Brazilia, dincolo de samba (ep. 5). Despre una, despre alta, despre zbor cu parapanta

DCIM142GOPRO

Trebuie sa va spun ca nu am sarit, niciodata, nici cu parapanta, nici cu parasuta. Imi place mult zborul, am peste un milion de kilometri zburati, am zburat cu tot soiul de aparate, de la avioane cu doua locuri pana la Airbus 380, cel mai mare avion comercial din lume, dar niciodata in afara vreunui invelis metalic. Am fost aproape sa sar cu parapanta la Pokhara, Nepal, dar pana la urma am preferat sa zbor cu un avion mic de doua persoane, asa-numitul light plane. Si cred ca as fi putut ca in aceeasi zi sa si sar cu parapanta, dar atunci m-am gandit sa savurez aceasta experienta unica sa zbor cu un avionas spre Annapurna. Ulterior, m-am gandit ca am ratat o ocazie unica. Eh, asta e.

Anul acesta, mi s-a pus iar pata sa sar cu parapanta. Nu am prea avut ocazii, ba era iarna in Romania, ba prin alte parti nu prea aveam unde, dar in momentul in care am fost sigur ca plec in Brazilia am zis s-o fac, odata si-odata. Unde? La Rio! Si cum in programul de infotrip era programata o zi libera, am hotarat ca va fi zi de parapanta. Voiam si Maracana, voiam si favele, dar parapanta era prioritara. Pana la urma, am decis sa o fac… desi cu cateva nopti inainte am avut un cosmar cu accident de parapanta. Dar, pana la urma, am hotarat s-o fac!

Rio de Janeiro este unul dintre locurile faimoase pentru saritorii cu parapanta sau deltaplanul. Nu, nu se sare peste statuia lui Isus, ci undeva ceva mai departe, peste Parcul National Tijuca, intr-o zona cu un pitoresc aparte. Am vorbit cu ghidul nostru de grup care, prima oara, a crezut ca nu intelege bine. Da, vreau sa sar cu parapanta la Rio! OK… o sa dau telefon. Intre timp, in grupul in care eram, nimeni nu era atras de parapanta. Asa ca entuziasmul meu cam scadea… dar s-a intamplat un declic… cat timp tot postam eu poze de prin Brazilia, primesc un mesaj pe Facebook de la doi cititori care se aflau prin Brazilia. Luasera bilete la megaoferta aia de 300 si ceva de euro de la Alitalia si erau la Rio in acelasi timp cu mine. Ne-am vazut in viteza la trenul de la statuia lui Isus si in rest am tinut legatura pe Facebook si, sporadic, pe SMS. Pana la urma, am decis ca voi sari impreuna cu Corina. Era si ea interesata de o experienta d-asta, nu as zice extrema, dar mai iesita din comun.

Pana la urma, ghidul ne-a aranjat o saritura si un taxi care sa ne ia de la hotel sa ne duca la plaja Pepino, de unde se pornea. Ciudat, dar in cazul asta organizatorii nu asigurau transferuri. Ma rog, asta e. Cat a costat? Nu a fost ieftin – taxi + saritura + asigurare speciala + film si poze dupa au dus la 600 de reali (170 de euro), dar asta e… o data ajungi in Rio si sari cu parapanta!

La ora indicata, cu o precizie nemteasca a venit un tip cu o masina si m-a luat de la hotel. Apoi am oprit la hotelul Corinei si al lui Bogdan si am luat-o la drum spre plaja de… aterizare. Soferul stia bine engleza (o raritate in Rio), am mers vreo 20–30 de minute de-a lungul plajei aurii si a oceanului inspumat si iata-ne ajunsi la Pepino… Un cadru cu adevarat de basm… In stanga, o plaja de aur, marea zbuciumata (erau si niste surferi), in dreapta un munte imbracat in jungle si vreo doua stanci plesuve de genul celor din centrul lui Rio. Iar intre munte si mare, mai multe parapante si deltaplane se invart in cercuri… Wow!

Dupa mai multe minute, apare si tipul cu care trebuia sa iau legatura (se parea ca zburase, pana atunci) si ne distribuie la doi instructori. Evident, nesarind pana acum, se sare in tandem, nu sari asa, aiurea, de capul tau. Ne ducem intr-o cabina unde ne inscriem online niste date, instructorii verifica starea vremii (am vazut sisteme similare la aerodromul Tuzla, deci organizarea este foarte profesionista), viteza si directia vantului, totul e ok. Poti sa optezi intre saltul cu deltaplanul sau cu parapanta. As prefer cu parapanta. Ma intreaba daca am mai sarit si cate kile am. Nu, n-am mai sarit si am circa 100 kile. OK, parapanta atunci. Exista o greutate limita acceptata pentru clienti – 100 kg la deltaplan, 110 kg la parapanta. Oricum, voiam cu parapanta.

Ne inghesuim intr-o masina si plecam spre varful Pedra Bonita. Prin parc, tot soiul de biciclisti, trekkeri. Ajungem intr-o parcare si de aici avem de urcat inca putin. Instructorii cara parapantele, peste tot parapante, deltaplane, haturi, lanturi… aparent, un mic haos, dar pana la urma mi-am dat seama ca orice element este pus fix la locul lui. Nimic nu e la nelocul lui. Si imi voi da seama de nivelul la care s-a ajuns aici, la Rio de Janeiro, cand am ajuns sus … exista un adevarat aeroport de lansare pe doua etaje. De la etajul superior, se lanseaza deltaplanele, iar dedesubt, de la etajul inferior, sar parapantistii. Exista si un tip care joaca rolul de turn de control care coordoneaza decolarile, exista o ordine stricta. Sus, la aeroportul de deltaplane, deltaplanele stau cuminti la rand, unul dupa altul, iar instructorii fac training cu cei cu care vor sari. Exista o multime mixta – novici ca mine si Corina, care sarim pentru prima oara, dar si pasionati care sar singuri.

Nu avem timp de prea mult cascat gura, incepem trainingul… Nu e foarte complicat (la deltaplan pare mai complicat), trebuie doar sa alergi, in ciuda faptului ca te tine ceva in spate (ar fi parasuta). “Run, run, run”, striga instructorul. Si eu alerg in forta, in timp ce el incearca sa ma tina cat poate de tare. “Good, good, you are good”. Obrigado!

Ne echipam, imi pun niste hamuri pe mine, casca pe cap si e timpul de asteptare. Nu suntem singurii, exista o intreaga coada de oameni gata de sarit. Ma uit in jos… exista o minipista de decolare, practic, ca si cum te-ai arunca in prapastie (ma rog, “prapastia” nu are mai mult de 3 – 4 metri) si apoi urmeaza dealul destul de abrupt. Jos, oceanul, dominat de cateva blocuri inalte (ce tare ar fi sa aterizezi pe bloc), in dreapta, stanci plesuve, sub noi, jungla. E o priveliste de neuitat. Si voi sari aici? Ma voi arunca in gol? Ceva nu mi se pare natural, dar nu conteaza, spiritul de autoconservare e off… Si decolarile de deltaplane de la etaj, si cele de parapantisti au loc una dupa alta… Fassssss, se aude decolarea de deltaplan si, deodata, vezi cu triunghiul de plastic de obicei cum doi oameni tinandu-se de niste bete de aluminiu se propulseaza peste noi. Tipul-turn de control ii cheama pe urmatorii la punctul de decolare…

Cum ziceam, nu sunt doar novici care sar in tandem, sunt si saritori individuali, probabil oameni care au facut vreo scoala. Un nene sare si apoi se instaleaza confortabil in acel sezlong pe care sta in zbor sau cum s-o numi si pluteste relaxat. Ii fac niste poze. Nu am mai vazut o figura mai senina si mai relaxata. Simt ca tracul imi dispare. Se pregateste alt individual… nu pleaca prea decis, inainte de a sari in gol, de a-si lua zborul, se invarte fix pe buza pistei, o fi asta vreun procedeu mai artistic, se inalta un pic, se incurca in parasuta si cade in tufisul de dedesubt. Deodata, sar mai multi baieti si se duc sa-l scoata pe nefericitul parapantist de acolo. Ups… Oricum, nu mi s-a parut cel mai stapan pe sine, probabil e un tip nou care are ambitie… Il intreb pe instructorul meu de cand sare. Pai sare de 9 – 10 ani. Ma linistesc. E OK.

In fine, e clipa… “Sunteti gata ?”. Si! Prima, Corina. Se pune pe punctul de plecare, fuge, parasuta se ridica, e in zbor! Wow!… nu o fi chiar asa de rau.

Urmez. Ma pun pe punctul de plecare. Instructorul in spate. Si jos, prapastia, oceanul de apa, oceanul de vegetatie… Arunc o privire in stanga. Se vede orasul. Mai precis, cea mai mare favela din Rio – Rosinha. O maree de case se revarsa pe un deal. Parca ar fi imagini din tsunamiul japonez. Doar ca nu se misca. Instructorul imi da batul cu aparatul foto-video in mana. Da, batul ala de selfie. Imi zice ca il voi tine cam tot timpul, o sa-l mai ia din cand in cand acolo pe unde stie el. Ma simt ca un avion in mijlocul pistei. Nu apare insa stewardesa care sa-mi indice iesirile de urgenta. Fassssshhh, deasupra mea decoleaza un deltaplan. Intram in pozitia de plecare. Tres, Dois, Um, Go, go, go, go… O iau la fuga parca tragand o garnitura de tren in spate, parca e o fuga sinucigasa spre prapastie, dar nu mi-e frica, e vorba de o incredere nelimitata. Nu stiu ce a facut Jose, instructorul, dar deodata ma trezesc plutind. Nu imi dau seama cand picioarele mi s-au ridicat deasupra pamantului, am simtit o smucitura. Ma indes in “fotoliul” de parapantist. Prima senzatie dupa excesul de adrenalina? Frig. Sunt in tricou, in tricoul ala cu “Like Sibiu”, dar e frig. Intre timp, a aparut si un nor, bate vantul si mi-e frig. Dar ce mai conteaza, zbor, zbor, zbor… De la stanca din dreapta pana la Rocinha, lumea e a mea… Ma tin de haturile parasutei. Parca ma taie, dar ma tin puternic ca si cum ar fi riscul sa cad. Care nu e… nu, practic, nu pot sa ma scurg de pe “fotoliu”.

 

Ma uit dupa Corina, sunt mai multe parapante si deltaplane in zbor. Nu stiu care e. Nu mai conteaza. A trecut un minut? Lung cat o ora. Jose imi cere sa ii dau batul cu aparatul foto. E locul sa faca niste poze din niste unghiuri indelung studiate. Aparatul este setat sa faca poze la fiecare 10 secunde si sa filmeze simultan. Deci nu trebuie sa-mi bat capul. Am si eu aparatul meu foto spanzurat de gat si fac mai multe poze. Ne rotim ca niste vulturi deasupra oceanului verde. Ne apropiem si de stanca, ne si departam. “Esti OK ?”, ma intreaba Jose. Da, chiar prea bine. Doar ca sunt inghetat de frig. Dar nu conteaza, sentimentul libertatii in zbor este unic. Pfff, o sa mai fac chestia asta candva, nu stiu unde, in Carpati, in Himalaya, in Anzi, dar sigur o s-o mai fac. Ne apropiem de ocean. Din cauza norului, este negru si amenintator, dar noi zburam fara vreo teama pe deasupra. Jos, pe plaja, deltaplanistii aterizeaza unul dupa altul… Noi vom mai face o tura peste sosea, peste mare, din nou peste sosea si peste plaja… cred ca ne rotim pentru a 20-a oara…

Intr-un final, intram in linia de aterizare. Mi-aduc aminte de experienta cand am zburat in cockpit-ul celor de la Carpatair… si atunci, si acum vedeam pista de aterizare. Atunci, era pista aia mare si betonata de la Henri Coanda, acum e un camp de iarba. Deltaplanistii aterizeaza pe nisipul plajei, parapantistii pe iarba de langa plaja, pe un soi de pajiste. Nu stiu de ce.

Dar nu trebuie sa ma gandesc prea mult, ca suntem deja pe pamant. Am cazut si rad cum n-am mai ras de mult! Jose ma intreaba daca sunt OK. Da, mai mult decat OK, ma simt excelent. Apar si Corina, si Bogdan, sotul ei. “I s-a terminat bateria, nu a putut poza aterizarea”. Asta e, ce mai conteaza? Am destule poze si film si, mai ales, amintirea de neuitat. Vrei poze si film? Mai trebuie platit ceva. Normal ca vreau, nu conteaza. Ne ducem la o tanti care sta cu un laptop si tot soiul de gadgeturi pe plaja sub o umbrela de plaja. Leaga Go Pro-ul de laptop, incepe sa descarce pozele si filmul, apoi il arde pe un DVD. Ia sa-i dau si un stick! Ii zic sa le transfere si pe stick. Si bine am facut pentru ca, odata ajuns acasa, DVD-ul nu a mers! Asa ca as fi ramas fara poze.

Mai stam putin sa revenim cu picioarele pe pamant (acum, la figurat) si sarim in masina spre hotel. Ceasurile sunt inaintate, urmeaza ca in mai putin de o ora sa vina persoana de la o alta agentie si sa mergem in favele. O alta experienta care nu trebuie ratata in Rio!

Am fost in Brazilia la invitatia TAP Portugal, compania nationala portugheza care ofera cele mai variate conexiuni spre Brazilia, si a agentiei de turism braziliene RENTAMAR, una dintre cele mai importante agentii de turism din Brazilia, dedicata turistilor straini care viziteaza tara sambei. Si ca veni vorba, zilele acestea (pana pe 31 iulie, TAP are o perioada promotionala cu bilete spre Rio de Janeiro si Sao Paolo la 564 euro. Cititi amanunte aici

Cu parapanta la Rio

01. Statuia lui Isus

Isus ne saluta de dimineata

02. Pedra Bonita

Pe aici, de langa stanca asta vom sari. Wow !

03. Deltaplanorism

Deasupra noastra, oameni care zboara. Cu deltaplanul

04. Parapanta

sau parapanta 😉

05. Parapanta in Rio de Janeiro

Da, cu parapanta treuie sa zbor si eu !

06. Pista de deltaplane

Aeroportul de deltaplane… se sta cuminte la rand

07. Pepino Beach

Pe aici trebuie sa sar. Ups

08. Pregatirea de salt

Ascultand instructiunile 🙂

09. Cu instructorul de parapanta

Pe aici o sa sarim. In curand

10. Decolare - deltaplan

Si se decoleaza la foc continuu. De la etaj, cei cu deltaplanele

11. Decolare parapanta

Jos, cei cu parapantele

12. Inainte de decolare

Corina se pregateste de decolare

 

 

 

 

DCIM142GOPRO

Decoleeeeez

 

 

 

 

 

DCIM142GOPRO

Ma ridic !!!

 

DCIM142GOPRO

Wow… sunt in aer !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DCIM142GOPRO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DCIM142GOPRO

DCIM142GOPRO

DCIM142GOPRO

20. Parapanta in Rio de Janeiro

Plutind peste Rio 🙂

21. Plaja Pepino - Rio de Janeiro

Asta e plaja Pepino, Mai incolo, se revarsa Rosinha, iar noi vom ateriza pe triunghiul acela de iarba

DCIM142GOPRO

Am aterizaaaaat !

23. Ard DVD in Rio

Si aici, astept sa-mi copiez filmul, pozele 😉

Comentarii

  • Ai povestit așa fain, cred că oricine citește simte bucuria ta și zboară, dar se și amuză!

    Maria 24 iulie 2015 9:26 Răspunde
  • Foarte tare,frumos povestit,n-am sarit niciodata dar am trait emotiile citind articolul ! Poate candva intr-o viata viitoare voi avea parte si eu de asemenea aventura ?? Cine stie,speranta moare ultima !! Felicitari !!

    Alis 31 august 2015 9:06 Răspunde
  • Mi s-a ridicat pulsul citind, m-am pus eu in pielea ta.
    Ce camera ai care stie video+poze simultan? La GoPro nu stiu daca se poate.

    gabi 16 iulie 2017 18:34 Răspunde
    • Nu era camera mea, era a celor cu care am sarit, Da, era un Go Pro, nu mai stiu ce model.

      Imperator 16 iulie 2017 19:58 Răspunde
  • Pingback: Pe unde mai vreau sa merg, ce experiente sa am, intr-un cuvant… Imperator’s bucket list

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii