Drumul Mătăsii (ep. 7). Konya Urgench sau de ce nu era bine să-l superi pe Genghis Han

22. In centrul Konya Urgench

Deși se află pe străvechiul drum al mătăsii, din păcate Turkmenistanul nu găzduiește orașe precum Samarkandul sau Khiva, orașe care au supraviețuit secolelor, păstrându-și nu numai monumentele, ci și atmosfera lor istorică. Iar principalul vinovat se pare că a fost Genghis Han, celebrul năvălitor mongol. Pe vremea când Genghis Han umilea China, cucerindu-și trufașul, dar și imensul vecin, un han turc, Mohamed al II-lea, crea, la rândul său, un stat imens în Asia Centrală, în jurul Horezmului. Horezmul este zona de la sud de Marea Aral și lipită de Marea Caspică, unde se aflau orașe precum Khiva, Konya Urgench sau Mary. Strămoșii lui au fost sclavi turci, iar unul dintre ei nu numai că a reușit să se elibereze, dar a și devenit un lider modest al micului Horezm. În schimb, Mohamed a reușit să învingă cam toate statele vecine și să cucerească aproape tot Turkmenistanul, Uzbekistanul și Afganistanul, precum și o bună parte din Iranul de azi. Sub conducerea lui se aflau Samarkandul, Ghazni, Buhara, Taskentul și toate oazele și orașele de pe Drumul Mătăsii. Dincolo de mărețul Tian Shan, Genghis Han distrugea Imperiul Chinez, ucidea sute de mii de chinezi și își impunea o dinastie mongolă la Beijing.

După ce Genghis Han s-a mai liniștit cu China, împăratul fiind fugărit pe undeva prin sud și numeroase localități arse și jefuite, iar locuitorii, uciși sau făcuți sclavi, liderul mongol s-a gândit să deschidă o rută comercială spre Asia Centrală, spre noul Imperiu Horezm. A trimis o caravană cu 500 de negustori musulmani să deschidă ruta. Guvernatorul provinciei de graniță, suspectându-i ca ar fi spioni, i-a arestat. Genghis Han a considerat că e o eroare a unui guvernator mult prea zelos, așa că a trimis trei soli la Urgench, la Mohamed, ca să-i ceară eliberarea negustorilor și pedepsirea guvernatorului. Mult prea trufaș, Mohamed i-a bărbierit pe trimișii mongoli (o cumplită umilință) și a tăiat capul solului musulman, dar și pe cele ale negustorilor. Genghis nu a mai așteptat. A lăsat baltă campania chineză, a trecut munții Tian Shan și a scăldat Asia Centrală în sânge. Mohamed, deși avea o armată net superioară ca număr, a fost învins în numeroase bătălii, orașele sale au fost distruse, iar populația, ucisă (doar femeile și copiii au fost luați ca sclavi, iar artizanii, trimiși în Mongolia). Mohamed II a fugit undeva pe o insulă, în Marea Caspică, unde a și murit.

În urma lui însă, rămânea capitala imperiului, Urgench, oraș populat, zice-se, de aproape un milion de locuitori, atunci, în 1221. Genghis a încercat să cucerească metropola și a asediat-o timp de câteva luni. Avea s-o cucerească abia după ce, la ordinul lui Genghis, digurile care canalizau Amur Darya au fost distruse, iar mărețul fluviu, abătut asupra orașului. Zidurile s-au surpat, mulți apărători ai orașului s-au înecat, iar armata mongolă a năvălit peste supraviețuitori. Sursele epocii estimează că aproape un milion de oameni au fost uciși la Urgench, făcând astfel cel mai important carnaj din istorie, până la Primul Război Mondial, din secolul XX. Urgench însă și-a revenit miraculos, iar Ibn Battuta, care l-a vizitat un secol mai târziu, a scris că este cel mai mare oraș turcesc. Va fi din nou ras de pe fața pământului în 1388, de armata lui Timur Lenk, și, de atunci, măreața metropolă a fost abandonată. Asta, și din cauza faptului că Amur Darya și-a mutat albia mai la nord. Vechiul Urgench a fost redenumit Konya Urgench și abandonat (Konya înseamna chiar “vechiul”), un nou Urgench fiind construit la nord de Amur Darya, în actualul Uzbekistan (în zilele noastre este capitala Horezmului uzbec), iar Khiva devenind capitala regiunii. În urma măreței metropole au rămas câteva vestigii care atrag turiști din toată lumea.

După ce am trecut granița în Turkmenistan, ne-am oprit să mâncăm la un hotel din Dasoguz, capitala Horezmului turkmen, un oraș fără nicio valență (doar cu câteva statui aurite ale lui Turkmenbasi), și am pornit-o apoi spre Konya Urgench. Traversam una dintre cele mai fertile zone ale Turkmenistanului, o adevărată grădină de legume, udată de apele pompate din Amur Darya și furate fostei mări Aral… De altfel, dezastrul ecologic al Mării Aral se simte chiar și aici, în nordul Turkmenistanului, când bate vântul dinspre nord aducând sare și chimicale uscate de pe albia fostei mări. Și aici, aud aceeași poveste ca în Uzbekistan. Sovieticii i-au pus să cultive doar bumbac, dar după independență, au fost obligați să-și diversifice culturile și să producă aproape de toate. Nici aici nu exista vreo filatură de bumbac, tot bumbacul produs pe malurile Amur Daryei era trimis la prelucrare în Ucraina și Belarus și revenea acasă sub formă de așternuturi și tricouri. Prima fabrică construită de noul stat a fost, evident, o filatură de bumbac, o fabrică ridicată cu know-how turcesc. Turkmenistanul își întorcea fața dinspre Moscova spre Istanbul.

 

Pe drum, din când în când la intrarea în localități, niște imense arcuri de triumf înveselesc șoseaua cam plicticoasă. De la primele arcuri, vom afla că în Turkmenistan e interzis să pozezi milițieni, dar problema este ca aceștia sunt peste tot, probabil 25% din populație fiind miliție, că prea sunt din cinci în cinci pași. Până la urmă, cu ajutorul zoomilor, am pozat și arcurile respective, chiar dacă erau și niște milițieni extrem de plictisiți la umbra lor.

Dupa vreo oră și ceva de mers, aproape două ore, am ajuns, în fine, și la Konya Urgench. În zilele noastre, Konya Urgench este un oraș cât de cât, dar principalele monumente rămase din istorie sunt în plin câmp, în afara localității. Mai bine.

De departe, observ o clădire solitară mare, pe dreapta, și un minaret extrem de înalt, pe stânga. Până să mă lămuresc mai bine, oprim în fața clădirii. Wow… nu, nu are faianța megacolorată și strălucitoare pe fațadă ca la Samarkand sau Esfahan, în schimb, arhitectura este cu adevărat deosebită. Aflăm că este mausoleul Turabek-Khanum, după numele unui rege local care a domnit pe aici după invazia mongolă, dar înainte de cea a lui Timur Lenk. Intrăm, după ce plătim obligatoria taxă de pozare (iar cel care taie bilete la intrare are un ochi ager si prinde imediat “contravenienții” care pozează fără bilet) și descoperim cu uimire o cupolă superbă… faianțele de pe cupolă redau stele și flori, un simbol al paradisului. Apare problema care nedumerește zecile de istorici. Tipul de faianță de aici nu este tipic Urgench-ului, ci mai degrabă Samarkandului lui Timur, care a adus stilul acesta arhitectural din Iran. Și parcă Urgench-ul a fost distrus definitiv și iremediabil tocmai de Timur. Enigme, enigme… Dar la Turabek-Khanum nu sunt numai enigme, ci și miracole. Dacă reușești să ții o piatră cu trei degete în mână, o dorință a ta va deveni realitate. Dacă nu reușești, trebuie să mai vii aici de trei ori. Va trebui să mai vin la Konya Urgench de trei ori, pare-se.

Dacă este să te uiți de departe, evident, cel mai spectaculos monument este un minaret înalt, înalt, extrem de înalt, părăsit undeva, în mijlocul câmpiei. Este minaretul Gutluk-Temir. Are 60 de metri și, până la construirea minaretului din Jam, Afganistan, era cea mai înaltă clădire din Asia Centrală. Probabil, avea și vreo moschee lângă, eu nu am mai văzut minaret fără moschee, dar, din păcate, moscheea nu a supraviețuit. Minaretul este însă un pic înclinat, aparent din cauza inundației pricinuite de Genghis Han. Dar să nu credeți că aceasta este unica clădire înclinată din Konya Urgench. Am mai găsit câteva mausolee sau frontoane de moschee înclinate… ghida zice că din cauza inundației lui Genghis clădirile s-au înclinat. Unele s-au prăbușit, altele, nu, dar au rămas înclinate.

Vechiul oraș este astăzi o necropolă. După disparitia orașului, triburile nomade de turkmeni veneau aici, printre ruine, se rugau și își îngropau morții. De altfel, și astăzi, printre mausolee antice și minarete, descoperi numeroase morminte… unele mai adânci, altele aproape la suprafață… Dacă ai vreo pasiune în acest sens, poți să faci cunoștință și cu scheletele unor morți. Nu, mersi…

Revenim în orașul modern unde, în centrul lui, se găsesc două mausolee construite în vechiul obicei central-asiatic, față în față. Probabil, tot “datorită” aceluiași Genghis, cele două fațade sunt înclinate, una spre cealaltă… parcă ar fi doi japonezi care se înclină unul către celălalt, când se întâlnesc, în semn de respect J. Interiorul este, de asemenea, de basm. Îmi plac rău interioarele astea tapetate cu faianță. Două femei în genunchi se roagă. Mausoleele au fost construite în perioada lui Konya Urgench 2.0, după măcelul lui Genghis și înainte de măcelul lui Timur, în a doua perioadă de glorie a orașului… Sic transit gloria mundi.

Revenim spre Dashoguz și apoi vom pleca pe lungul drum care taie în două Turkmenistanul prin deșert. Urma să înnoptăm în corturi, la doi pași de Poarta Iadului de la Derwaza, dar până atunci mai aveam de mers. Dacă, la început, avusesem impresia că Turkmenistanul are șosele bune și mă gândeam că șoselele atroce dintr-o bună parte a Uzbekistanului sunt istorie, ei bine, chiar și această țară bogată în petrol avea șosele de păreau bombardate. Extrem de late, ar putea să construiască și 10–12 benzi, în schimb asfaltul părea cel mai mare dușman al soselei transturkmeniene. Înțeleg, la Asgabat, că nu șoselele sunt prioritatea, ci construirea de monumente din marmură și aur care să-l preamărească pe fostul. Și la Dashoguz am văzut din goana mașinii niște monumente aurite, dar orașul arată foarte sovietic, marmura nu prea era în exces.

Când am primit oferta agenției turkmene ni s-a spus că, până la Derwaza, ne vom îmbarca în jeepuri. Mă și vedeam străbătând off-road deșertul, ca niște Marco Polo moderni 4×4. Da’ de unde. Jeepurile erau vitale pentru șoselele suferinde, pentru autostradă. De altfel, ici și colo, șoferii preferau s-o ia pe contrasens (oricum, nu prea mergeau mașini pe măreața autostradă) sau chiar prin câmp, care era mai neted decât autostrada transturkmeniană. Încet, încet, soarele apunea, chiar am făcut un stop să savurăm un apus în deșert. Deșertul în Turkmenistan nu e deșert-deșert, d-ăla pustiu și doar cu dune. Și aici sunt dune, dar și ceva vegetație, și chiar destulă viață. Am descoperit nu numai gândăcei scarabei de deșert, ci și o țestoasă! Ce o face biata creatură pe care noi o vedem doar prin zone plina de apă, aici, în mijlocul deșertului?… Nu știu, dar nebănuite mai sunt căile adaptării!

Noaptea se lăsase ferm peste deșertul turkmen. Oboseala își făcea simțită prezența, începusem să picotim. Ne trezisem odată cu zorile în Khiva, plecasem pe la 6 și ceva din vechea citadelă horezmiană, traversasem cu stresul de rigoare granița uzbeco-turkmenă și bântuisem pe șoselele surprinzător de proaste ale Turkmenistanului. Ghida ne-a spus că o să vedem niște cafenele la marginea drumului și, de acolo, o mai luăm câțiva kilometri prin deșert și ajungem. Ce cafenele, că aici e pustiu… Și, taman când ajunsesem să ațipesc și eu, aud un țipăt de bucurie… cafenelele! Da, am ajuns… Jeepurile se încolonează frumos și pornesc în viteză off-road peste deșert. Uraaaa, asta este ce îmi imaginam din momentul în care am aflat că vom călători în jeepuri până la Derwaza… iar deșertul la lumina farurilor are o componentă de mister… După ce ne hurducăim prin întuneric, la un moment dat jeepul o cotește brusc la dreapta, pe coasta unui deal. WOOOOOW! Așa ceva n-am mai văzut! Toți țipăm plini de entuziasm… o groapă luminată în acest deșert întunecat, parțial luminat de lumina lunii, a apărut undeva sub noi. Wow. Suntem la Poarta Iadului! Suntem la Derwaza. Dar nu oprim, șoferii se duc direct la locul de camping, unde ne așteaptă corturile noastre și masa… Nu foarte departe, o crăpătură în pământ emană o lumină nepământeană. Este realmente poarta spre iad? O vom descoperi. Oboseala inerentă drumului dispare. Mâncăm cu viteza fulgerului (mâncare bună, grătar în deșert, deși turismul nu prea e dezvoltat în Turkmenistan, organizarea de la Poarta Iadului este impecabilă… se vede că aici vin doar turiștii străini) și o vom lua la fugă spre Gate’s Hell, atrași ca muștele de lumină… Dar despre Poarta Iadului, în episodul următor :).

Notă: Am fost in Uzbekistan și Turkmenistan în turul „Haideți cu Imperator pe Drumul Mătăsii” în colaborare cu Explore Travel. Explore Travel mai organizează o tură similară și la toamnă pe același traseu. Puteți găsi informatii aici: Drumul Matasii.

Imagini Konya Urgench – Dasoguz – Derweze

01. Piata Dasoguz

Piata din Dasoguz

02, Eleve in uniforma

Cam asa arata uniformele scolare in Turkmenistan – obligatoriu codite !

03. Poarta turkmena

Una din numeroasele porti de pe drum, Una fara militieni 🙂

04. Intrare Konya Urgench

Am ajuns la Konya Urgench !

05. Nunta in Turkmenistan

Nunta cu pampoane 🙂

06, Turabek - Khanum

Mausoleul Turabek Khanum

07, Mauseoleum Turabek Khanum

08. Cupola

Si neasemuita ei cupola

09. Minune in Konya Urgench

Cica asa trebuie tinuta piatra pentru a-ti indeplini dorintele

10, Fara minune

Mie nu prea mi-a functionat

11. Gutluk Temir

Marele minaret Gutluk Temir

12. Gutluk Temir Minaret

La vremea lui, cea mai inalta cladire din Asia Centrala

13. Mausoleu Konya Urgench

Mausolee si morminte, mai vechi sau mai noi

14. La plimbare prin Konya Urgench

15. Haine traditionale turkmene

Moda de primavara in Turkmenistan

16. Morminte Konya Urgench

Exista si morminte foarte simple

17. Mausoleu inclinat

Inca o cladire inclinata. Posibil de la potopul lui Genghis Han

18, Jeepuri la Konya Urgench

Gata de imbarcare

19, Moschei din centru

In centrul orasului, doua mausolee fata in fata

20, Moschei fata in fata

21. Najm ad-Din Mausoleum

Si interiorul mausoleului lui Najm ad-Din al-Kubra – filozof, pictor, medic, mare jucator de sah si nu in ultimul rand, general

22. In centrul Konya Urgench

23. Scolarita

Hello Kitty se potriveste la orice

24. Mos Craciun in plina vara

Desi eram in mai, Mos Craciun era inca pe rafturi 🙂

25. Bancniote Turkmenistan

Cam asa arata bancnotele turkeme. Surprinzator, nu e Turkmenbasi

26. Fanta ca benzina

Fanta asta zici ca e benzina !

27, Statuia lui Niiazov

Sat sarac, Turkmenbashi nu e de aur 🙁

28. Hote Uzboy Dasoguz

Aici am luat masa in Dasoguz

29. Prin Turkmenistan

Si, la drum, tovarasi !

30, Sosele Turkmenistan

Pe aici soseaua era buna, Se va strica odata cu aparitia noptii 🙂

31. in desert

Apus de soare in desert !

32. Apus de soare in desert

Ce fin e nisipul din Karakum !

33. Scarabeu

Gandacel mititel si urmele lui prin nisip

34. Broasca testoasa in desert

Nu imi vine sa cred … o broasca testoasa

35. Apus de soare

Soarele se duce la culcare

36. Jeep Turkmenistan

Noi mai avem insa de mers …

37, Off-road Turkmenistan

Inclusiv prin desert 🙂

38. Poarta Iadului

Pentru a ajunge la Portile Iadului !

Comentarii

  • as dori f mult sa merg cu sotul meu in turkmenistan si sa stau o saptamana……dar nu stiu cat m-ar costa avionul+cazarea+bani de ,,buzunar,,……..
    va multumesc anticipat

    denisa 8 iunie 2015 18:48 Răspunde
    • In Turkmenistan nu poti sa te duci de capul tau, ci doar daca ai invitatie si ai cumparat servicii de la o agentie locala. Un ghid trebuie sa fie cu voi aproape tot timpul. Poti arunca intrebare cu privire la cost aici: http://stantours.com/tm_index.html
      Biletul de avion Bucuresti – Asgabat si retur ar trebui sa fie in jur de 5 – 600 euro.

      Imperator 8 iunie 2015 20:35 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii