Distribuie articolul:

Jerusalem

La sfarsit de noiembrie, am nimerit pentru cateva zile, a doua oara in viata, in Israel. Ca si data trecuta, la invitatia Ministerului Israelian al Turismului, dar si a ANAT Romania (Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism), care au organizat o intalnire de afaceri intre membrii sai cu agentii de turism israeliene, pentru a lega noi colaborari. Cu ocazia aceasta, au invitat doi membri ai media – pe mine si pe Simona de la Business Review – pentru a descoperi Israelul. De data aceasta, vizita s-a concentrat pe doua locuri, ma rog, principalele – Ierusalim si Tel Aviv, dar pe langa vizitarea propriu-zisa a unor obiective mai mult sau mai putin turistice, am tras cu urechea si la strategia de marketing de promovare a Israelului si a celor doua orase principale ale tarii – Tel Aviv si Ierusalim.

Cred ca zicala cea mai interesanta si care descrie cel mai bine cele doua orase spune „Jerusalem prays, Tel Aviv plays” – „Ierusalimul se roaga, Tel Aviv se distreaza”. Si zau ca nimic nu se potriveste mai bine! Doar zeci de kilometri le despart, însă nu pot fi orase mai diferite – atat din punct de vedere meteorologic, cat si din punctul de vedere al atmosferei. Parca ar fi la sute sau mii de kilometri unul de altul – exista zile (e drept, nu prea multe) cand la Ierusalim ninge, iar la Tel Aviv se face plaja – adevarul este ca am experimentat ceva similar si in Iordania vecina – in februarie, la Amman era frig rau, nu puteam sa ies pe strada fara ghete strasnice, geaca de iarna si caciula, iar la cateva zeci de kilometri, la Marea Moarta, m-am aruncat in mare fara nicio jena. Dar pe langa diferentele climatice atat de radicale, la fel de diferite mi s-au parut atmosfera si oamenii.

Ierusalimul inseamna, in primul rand, orasul sfant pentru trei religii monoteiste – iudaismul, crestinismul si islamul – aici, la cativa pasi distanta a fost Templul lui Solomon, a fost rastignit Isus si profetul Mohamed s-a ridicat la cer. In consecinta, Ierusalimul a fost disputat de secole – intre romani si evrei, intre cruciati si arabi, intre colonistii israelieni si localnicii palestinieni. Ierusalimul este un oras impartit in doua – orasul vechi palestinian, unde se afla imensa majoritate a obiectivelor istorice, si orasul nou israelian, cu magazine, lumini, restaurante. Nici nu trebuie sa stii pe unde trece granita stabilita in 1948. Simti imediat.

In primul rand, cum intri in Ierusalim venind cu masina sau cu autocarul dinspre aeroportul din Tel Aviv, te loveste numarul de evrei habotnici, acei evrei religiosi care traiesc in lumea lor religioasa, cu traditii stranii, avand uneori accente comice. Imbracati haios (cu palarii cum au gaborii, tiganii din Ardeal, sau caciuli de blana cubice – cum naiba or rezista asa vara?), cu perciuni haiosi, inchinandu-se permanent cand citesc cartile sfinte (in consecinta, au o conditie fizica de invidiat, cred ca multi culturisti i-ar pizmui pana la Dumnezeu pentru abdomenele habotnicilor, daca si le-ar arata public), multi dintre habotnicii evrei nici macar nu recunosc statul Israel. In consecinta, nu presteaza sacrosanctul serviciu militar, primesc bani de la stat sa se roage si sunt stat in stat. Iar de cele mai multe ori, au un impact decisiv asupra politicii israeliene – atunci cand partidul de stanga si cel de dreapta primesc un numar de voturi relativ similar pentru a putea face guvernul, partidele religioase sunt cele care fac diferenta – si de multe ori darama sau numesc un guvern, impunand un stat de-a dreptul teocratic, de tip Iran sau Vatican.

Desi este aproape imposibil sa nu-i vezi pe baietii acestia cu zulufi, sentimentul ca te afli intr-un oras religios si conservator ti-l dau si hainele oamenilor „obisnuiti”, mai ales ale femeilor. Nu am vazut atatea rochii lungi, cu o croiala care facea ravagii prin deceniul al doilea al secolului trecut, imediat dupa Primul Razboi Mondial, ca in Ierusalim.

Dar pe de alta parte, asta este farmecul Ierusalimului – la nivel mondial, este, probabil, unul dintre cele mai semnificative orase istorice ale lumii, iar fiecare piatra sau copac din cetatea istorica a Ierusalimului respira istorie. Am auzit pe multi ca Ierusalimul este locul unde e musai sa te duci, daca esti credincios. Complet gresit. Evident, pentru orice credincios, sunt convins ca a urca Drumul Crucii spre Biserica Sf. Mormant este o experienta tulburatoare (desi locurile unde Isus s-a oprit spre crucificare, asa-numitele „stations”, trec printr-un mult prea lumesc bazar cu suvenire), in schimb, pentru un ateu sau, hai sa zicem, pentru un turist mai putin credincios, dar interesat de spiritualitate si istorie, Ierusalimul este fascinant la fiecare pas. Si este obligatoriu sa-l vezi nu numai pentru semnificatia sa, ci si pentru ce experiente poti avea aici.

Cetatea Ierusalimului. Ierusalimul istoric este inconjurat de niste ziduri impunatoare de cetate, iar in interior se gasesc cele trei mari cartiere – crestin, musulman si evreiesc (primele doua, locuite de arabi, al treilea, de evrei). Daca cartierele crestin si musulman sunt practic neschimbate de secole, cel evreiesc este nou, pentru ca a fost distrus in timpul in care Ierusalimul de Est a facut parte din Iordania, intre 1948 si 1967, si a fost reconstruit, in buna parte nefericit de modern dupa ocupatia din 1967). Principalele trei locuri ale orasului sunt Zidul Plangerii (pentru evrei), dealul Al-Aqsa (pentru musulmani) si Drumul Crucii, culminand cu Biserica Sf. Mormant (pentru crestini). Asta nu inseamna ca nu vei gasi numeroase biserici, sinagogi si moschei una dupa alta, intr-o devalmasie divina, reflectand o comunitate extrem de toleranta pana la inceputul secolului XX, odata cu aparitia colonistilor europeni).

Drumul Crucii releva inca o data diversitatea, dar si adversitatea intre diversele secte ale crestinismului. La fiecare doi pasi, descoperi capele, biserici si locuri sfinte ortodoxe, armene, catolice, maronite, etiopiene, copte, greco-catolice, rus-ortodoxe, greco-ortodoxe, siriene si asa mai departe… Totul culmineaza cu incredibila Biserica a Sfantului Mormant, unde fiecare aripa crestina s-a calcat in picioare pentru a pune mana pe vreun colt, o capela, o pivnita, orice. La fiecare pas in aceasta biserica unica, dar fascinanta, treci de la o credinta la alta… Este, probabil, singurul loc din lume in care poti realiza ca diferenta dintre crestini provine din motive politice, in niciun caz divine, iar aceste diferente duc chiar la incaierari intre calugarii, prelatii si credinciosii diverselor aripi crestine, pentru unii penibile, pentru altii, blasfemii.

Am petrecut mai bine de o ora in Biserica. Sincer, as fi stat mai mult. E atata istorie aici, atat sange (si nu neaparat al Mantuitorului), atata lupta, atata pace, dar si atata incrancenare, atatea diferente, dar si atata unitate, un loc unde se roaga alaturi oameni din atatea culturi si limbi. Si chiar daca nu ai nicio treaba cu religia, este musai sa mergi.

Pentru evrei, locul cel mai sacrosanct este, desigur, Zidul Plangerii. Desi unii zic ca este unica parte din al doilea templu distrus de romani, in primul secol dupa Hristos, care a mai ramas in picioare, nu este adevarat. Templul a fost sus pe deal, unde acum se afla Domul Stancii si Marea Moschee Al-Aqsa, Zidul Plangerii a fost pe vremea lui Irod cel Mare parte din fortificatiile din jurul dealului Templului. Neramanand nimic din templu (se presupune ca niste fragmente se gasesc in tunelurile de sub deal), aici este locul unde vin evreii si se roaga. Cred ca este un loc de rugaciune non-stop, intrucat am fost pe aici pe la 11 noaptea si era animatie ca ziua. Zidul este impartit strict intre femei si barbati, iar ca sa intri la barbati trebuie sa porti ceva pe cap – vreo sapca de baseball sau vreo kippa, nu conteaza, trebuie sa porti ceva. Daca nu ai, poti sa iei o kippa fix la intrare. Aici, am dat peste cea mai mare concentrare de evrei habotnici din Ierusalim inchinandu-se in permanenta (cum nu or ameti?) si citind non-stop din carti sfinte. De altfel, exista si o zona acoperita, unde poti gasi biblioteci intregi in care sa citesti, iar multi asta si fac. De fapt, pentru asta sunt si platiti.

Deasupra Zidului Plangerii, se afla cladirile iconice ale Ierusalimului vechi – moscheea Al-Aqsa si Dome of the Rock, cladirea cu o cupola imensa aurita si care este simbolul vizual indiscutabil al intregului Ierusalim. Zona Ierusalimului este o zona deluroasa, o zona propice pentru panorame. Fie ca te urci pe dealul Maslinilor, fie in varful Turnului lui David, instinctiv vei indrepta la inceput obiectivul aparatului foto spre acea cladire de o eleganta aparte, parca plutind magic deasupra cetatii Ierusalimului, care este Dome of the Rock. Din pacate, accesul pe platoul Al-Aqsa este restrictionat pentru anumite ore si exclus vinerea, ziua sfanta, dar daca este un loc in Ierusalim unde VREAU sa ajung, acela este acest platou. Am avut noroc ca am urcat in varful intr-unul dintre turnurile fortaretei lui David, de unde ai parte de o panorama extrem de clara si, cu putini zoomi, poti descoperi amanuntele zonei.

Am fost si prin Ierusalimul israelian, Ierusalimul nou, Ierusalimul modern. Aici se afla Ierusalimul profan, Ierusalimul care totusi nu se roaga, ci face shopping, este Ierusalimul „normal”. M-am urcat in turnul lui YMCA, un hotel pentru tinerii crestini construit acum o suta de ani de arhitectul lui Empire State Building din New York, aflat vis-a-vis de hotelul King David, hotelul istoric care a vazut atatia oaspeti care au intrat in istoria omenirii. Pentru 20 de shekeli (adica vreo 22 de lei), poti urca in varf de unde sa vezi panorama intregului Ierusalim – nou, vechi, istoric, modern, palestinian, israelian, cu turle si minarete, cu autostrazi si blocuri. Am fost, de asemenea, pe la piata sa cumpar capsuni si cam atat. Exista mai multe muzee, dar nu a fost timp in program si de asemenea numeroase centre culturale. Ierusalimul nu este doar un centru religios, ci si un centru cultural. De aceea am fost extrem de surprins sa aflu in prezentarea celor de la biroul de promovare turistica a Ierusalimului (a orasului, nu a Israelului, in general) ca vor sa proiecteze imaginea unui Ierusalim modern, cool, un Ierusalim pentru shopping, distractie si cultura. Cred ca este o imensa prostie. Ierusalimul are imaginea sa de loc sfant, un loc istoric, un loc cu o semnificatie aparte, un loc in care vii pentru religie, cultura si istorie si nu sa te imbeti si sa dansezi pana la ziua sau sa alergi vreun maraton. Poti sa deschizi zeci de cluburi de striptease si sa organizezi festivaluri cu cei mai tari artisti din lume, asa ceva nu e Ierusalim si nu va fi vreodata. Mi se pare OK sa dezvolti partea sa culturala si istorica, pentru a atrage si alt tip de turisti, nu numai pelerinii care cheltuiesc 100 de euro pe sejur, dorm in Palestina, ca e mai ieftin, si postesc. Dar nu vei face din Ierusalim un party city, never-ever. De aceea, exista un Tel Aviv aflat la doi pasi. In Ierusalim, vei merge intotdeauna in rochie de dantela cu care „sa maturi” trotuarul si sa nu se vada nici varful pantofului. In Tel Aviv, vei merge in bikini. Si alaturarea acestor orase, atat de apropiate, dar atat de diferite mi se pare geniala. Si cred ca atragatoare pentru o multime de turisti care vor vrea si sa vada istorie, vor vrea si sa faca plaja in fundul (aproape) gol, vor vrea sa intre si intr-o biserica, vor vrea si sa bea pana la rasarit. Dar unele lucruri le faci in Ierusalim, altele, in Tel Aviv. Impachetandu-le impreuna, creezi un produs turistic unic si atractiv. Pentru ca produsul turistic Ierusalim este limitat, la fel si Tel Aviv, dar impreuna este extraordinar de variat, de complex si de atragator.