Călător prin România cea frumoasă. Maramureș, mândru plai.

Manstirea Barsana

2020 a fost în mod cert anul în care să vizitezi România. Și mulți dintre noi am făcut-o. Anul acesta nu am ajuns în Maramureș, dar Eugen a fost și mi-a trimis relatarea de mai jos – să va inspire pentru o călătorie în toamnă, sau chiar iarnă – Maramureșul e superb în orice anotimp.

România este o țară frumoasă dar Maramureșul istoric are ceva aparte, este (încă) cât se poate de autentic. Iar din circuitul nostru de anul acesta prin România nu avea cum să lipsească. Datorită pandemiei provocate de Coronavirus (nu am vrut să folosesc termenul “mulțumită“ desi s-ar fi potrivit și acesta) am decis să explorăm și să descoperim frumoasa noastră Românie despre care știam că merită vizitată dar destinațiile mai îndepărtate au avut mereu prioritate.

Dacă în luna august exploram Ținutul Secuiesc cu minunatele sale locuri, pentru luna septembrie am ales un mare circuit prin frumoasa noastră țară care să cuprindă din păcate doar o parte din tot ce are România noastră mai frumos de oferit: orașul regal Sinaia, Parcul Național Bucegi cu celebrul Sfinx si ansamblul Babele alături de senzaționala șosea montană Transbucegi, Delta Dunării cu a sa natură fascinantă, Iașiul – acest pol al culturii românești, mănăstirile din Bucovina și Neamț și nu în ultimul rând Maramureșul istoric.

 

“No amu“ să vă povestesc “tăt“ ce am văzut și “tăt“ ce am mai fi vrut să vedem în Maramureșul istoric.

 

Puțin despre Maramureș

Când spui Maramureș te gândești la județul omonim. Dar provincia istorică Maramureș nu este același lucru cu județul. Când te referi la provincia istorică, aceasta se află atât pe teritoriul actual al țării noastre (jumătatea nord-estică a județului Maramureș) cât și pe teritoriul Ucrainei vecine (Maramureșul de Nord este situat în estul provinciei actuale Transcarpatia). Maramureșul istoric este localizat din punct de vedere geografic în interiorul depresiunii Maramureșului fiind delimitat de Munții Oașului, Munții Gutâi, Munții Țibleș, Munții Rodnei și Munții Maramureșului iar Tisa, Rona, Iza și Vaserul sunt principalele ape curgătoare care străbat acest minunat colț de rai locuit încă din cele mai vechi timpuri.

 

Ce să vizitezi în Maramureș – peisaje, tradiții, oameni faini

Fie că alegi să petreci sărbătorile – de iarnă sau pe cele pascale sau pur și simplu vrei sa petreci câteva zile de concediu aici, Maramureșul are multe de oferit. În primul rând provincia este printre puținele din țară care și-au păstrat fără doar și poate autenticitatea, aici obiceiurile și tradițiile populare au rămas nealterate de-a lungul timpului, modernul nu și-a pus decât parțial amprenta. Iar locuitorii sunt foarte primitori și se bucură mereu de “goști“ adică de oaspeți cum se spune la noi în Banat și îi tratează cum se cuvine.

Ce să vezi în Maramureșul istoric ? În continuare vă povestesc despre ce e musai de văzut și de făcut în Maramureșul istoric – natură, istorie, tradiții și obiceiuri și desigur oameni faini și ospitalieri.

 

În timpul  vizitei noastre în Maramureșul istoric am făcut un adevărat tur de forță – am avut ocazia să vedem Cascada Cailor de la Borșa, Mănăstirea Bârsana dar și deja celebra Săpânța cu al său Cimitir Vesel unic în lume dar și cu nu mai puțin celebra Mănăstire Peri, cea mai înaltă biserică de lemn din lume.

Și mai erau multe alte locuri pe care ar fi meritat să le vizităm dar timpul a fost la limită. Așa că le-am lăsat pentru data viitoare.

 

Cum ajungi în Maramureș

O întrebare la care nu e greu să răspunzi: pe cale feroviară sau rutieră (drumurile sunt destul de bune mai ales cele naționale). Iar dacă vii din capitală poți ateriza la Baia Mare, în prezent atât Tarom cât și Blueair operează zboruri.

 

Ce am văzut noi în Maramureșul istoric dar și ce am fi vrut să mai vedem

Așa cum spuneam, Maramureșul are multe de oferit, în continuare vă povestesc despre ce am reușit să vedem și ce am mai fi vrut să mai vedem (desigur că mai sunt multe alte obiective pe care nu o să reușesc să le amintesc).

Noi am abordat Maramureșul istoric prin pasul Prislop, trecătoarea cea mai înaltă din Carpații Orientali, la aproape 1500 de metri altitudine, venind dinspre Vatra Dornei. Peisajele din zonă sunt de vis, șoseaua străbate păduri de brazi iar aerul este foarte curat. Merită să faci popasuri tocmai pentru a admira natura și pentru a respira aerul proaspăt de munte.

Pasul Prislop se află între Munții Rodnei și Munții Maramureșului. Dacă ai ajuns în vârf te întâmpină biserica Mănăstirii Prislop, construită relativ recent, după anul 2000. Lângă biserică se află un cimitir militar unde odihnesc 136 de ostași căzuți la datorie în timpul celor două Războaie Mondiale. Tot aici se află monumentul amplasat în locul numit Preluca Tătarilor care aduce aminte de victoria borșenilor în fața tătarilor, undeva în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Și bine-nteles vânzători de suveniruri, locul fiind unul destul de căutat de turiști, aproape toți care trec pe acolo se opresc: pentru biserică, suveniruri sau pur și simplu să facă poze “spre a servi la Facebook și Instagram”.

Coborând spre Maramureș prin pasul Prislop iată-ne ajunși la Borșa. Borșa este un reper important pentru cei care practică sporturile de iarnă dar merită venit aici și vara. Orașul cu aproape 30.000 de locuitori a devenit celebru și datorită unei frumoase căderi de apă, Cascada Cailor – cea mai înaltă din țara noastră. Ca să vezi cascada nu e tocmai ușor de ajuns la ea – ca să vezi ceva frumos trebuie și puțină osteneală. Așa că mai întâi trebuie să urci cu telescaunul. Locul de îmbarcare în telescaun se află în complexul turistic din stațiunea Borșa (atenție ! dacă vii cu mașina dinspre Vatra Dornei te întâmpină mai întâi stațiunea iar apoi orașul Borșa – telescaunul se află în stațiunea Borșa iar de pe drumul national virezi stânga pentru a ajunge în complexul turistic). Tariful este de 20 lei urcarea sau 30 de lei urcare-coborâre (recomand biletul dus-întors, se poate coborî și “per pedes apostolorum“ dar panta muntelui e destul de abruptă – am văzut câțiva cetățeni mai aventurieri sau fără dare de mână care au coborât cam “de-a berbeleacul“.

După ce am cumpărat biletul dus-întors iată-ne la poarta de îmbarcare. Pentru noi doi, care nu suntem practicanți a sporturilor de iarnă, urcarea și coborârea din telescaun erau o provocare. Telescaunul nu e teleferic – el merge continuu fără oprire, așa că trebuie să sari în el la îmbarcare iar la sosire să încerci o săritură mai rapidă decât viteza cu care el se deplasează –  altfel ai toate șansele să mai faci o tură dus-întors până încerci o nouă aterizare (și în cel mai nefericit caz poți avea parte și de câteva cuvinte din partea angajaților, cuvinte pe care nu le pot reproduce). Aproape un sfert de oră a durat până am ajuns în vârf, timp în care am avut ocazia să admirăm o panoramă superbă care ne-a tăiat răsuflarea. Poate să îți taie răsuflarea și panorama de sub telescaun, mai ales dacă ai rău de înălțime.

Ajunși în vârf am plecat “per pedes“ spre Cascada Cailor (la dus am coborât iar la revenire am urcat pante apreciabile ca și înclinație, timpul unui drum este undeva puțin peste jumătate de oră, depinde și de viteza de deplasare). Cascada Cailor este situată în partea nord-estică a munților Rodnei fiind cea mai înaltă cădere de apă din țara noastră, de aproximativ 90 de metri. Conform legendei, muntele Piatra Rea era locul preferat de localnici să țină hergheliile de cai, din primăvară până în toamnă. Se spune că într-o noapte cu furtună, caii speriați de fulgere au fost atacați de un urs și au luat-o la sănătoasa, aproape 15 cai căzând în prăpastie. De atunci localnicii au botezat astfel cascada, de atunci muntele se numește Muntele Cailor, circul glaciar Podul Cailor iar pârâul Izvorul Cailor.

În funcție de timpul disponibil, poți face o urcare până la Lacul Știol, cunoscut și ca Lacul Izvorul Bistriței deoarece de aici izvorăște Bistrița. Lacul Știol este un lac glaciar situat la o altitudine de 1800 de metri iar pentru un drum de la stația de telescaun până la lac trebuie să aloci cam o oră și ceva.

După ce am coborât înapoi în stațiune, am continuat frumoasa noastră călătorie în Maramureșul istoric. Nu foarte departe de Borșa se află localitatea Mosei unde poți face o oprire la monumentul dedicat Masacrului de la Moisei din anul 1944 când trupele maghiare, aflate în retragere au omorât 29 de români.

Am continuat călătoria pe drumul national ajungând la Vișeu de Sus. Ca mărime, acesta este cel de-al patrulea oraș al județului după Baia Mare, Sighetu Marmației și Borșa. Iar Vișeul de Sus este un punct important deoarece aici este și locul de îmbarcare în celebrul tren “Mocănița“. Avem în țara noastră mai multe astfel de “Mocănițe“ – astăzi mai funcționează la Moldovița și Sovata, altele au fost din păcate trase pe linie moartă. “Mocănița“ este un nume generic dat căilor ferate cu ecartament îngust – “Mocănița“ de la Vișeu de Sus a fost construită după ecartamentul austro-ungar de 760 mm. Farmecul Mocăniței este însăși locomotiva cu aburi folosită la tractarea vagoanelor. Prețul unei călătorii nu este unul neapărat de neglijat, în funcție de perioada calendaristică acesta începe de la 60 de lei iar dacă alegi un pachet care să conțină și o delicioasă masă de prânz prețul sar de 100 de lei. Dar merită să dai oricât ca să admiri peisajele fascinante din Parcul Natural Munții Maramureșului străbătând Valea Vaserului. Lungimea traseului este  de aproape 50 de kilometri dar datorită “vitezei de croazieră“ și a pauzei trebuie să îți aloci pentru întreaga călătorie cam o zi. Mocănița de la Vișeu a luat naștere după Marea Unire din anul 1918 când a fost folosită pentru transportul lemnelor. A fost readusă la viață din anul 2000. O călătorie cu Mocănița te poartă prin defileul din Valea Vaserului străbătând tunele și viaducte.

 

Mănăstirile de lemn sunt cel puțin la fel de celebre în Maramureș, la fel ca și celebrele porți de lemn ale caselor. Așa că era musai să vizităm Mănăstirea Bârsana, aflată în localitatea cu același nume. Dacă vii pe drumul national dinspre Borșa vei avea surpriza ca GPSul să te ghideze din localitatea Petrova către un drum comunal, destul de îngust și sinuos. E un drum construit relativ recent, peste deal până în satul Strâmtura, aflat imediat lângă Mănăstirea Bârsana. Vei fi direcționat către acest drum comunal mai ales dacă folosești Google Maps sau dacă ai un GPS actualizat la zi. Dacă nu iei în calcul indicațiile Google Maps (așa cum am făcut noi) trebuie să continui pe drumul național până în Sighetu Marmației de unde să te întorci apoi pe alt drum către Bârsana.

Mănăstirea Bârsana este poate cea mai cunoscută mănăstire din Maramureș. Este o mănăstire veche, prima atestare documentară este de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Biserica mănăstirii a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru protecția oferită în timpul epidemiei de ciumă. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea biserica a fost mutată de două ori până să ajungă pe actualul amplasament. Biserica a fost pictată la începutul secolului al XIX-lea în stil baroc și rococo, în naos sunt scene din Geneză iar în pronaos imagini din Judecata de Apoi. Stilul arhitectural este specific Maramureșului, îl regăsim și la alte mănăstiri din Maramureșul istoric. Tehnica de construire folosită poartă numele de “blockbau“ – tehnica construcțiilor din bârne orizontale. Ansamblul mănăstirii nu conține doar biserica înaltă de 57 de metri ci și turnul cu clopotniță, altarul de vară (foarte util acum în perioada pandemiei), chiliile, capela, casa maiștrilor și casa artiștilor. Desigur nu putea să lipsească și poarta tradițională maramureșană. Hramul mănăstirii este pe 30 iunie de “Soborul Sfinților 12 Apostoli“ deoarece aceștia sunt protectorii lăcașului de cult.

Aici în interiorul ansamblului monahal a fost amenajat și un interesant muzeu unde accesul se face pentru modica sumă de 1 leu (Atenție ! Intrarea la mănăstire e gratuită). Parterul muzeului găzduiește icoane și obiecte bisericești iar la primul etaj este amenajat un fel de muzeu al satului maramureșan cu obiecte dintr-o casă maramureșană tradițională. La ultimul etaj este un fel de expoziție cu vânzare, poți alege cu un suvenir autentic realizat în atelierele mănăstirii de către maici, în special în timpul iernii.

 

Când vii de la Borșa pe drumul național dai taman în Sighetu Marmației. E un orășel frumușel cu vreo patruzeci de mii de locuitori, așa cum spuneam – al doilea oraș ca mărime din județul Maramureș. Acesta a devenit celebru din păcate datorită pușcăriei comuniste în care au pierit printre alții Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu și Gheorge I. Brătianu. Ca să fiu sincer, vizitarea unor astfel de memoriale (pușcării, lagăre de concentrare etc.) îmi provoacă tristețe și în general prefer să le ocolesc deși sunt locuri încărcate de istorie. Fosta pușcărie comunistă din Sighetu Marmației a devenit după 1989 Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Parte a acestui memorial este și Cimitirul Săracilor aflat la câțiva kilometri de oraș unde au fost înmormântați deținuții decedați. Reabilitarea fostei pușcării comuniste în vederea transformării în muzeu a fost realizată între 1994 și 2000, muzeul fiind declarat în anul 1998 unul din cele trei locuri de cultivare a memoriei europene alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.

Tot în Sighetu Marmației se află Monumentul Cuiului, mai puțin cunoscut. Realizat acum câțiva ani, acesta se află în apropierea Memorialului și are evident forma unui cui. Deși pare poate puțin ciudat, monumental-cui sugerezează metaforic faptul că la Sighetu Marmației se pune harta în cui.

De la Sighetu Marmației am continuat călătoria către nord, la 17 kilometri se află cireașa de pe tort: satul Săpânța cu al său Cimitir Vesel dar și cu cea mai înaltă biserică de lemn din lume, Mănăstirea Peri.

 

Pentru început am oprit la  Mănăstirea Peri. Am avut norocul să ne aflăm aici chiar de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. Localnicii erau gătiți de sărbătoare, femeile și bărbații erau îmbrăcați în port popular. Femeile mai în vârstă erau îmbrăcate în cămăși și sumne adică fuste de culoare mai închisă în timp ce fetele tinere purtau cămăși albe și sumne înflorate de culoare roșie, verde sau albastră. Pe cap purtau un chișchineu adică un batic având de obicei aceiași textură cu fusta. Din păcate prea puține femei purtau tradiționala zadie, acel șorț cu dungi de culoare roșie și neagră specific locului. Bărbații erau și ei gătiți de sărbătoare – purtau cămașă alba, gatii (așa cum se numesc acei pantaloni) iar la brâu un chimir. Alții însă erau îmbrăcați ceva mai modern purtând cămașă albă și pantaloni negri. Acest moment solemn la care participa întreaga comunitate a satului ne-a mers la suflet. Pentru că nicăieri nu te bucuri de o sărbătoare mai autentică decât în Maramureș.

Prima atestare documentară a mănăstirii a fost la sfârșitul secolului al XIV-lea când nepoții lui Dragoș Vodă au donat bunuri și terenuri pentru ridicarea acestui lăcaș de cult. După aproape 400 de ani mănăstirea de piatră a fost  distrusă. De abia în 1997 a început construirea noii biserici de lemn finalizată în anul 2003. Crucea înaltă de șapte metri a fost învelită cu patru kilograme de aur, alte opt kilograme au fost folosite pentru placarea mănăstirii. Din anul 2005 aici trăiesc șase măicuțe. Actuala biserică, având o înălțime de 78 de metri este cea mai înaltă biserică de lemn din lume iar în țara noastră se află pe locul 4 a celor mai înalte lăcașuri de cult, după Catedrala Mântuirii Neamului din București, Catedrala Mitropolitană din Timișoara și catedrala romano-catolică Sf Mihail din Cluj. Iar turla ei este vizibilă de dincolo de Tisa, din regiunea ucrainiană Transcarpatia unde locuiesc mulți români.

Am continuat apoi cu vizitarea Cimitirului Vesel care este, așa cum spuneam, cireașa de pe tort. Cimitirul Vesel de la Săpânța se află pe locul doi în topul mondial al sit-urilor funerare, după Piramidele de la Gizeh din Egipt. Este un loc cu totul aparte în care moartea nu este privită ca un eveniment trist. Se spune că cel care a creat acest Cimitir Vesel, Stan Ioan Pătraș s-ar fi inspirat din cultura dacilor care vedeau moartea ca pe un lucru vesel. Ideea se pare că i-a venit mulțumită preotului greco-catolic Grigore Ritiu. Stan Ioan Pătraș s-a dedicat din tinerețe până la moarte realizării de cruci din lemn, sculptate și pictate manual. El a fost nevoit să muncească pentru a-și întreține familia în timp ce tatăl său lupta pe front.

Celebrele cruci vopsite albastru și viu colorate conțin picturi naive și texte amuzante – merită să parcurgi întregul cimitir ca să citești versetele scrise, multe dintre ele în limbaj arhaic și cu greșeli gramaticale. Unele cruci sunt pictate și conțin versete pe ambele părți – pe o parte versete despre viața decedatului iar pe partea cealaltă despre cauza morții. Prima cruce a fost realizată în anul 1935 când creatorul Cimitirului Vesel, Stan Ioan Pătraș avea doar 27 de ani. De la jumătatea secolului trecut au fost create aproape 800 de cruci, ele fiind restaurate periodic sau înlocuite cu cruci noi. Din păcate creatorul Cimitirului Vesel s-a stins din viață în anul 1977 din cauza unei boli incurabile dar ucenicul său Dumitru Pop a continuat tradiția de a realiza cruci de lemn în clasicul Săpânța-style. Biserica cimitirului a fost renovată recent – ea a fost construită la sfârșitul secolului  al XIX ca lăcaș greco-catolic dar a intrat în anul 1948 în posesia Bisericii Ortodoxe. Biserica iese în evidență datorită acoperișului viu colorat.

Nu doar Cimitirul Vesel merită vizitat, e aproape musai să te oprești și la casa creatorului, Stan Ioan Pătraș, devenită astăzi muzeu. Dacă taxa de vizitare a Cimitirului Vesel este doar cinci lei, pentru a vizita casa memorială prețul e dublu. Dar merită. Cele două camere au rămas intacte de la moartea lui Stan Ioan Pătraș și sunt amenajate în stilul tradițional maramureșan. Aici poți găsi cruci și sculpturi pictate în celebrul stil care a făcut Săpânța faimoasă în întreaga lume. Nu mare mi-a fost mirarea să descopăr o sculptură pictată cu chipul lui Nicolae Ceaușescu și a membrilor comitetului executiv al PCR. E oarecum firesc ca Stan Ioan Pătraș să fi dedicat măcar o sculptură conducerii României socialiste mai ales că Ceaușescu era iubit de populație în acea perioadă. În curtea casei se află și azi atelierul unde s-au născut sute de cruci pictate cu versete amuzante. Și astăzi toti aici se realizează crucile pentru Cimitirul Vesel de la Săpânța – în atelier am putut vedea cum se realizează o cruce Săpânța-style. Iar cei dornici de așa ceva trebuie să știe că prețul unei astfel de cruci ajunge lejer la 5000 de lei.

Din păcate Cimitirul Vesel nu e inclus încă în Patrimoniul Mondial UNESCO fiindcă altfel nu s-ar mai putea face înmormântări aici. Dar toate crucile sunt Săpânța-style, probabil cine nu vrea o astfel de cruce va fi înmormântat în celălalt cimitir al satului, la clasa “economy“.

 

Food & Drinks & Souvenirs

Ținând cont la cât de autentic este Maramureșul, rubrica atât de dragă mie nu avea cum să lipsească.

Bucătăria maramureșană este foarte bogată în preparate. Pentru că maramureșenilor care sunt oameni harnici nu le place doar munca ci și mâncarea bună acompaniată de nelipsita horincă. Dacă ajungi în Maramureș e musai să te delectezi cu o plăcintă maramureșană cu brânză, cu “curechi și picioici“ adică cu varză și cartofi sau poți savura o porție delicioasă de balmoș la ceaun. Acesta din urmă este o specialitate asemănătoare cu mămăliga dar mălaiul se fierbe în unt și smântână. Chiar dacă nu e specific zonei merită să te delectezi cu o delicioasă porție de gulaș la ceaun. Sau cu mai multe, de ce nu ? Pentru că maramureșenilor le place gulașul și îl fac și foarte bun. Iar după o masă copioasă te poți răsfăța cu plăcinte maramureșene cu brânză dulce sau dulceață sau te poți bucura de celebrii ciurigăi, versiunea locală a minciunelelor.

 

Cât despre băuturi nu mai are rost nicio prezentare. “Testul Covid“ cu horincă moroșănească se face imediat la sosirea la gazdă. Iar dacă percepi gustul delicioasei horinci maramureșene sigur nu ai Covid. Horinca moroșănească este number one la orice masă, cu ea se începe orice festin culinar și este stimulent la orice petrecere. Maramureșenii prepară horincă din aproape toate fructele pe care le au în bătătură – cireșe, gutui, piersici, caise și desigur prune. Dar mare mi-a fost mirarea să găsesc aici horincă de nuci verzi – o licoare deosebit de bună care iese în evidență datorită gustului ușor de tanin specifică acestui fruct.

Cât despre suveniruri – din nou horinca moroșănească este cadoul perfect cu care nu vei da greș. Poți cumpăra o sticlă în care se află o mini-poartă moroșană sau și mai ingenioasele sticle îmbrăcate în straie tradiționale maramureșene – cu sumnă, cămeșă și mărgele. Eu am cumpărat una pe care am botezat-o Cornelia fiindcă seamănă leit cu soția lui Lupu Rednic pe care o admir în mod deosebit.

 

Desigur că nu poți pleca de aici fără câteva straie populare maramureșene. Le găsești aproape la toate tarabele dar atenție ! Nu te înfige la cele cu prețurile cele mai mici deoarece ele arată aproape identic dar sunt făcute în India sau în alte țări ale Asiei. Hainele populare care sunt puțin mai scumpe sunt de proveniență autohtonă și respectă cu strictețe stilul popular. Merită să te îmbraci din cap până în picioare în frumoasele costume populare sau poți cumpăra doar anumite articole de vestimentație – cămașa numită generic ie este un articol vestimentar nu doar pentru a participa la sărbători populare ci și pentru viața de zi cu zi deoarece fiind făcută din bumbac este ideală de purtat când verile sunt toride. Iar ca bărbat musai trebuie să îți pui pe cap un clop moroșan de paie.

De la diferitele obiective turistice merită să cumperi câte un album sau câte o carte care să îți aducă aminte peste ani că ai vizitat frumosul Maramureș istoric. Cimitirul Vesel de la Săpânța este poate singurul cimitir din lume care are și SOUVENIR SHOP. Da, și încă unul foarte bogat. De exemplu poți cumpăra o carte despre Cimitirul Vesel sau chiar un album unde îți sunt prezentate detaliat cele mai interesante cruci cu cele mai haioase versete. Sau poți cumpăra un magnet de frigider autentic și original în formă de cruce Săpânța-style din cele câteva modele disponibile.

 

“No amu“ se termină relatarea mea despre frumoasa incursiune în Maramureșul istoric. Da, Maramureș mândru plai !

Fotografii Maramureș

Spre pasul Prislop

Spre Pasul Prislop

spre Pasul Prislop

Spre Maramures

Telescauna Borsa

In teleferic

Telescaun Borsa

Teleferic Borsa

X Spre cascada cailor

Spre Cascada Cailor

Cascada Cailor

Cascada Cailor

Cascada Cailor Maramures

Cascada Cailor

Cascada Cailor in Maramures

 

Borsa

Borsa vazuta din teleferic

Manstirea Barsana

Manastirea Barsana

Manastirea Barsana Maramures

 

Selfie manastirea Barsana

 

Manastirea Peri

Manastirea Peri

. Straie maramuresene

Costume de Maramures

Pui de morosan

Micul morosan

Peri Maramures

In interiorul bisericii din Peri

Peri Manastire in Maramures

Manastirea Peri

Bilete Cimitirul Vesel

Bilet de intrare la Sapanta

Cimitirul Vesel Sapanta

Celebrul cimitir vesel

. Cimitirul Vesel

 

Cimitirul Vesel

 

Eugen Jurca Sapanta

 

Biserica Sapanta Maramures

 

. Casa creatorului cimitir vesel

Casa lui Ion Stan Patras

Casa Creatorului

 

Ceausescu Sapanta

Din opera mai putin cunoscuta al lui Patras 😉

Casa Stan Ioan Patras

 

Portrete Stan Ioan Patras

 

Suvenir Cimitirul Vesel

Magazin de suveniruri

Magnet Sapanta

Magnet de Sapanta

Horinca in straie de Maramures

Horinca in straie de Maramures

Album Sapanta

Album de Sapanta

Categorii:
Romania

Comentarii

  • Barsana are o biserica de lemn inclusa in patrimoniul UNESCO

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_B%C3%A2rsana

    Manastirea Barsana este un ansamblu de cladiri recente, construite in stil neomaramuresan

    lumea care ajunge in acest loc nu prea are habar de vechiul monument pentru ca nu se documenteaza suficient

    in Maramures exista opt biserici de lemn incluse in patrimoniul universal

    ion ion 23 octombrie 2020 10:59 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii