Cele trei tari ale Caucazului – Georgia, Armenia si Azerbaijan

15. Tbilisi

Tbilisi, Georgia, Caucaz

Am fost de cateva ori in Caucaz. Am fost, e drept, doar in Georgia si in Armenia, dar mi-au picat cu tronc. Si stiti de ce?… Pentru ca aduc mult cu zona noastra, a Romaniei si a Balcanilor, dar sunt cumva altceva. Ca la noi, exista niste munti uluitori, exista urme ale unei istorii zbuciumate, exista o bucatarie, e drept, destul de grasa, dar pacatos de gustoasa, in fine, aduc mult cu noi, dar sunt si diferite.

Motivul este similar. Ca si zona Balcanilor, zona Caucazului a fost o zona-tampon intre rusi si turci. Daca, in Balcani, si-au bagat coada austriecii si venetienii, care au lasat urme adanci in arhitectura unor regiuni (nu si in cultura lor), in Caucaz au fost persii, iranienii de azi, care au dominat timp de secole intregul Caucaz. Pana ce rusii sa treaca creasta nordica a Caucazului, lupta asupra regiunii s-a dat intre persi si otomani. Ca si la noi, localnicii au avut numai de suferit in urma luptei dintre imperii, iar in perioade de pace au reusit din cand in cand sa-si creeze mici state eroice, ai caror lideri a trebuit sa penduleze intre marile puteri. Asa ca povestea Balcanilor si a Caucazului este similara – si ca si o buna parte din Balcani, apogeul ocupatiei a fost intrarea sub ocupatia sovietica (la noi, printr-o bruma de independenta de multe ori mimata, la ei, directa).

Caucazul nu a fost niciodata o regiune stabila si pasnica. Pe langa cotropitorii care au aparut constant prin partea locului, nici localnicii nu s-au prea iubit… si nici in ziua de azi nu se iubesc, mai ales azerii si armenii, care au purtat un razboi sangeros pana in 1994 si de atunci stau cu arma la picior, iar conflictele de frontiera sunt la ordinea zilei. Dar nu despre razboaie vreau sa va povestesc, ci despre ce poti vedea in aceasta zona absolut uimitoare.

 

Georgia se numara usor printre tarile mele favorite. Pentru ca este un mix de orase superbe (Tbilisi, mai precis), locuri istorice spectaculoase, un cadru natural de vis si mancare tare, tare buna, chiar si pentru cei mai sclifositi.

Tbilisi a crescut enorm in ultimii ani si este unul dintre cele mai frumoase orase din Europa. In mod cert, cel mai frumos oras „nedescoperit al Europei”. Este si un oras divers. Ars complet de persi la finalul secolului al XVIII-lea, a renascut sub ocupatia tarista, iar diversele influente care fac Caucazul atat de spectaculos si-au lasat pecetea si in capitala Georgiei – exista un oras vechi cu certe influente otomane, care aduce cumva cu centrele vechi din Balcani, exista si zona tarista, triumfatoare, spectaculoasa, inspirata de arhitectura Greciei Antice, exista si zona stalinista, cu cladiri masive ca un tanc sovietic, iar deasupra tuturor domina vechea citadela a orasului, de unde te poti bucura de o panorama greu de uitat. In ultimii ani, au instalat si un teleferic, asa ca ajungi imediat sus.

Georgia este o tara ortodoxa, profund ortodoxa, asa ca o sa gasesti biserici la tot pasul…. Iar unele sunt construite in niste locuri imposibil de frumoase – cum ar fi cea de la Kazbegi. Din pacate, nu am avut norocul sa fie senin, sa vad ghetarul pe fundal, dar drumul de pe asa-numita Autostrada Militara este unul pe care il voi uita cu greu. Si pe care desigur voi dori sa revin. Pentru ca, in mod cert, voi dori sa revin in Georgia, mai ales pentru a descoperi zona Svaneti, o zona mai greu de vizitat, bine ascunsa in Caucaz, o regiune care nu a fost vreodata cucerita „cu adevarat”. Nici in perioada sovietica, comunistii nu s-au prea aventurat in Svaneti (din cate stiu, nici n-a fost cooperativizata). Aici se afla unii dintre cei mai aprigi caucazieni, cu casele lor cu turnuri impozante de aparare, mostenirea unei perioade extrem de framantata. Si pentru prima oara in ultimele doua milenii, Svaneti se deschide, de data asta, pentru turisti. Si e musai sa merg candva si pe acolo.

In plus, Georgia este binecuvantata si cu un litoral foarte fain. Principalul port in jurul caruia s-a dezvoltat si o zona turistica este la Batumi, port la Marea Neagra, aflat undeva in dreptul orasului bulgar Burgas, dar unde exista o microclima foarte calda, aproape subtropicala. De altfel, Batumi, alaturi de Soci, a fost principala destinatie la mare in perioada URSS.

Si nu in ultimul rand, sa nu uit mostenirea istorica de cele mai multe ori de origine religioasa – Vaticanul (sau Atosul) Georgiei se afla la Mtskheta (incearca sa pronunti :)), la vreo 20-25 km de Tbilisi, locul unde crestinismul a devenit religie de stat in anul 337 (georgienii sunt foarte mandri ca sunt cea de-a doua tara din lume care a declarat crestinismul religie de stat, dupa armeni. Imperiul Roman il legalizase doar cu cativa ani inainte prin Edictul de la Milano, dar era departe sa fie o religie de stat, ca in cazul statelor caucaziene). Manastirea Jvari este una dintre cele mai vechi din Europa inca functionala, fiind construita in secolul al VI-lea. Si daca vorbim de istorie, sa nu uit ca Georgia are si un fiu funest – e vorba de Iosif Vissarionovici Stalin, nascut in orasul Gori, care ii pastreaza inca un muzeu dedicat (iar pana mai acum cativa ani, gazduia unica statuie monumentala a lui Stalin inca in picioare – in piata centrala. A fost data jos intre timp, am prins-o in 2010).

Din nou, Georgia este o tara putin vizitata de romani si, desi nu este chiar asa de departe, e mare pacat sa nu ajungeti dincolo de Marea Neagra… sa mai spun ca georgienii se lauda ca sunt primul popor din lume care a facut vin, iar traditia vinului in Georgia se concretizeaza intr-un vin bestial? Iar 90% din vinul georgian este din soiuri locale, cum nu mai gasesti nicaieri altundeva?

 

Armenia mi s-a parut sa fie o tara-pustnic, cumva incorsetata intre doi inamici ireconciliabili – Turcia si Azerbaijanul. Daca Erevanul are o energie moderna si o forta a schimbarii, cum iesi din capitala, plonjezi undeva in trecut – fie in anii ’80, fie in anii ’50, fie in secolele precedente. In schimb, milenarele biserici armene sunt construite in cele mai spectaculoase locuri cu putinta – rar am vazut biserici sau orice alte cladiri construite in astfel de locasuri. Poate bisericile par mai spartane, dar incluziunea lor in spatii geografice de o frumusete rara lasa un impact de neuitat. Fie ca e vorba de Khor Virap la cativa metri de pecetluita granita turca, cu Ararat, muntele sfant al Armeniei pe fundal, fie ca e vorba de manastirea Noravank, cu biserica sa cu doua etaje, ori de manastirea Geghard, partial excavata in stanca, sau Sevanavank cu lacul Sevan si albastrul sau aspru pe fundal, ctitorii manastirilor armenilor nu au dus niciodata lipsa de inspiratie in a alege cele mai bune locuri.

Armenia este un stat cu o istorie multimilenara. Din pacate, perioada precrestina nu este prea bine reprezentata. Este prima tara declarata oficial crestina in lume, in anul 301, de catre Sf. Grigorie Iluminatorul si regele Tiridates al III-lea. Catedrala de la Echmiadzin este considerata prima catedrala din lume, desi cladirea initiala nu a supravietuit decat cateva secole – dar asta conteaza mai putin. La Echmiadzin, a existat unul dintre centrele bisericii apostolice armene din 301 pana astazi (chiar si cand catolicosul armean avea rezidenta prin alte locuri) – incercati sa veniti duminica, cand se tine slujba saptamanala. Singura cladire importanta din perioada precrestina este templul pagan de la Garni, un templu in stil clasic helenistic (o sa crezi ca te afli pe Acropole si nu in Armenia, cand il vezi prima oara), dar a rezistat furiei demolatoare a lui Grigorie Iluminatorul (care a ras cam toate templele precrestine ale Armeniei) pentru simplul fapt ca a fost ales drept resedinta de vara de catre sora lui Tiridates al III-lea, celalalt crestinator al Armeniei. Templul s-a prabusit in secolul al XVIII-lea, in urma unuia dintre numeroasele cutremure care lovesc constant Armenia, dar a fost complet reconstruit in perioada sovietica si nu prea iti dai seama ca cladirea este totusi de vreo 50 de ani si nu de 2000 de ani. Daca sunteti de echinoctiul de primavara in Armenia, duceti-va la Garni – data de 21 martie (Noruz) este marcata ca Anul Nou in toata regiunea din Caucaz pana la portile Indiei, de milenii, o sarbatoare zoroastriana continuata pana in prezent, chiar daca astazi locuitorii regiunii sunt musulmani sau crestini. La Garni este marcat atunci Nowruzul printr-o ceremonie a micii, dar stranii comunitati hetaniste – dupa 1990, unii armeni au decis sa revina la religia nationala precrestina (o tendinta care se intalneste si in Iranul vecin, in care un numar de iranieni musulmani sunt din ce in ce mai atrasi de religia nationala persana – zoroastrianismul).

 

Azerbaijan – fiul petrolului si al gazului

Nu am fost in Azerbaijanul propriu-zis, am fost doar in Nagorno Karabakh, care de jure este parte a Azerbaijanului, de facto este o republica rebela armeana, puternic sprijinita de Armenia si, mai ales, de influenta si bogata diaspora armeneasca din SUA, Canada, Franta si din alte locuri din lume.

Din cate stiu, principalele zone de vizitat sunt Baku, capitala renascuta a Azerbaijanului, in care familia domnitoare a investit miliarde in proiecte „de prestigiu”, pentru a transforma orasul intr-un Dubai la Marea Caspica. Din povestile celor care au fost, a reusit partial – centrul vechi si zona moderna arata intr-un mare fel, iar ziduri de caramida inalte ascund cartierele care inca n-au fost demolate si care nu sunt dorite de regimul de la Baku sa fie vazute.

In zona capitalei, se afla de asemenea templul focului de langa Baku, unde resursele naturale ale Azerbaijanului, dar si traditia religioasa a zonei s-au intalnit. Templele focului sunt temple zoroastriene (templul de langa Baku a fost si hindus), zoroastrienii respectand elementele naturii, inclusiv focul ca fiind sacru. Cum Baku se afla pe o punga de gaz natural, focurile au aparut natural… Focul a fost stins prin anii ’70, odata ce sovieticii au epuizat campul de gaz din proximitatea capitalei, asa ca focul de astazi este mentinut in viata de o conducta de gaz legata la sistemul national :).

Si pentru ca vorbim de istoria Azerbaijanului, de asemenea nu foarte departe de Baku se afla Qobustan, unde au fost descoperite niste petroglife cu reprezentari antropomorfe si zoomorfe, dar si scene de lupte sau din viata de zi cu zi. S-a descoperit si o inscriptie romana, aparent cea mai estica descoperita vreodata, dar poti vedea si vulcani noroiosi.

 

Cam asta ar fi o scurta trecere in revista a tarilor caucaziene. Scurta, pentru ca sunt mult mai multe locuri de vazut, mancaruri de gustat si experiente de avut… Caucazul nu este supervizitat si asta ajuta, pentru ca poti sa descoperi in continuare viata autentica chiar si in apropierea unor monumente care, daca ar fi fost in alta parte, ar fi fost luate cu asalt de milioane de oameni.

 

Cand sa mergi in Caucaz

Climatul este similar cu cel de la noi. Vara e cald, uneori opresiv de cald, dar este unicul anotimp in care poti explora zonele inalte ale Caucazului (gen Svaneti sau Autostrada Militara, care sunt frecvent inchise iarna din cauza troienelor). Dar Armenia, Baku, Tbilisi, Batumi pot fi vizitate oricand.

 

Tururi organizate

Nu pot spune ca a vizita Caucazul este extrem de simplu, dimpotriva. Nefiind niste zone megaturistice, nu vei gasi toata infrastructura pe care o gasesti in alta parte. In plus, daca iesi din capitale, trebuie sa fii vorbitor de limbi locale sau de rusa, pentru a te putea intelege (engleza nu ajuta la nimic). In plus, Georgia si Armenia au alfabet propriu si, de foarte multe ori, semnele sunt scrise doar in limba locala. Pentru cei care prefera tururi organizate, va recomand sa aruncati o privire pe oferta celor de la Paralela 45. Sunt doua tururi – unul de Paste, care acopera toate cele trei tari (Pastele il veti sarbatori in Tbilisi, oras ortodox), puteti gasi informatii aici, iar al doilea este in septembrie, cand puteti sa vedeti doar Georgia si Azerbaijanul (dar ceva mai aprofundate). Amanunte gasiti fix aici.

 

Vize Caucaz

Georgia – se poate vizita Georgia chiar si cu cartea de identitate, dar ar fi bine sa aveti pasaport, mai ales daca vreti sa tranzitati tari care nu fac parte din Europa, cum ar fi Turcia.

Armenia – este nevoie de pasaport, dar nu este nevoie de viza.

Azerbaijan – mai nou, procesul de obtinere a vizei s-a simplificat, puteti citi aici.

Imagini Caucaz

01. Tbilisi

Panorama Tbilisi

02. Teleferic Tbilisi

Telefericul din Tbilisi

03. Tbilisi seara

Apus de soare in Tbilisi

04. Autostrada militara

Autostrada militara

05, Ananauri

Castelul Ananuri

06. Biserica de la Kazbegi

Biserica de la Kazbegi

07. Piata centrala Erevan

Piata Centrala din Erevan

08. Monumentul Genocidului

Monumentul genocidului armean de la Erevan

09. Slujba armeneasca

Slujba la Echmiadzin

10. Khor Virap

Khor Virap la poalele Araratului (din pacate, era cam ceata, muntele sfant de abia se intrezarea)

11. Noravank

Noravank

12. Garni

Templul pre-crestin de la Garni

13. Geghard

Geghard

14. Sevanavank

Sevanavank e malul Sevanului

16. Turnul Trump

Baku – zona moderna

11. Moscheea Turca si unul dintre Turnurile Inflacarate

Vechi si nou la Baku

6. Turnurile Inflacarate

Turnurile inflacarate

Tripsta-logo

Comentarii

  • Acum nu mai e foarte greu să călătorești pe cont propriu în cele trei țări. Georgia este legată de vreo 5 orașe europene, cu zborurile spre Kutaisi, iar de acolo este o companie locala ce te duce aproape oriunde in Georgia la preturi ok. Din Tbilisi spre Erevan ai mashrutka la vreo 40-50 de lei, 5-6 ore pe drum, condiții bune de cele mai multe ori. Sau trenul. Știu că sunt legături ok și spre Baku din Tbilisi.

    Nu știu cu exactitate în Azerbaijan, dar Georgia și Armenia mi s-au părut ieftine chiar și pentru standardele noastre, ale românilor. Merită popularizate!

    Marian Manescu 26 ianuarie 2017 1:39 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii