Cele mai frumoase si mai interesante locuri de descoperit in Armenia se afla in afara marilor orase, in niste locuri mai greu (sau imposibil) de atins cu transportul in comun. E drept, se poate inchiria o masina, dar mie nu-mi place sa conduc, mai ales cand ma aflu in alte tari si cand in loc sa fiu atent la trafic, prefer sa admir peisajele, cladirile si oamenii. Asa ca am cautat o alternativa la condus si am descoperit ca, din Erevan, sunt organizate excursii de catre mai multe agentii. Cautand pe net, bloguri si Lonely Planet, am identificat doua principale agentii – una conectata de un hostel – Envoy Tours si cealalta fiind o agentie de sine statatoare, Hyur Service. Dupa ce am studiat diverse informatii, am ales sa merg pe mana celor de la Envoy – mi se parea ca organizeaza tururi mult mai distractive si mai interesante (si am avut dreptate), dar, din pacate, nu in fiecare zi puteau sa adune numarul minim de participanti, asa ca a trebuit sa schimb programul “din mers” si sa merg si in doua tururi de o zi cu cei de la Hyur, pentru ca Envoy nu avea tururi in zilele respective. Asa ca am putut sa fac o comparatie. Voi face comparatia abia cand voi scrie despre Hyur, dar din capul locului pot sa va zic ca experienta cu Envoy a fost mult, mult, mult mai agreabila si mai interesanta decat cu cei de la Hyur si, daca ajungeti prin Armenia (dar si prin Georgia, unde functioneaza de asemenea), vi-i recomand cu cea mai mare caldura pe cei de la Envoy.
Pentru ca am vrut sa iau tururile celor de la Envoy, am decis sa stau in hostelul Envoy. Ei accepta si oameni care stau in alta parte (ofera un discount celor din hostel), dar daca aveti de gand sa stati intr-o camera privata si nu in zona de hostel (cu mai multe persoane in camera), luati in considerare sa inchiriati un apartament. La banii pe care ii dai la Envoy pentru o camera (mica) cu baie privata, puteti sa inchiriati un apartament de sa jucati fotbal in el, in centrul orasului. Si sa mergeti cu Envoy in tur.
Deci, am plecat in turul numit “Enlightened Tour” (pret 17,500 drami, adica 32 euro, inclusiv pranz si intrari la diverse obiective). La 9 dimineata eram gata de plecare, iar o fata care pana atunci fusese la receptie era ghida noastra. O chema Lilit si urma sa fie nu numai ghid, ci si partenera de excursie, povestitoare de glume. Ceea ce mi-a placut din prima. Este ca in loc sa se aseze langa sofer si sa ne povesteasca istoria Armeniei si mai stiu eu ce la un microfon, a urcat cu noi in spate si a inceput sa vorbeasca cu fiecare. Ne-am introdus fiecare, apoi ea, am povestit despre ce am vazut in Armenia si, evident, am deviat si spre subiecte mai fierbinti – relatia cu Turcia, povestea Karabakh-ului si, bineinteles, ultimele revolte din seria “Electric Yerevan”. Aveam sa aflu ca tanara generatie armeana nu mai este atat de marcata de spectrul genocidului si ar prefera normalizarea relatiilor cu Turcia (diaspora armeana pare insa sa fie principalul obstacol, ai carei bunici si strabunici sunt, de fapt, supravietuitorii carnajului facut de turci), sprijina Karabakh-ul ca parte a Armeniei si, evident, fiind din generatia tanara, este parte a miscarii “Electric Yerevan”. Desi Armenia nu este exact o dictatura grotesca, asa cum e Azerbaijanul, si aici sistemul este de mana forte. In plus, Armenia este complet vasala Rusiei (altfel, nu ar rezista, fiind facuta sendvis intre Turcia si Azerbaijan), si asta nu convine multora, dar nu au ce sa faca. In ultimele luni, compania electrica a decis sa creasca preturile la curent electric (acesta este produs in special de o centrala nuclearo-electrica construita pe vremea Uniunii Sovietice, astazi detinuta de o firma ruseasca), dar populatia s-a opus iesind in strada… si cum orice tevolutie trebuie sa aiba un nume (Revolutia Oranj, a Garoafelor, a Umbrelelor etc.), revolutia armeana a fost botezata cu un nume demn de Radio Erevan – cu multiple intelesuri – “Electric Yerevan”.
Dupa ce mii de oameni au iesit in strada, multi stropiti de tulumbele regimului, Guvernul armean a anuntat amanarea cresterii preturilor si o investigatie daca aceasta crestere a pretului se justifica. Revolutionarii “Electric Yerevan” sustin ca preturile cresc din cauza faptului ca aceasta companie ruseasca este foarte corupta si ca trebuie sa acopere si costurile spagilor, dar si ineficienta. Asa ca au fost chemati si consultanti straini sa isi dea cu presupusul. Cat timp am fost in Erevan, presa raporta aparitia unui “Electric Yerevan 2” cu arestati si lupte de strada, dar nu am vazut nimic. Se pare ca ciocnirile au avut loc in zona parlamentului, care nu e chiar in centru, de fapt nici nu am ajuns acolo.
Dar sa lasam “Electric Yerevan” si sa revin la povestea turului “Enlightened Armenia”. Primul stop? In oraselul Echmiadzin, adevaratul Vatican al Armeniei, unde se afla sediul Bisericii Apostolice a Armeniei si numeroase biserici, inclusiv cea a Catolicosului, seful bisericii armene. Ca sa intelegem un pic importanta religiei in istoria Armeniei, trebuie sa zic ca Armenia se lauda ca este prima tara crestinata din lume. In anul 301 (adica cu 12 ani inainte de Edictul de la Milano care doar introducea crestinismul printre religiile tolerate din Imperiul Roman), regele armean Tiridates III l-a scos pe Grigore Iluminatorul, crestinatorul Armeniei, dintr-o groapa unde fusese azvarlit la ordinul regelui cu vreo 12 ani inainte (a supravietuit datorita unei crestine care ii arunca mancare in fiecare zi, care l-a vindecat de o boala ciudata – incepea sa se comporte ca un mistret), iar acesta a decis sa se crestineze. Nu singur, ci cu toata familia si cu nobilii Armeniei. Grigore a fost numit Catolicos (adica Seful Bisericii, nu are nimic de-a face cu conceptul de “catholic”, care a aparut cam 800 de ani mai tarziu) al Bisericii Armene si a decis ca sediul sau sa fie la Echmiadzin. De 1700 de ani, acolo se afla centrul bisericii armene.
Echmiadzin nu e foarte departe de Erevan. Exista chiar un soi de autostrada care leaga cele doua localitati. Inainte de a vizita insa principala catedrala, am vizitat doua biserici mai mici, printre care cea mai importanta este Biserica Sf. Rhipsime. Rhipsime a fost o virgina crestina din Imperiul Roman la care jinduia imparatul Diocletian (cel care a lansat ultima mare persecutie anticrestina). Rhipsime, impreuna cu mai multe virgine crestine (conduse de Sf. Gayane, patroana celeilalte biserici din Echmiadzin), s-a refugiat in Armenia, dar a cazut din lac in put… de data asta regele Tiridates III a dorit-o. Rhipsime s-a opus, asa ca Tiridates a hotarat sa ucida toate virginele. Dupa ce le-a ucis pe Gayane, pe Rhipsime si pe celelalte crestine, Tiridates a inceput sa se comporte ca un mistret si doar Grigore l-a vindecat si l-a convins sa se converteasca.
In fine, dupa povestea virginelor crestine (si vizitarea bisericilor dedicate lor), am ajuns la catedrala Echmiadzin, construita, conform traditiei, de insusi Grigore Iluminatorul imediat dupa 301, convertind un templu pagan existent (de altfel, numeroase biserici armene sunt construite peste vechi temple pagane, de aceea nu a mai supravietuit decat unul singur convertirii la crestinism). A fost abandonata dupa anul 500, dar a redevenit catedrala nr. 1 a armenilor dupa 1441. A suferit numeroase atacuri mai ales din partea persanilor. Interesant este ca pe unul dintre ziduri se afla statuia sahului persan Shah Abbas (constructorul Esfahanului)… se zice ca a fost facut de armeni si ca atunci cand persii au ajuns la Echmiadzin dornici sa rada biserica de pe fata pamantului, au fost opriti de imaginea stapanului lor – cum poti sa demolezi o cladire pe care se afla statuia sefului? Asa ca doar au jefuit-o si nu au si distrus-o).
Am fost in tur intr-o duminica, asa ca sute de credinciosi se adunau, incet-incet, la Echmiadzin. Si am putut participa la o parte din slujba armeana. Este cu adevarat foarte frumoasa – inceputa cu un concert de clopote (as spune cu adevarat concert, pentru ca fiecare clopot canta o anumita nota, creand o adevarata simfonie, nu melodia nediferentiata a clopotelor noastre), iar mai apoi, un cor feminin a umplut intreaga catedrala cu niste cantece chiar dumnezeiesti… au aparut diverse fete bisericesti in costume colorate – novicii in albastru, in haine amintind de cavalerii cruciadelor, si, in fine, seniorii in negru, cu o gluga ascutita pe cap, amintind de muntele sfant al armenilor, Ararat. As fi dorit sa raman pana la sfarsit, dar biata Lilit tragea de noi. Mai aveam de vazut cateva locuri. Asa ca, dupa ce am fost convins cu greu, am parasit Echmiadzinul.
Urma sa vizitam una dintre bisericile-simbol ale Armeniei, biserica Khor Virap, aflata la cativa pasi de sacrosanctul si instrainatul Ararat, construita peste groapa in care ar fi supravietuit Sf. Grigore Iluminatorul timp de 12 ani, inainte de a-i crestina si ilumina pe armeni. Daca ati vazut vreodata o poza cu o biserica cu Araratul pe fundal, atunci sa stiti ca aceea este Khor Virap. Este situata la circa 5 – 6 km de pecetluita granita turca (construita pe un pinten de deal, poti vedea fara probleme minaretele moscheilor din satele turcesti de la picioarele Araratului, construite pe ruinele bisericilor armenesti) si are parte de o pozitie foarte pitoreasca. Evident, atrage mii de credinciosi, mai ales fiind intr-o zi de duminica. Aici insa, nu am mai avut parte de slujba (se incheiase), ci doar de un tur… poate ca biserica nu era la fel de monumentala ca Echmiadzin, dar pozitia naturala o ajuta enorm. Evident, nu am putut rata sa coboram in groapa Sf. Grigore pe o scara metalica, un pic militara, austera, printr-un tunel ingust rau… nu e pentru claustrofobi!
Si veni vremea pranzului. Cei de la Envoy ne promiteau si pranzul in pachet, asa ca ma asteptam la ceva restaurant cu mancare traditionala, din acela cum gasesti peste tot prin lume. Ei bine, surpriza a fost mare si foarte-foarte placuta. Nu ne-am dus la niciun restaurant (chiar si traditional), ci pur si simplu in casa unor oameni dintr-un sat care gatisera pentru cei 10 – 12 oaspeti care eram in tur. Si, sincer, mancarea a rivalizat cu orice restaurant in care am mancat in Armenia! Absolut delicioasa, de m-am lins pe degete… si am mancat de nu am mai avut nevoie de mancare seara J. Geniala idee a celor de la Envoy (la fel a fost in turul din Georgia, cand am mancat tot la niste oameni acasa), care ar merita adoptata de cat mai multe agentii care ofera day-tripuri in intreaga lume.
Si apoi, am luat-o la drum spre Est, spre granita cu Iranul (sau, mai degraba, cu Karabakh-ul), pentru a vizita biserica Noravank. Dupa ce am parasit valea Erevanului, am trecut pe soseaua in jurul careia s-a construit un val de aparare, fiind in focul mitralierelor azere din Nakicevan, si ne-am afundat in munti. Un peisaj uscat, dar de basm, pe care il admirasem si in drum spre Karabakh. De data asta, era un soare stralucitor. Dupa ce am trecut de pestera in care s-a descoperit cea mai veche incaltaminte din lume, am luat-o direct spre Nakicevanul azer, pe o sosea serpuind prin munti… pana la Noravank, biserica inconjurata de munti. Slava Domnului ca Lenin nu a atribuit Noravankul azerilor, si asa biserica a supravietuit.
Dar surpriza a inceput din parcare. Un grup de fete si un grup de baieti (inclusiv militari) dansau cu foc un soi de Zorba armeanul. Unul dintre acele momente memorabile care iti fac o vizita mai placuta. Noravank este o biserica de secolul al XIII-lea (in Armenia, daca nu are cel putin 500 de ani, edificiul nu poate fi luat in considerare), dar care beneficiaza de un cadru natural superb… este inconjurata de jur imprejur de munti… e cu adevarat un cuib de vulturi. Dar asta nu e totul… are o arhitectura neobisnuita, rotunda, si, practic, sunt doua biserici una peste alta – cea de jos pare o hruba, iar in cea de sus poti accede doar urcand niste scari exterioare… nu am mai vazut asa ceva… iar domul rotund (neobisnuit pentru patratoasele biserici armene) nu este complet inchis… prin el se vede cerul!
Cred ca Noravank este cea mai frumoasa biserica din Armenia… poate la competitie cu Sevanvank de pe lacul Sevan, dar mai mult datorita lacului. Si aici gasim o poveste similara cu cea de la Echmiadzin. Pentru ca mongolii sa nu distruga manastirea, statuia Maicii Domnului are ochii mici ca de mongol… Se pare ca smecheria a functionat si de data asta si ne putem bucura si astazi de Noravank.
Ultimul stop a fost la Areni. Eu ii stiam pe armeni ca specialisti in productia de coniac, nu de vin, iar vizita la vinaria din Areni (un soi de Murfatlar al Armeniei, faimoasa zona viticola) m-a convins ca, intr-adevar, armenii sunt buni in a face coniac din vin, pentru ca vinul nici nu se compara cu productia vecinilor georgieni. Am fost in hruba unei cladiri care arata ca un depozit, iar vinurile au fost mediocre… mai bune erau produsele din fructe :). Ma pastrez pentru saperavi si tsindali, cele mai cunoscute soiuri de vinuri georgiene. Sa-i lasam pe armeni sa faca ce se pricep cel mai bine… coniac.
Am revenit seara, tarziu, la Erevan. Fusese o zi excelenta. Si nu numai pentru ca am vizitat niste locuri foarte frumoase, dar si datorita ghidei noastre de la Envoy si a faptului ca nu am stat cu ochiul pe ceas (de fapt, Lilit a stat, dar fara a face militarie), si, mai ales, ca am mancat la niste armeni acasa. Care, evident, cand au auzit de Romania, au tresarit… Vechile legaturi din vremurile socialiste nu se uita la cei de o anumita varsta…
Imagini Armenia (tur Envoy Tours)
Envoy Tours Erevan
Zona comuna din Envoy Hostel Erevan
Lilit si la receptie, si la tur
Primul stop – biserica Sf. Hripsime
Aceste raze de soare superbe din bisericile armenesti
Biserica Sf. Gayane
Obiceiuri stravechi – cum sa tai limba unei sfinte
Novici in albastru
Intrarea in catedrala Echmiadzin – Grigore da mana cu Tiridates III
Tinuta duhovniceasca armeana
Slujba din interior
Nici nu va inchipuiti ce frumos cantau…
In parcare la Khor Virap
Biserica de la Khor Virap
Coborarea in groapa Sf. Grigore Iluminatorul
Si aici e sosirea in groapa 🙂
Asa arata acum
Panorama de la Khor Virap
Panorama standard cu Araratul pe fundal. Sunt zile in care se vede mai bine 🙂
Bine ati venit la pranz in casa unui armean !
Cam asa arata bucatele armenesti… Romania nu e prea departe
Lilit si gazdele noastre de langa Khor Virap
La drum prin Armenia uscata
Si acum, printre muntii Armeniei, la doi pasi de Azerbaijan
Zorba armeanul 🙂
Au incins un joc la doi pasi de manastirea Noravank
Manastirea Noravank
Si curioasele sale scari exterioare
Intr-un peisaj de poveste
Lilit ne povesteste despre crucea armeana
La podgoria din Areni
Gata de degustare
Decat vin, mai degraba bauturi de fructe
Inapoi spre Erevan. Valul de pamant din stanga are scopul sa protejeze masinile de eventuali lunetisti azeri
waw! m-ai convins. trebuie sa ajung si in armenia…
Go, go, go 🙂
cred ca locul din ultima poza este f aproape de punctul in care se unesc cele 4 tari (iran, turcia, armenia si azerbaijan – naxcivan); right? 🙂
Iranul era relativ departe. Dar Naxcivan era pe dealurile din jur, iar Turcia cam pe unde se vad muntii 🙂
iranul…cam 10 km zbor de pasare. Am fost acolo in 2009 si 2012. Ma bucur sa revad locurile astea.
succes in continuare la calatorit 🙂
[…] povesteam acum cateva zile despre turul de o zi luat cu cei de la Envoy Tours. Pe langa frumusetea locurilor, experienta a fost intregita, mai degraba amplificata, de ghida […]
[…] experienta excelenta cu tururile celor de la Envoy Hostel din Armenia, eram curios sa vad daca va fi la fel si in Georgia. Si nu am fost dezamagit deloc. Din nou, o […]