Cei care urmaresc pagina mea de Facebook au vazut pe la inceputul saptamanii ca am fost pe la Paris – un pic pe la Disneyland si un pic prin aeroportul parizian. Am fost in vizita, invitat de cei de la Air France, impreuna cu un grup de bloggeri si jurnalisti din Romania, Ungaria, Cehia si Polonia. Nu o sa va povestesc acum despre Disneyland, promit ca voi reveni, in schimb va voi povesti despre ce am vazut prin Aeroportul Charles de Gaulle.
Sincer, ma pasioneaza aviatia. Nu, nu am licenta de pilot, dar imi place sa urmaresc, si datorita backgroundului meu de marketer, ce se intampla in aviatie – este una dintre cele mai fascinante industrii, extrem de dinamica, uneori cu schimbari radicale de pozitii pe piata, intrari, iesiri etc. Cum ziceam si mai deunazi, o industrie efervescenta, o industrie care si la noi creste intr-un ritm foarte rapid. Asa ca, de cate ori am fost invitat in culisele marilor companii (si pana acum am fost invitat de Tarom, British Airways si, iata, Air France), a fost o experienta foarte faina si instructiva pentru mine.
Asa ca luni de dimineata, in ziua aceea extra inca de februarie a acestui an, pe la ora la care canta cocosii, am decolat de pe Aeroportul Henri Coanda spre Paris. Desi, initial, biletul era de economy, la biroul de check in am fost informat ca atat eu, cat si Eddie de la Tuktuk am fost upgradati la business. Not bad :). Am prins loc la geam si, desi initial m-am gandit sa trag un pui de somn, m-am pus cu Eddie la un pui de vorba care ne-a tinut pana la Paris. Din pacate, continentul era invaluit intr-o patura groasa de nori, deci n-am avut ce vedea. Cand ne-am apropiat insa de Paris, norul a disparut ca prin minune si apoi am inceput sa coboram. In mod normal, daca stati pe partea dreapta a avionului pe ruta Bucuresti – Paris, veti vedea capitala Frantei in plina splendoare. De data asta, am avut un alt show – Parisul era invaluit in ceata, dar se distingeau aproape ireal blocurile din La Defense si, mai ales, silueta inconfundabila a Turnului Eiffel.
La aterizare, chiar din usa eram asteptat de o angajata a aeroportului ca sa ne escorteze expres prin aeroport si sa ne livreze la locul de intalnire. De altfel, exista un astfel de serviciu in general pentru oamenii de afaceri, pentru o evacuare rapida. Aeroportul Charles de Gaulle e gigantic, e al doilea ca marime din Europa, dupa Londra Heathrow, foarte intins si, daca nu-l stii, te misti mai incet… desi, fata de anii precedenti, s-a imbunatatit enorm.
Mi-aduc aminte, in anii precedenti, greu gaseai semne de ghidare, iar ca sa treci dintr-un terminal intr-altul (sau sa ajungi la bagaje), era musai sa iei un autobuz care te zdruncina prin tot soiul de hangare, de ziceai ca ai intrat intr-un film care infatisa omenirea post-catastrofa… Ca sa nu zic ca pentru a intra in Franta, daca ajungeai dimineata pe la 7:00 – 8:00, mai bine renuntai si stateai ore in sir in aeroport. Cand am ajuns odata si aveam vreo zece ore la dispozitie, cred ca am stat vreo ora si jumatate la coada la pasapoarte.
Intre timp, Slava Domnului, lucrurile s-au imbunatatit si s-au imbunatatit enorm. De altfel, cand Jean Paul ne-a facut un tur prin aeroport, a trebuit sa recunosc ca Charles de Gaulle este mult, mult mai bine decat era. Autobuzele zdruncinatoare au lasat locul unor trenuri automate, tot traseul este clar marcat, au aparut locuri de relaxare, magazine mai multe, au fost regandite complet fluxurile de calatori, astfel incat sa nu se mai creeze ambuteiaje de oameni care sa-si piarda avionul. Am descoperit o idee faina – la controlul de securitate sunt doua fluxuri – pentru cei care au cursa urmatoare dupa un timp rezonabil si pentru altii care pot trece pe linia portocalie in caz ca sunt presati de timp. Nu mai vezi oameni asudati care tipa disperati „Please, please, lasati-ma in fata, pierd avionul!”.
Cum ziceam, am fost lasati pe mainile lui Jean Paul de la Air France, care este ghidul oficial al aeroportului, si am inteles ca omul e legendar… si credeti-ma ca e… o combinatie de Jean Paul Belmondo cu Louis de Funes, un gentleman care ar putea fi si actor, si atlet… pentru ca atunci cand o ia in viteza, nimeni nu se poate tine dupa el. Dar sa-l lasam pe Jean Paul si sa va zic ce am descoperit.
In primul rand, este remarcabila atentia cu care sunt tratati pasagerii premium. Cei care zboara la business class, dar si cei care au card gold de la Flying Blue au fluxurile lor – o zona intreaga de check in unde aproape nu se sta la coada, coridor special, taman pentru a minimiza timpul pierdut prin proceduri de tot soiul. Adevarul este ca in fata asaltului companiilor aeriene low-cost, dar si al aeroporturilor low-cost, asta face o diferenta majora si o motivatie sa zbori cu o companie clasica – diferenta sesizabila in servicii. Dar cum am zis, Air France, in parteneriat cu aeroportul, se da peste cap pentru a oferi o experienta net superioara zborurilor low-cost – numeroase cabine de check in, tot soiul de oportunitati de auto-check in si sa minimizezi perioada pierduta la cozi – toate zborurile Air France (si ale partenerilor Sky Team, inclusiv Tarom) sunt in acelasi terminal… se cauta orice oportunitate pentru a imbunatati conditiile de calatorie.
Hitul zilei a fost insa ca am coborat pe o pista, pentru a admira un Airbus 380, cel mai mare avion de pasageri al lumii, din care Air France detine 10 exemplare. Am zburat si eu cu unul spre / dinspre Johannesburg si pot sa spun ca este o superexperienta… si e o pasare impresionanta, mai ales cand te afli la picioarele ei…
Am urcat apoi la bordul unui Boeing 777, un alt avion de cursa lunga (cu un astfel de avion am avut parte de cea mai lunga cursa din viata, Paris – Santiago de Chile, in decembrie) unde am putut vizita noile cabine First Class si Business Class ale Air France. First Class-ul este in general o clasa speciala, extrem de scumpa (un zbor transatlantic e in jur de 10.000 de euro), asa ca trebuie sa aiba conditii speciale. Tot designul cabinei este cat se poate de prietenos si de relaxant, evident, scaunul se transforma in pat, se poate transforma si in minisala de conferinte, dar cea mai tare caracteristica este ca, daca ai chef, poti sa-ti construiesti mica ta camera privata… Sunt doar 4 locuri, daca stai la geam, tragi o cortina opaca si, gata, nu te mai deranjeaza nimeni… daca stai in mijloc, poti ridica un miniparavan fata de vecin si sa tragi perdeaua… daca ai chef sa dormi nud in avion, nimic nu te poate opri :).
Iar finalul turei din aeroport a fost prin terminalul M, cel mai luxos terminal, unde se afla doar magazine de fite… Parisul doar este capitala mondiala a modei. Dar nu prin magazine m-am invartit, ci prin muzeul de arta… Terminalul M are un minimuzeu de arta care se poate vizita complet gratuit. Inca o dovada ca Franta este tara culturii sau, cel putin, asa vrea sa se pozitioneze. Aflu ca doar trei aeroporturi din lume au un muzeu de arta: Paris Charles de Gaulle, Amsterdam Schiphol si Seul Inchon. Nu stiu cand o sa mai ajung la Inchon, dar sigur ajung la Amsterdam in iunie, o sa arunc o privire si acolo.
Sfarsitul turului a avut loc in business lounge-ul din terminalul M. Obisnuit cu celelalte lounge-uri (cred ca niciodata nu am zburat din M), am gasit un lounge mult mai fain si mai relaxant. Cu loc de joaca pentru copii, cu mancare calda, cu dusuri, spa, tot ce trebuie… aflu ca in curand si celelalte lounge-uri din aeroportul Charles de Gaulle vor arata la fel. Da, pentru ca o companie aeriana clasica sa poate supravietui, trebuie sa se preocupe sa creeze o diferenta clar perceputa de clienti, pentru ca acestia sa fie motivati, sa-si doreasca sa plateasca mai mult decat pretul de a fi carat dintr-un punct intr-altul… si sigur exista acest tip de clienti.
Insa cireasa de pe tort a fost vizita la Operations Control Center, in biroul Air France, locul de unde sunt urmarite si planificate cele 1.000 de curse zilnice ale companiei. Sute de oameni, lucrand la trei – patru calculatoare simultan, urmaresc prognoza meteo, stirile (era si un televizor fixat pe France24), dar si alte surse de informatii, pentru a asigura ca toate cursele sa ajunga la timp – stabilind rute care sa evite furtuni, intervenind daca vreun avion are probleme tehnice si trebuie inlocuit… totul este o munca de prevedere si prognoza, dar si de interventie in cazul unei probleme neprevazute… iar probleme din astea apar zilnic. Cred ca e un job fascinant, dar si extrem de stresant… desi era o atmosfera atat de linistita. Probabil, am nimerit intr-o zi fara mari probleme :).
A urmat transferul la Disneyland… Dar despre Disneyland, intr-un alt articol 🙂
Imagini Aeroportul Charles de Gaulle – Paris
Dimineata in business lounge-ul din Otopeni
Mic dejun la business class – Air France
La Paris, insorit, dar ceata
Bun venit de VIP – la iesirea din avion 🙂
Cateva curse din Paris
Self check in – ai si optiunea in limba romana
Iaca
Guangzhou vrea sa atraga calatori
Cel mai mare avion de pasageri din lume – Airbus 380
Impresionant, nu-i asa ?
🙂
Rotile aproape cat mine 🙂
Welcome to Boeing 777
Cam asa arata First Class-ul
Lampile mi se par super tari… iti dau senzatia de acasa 🙂
Business class-ul de pe AF
Prin terminalul M… numai magazine de lux
Muzeul de arta al aeroportului Charles de Gaulle
Din exponate
Business lounge
Nu se poate sa nu te atingi de ciocolata 🙂
Exista si un spa
Si pentru ca e Franta…
Intrarea in Operations Control Center – nu intra oricine
De aici, sunt urmarite peste 1000 zboruri pe zi…
New business class e facut pentru solo travelers. Pozitionarea scaunelor e foarte proasta cind calatoresti cu partener. First class arata senzational.
Mi se par fascinante aeroporturile, mi-as dori enorm sa lucrez intr-un aeroport. Te invidiez. Cred ca tot aeroportul din Dubai(Al Maktoum) va fi primul in top aeroporturi din lume, overall.
Asta este planul. Sa vedem cum vor mai evolua lucrurile.