Distribuie articolul:

Tel Aviv

Daca, ieri, am scris despre Ierusalim, astazi m-am gandit sa va scriu despre Tel Aviv, cel de-al doilea oras pe care l-am vizitat in Israel in noiembrie, la invitatia ANAT Romania si a Ministerului Israelian al Turismului. Si ca sa explic titlul si celor care nu au citit articolul de ieri, vine de la o fraza care mi s-a parut definitorie pentru cele doua principale orase din zona – Jerusalem prays, Tel Aviv plays.

Primul stop din infotrip a fost la Ierusalim. Aici, am vizitat principalele locuri sfinte crestine si evreiesti (din pacate, nu am ajuns si la cele musulmane) si un pic din Ierusalimul de Vest. Am avut noroc ca in ziua din Ierusalim a fost soare pana aproape de asfintit, dar apoi a venit un nor destul de gros, care a ramas pana a doua zi… Dar cum am inceput sa coboram spre Tel Aviv, mi s-a confirmat inca o data ce am citit cu privire la climatul celor doua orase – in Ierusalim era frig si nor, iar la Tel Aviv a aparut soarele, aerul sarat al marii si nu a durat mult pana cand am aruncat cojoacele ca Baba Dochia, ramanand doar in tricou si, cand am ajuns pe plaja, am renuntat si la pantofi, intrand cu picioarele in apa surprinzator de calda a Mediteranei.

Dar nu numai temperatura si soarele sunt diferite, ci si absolut toata atmosfera. Se vedea ca am ajuns in capitala, dupa ce parasisem un oras de provincie incarcat de istorie, dar si de o atmosfera conservatoare, religioasa si apasatoare. Au disparut rochiile de anii ’20 si au aparut pantalonii scurti. Au disparut zulufii si palariile de gabori ale habotnicilor evrei si au aparut sepcile, tricourile de firma si atmosfera cool. A disparut incrancenarea, a aparut hedonismul. Stiu, marea ajuta, soarele ajuta, dar si oamenii sunt cu totul altii… Jerusalem prays, Tel Aviv plays.

Primul stop din itinerariu a fost la Muzeul de Arta Moderna. Nu sunt un fan prea euforic al artei moderne, dar muzeul acesta este SENZATIONAL. Nu este prea mare, dar este concentrat, aici gasesti operele unor artisti fundamentali pentru cultura mondiala – Picasso, Chagal, Matisse, Van Gogh si multi, multi altii. Genial mi s-a parut peretele Picasso, unde am gasit patru opere ale celebrului andaluz, pictate in perioade diferite – parca sunt pictate nu de oameni diferiti, ci zici ca de oameni chiar dusmani intre ei. Chiar si pentru un profan al artei, este un deliciu si nu trebuie ratat. De asemenea, am descoperit o expozitie (nu stiu daca e temporara) absolut geniala – o expozitie a falsurilor, chiar asa denumita „Fake ?”. Practic, expozitia punea in discutie daca replicile (mai ales cele artistice) nu sunt si ele arta. Iar daca recunosti din capul locului ca sunt replici si nu incerci sa le „vinzi” ca originale, nu mi se pare deloc o infractiune… E ca si cum ai acuza formatiile de muzica de coveruri ca falsifica muzica, cantand piese ale altor artisti… in mod cert, stii ca rusoaica aceea blondina nu este Michael Jackson! Expozitia detinea nu numai fake-urile de picturi sau sculpturi, ci si pe cele de moda, de bauturi alcoolice, de bani si multe altele… o expozitie ireverentioasa, dar trasnita si faina.

Mai apoi, am plecat in Yaffa, unul dintre cele mai vechi orase din lume, mentionat chiar si in documentele Egiptului Antic. Faimos si pentru portocalele celebre pentru noi (ce-mi mai placeau portocalele acelea cand eram mic, poate si pentru ca nu aveam parte de mai mult de patru-cinci bucati pe an, cred ca pentru toti cei care am fost copii in anii ’80 sunt niste portocale legendare!), orasul a fost vizitat de personaje biblice precum profetul Iona cel inghitit de balena (de aceea, exista si statuia unei balene in oras) sau Sf. Petru, dar si de Napoleon Bonaparte, care a ajuns pana aici in timpul celebrei sale campanii in Egipt, care l-a propulsat pe firmamentul scenei politice frantuzesti si mondiale. De altfel, in Yaffa descoperi o statuie haioasa a micului corsican.

Yaffa a devenit, in ultimii ani, un oras al artelor. Localnicii arabi au fost epurati etnic intr-un mod exemplar, dar Yaffa continua sa fie un oras arab, cu minarete si acele cladiri ca de cetate, cu o medina care aduce aminte de Damasc sau de Marrakech. E drept, mica si acum plina de ateliere de artisti. Am vizitat un atelier-magazin, al lui Frank Meisler, unde am fost fascinat de statuile sale. Uitati-va doar la pozele de mai jos si o sa va dati seama ca este ceva cu adevarat special. In plus, din Yaffa poti admira cea mai frumoasa panorama a Tel Avivului, orasul modern fondat de colonistii veniti din Europa, Rusia si America cu incepere de la sfarsitul secolului al XIX-lea (Tel Aviv inseamna, in ivrit, „Dealul Primaverii” si nici ca s-ar putea un nume mai bine ales – eram la final de noiembrie si aici era primavara!).

Urmatorul popas obligatoriu a fost masa de pranz (poate as fi sarit peste ea, dar asa e in grup, trebuie sa respecti un program) intr-un restaurant din vechea gara a orasului, transformata intr-o zona de relaxare. Cusurgiii pot sa gaseasca tot soiul de probleme oriunde se duc – ca aia e veche, ca ailalta pute, dar cred ca si cei mai mari cusurgii nu se pot plange de restaurantele din Israel – am mancat in destule localuri, iar mancarea este fantastica. Motivul este simplu – locuitorii Israelului au venit din toata lumea – sunt rusi, nemti, americani, romani, polonezi, etiopieni, argentinieni, asa ca toate bucatariile lumii s-au intalnit aici, evident combinandu-se cu bucataria traditionala a arabilor, locala, iar din acest creuzet a iesit un loc in care vei gasi sute si sute de restaurante de o varietate ametitoare, care te va face sa mananci pana te vei aduna de pe jos.

Si cum multi dintre colegii de grup nu pareau dornici sa se ridice de pe scaune (nu numai mancarea din Israel este incredibila, ci si vinurile sunt de nota 10), am luat-o pe colega din presa „de o aripa” si am ajuns pe plaja… in acel moment magic cand soarele apune, tu venind dintr-o Romanie cam rece si intunecata si ramanand cu gura cascata cand intri cu picioarele in apa si descoperi ca este aberant de calda. Am repetat baia si noaptea, langa hotel, si am descoperit ca nisipul fin al plajei era muuult mai rece decat apa Mediteranei. Unul dintre acele momente pe care le uiti cu greu.

Am luat apoi la picior cartierele mai vechi, dominate de arhitectura Backhaus, simpla si repetitiva, o reactie „utilitariana” la pomposul baroc si rococo european, o arhitectura care mi s-a parut premergatoare miscarii Ikea. Stradute, mici restaurante, locuri de joaca, un Tel Aviv linistit si senin, un Tel Aviv normal si relaxant.

Tel Avivul este binecuvantat de o plaja cu nisip fin si o mare, asa ca plaja este dominata de hoteluri inalte, amintind de statiunile de litoral construite in anii ’70 (aduce cu Litoralul romanesc, la dimensiunile hotelurilor). Unele hoteluri au ramas ca in anii ’70 (ca in filmele cu Piedone), altele au fost modernizate (nu va ganditi insa la stralucirea Dubaiului, Thailandei sau Turciei), dar daca prinzi o camera la etaj, vei ramane cu gura cascata. Am prins camera la etajul 16 al hotelului Crowne Plaza Beach, si cu greu am fost smuls de pe balcon. E drept, daca ai un pic de frica de inaltime, nu te vei simti deloc confortabil, dar cum eu nu am probleme de genul asta, skyline-ul Tel Avivului cu blocuri inalte, moderne, multe in constructie, cu litoralul si plaja sa…

Plaja din Tel Aviv nu este un loc al lenevelii, cum iti sugereaza plajele de pe alte meridiane. Da, sunt si aici sezlonguri si terase de leneveala, dar este, mai ales, o plaja sportiva. Zeci si sute de alergatori asuda de dimineata pana seara, iar o parte din plaje sunt transformate in terenuri de volei sau fotbal. Nu conteaza ca e noapte, exista instalatii de nocturna, pe la orele 20:00–21:00, meciurile de volei pe plaja erau in toi, veneau atat amatori, cat si echipe „adevarate”, care faceau antrenamente megaprofesioniste.

A doua zi am vizitat doua locuri de relaxare ale Tel Avivului. Pe unul il stiam, pe celalalt, nu. Cel cunoscut este vechiul port, transformat intr-un spatiu de restaurante, baruri si magazine pe malul oceanului, cel de-al doilea, care a fost in premiera, era zona Sarona – o adevarata oaza verde inconjurata de blocuri inalte, un parc plin cu cladiri vechi si scunde, cu o poveste interesanta – aici a fost o zona locuita de templieri prin secolul al XIX-lea. Nu, nu sunt templierii aia ai Cruciadelor, imbracati in zale, adevarate tancuri umane, deveniti faimosi datorita unui anumit Dan Brown, ci un ordin mult mai pasnic, tot catolic, care a venit sa imbunatateasca viata localnicilor, sa faca agricultura etc. Dar acesti templieri erau germani, iar in anii ’30 urmasii lor au inceput sa aiba simpatii naziste – steagul lui Hitler cu svastica a inceput sa fluture in aceasta suburbie (pe atunci) a Tel Avivului, iar odata cu inceperea razboiului, britanicii care administrau Palestina au decis expulzarea lor, pentru mai multa siguranta (maresalul Rommel parea irezistibil lansat spre Cairo si Ierusalim), asa ca au fost deportati taman in Australia. Dupa razboi, in mod straniu, Israelul a platit urmasilor lor niste despagubiri si au preluat terenul care, recent, a fost transformat intr-o oaza si un cartier high class (la propriu si la figurat) al orasului. Mi-a placut in mod exceptional Sarona market, o piata acoperita cu o atmosfera aparte – un aer boem, o piata artistica (da, poate ca un loc din care cumperi cartofi sa fie arta pura), un loc din care te desprinzi cu greu.

Au fost cateva zile intense, dar faine. Am redescoperit si Ierusalimul, si Tel Avivul, si parca le-am simtit mai bine, in prima mea tura a fost prea pe forward inainte totul (in trei zile, am fost si la Tel Aviv, Cezareea, Acra, Haifa, Yaffa, Ierusalim), acum am avut timp sa simt un pic vibe-ul locului. Si combinatia Tel Aviv–Ierusalim este extrem de interesanta – hedonism & traditionalism, party & rugaciune, plaja & istorie, serenitate & incrancenare, arta moderna & istorie… o reclama de demult spunea ca e greu de gasit un mix bun. Un mix bun este Ierusalim + Tel Aviv… si pe care il poti condimenta cu o Haifa, Accra, Massada, Marea Moarta si Palestina. Locuri in care va trebui sa ajung din nou, candva.