Pe urmele istoriei pe Coasta Dalmata (ep. 5). Parcul Plitvice, paradisul turcoaz-verde al Croatiei

Plitvice National Park

Daca este sa aleg doar doua locuri pe care imi doream enorm sa le vad (revad) in Croatia atunci acelea erau Dubrovnik si Parcul National Plitvice. In Dubrovnik am mai fost in 2000, dar in Parcul National Plitvice niciodata. Dar nu se poate sa nu fi vazut zeci si sute de poze postate pe Facebook de oameni care au ajuns acolo. Si de fiecare data ma opream din datul wall-ului in sus si in jos si imi sopteam atunci in barba – vreau sa merg in Plitvice ! Si cand am facut design-ul turului de Croatia, a fost musai sa petrecem o zi intreaga la Plitvice. Era musai.

Cateva cuvinte despre Parcul National Plitvice. Este o zona impadurita, verde, de deal, undeva intre Zadar si Zagreb la doi pasi de granita cu Bosnia, mai precis cu Republika Srpska. Practic, cel mai rapid acces il ai din aceste orase (pana in pandemie, Croatia Airlines zbura intre Bucuresti si Zagreb, iar in 2021, Ryanair a zburat din Bucuresti la Zadar). Parcul National Plitvice a devenit parc national in 1949 si a ajuns pe lista UNESCO in 1979, dar a fost o atractie turistica inca din perioada Imperiului Habsburgic, aici facandu-se turism inca din secolul XIX. Are o suprafata de 296 km patrati si se intinde de-a lungul a nu mai putin de 16 lacuri de turcoaz conectate intre ele prin cascade, fiecare parc ocupand un anumit “etaj” – de la 646 metri altitudine (cel mai “inalt” lac) pana la 503 metri (cel mai de “jos” lac). Adancimea nu e prea mare – cel mai adanc are o adancime maxima de 37 metri, iar unul din ei se “lauda” cu doar 5 metri. Inutil sa spun, este interzis sa faci baie in ele.

Deci, practic, parcul national se afla in jurul acestor 16 lacuri care sunt conectate intre ele prin cascade – unele mai mici, altele mai mari, dar toate extrem de spectaculoase. De-a lungul acestor lacuri sunt construite alei si podete din lemn pe care aproape un milion de turisti se preumbla. In lunile de vara, daca te uiti de sus, ai senzatia ca este un lung lant uman de dansatori de conga – din pacate, si eu am prins o zi de “conga”, dar chiar si asa este imposibil sa nu ramai vrajit de culoarea aceea a apei, de vegetatia ca de munte de jur imprejur, de varfuri karstice si de aerul curat ca de munte (desi ne aflam destul de jos). Daca ai mers o data in parcul Plitvice, poti sa mergi si altadata, dar de preferinta in alt anotimp – ghidul ne-a spus ca in fiecare anotimp, Plitvice este “alfel”, alte culori ale vegetatiei, alta cromatica, o alta experienta. Deci am fost doar odata, trebuie sa mai merg de 3 ori J. Pentru ca voi descoperi un alt Pltvice.

Cum spuneam, turismul a inceput aici din secolul XIX, mai ales dupa vizita principesei Stephanie de Belgia pentru care habsburgii i-au alungat pe bastinasi care faceau agricultura si au pus dedicat zona Plitvice turismului. Un prim hotel a fost construit inca din 1861, iar dupa 1888, turismul a alungat complet agricultura si au inceput primele forme de protectie ale naturii.

Zona Pltvice nu a fost intotdeauna atat de serena ca astazi. In apropiere, a avut loc batalia de la Campurile Krbava in urma careia otomanii au ucis aproape intreaga nobilime croata si a cucerit Regatul croat. Croatii au decis atunci sa se inchine habsburgilor, sperand in protectia lor si aceasta a venit. Dupa mai multe cuceriri de ambele parti, intr-un final, Plitvice a devenit parte a Croatiei habsburgice. Pentru a proteja granita de incursiunile de multe ori haotice ale trupelor neregulate otomane, Habsburgii au creat asa numita Granita Militara (ulterior Srpska Krajina) unde numerosi refugiati sarbi din zonele ocupate de otomani s-au refugiat si au primit privilegiul de a se inchina direct imparatului si nu Banului Croatiei, de a nu plati taxe si de a fi lasati in pace cu organizarea si religia lor ortodoxa cu un singur lucru de facut – sa apere Frontiera Militara si sa opreasca incursiunile de prada. O politica similara a fost promovata si in Transilvania cu asa-numitele zone graniceresti care a dus la eliberarea a numerosi iobagi romani si inrolarea lor ca graniceri. Atat in Ardeal, cat si in Croatia, habsburgii au construit Frontiere Militare cu ajutorul popoarelor considerate de mana a doua – sarbii si romanii.

Tot aici, in jurul Plitvice au avut loc numeroase intalniri ale partizanilor comunisti ai lui Tito din timpul celui de-al doilea razboi mondial, iar in 1991, zona fiind locuita in majoritar de sarbi, urmasii vechilor graniceri din Frontiera Militara au creat o republica sarbeasca pe teritoriul Croatiei – Srpska Krajina. In 1995, in urma unui aranjament celor doi mari criminali de razboi ai Iugoslaviei Tudjman si Milosevic, armata croata a cucerit Srpska Krajina in cateva zile, iar intreaga populatie sarbeasca care traia aici de secole a fost purificata etnic – fie ucisa, fie “impinsa” in invecinata Republika Sprska (din Bosnia) sau mai departe spre Serbia. Dupa 1995, Parcul National Plitvice si-a revenit la viata din anii 60 – 80 – a redevenit o atractie turistica de prim ordin de data asta a Croatiei si nu a Iugoslaviei. Ca in cazul multor atractii turistice celebre din jurul lumii, un film (de fapt un adevarat serial) a pus Plitvice pe harta turistica a lumii – filmele western cu Winnetou au fost filmate aici, in Plitvice, nu in SUA ! Si asa cum Indiana Jones / Harrison Ford a pus Petra pe harta turistica a lumii sau Lara Craft / Angelina Jolie a “descoperit” Angkor Wat, Winnetou a adus in atentia lumii lumea turcoaz a Parcului Plitvice (o treaba similara a facut Games of Thrones cu Dubrovnik in ultimul deceniu).

 

Sincer, la inceput am fost un pic confuz cum e organizat parcul, dar acum imi e mai clar – cele 16 lacuri sunt impartite in doua zone – “lacurile de sus” (12 dintre ele) si “lacurile de jos” (4 dintre ele). Cum ziceam, nu sunt cine stie ce inaltimi de catarat, aproape nici nu simti ca urci sau cobori. Fiecare grup de lacuri are o intrare cu parcare pentru masini / autocare, centru de vizitatori, casa de bilete, magazine, restaurant, suveniruri, etc. Noi am ajuns la intrarea 1 (la lacurile de jos) pentru ca acestea sunt cumva la un capat al Parcului National. Intre cele doua intrari, circula niste autocare gratuite (adica sunt incluse in biletul de intrare). Si daca am pomenit de biletul de intrare, acesta costa in functie de anotimp – vara, in sezonul de varf costa 250 kuna (33 euro), iar iarna costa 80 kuna (11 euro)… ma rog, e un mercurial destul de complex in functie de numar persoane, varsta, anotimp, etc, etc, asa ca mai bine aruncati o privire aici pe site-ul oficial.

Ce pot sa va spun este ca cel putin vara merita sa-ti cumperi biletul on-line in avans – sunt niste cozi imense, in timp ce noi care aveam biletele deja cumparate am trecut fluierand.

Daca va uitati pe harta complexului veti descoperi ca sunt mai multe rute – numele lor sunt de fapt litere de la A la K. Fiecare traseu are indicat cam cat trebuie sa mergi pe jos – sunt si ture de 3 ore si ture de 8 ore. Nu trebuie sa te tii cu sfintenie de traseu – multe dintre ele sunt comune pe anumite parti, dar cel mai popular si care acopera multe dintre cele mai mari atractii este traseul C (pe care l-am si urmat, dar am facut ici si colo niste deviatii). Pentru mai multe detalii, uite-te aici.

Exista de asemenea si niste vaporase care mai “taie” din drum – nu va sfiiti sa le luati, sunt gratuite (adica incluse in bilet) si sunt destul de dese, il vei lua repede indiferent cat de lunga ti se pare coada.

Ce e foarte important de subliniat – exista niste locuri de unde iti poti cumpara de mancare si bautura. In vara aceasta nu se mai accepta cash, ci doar card, asa ca ori ai card, ori iti iei sandvich-uri si apa cu tine ! Ca iti trebuie !

 

Astea fiind zise, nu voi trece pas cu pas prin ce am vazut. Cum ziceam, am intrat pe la intrarea 1 si la cativa pasi dupa punctul de control bilete, am ajuns intr-un soi de balcon de unde am ramas mut in fata panoramei unei bune parti din zona parcurilor de “jos”. E greu de descris sentimentul pe care il ai cand vezi panza a numeroase cascade (de aici se vede superb si Cascada Mare), verdele copacilor, al plantelor, muntii … Numai un maestru scenarist ar fi putut pune in scena o astfel de imagine – care sa te vrajeasca, sa te ameteasca, sa te faca sa te indragostesti pe loc de Parcul National Plitvice !

Am coborat incet, incet pe alee pana langa apa. La fiecare colt, vedeai aeeasi panorama, dar parca din alt loc. Apoi, ne-am incolonat cuminti in sirul lung de turisti care toti mergeau spre aceeasi destinatie – spre Marea Cascada ! Am luat-o pe un podet printre stuf, apoi, fix sub o stanca destul de abrupta, ca apoi sa ajungem fix in fata impresionantei cascade. Mie imi plac mult cascadele, fie ca sunt Victoria sau Niagara (pe care am avut norocul sa le vad), fie ca sunt altele mai putin imense, asa ca a fost un moment superb. Desi pentru accesul langa cascada trebuia sa urmaresc un lung sir de turisti (unii veniti cu caini, altul cu pisica in spate !), nu stiu cum, dar zona din fata cascade a fost bine calculate sa gazduiasca un numar mare de oameni, sa fie aerisita, sa nu ai senzatia ca te afli intr-un puhoi de lume !

Am luat-o apoi la drum in sirul de oameni, de-a lungul unor lacuri de turcoaz, cu apa atat de clara, incat poti vedea pestii fara probleme sau diversele trunchiuri de copac care au cazut si acum putrezesc in apa putin adanca. Drumul este de-a lungul lacurilor … vezi un lac, il admiri, te “loveste” turcoazul lui si apoi urci cateva zeci de metri pana “etajul” urmator, la lacul urmator. Si din nou, ramai uimit, din nou zici ca asa ceva nu ai mai vazut, din nou, te paralizeaza culoarea aceea ca din alta lume.

Dupa o serie de lacuri, am ajuns in probabil cel mai mare punct de repaus – cu mai multe optiuni de masa, dar la cozi imense – am reusit totusi sa descopar un chiosculet cu sandvisuri (nu cu carnati calzi unde era o coada de cel putin jumatate de ora) si in 10 minute, eram cu apa si mancare gata sa ne mai incarce bateriile. Tot de aici, am luat si vaporasul – cum ziceam, am ramas cat de repede ne-am imbarcat, nici nu mi-am terminat sendvisul !

Si apoi am continuat drumul de-a lungul lacurilor “de sus” – o alta plimbare prin paradisul turcoaz al Croatiei. Plimbarea nu are o poveste, are doar imagini care iti raman in inima si pe creier, are culoare aceea turcoaz, iti ramane senzatia aceea de a fi umblat prin paradis. Cum ziceam, o zi in Parcul National Plitvice nu are o poveste, ci doar sentimente, culori si vise. Sincer, nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Era august, soarele sta destul de sus pe cer, pur si simplu eram intr-un paradis atemporal prin care treceam minunat de ceea ce vedeam.

Sfarsitul visului a fost intr-o alta zona de picnic de unde am luat autobuzul care ne-a adus inapoi nu foarte departe de intrarea 1. Am mai avut parte de niste imagini de neuitat si am desoperit ca gazdele noastre au luat cea mai buna decizie sa incepem turul cu intrarea 1 – dimineata este momentul cand acea panorama a lacurilor de jos este mangaiata de soare… O idee excelenta.

 

Daca aveti timp, cred ca cea mai buna idee este cautati cazare langa Plitvice, poate chiar in parc, exista niste unitati de cazare chiar in parc care costa destul de mult vara – dar toamna poti gasi niste preturi chiar bune. Merita sa arunci un ochi.

 

Am plecat din Plitvice cu zambetul pe buze. Nu stiu daca un zambet tamp sau nu, dar un zambet real de om care fusese o zi in paradis…

 

Nota

Am fost pe Coasta Dalmata impreuna cu un grup in parteneriat cu agentia Karpaten care a operat vara aceasta zboruri charter directe intre Bucuresti si Dubrovnik.

Imagini Parcul National Plitvice

Spre Parc

Soseaua spre Plitvice

Harta Parc Plitvice

Harta Parcului National Plitvice explicata de ghidul nostru

Rute Plitvice

Traseele recomandate

Coada intrare Plitvice

Coada la bilete. Se poate evita, cumparandu-le on line

Panorama Plitvice

Prima imagine nu se uita

Lac Plitvice

Nu am prea multe ce sa comentez – zic doar PARCUL NATIONAL PLITVICE !

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Ruta Plitvice

 

In fata cascadei

In fata Cascadei Mari

Cascada Mare Plitvice

 

Pisica in rucsac

Nu se mai zice „cu catel, cu purcel”, ci „cu pisica in rucsac”

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Copaci in apa

Doar ratele au voie pe lac !

Loc masa Plitvice

Principalul loc de picnic

Vaporas Plitvice

Vaporasul care face ture pe lac

Transport pe apa

 

Din vapor

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Copac in apa

 

Reflexii in apa

 

Cascada

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Conga dance

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Autobuz transport

Acesta este si autobuzul

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

 

Plitvice National Park

La revedere, Plitvice. Subliniez – LA REVEDERE 🙂

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii