La picioarele Himalayei (ep. 5). DE NEUITAT: Cu parapanta la Pokhara si cu elicopterul la Annapurna Base Camp

Zbor Parapanta Pokhara

Am vazut 116 tari, am calcat prin mii de localitati, am avut nenumarate experiente. Pe majoritatea mi le amintesc, pe unele le uit, dar pe unele le povestesc foarte des si imi raman in minte pentru totdeauna – primul zbor, primii pasi in Bangkok cautandu-mi dezorientat hotelul prin Khao San, rasaritul peste Everest, vizita la Hameri sau Mursi in sudul Etiopiei, rasaritul acela senzational in fata la Angkor Wat, cand eram doar 10 oameni in fata templului (acum sunt vreo 5.000), golul lui Dan Petrescu la 10 pasi de mine in meciul cu Anglia de la Toulouse, noaptea din Turnul Eiffel, drumul cu trenul prin Tirol, momentul in care norii au inceput sa danseze peste Machu Picchu, prima data cand am dat cu ochii de Gates of Hell in Turkmenistan, sau acea „ora albastra” din Durbar Square-ul din Kathmandu si multe, multe alte momente magice. Ei bine, si acum, in ultima calatorie prin Nepal, am avut parte de doua momente magice (ma rog, au fost mai multe, dar astea sigur vor ramane – cand am zburat cu parapanta peste lacul Phewa si cand am zburat cu elicopterul la Annapurna Base Camp.

Cum ziceam si in articolul precedent, Pokhara este capitala turismului de munte si de aventura din Nepal. Asa ca pe langa clasicele expeditii montane din jurul Annapurnei (sau si mai departe, spre Mustang, de exemplu), au inceput sa apara si alte atractii – tiroliene, parapanta, rafting, mountain biking si multe alte lucruri.

In 2011, cand am fost prima oara, am zburat cu un avionas, un light plane spre Annapurna. In mod normal, as fi zburat intr-un fel de deltaplan cu motor, in aer liber, imbracat intr-un soi de combinezon impotriva frigului, dar eram prea greu pentru musculita aceea de avion, asa ca am zburat intr-un avion propriu-zis, inchis, dar cu doua locuri. Data trecuta, am stat tot doua-trei zile in Pokhara, dar nicio secunda nu am vazut Annapurna, care se infasurase intr-o mantie de nori, asa ca, cel putin anul acesta, am avut mare noroc – in fiecare dimineata, puteam admira Fishtail-ul ridicandu-se din spatele dealului de la Nagarkhot, dar doar pentru primele ore ale diminetii, apoi apareau norii. Ei bine, in 2011, am fost unul dintre putinii care au vazut Annapurna, fiindca avionasele noastre s-au ridicat la peste 4.000 de metri altitudine (crestele Annapurnei au 7.000 – 8.000 de metri), peste o buna parte din plafonul de nori, si am putut sa vad crestele, stanca, cerul… fiecare minut era o minune.

 

Venind spre Pokhara, evident aveam in minte sa sarim cu parapanta. Am mai sarit o data la Rio de Janeiro, o alta amintire de neuitat, dar voiam sa o fac si la Pokhara. Inaintea noastra, fusese in Pokhara si cineva cu care fusesem anul trecut prin Africa de Est si pe Facebook-ul lui am vazut niste poze de pe Annapurna. „Cum ai ajuns acolo ?” – ma gandeam ca a bagat un trekking, dar nu mi se parea ca e chiar pasionat de asa ceva. „Cu elicopterul”, a venit raspunsul pe mess, dupa vreo ora. „What?”. Si am aflat ca printre numeroasele activitati oferite de Pokhara sunt si zboruri cu elicopterul pana la Annapurna Base Camp, aflat la 4.130 de metri. Ha? Cat costa? 300 de dolari. Dolari, nu euro? Dolari! Daca era 1.000 de dolari, era „no way”, daca era 500 de dolari, era „sa ma gandesc foarte bine”, dar cum era 300 de dolari, am pus-o imediat pe „to do list” – e ceva de genul o data in viata.

Ne-am cazat la hotelul Karuna si am luat-o pe jos spre centrul Lakeside, cartierul turistic din Pokhara. Evident, la fiecare doi pasi, o agentie de turism. Singura agentie de turism care avea, pe langa o serie de activitati afisate (toate au), si preturi era o agentie numita „Beautiful Pokhara Adventure”  (asa e, cam lung numele).

Tipul de la birou vorbea foarte bine engleza, imbracat in alb, parea de mare incredere. Si chiar parea sa stie tot ce spune. Il intreb cum il cheama. Bibi Nepali. Hello, Mr. Bibi! In fine, discutam tot soiul de optiuni, aflu preturi, negociem, ca d-aia suntem in Nepal. Pana la urma, decid sa imi urmez flerul si sa batem palma cu el. La elicopter nu poate face discount, 300 de dolari de persoana, in schimb, a facut o reducere substantiala fata de pretul standard la parapanta. Oficial, era cam la 7.000 de rupii (asa scria, mare, cam in toate birourile companiilor de parapanta), dar pana la urma am dat 3.500 de rupii de persoana (35 de euro). In Pokhara, cred ca municipalitatea s-a implicat si a impus niste preturi standard pentru anumite servicii (de exemplu, taxi sau plimbare cu barca pe lacul Phewa) si, probabil, 7.000 de rupee este ceea ce se numeste rate card. Dar daca iei printr-o agentie de turism, se negociaza la greu… 35 de euro pentru un zbor in tandem cu parapanta de 15 – 20 de minute? Superpret. La Rio, am dat 170 de euro (cu tot cu filmat si pozat). La Pokhara, in banii astia primeai si poze, si filmulet. Wow!

Am discutat si cand sa facem asta. Pai, aveam doua zile full, iar in a treia zi, decolam spre Kathmandu candva pe la pranz. Hai sa facem elicopterul in prima zi, parapanta in a doua si in a treia, poate ne ducem la rasarit de soare la Nagarkhot. Poate.

Parapanta de la Nagarkhot

Prima zi, la 7 dimineata, eram la datorie in receptia hotelului, cu micul dejun mancat. Apare si Mr. Bibi. Din pacate, se pare ca nu se poate zbura din motive meteo. Urmeaza sa ne mai auzim mai incolo, pe la un 7:30 – 8:00. Decat sa pierdem vremea prin hotel, hai sa ne plimbam pe malul lacului. Cerul este de un albastru tare, iar Annapurna se vad clar, colti albi de zapada, ca niste batoane de inghetata, ridicandu-se ca niste monstri peste dealurile inverzite. Din cand in cand, il sun pe Bibi. Nu, nu se pleaca.

Pana la urma, in jur de ora 9:00, Bibi ia o decizie. Azi nu se zboara cu elicopterul, hai la parapanta. Haide! Ne ducem rapid la hotel sa ne schimbam (mi-aduceam aminte de cand am sarit la Rio, eram doar in tricou si mi-a fost tare frig, desi erau vreo 25 de grade), apare Bibi cu un amic, cu doua scutere… sarim in spate si ne oprim dupa vreo 200 de metri. Ne urcam in van-ul celor de la firma de parapanta Flying Buddha . Ne oprim la sediul lor, la nici 500 de metri departare, pentru un briefing. Parapantistii se uita la mine, eu incerc parapanta, da, e ok, sunt cam greu, peste limita, dar voi zbura. Tipul cu care voi zbura in tandem este turc. Toti ceilalti sunt nepalezi.

Fac greseala sa spun ca am mai sarit o data. Ma astept deja sa trecem din nou prin briefing, prin repetarea decolarii, printr-un mic curs de pregatire, cum s-a intamplat la Rio. Urcam in microbuz, pe drum, mai saltam niste parapantisti din satele de pe drum. Drumul spre Nagarkhot este crancen – bombardat, plin de serpentine si cu o panta extrem de abrupta. In fata noastra, autobuzul public, un autobuz istoric. Ma uit siderat cum urca panta aia, grea si pentru un 4×4. Pana la urma, o urca, lasand in spate un nor dens de fum.

Ne oprim intr-o mare parcare plina cu masini cu parapantisti. Mai urcam un mic deal, plin de parasute puse parca la uscat si de unde se decoleaza. Nu, nu este un adevarat „aeroport” ca la Rio, e pur si simplu dealul, cu niste „piste” de decolare sa nu aluneci, si cer, apa, munte… „Gata, plecam!”, imi spune turcul. Pai, training, explicatii, chestii. „Las’ ca stii, ai mai zburat o data”. Pfff, pai, stai, ca o fi, c-o pati. Nu se discuta prea mult. Nu imi accepta aparatul foto, fiindca si asa suntem prea grei (i l-am lasat Andreei), ma echipeaza, verifica hamurile, carligele, lanturile si… fuuuuga. Nici nu-mi dau seama cum in cateva secunde suntem in aer. Ma asez mai bine si, gata, e timpul sa ma bucur de peisaj. Turcul meu imi repeta „relax, relax”. Da, bre, ma relaxez, cum sa nu ma relaxez? Parca mi-ar fi placut aparatul de fotografiat de gat, dar asta e. Avem un GoPro (sau ceva similar), in varful unui stick foarte-foarte lung, si zburam…

Imi spune ca zboara mult prin Oludeniz, prin Turcia, ca a fost si la Rio, acum lucreaza la Pokhara. Se pare ca nu prea ii place de colegi. E singurul strain intr-o firma in care toti sunt nepalezi. Imi spune ca mai are un pic, doar cateva zile, si se intoarce acasa. Pare sa rasufle usurat. Dar sa-i las problemele lui si sa ma bucur de peisaj.

Nagarkhot este un deal care domina toata zona Pokharei. Din cauza lui, nu se vede prea bine tot masivul Annapurna din oras, dar aici vin sute de turisti in fiecare dimineata sa admire rasaritul peste Annapurna. Acum, zburam peste dealuri verzi, peste terase cu orez, peste sate pitoresti… pare un basm in desene animate. Din pacate, Annapurna nu se vede, sta infasurat in nori ca un copil suparat. In schimb, toata zona straluceste in soare – dealurile, terasele, satele, Pokhara, lacul. Din departare, spre nord, ca o armata inamica, vine un nor negru. Va ploua zdravan peste vreo doua ore, dar zborul este un vis, un moment pe care sa-l savurezi secunda de secunda. Nu stiu cat am zburat. Nici nu conteaza. Parea sa fie o eternitate. Ne-am mai invartit o data pe deasupra lacului si am aterizat pe un soi de… parapantodrom de aterizare. Deasupra, cerul este colorat de parasutele a zeci si zeci de parapantisti. E absolut fabulos.

Dupa vreo jumatate de ora, apare si Andreea, facut poze si apoi urcat in microbuz, sa ne intoarcem spre oras. A fost incredibil. Cum o fi cu elicopterul?

 

Cu elicopterul la Annapurna Base Camp

Doua zile la rand, ne-am trezit inainte de 6 pentru ca trebuia sa fim gata pentru a pleca la 7 spre aeroport. Desi in Pokhara era soare si clar (ba chiar se vedea Fishtail-ul absolut perfect), nu s-a zburat. Sau, cel putin, asa ne zicea Bibi, care in fiecare dimineata era la 7 la hotel. In ultima zi insa, pe la 6:30, tocmai coboraseram la micul dejun, apare Bibi surescitat… Gata, plecam! Se zboara! Haideti!

Lasam mic dejun, lasam totul si fuga la aeroport! Suntem intovarasiti de Bibi care ne duce sus, pe terasa, de unde Annapurna se vad absolut FENOMENALI. WOW! Arata incredibili! Need to go! Procedurile se deruleaza destul de repede pentru lentoarea tipic nepaleza. Bibi ne lasa in mainile unui tip de la firma de elicoptere Air Dinasty… trecem prin security si, impreuna cu niste americance, suntem gata de zbor. Este primul zbor al zilei. Nu e nici 8 dimineata. WOW! Ma urc. Suntem 6 in elicopter, dar, evident, m-am bagat in fata si am prins loc la geam 😊.

Decolarea la elicoptere este absolut senzationala. Am mai zburat de vreo trei ori cu elicoptere si mai intai se ridica un pic si o ia cu botul inainte, apoi se ridica. Survolam Pokhara, care pare nesfarsita, ocolim Nagarkhotul si apoi o luam pe o vale verde, plina de sate, flancata de doi versanti. In fata, stralucitori, albi, vorba aia „ca zapada” – ANNAPURNA. Contrastul intre vaile verzi, raurile albastre si muntii albi este extraordinar. Am ajuns insa curand, trecand razant pe langa stanca golasa a Annapurnei, in imparatia zapezii. Pilotul a incercat o prima aterizare, dar s-a trezit orbit de zapada rascolita, a mai facut o tura si apoi a aterizat. Elicopterul decola apoi spre Pokhara, urmand sa mai aduca turisti si apoi sa ne ia pe noi. Aud ceva ca trebuie sa fim inapoi dupa 25 de minute. Mi-a trecut pe langa ureche. Peisajul era incredibil.

 

Ganditi-va la o vale ca o galeata, inconjurata din toate partile de munti plesuvi. Ganditi-va la un cer albastru, albastru inchis precum cerneala, de un soare stralucitor, de o zapada orbitoare (ochelari de soare, obligatoriu). Ganditi-va ca sunteti la 4.130 de metri! Si poate ca atunci veti simti o boare din entuziasmul nostru.

Annapurna Base Camp are si un soi de cabana, aici se poate dormi, inainte de a lua cu asalt piscurile montane. Locul era destul de plin. Se pare ca exista si posibilitatea sa zbori pana aici si apoi sa cobori spre Pokhara. Era un grup masiv de thailandezi superentuziasti care, probabil, nu vazusera zapada in viata lor si care se pozau peste tot. Undeva, la vreo 300 – 400 de metri de complex, erau niste semne care mentioneaza Annapurna Base Camp… unde sunt cozi destul de lungi pentru a te poza. Si nu poti sa nu pozezi la foc automat. Este incredibil.

Am coborat la respectivele semne, am sarit peste paraiele care curg temporar pe sub gheata, am topait la 4.000 de metri. Raul de altitudine nu vine imediat, se instaleaza dupa vreo ora sau chiar cateva ore dupa ce ajungi brusc la o astfel de altitudine. Si la 4.000 de metri este aer, nu simti ca te inabusi. Zona mortii incepe la peste 7.500 – 8.000 de metri. In fine, nu ne uitam la ceas, timpul nu are nicio importanta, asa ca atunci cand revenim la Annapurna Base Camp, un nepalez suparat ne spune ca am pierdut elicopterul, ca gata. Ce e de facut? Trebuie sunat la agentie.

Ma duc la cabana, dau peste cabanier, care este mult mai simpatic si dornic de ajutor. Pentru 100 de rupii (1 euro), pot folosi telefonul lor de satelit. Il sun pe Bibi. Ii explic care e treaba si spune ca va vorbi cu cei de la Air Dinasty. Intre timp insa, ne bucuram de timpul petrecut in acest paradis alb-albastru… incepe chiar si o mica avalansa un pic mai incolo, dar suntem destul de departe, in afara riscului… dar o avalansa este un spectacol. Intre timp, elicopterele vin si pleaca (mai exista o companie de elicoptere care opereaza la ABC, dar elicopterele sunt mai mici, sunt doar 4 locuri). In fine, revin in cabana si vine mesajul de jos. Vom lua urmatoarele Air Dinasty, dar nu amandoua odata, pentru ca nu ar putea decola. Intre timp, inspirati de o nemtoaica, facem poze in tricou. E asa de cald in stralucirea soarelui, incat poti sa stai in tricou. Niste chinezi merg mai departe – se pozeaza la bustul gol 😊.

Vine si Air Dinasty. Pana la urma, decolam 7 oameni. Primul, eu, ca restul clientilor sunt niste thailandezi mici (in Thailanda, era Songkranul, Anul Nou Thailandez, asa ca multi thailandezi au plecat in vacanta). Pilotul imi spune ca daca nu poate decola din cauza greutatii, trebuie sa cobor. Vom decola. Ma uit la telefon. Am stat, cred, trei ore la Annapurna Base Camp. Si a fost incredibil, greu de descris in cuvinte.

Intre timp, norii incep sa se infiltreze printre creste … probabil, Annapurna nu mai poate fi vazut din Pokhara acum. Ruta insa este alta, iesim pe sub Fishtail (munte sacru, este interzis sa fie escaladat, a fost escaladat doar o data, in 1957, dar alpinistii s-au oprit la 50 de metri de varf, pentru a respecta sacralitatea varfului, si, de atunci, nu a mai fost urcat de cineva) si apoi patrundem in zona plata a lacului Phewa… De pe Nagarkot, parapantistii sar la foc automat (sunt zeci de parasute simultan in aer), survolam lacul, revad malurile sale pline de terase cu orez, survolam orasul si ajungem cu picioarele pe pista aeroportului Pokhara. Un pic mai incolo, doua elicoptere mari, militare. Cica a venit prim-ministrul la Pokhara si urma sa plece. Ma duc in casuta care joaca rol de terminal de sosire (de acolo, se iau bagajele in caz ca vii in Pokhara cu avionul) si ies sa ma uit la Annapurna, dragii de ei. S-au ascuns in nori, nu se mai vad din Pokhara!

Aveam sa o astept pe Andreea inca aproape o ora. Chiar ma intrebam ce s-a intamplat, dar aveam sa aflu ca din cauza plecarii delegatiei oficiale, aeroportul a fost temporar inchis si elicopterul a aterizat pe un heliport privat al unui hotel de lux din zona, asteptand OK-ul turnului de la Pokhara. Apoi, a decolat spre Pokhara, aterizand dinspre lac. Bibi ne astepta in fata aeroportului cu un taximetrist – urma sa mergem in viteza spre hotel, sa ne luam bagajele, sa ne intoarcem la aeroport, ca aveam avion spre Kathmandu. Era 12 la pranz… totul s-a petrecut intr-o mare viteza, dar am ajuns la timp. Degeaba insa, avionul urma sa aiba trei ore intarziere. Dar a picat bine … era un restaurant in aeroport si, cum nu mancasem nimic in ziua aceea… dar ce mai conta, adrenalina pompa… fusesem intr-un loc unic, in paradisul alb al Annapurnei.

Am decolat apoi spre Kathmandu. La check in, am insistat sa avem loc pe partea stanga a avionului, sa admiram Himalaya. Din pacate, venisera nori, se ridicase ceata si, in plus, ferestrele Buddha Air erau deja opace, de vechi ce erau. Nu am mai vazut Annapurna. Dar i-am simtit acolo. Si i-am luat cu mine. In inima mea.

Am calatorit in Nepal cu sprijinul Turkish Airlines si al amicului Raj de la Good Kharma Trekking, cu care m-am plimbat prin zona Kathmandu si in al carui homestay am stat.

Imagini zbor cu parapanta Nagarkhot – Pokhara

Flying Buddha Pokhara

Biroul celor de la Flying Buddha

Zona Decolare

Paragliding-domul de la Nagarkhot

Parapanta

Se decoleaza non-stop

Zona Decolare Pokhara

Vine si randul nostru – neasteptat de repede

Pregatirea De Parapanta

Turcul ma pregateste de zbor

Costum Parapanta

Ultimele pregatiri

In Zbor La Pokhara

Si … uppp in the air !

Paragliding Pokhara

Senzatia de libertate

Pokhara

Aterizarea pe malul lacului

Paragliding Pokhara Nepal

 

Parapantisti

Cerul este plin

Zbor Parapanta

Si poze facute cu Go Pro-ul celor de la Flying Buddha Paragliding

Zbor Parapanta Pokhara

Deasupra lacului

Flying Budda Paraglidiing Pokhara

Survoland lacul Phewa

Tur la Annapurna Base Camp

Air Dinasty Pokhara

Aeroportul Pokhara – gata de decolare !

Nagarkhot Annapurna

Imagine de la aeroport – micutul deal Nagarkhot, cu imensul Annapurna in spate

Decolare Elicopter

Gata de decolare

Pokhara

Survolam mai intai orasul Pokhara

Masivul Annapurna

Verde si alb

Sate Pokhara

Satele din zona Pokhara

Munti Albi

Intram in imparatia stancilor si a zapezii

Aterizare ABC

Visual contact – Annapurna Base Camp

Heliport Annapurna Base Camp

Primii pasi la 4130 metri

Annapurna Base Camp Air Dinasty

Heliportul Annapurna Base Camp

ABC

Un cer de neuitat, niste munti absolut superbi

Annapurna Base Camp Cabana

Cam asa arata Annapurna Base Camp

Baza Annapurna

 

Cazare Annapurna Base Camp

Aici se doarme la peste 4000 de metri

ABC Metri

Dovada 🙂

Langa Annapurna Base Camp

Drumul spre vale

Arcul De Triumf

Un soi de Arc de Triumf de bunvenit

Annapurna Trekkers

Toata lumea se duce sa se pozeze la placi

Annapurna Sherpa

Sherpasii Annapurnei

Semn Annapurna

 

Annapurna Sign

Namaste !

Am Ajuns La ABC

 

Annapurna Base

Inapoi spre ABC

Fishtail

Ommmm. In spatele meu, se afla muntele sacru Fishtail

Elicopter Annapurna Base Camp

Intre timp, elicopterele vin si pleaca

Annapurna Base Camp Nepal

E cald la 4130 metri !

Varfuri Annapurna

Divin

Air Dinasty ABC

Ma imbarc spre Pokhara

Decolare Pokhara

Am decolat !

Heliport Pokhara

La zborul urmator, Andreea a facut o halta pe un helipad privat

Lacul Phewa

Lacul Phewa – visual contact. Ready for landing

Pokhara Din Elicopter

Deasupra Pokharei

Aeroportul Pokhara

Aterizare pe aeroportul Pokhara

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii