepal și a urcat Anapurna, iar eu am plecat în Mexic, cu o scurtă oprire în Shanghai, unde locuiesc niște prieteni de-ai mei.
Mă întrebai tu de alte aspecte practice. De exemplu, nu mi-am luat bilet “around the world”, pentru că nu voiam nicio limitare de timp, și mi-am luat toate biletele în momentul în care mă hotăram să plec spre țara respectivă. La fel şi cu vizele – e mai uşor şi trebuie să îndeplinești mult mai puține formalităţi dacă îţi iei viza dintr-o ţară vecină. Pentru Thailanda mi-am luat viză în aceeaşi zi, din Laos, doar cu pașaportul, o fotografie și banii pentru taxă, în timp ce în România trebuia să prezinţi multe documente, iar procesul durează mult mai mult. Aş sfătui pe oricine vrea să călătorească în felul acesta să aibă la el un Lonely Planet sau RoughGuides, găsești mai tot ce ai nevoie și te poți orienta mai bine. Dar nu uitați ca, din când în când, să lăsați ghidul și să mergeți unde vă spune inima 🙂
D.P.: Da, şi eu mi-aduc aminte că la aterizarea în Berlin am intrat în aeroport într-un chioşc de ziare şi am căutat cazare atunci pe loc în Lonely Planet, am nimerit foarte bine. M-am încăpăţânat să nu fac pregătiri, să văd dacă mă descurc la faţa locului.
Ioana Iftode: Da, în Asia, mai ales, îţi găseşti uşor cazare.
D.P :. În ce ţară ai stat cel mai mult?
Ioana Iftode : În Lesbos am stat aproape patru luni, dar am locuit în acelasi loc şi am și lucrat, de aceea nu pot să trec șederea acolo la capitolul călătorit. În India şi Mexic am stat aproape două luni şi jumătate în fiecare.
D.P.: Am văzut că, la un moment dat, după şase luni de călătorie, ai revenit în România.
Ţi-era dor sau …?
Ioana Iftode: Sincer? Nu mi-era dor 🙂 Eu m-am simțit foarte bine cât timp am fost plecată. Dar erau lucruri practice pentru care m-am întors. Aveam un troller, e uşor să călătoreşti aşa în Europa, dar pentru Asia am preferat un rucsac. Apoi erau și bunicii mei, care, de fiecare dată când vorbeam, mă tot întrebau când mă întorc ‒ le spusesem că plec un an întreg şi nu m-au crezut. Și apoi așa s-a potrivit, să mă întorc în România pentru o lună, și mi-a plăcut că am putut integra o călătorie “acasă” în anul meu sabatic.
D.P.: Mi-au plăcut foarte mult anumite reflecţii de călătorie, filozofia din jurul experienţei, în special postarea despre fericire din ianuarie.
Ioana Iftode: Călătoria nu a fost atât de mult despre a vedea locuri, ci despre a mă descoperi pe mine în alte locuri, în afara zonei mele de confort, pentru a vedea cum reacţionez în anumite situaţii. Cum reacționezi când trece un şobolan pe lângă tine pe stradă? 🙂
D.P.: Şi revenirea? Ai descoperit ceva nou despre tine? Cum te-ai adaptat la întoarcere?
Ioana Iftode: Nu pot spune că m-am întors diametral schimbată, dar mi-am confirmat anumite lucruri despre mine pe care le bănuiam. M-am văzut cum reacţionez în diverse situaţii şi am început să am încredere mai multă în mine. Deşi mulţi l-au perceput ca un act de curaj, pentru mine luarea deciziei a fost graduală şi a fost ceva ce am simţit nevoia să fac pentru mine. La întoarcere am simţit că am acumulat multă forţă. Când am plecat, nu ştiam ce aş putea să fac ca să-mi câştig existenţa altfel decât cum am fost învăţată în şcoală și la birou. În momentul acesta simt că aş putea să fac orice. Mi-am dat seama că unul dintre atuurile mele este comunicarea cu oamenii şi vreau să folosesc asta în ceea ce fac eu zi de zi. De aceea vreau să mă implic în crearea și organizarea de evenimente. Deja am colaborat la organizarea unor evenimente culturale sau corporate în București, în ultimele luni, și în curând voi deschide propria afacere – voi fi astfel un antreprenor cu acte în regulă!
Într-o călătorie ca asta întâlneşti oameni care trăiesc din orice – vând fructe tăiate la colţ de stradă. Nu ţi se mai pare că lucrurile pot fi făcute doar într-un anumit fel. Îţi schimbi perspectiva, vezi că oamenii trăiesc şi din mai puţin, din mult mai puţin decât suntem noi obişnuiţi, şi că sunt fericiți! Și asta îți dă mult curaj.
D.P.: Da, noi avem rar contact cu oameni care-şi iau sabatic, şi apoi te trezeşti că ieşi în lume şi vezi că sunt alţii pentru care se poate asta în modul cel mai firesc. Călătorie frumoasă în continuare şi-ţi mulţumesc.
Ioana Iftode: Mi-a făcut plăcere.
Mai multe detalii despre călătoria Ioanei şi fotografii minunate găsiţi aici :
https://thelightjournalbyioanaiftode.wordpress.com/
Popas intre doua temple la Angkor, Cambogia
Camp de orez in Vietnam
Apartment with a view – in Shanghai
Taverna pe malul marii in Lesbos
Cranii pictate – Oaxaca, Mexic
Arta in papaya – Bangkok, Thailanda
Pe malul Rhone-ului, in Lyon
Piata Imamului din Esfahan, Iran
Plaja in Mexic
Sa fiti binecuvantati 🙂
E chiar motivant cand vezi oameni care si-au pus jobul in cui si au plecat! Inca 2 luni si am zburat si eu 🙂
Reactia la sobolanii de pe strada se putea testa si in Ferentari, nu trebuiau parcurse distante atat de mari numai pentru asta! 🙂
Buna,
Foarte tare povestea. Poate fi visul fiecărui corporatist si nu numai. Eu nu am înțeles din ce bani a trăit toată aceasta perioada. Si toate cheltuielile aferente: hotel avioane…
Daca poți sa ne dai niște date legate de partea financiara ar fi super…oricum, ai devenit unul dintre modelele mele de viață 🙂