Phi Phi

Thailanda a fost cea dintai tara asiatica pe care am vizitat-o. Am aterizat pe vechiul aeroport din Bangkok in decembrie 2002 si am petrecut cam trei saptamani in Tara Zambetelor cu o mica tura de 3 zile in Cambogia pentru a vizita magnificul Angkor Wat si o tara ramasa prin secolul XVIII. In Thailanda, am avut 3 baze – in Bangkok, apoi in nord, in Chiang Mai si a treia baza unde am si petrecut Revelionul a fost in sud, in Phuket, mai precis in capitala distractiei – Patong. De aici, din Patong, am luat mai multe excursii de o zi – super-populare si acum 20 si ceva de ani, dar si acum – spre asa-numita James Bond Island (Koh Phang Nga), dar si spre insulele Phi Phi unde se afla deja legendara Maya Bay. Un film lansat in februarie 2000 (deci cam cu 3 ani inainte) bazat pe un roman scris in 1996 s-a dovedit sa fie cel mai eficient film artistic de promovare a vreunei destinatii din lume – Filmul se numeste “The Beach” iar bustul gol al lui Leonardo di Caprio aflat pe niste plaje absolut “out of this world” au pus nu numai Maya Bay, ci intreaga Thailanda pe harta turistica a celor mai frumoase plaje din lume. The Beach a avut un impact enorm si pana si in ziua de azi, Thailanda este una dintre destinatiile nr. 1 din lume pentru plaje si datorita lui Leonardo di Caprio.

Ajuns in Phuket, nu puteam sa ratez o tura pe la THE BEACH. Imaginile lui Leonardo semi-nud erau postate peste tot, iar mii de turisti cumparau turul de o zi spre insulele Phi Phi pentru a vedea cea mai frumoasa plaja din lume – MAYA BAY. Evident, printre ei si eu. Trebuie spus ca experienta Maya Bay din 2002 e foarte diferita fata de cea de azi. Era un haos. Zeci si zeci de barci cu sute si mii de turisti veniti in excursii de o zi din Phuket si Krabi trageau direct pe plaja, sute de oameni debarcau sau se imbarcau simultan, iar cei care ajungeau in acest paradis se imbaiau printre salupe. Pe apa plutea un strat nu tocmai fin de motorina, iar pozele “ca in The Beach” erau aproape imposibile. Am mai ajuns in Maya Bay in ianuarie 2011, era ceva mai ordine – barcile erau parcate intr-un colt al plajei, asa ca puteai sa te imbaiezi intre oameni si nu intre barci, dar tot era haos si galagie – in general, cam toate barcile ajung cam la aceeasi ora (in jur de 11) atat din Phuket, cat si din Krabi. Era mai putin haos ca in 2002, dar orisicat. Acea atmosfera de magie din The Beach ramasese doar in film.

Spre stupefactia generala, in 2018, guvernul Thailandei a luat o masura impopulara printre turisti si operatorii din turism, dar salutara pentru viata marina si turistii de mai tarziu. A inchis Maya Bay. Au anuntat ca situatia ecologica este critica si ca Maya Bay are nevoie de refacere si liniste. Din 2 octombrie 2018, autoritatile au inchis Maya Bay pe un termen nelimitat. Poate nu ar fi avut curajul sa inchida o astfel de atractie daca presedintele filipinez Duterte nu ar fi inchis in aprilie 2018 ditamai statiunea Boracay. Iar Boracay era atractia nr. 1 din Filipine (Maya Bay nu este chiar destinatia turistica nr. 1 a Thailandei), Boracay fiind o insula locuita. Dar cum Duterte a inchis Boracay pentru igienizare, canalizare si refacere, asa si Thailanda a inchis Maya Bay – impactul a fost clar mai mic, nu cred ca au fost prea multi care si-au anulat vacantele in Thailanda sudica pentru ca Maya Bay era inchisa, in timp ce inchiderea Boracayului a dus la pierderi majore turismului filipinez. Maya Bay a stat inchis pana spre sfarsitul lui 2019 si a fost inchis din nou la scurt timp, in martie 2020 datorita COVID. Thailanda a fost redeschisa incet incet doar pe la inceputul lui 2023 daca tin bine minte, asa ca Maya Bay a respirat aproape 5 ani.

Dar pe langa replantarea coralilor, refacerea specilor de pesti aproape disparuti, autoritatile thailandeze au schimbat si experienta vizitarii – numarul de vizitatori este limitat la 300 pe ora (am dubii ca se intampla), a fost construit un debarcader fix pe partea cealalta insulei si nici un vas nu are voie sa intre in minunatul golf. In plus, turistii care nu au decat 1 ora la dispozitie (daca sunt in tur organizat) nu au voie sa inoate in golf – maximum ce pot face este sa intre in apa un pic, mai precis la cativa pasi de plaja, cu apa pana la glezne si sa faca poze. Orice potential contravenient este avertizat de un tip cam isteric cu o portavoce.

Am fost de 2 ori pe Maya Bay acum, in ianuarie 2025. Pe de o parte, experienta initiala, de mers pe jos pana la Maya Bay pare ca un mars militar. Turistii sunt debarcati pe o platforma plutitoare si apoi pleaca incolonati, in mars fortat pe niste alei de lemn un pic suprainaltate. Se marsaluieste in coloana, ai dreptul sa te abati un pic de la traseu doar in dreptul toaletelor (da, sunt curate) si apoi iti continui marsul pana la platforma de unde faci niste poze, exagerat spus “panoramice”. Dar este prima data cand ai contactul cu senzatia Maya Bay. Si asa, fara zecile de salupe ancorate in golf si fara sutele sau miile de oameni in apa, Maya Bay are ceva din atmosfera aceea magica din film. Daca ar fi tacut si individul ala cu portavocea, ar fi fost chiar minunat.

Se spune ca Thailanda este tara zambetelor si ca oamenii sunt relaxati si placuti. Asa este, cu o exceptie notabila – ghizii de tururi de o zi. Am senzatia ca sunt recrutati direct din bazele de date ale doctorilor psihiatri, pentru ca toti par stresati la maximum si par niste ofiteri care comanda masele la atac. Ma rog, sigur, noua schema de vizitare este clar mai civilizata, cu plusuri si minusuri, dar sa vezi Maya Bay fara fosgaiala de inotatori si fara noxele salupelor care plecau si veneau non-stop este indiscutabil un plus.

Atunci, in 2002, am citit in Lonely Planet ca daca vrei sa vezi Maya Bay fara hoarde de turisti si barci, cel mai bine este sa te cazezi in Phi Phi Don si sa vii cu vreo barca locala la rasarit de soare. Asta era valabil in 2002. Nu si in 2025. Eu mi-am propus experienta de a dormi in Phi Phi si sa vin la prima ora a diminetii de atunci, de acum 23 ani, dar doar acuma am reusit. Dar nu mi-a parut rau. Experienta Phi Phi mi-a adus aminte de magicul an 2002 cand ca tanar backpacker descopeream o Thailanda boema, colorata, vesela, zambitoare, ceva mai haotica, dar incantatoare.

Cum am ajuns in Phi Phi ? Am venit pe cursa charter a celor de la Karpaten. In 2021, cand m-am cunoscut cu Alex Marginean, CEO-ul si patronul celor de la Karpaten Outgoing, el se lansa intr-un pariu riscant, vazut de multi ca fiind fantezist, dar care a facut din Karpaten una dintre cele mai mari agentii de turism din Romania. Atunci, in plina pandemie cand granitele majoritatii tarilor din lume erau inchise (mai putin ale Romaniei care a avut un regim foarte deschis in pandemie), Alex si Karpaten au inventat zborurile charter directe spre destinatii indepartate. Pana in anul de gratie 2020, charterele din Romania au operat doar in destinatii apropiate – Grecia si Turcia, arareori vreun Tenerife sau vreo Madeira. Prin 2016 sau 2017, absolut toata industria turistica s-a mobilizat pentru a trimite un singur avion de Revelion in Mauritius, iar Karpaten se arunca in plina pandemie sa trimita avioane directe spre Maldive, Republica Dominicana si Mombassa, in Kenya. Inutil sa spun ca avioanele au fost pline, iar Karpaten si-a creat un nume puternic pe piata. Atunci, discutam cu Alex despre Thailanda. La final de 2020, granitele Thailandei erau ferm pecetluite, dar discutam ca vreodata, dupa pandemie, Karpaten va zbura spre Phuket sau Krabi. Si ca voi fi pe prima cursa directa dintre Bucuresti si Thailanda :).

M-am revazut cu Alex in noiembrie 2024 la Targul de Turism unde promova noul charter de Phuket. Si si-a adus aminte de promisiune, asa ca pe 16 ianuarie 2024 ma imbarcam la bordul charterului Karpaten operat cu avionul de lunga-distanta al lui HiSky (am scris despre experienta aici: https://www.imperatortravel.ro/2025/01/zbor-direct-bucuresti-phuket-in-thailanda-experienta-la-bordul-hisky.html ) in directia Phuket. Ce faceam acolo timp de 1 saptamana era fix problema mea. Eram in vacanta, nu in infotrip. Si evident, am decis ca e timpul sa-mi indeplinesc dorinta de acum 23 ani – voi sta in Phi Phi si ma voi duce cu prima cursa spre Maya Bay. Pohta ce-am pohtit s-a indeplinit.

Un pic de informatie. Phi Phi sunt 2 insule – Phi Phi Don si Phi Phi Leh. Maya Bay se afla pe insula Phi Phi Leh care este parc national si este nelocuita. Insula locuita este Phi Phi Don unde se afla numeroase hoteluri, hosteluri, baruri, cluburi, etc. Phi Phi Don a fost ras de pe fata pamantului de tsunami-ul din 2004 (da, am fost pe Phi Phi Don inainte de tsunami), dar, evident, s-a refacut. Planul era sa plec cu ferry-ul din Phuket spre Phi Phi Don, sa dorm 3 nopti pe insula si apoi sa ma intorc in Phuket inainte de a reveni in Romania.

Exista doua tipuri de ferry – barca rapida (faca cam 1 ora) si ferry-ul lent (face 2 ore). Phi Phi este legat nu numai de Phuket, ci si de Krabi. Daca aveti timp la dispozitie si sunteti pe cont propriu, cea mai buna idee este sa ajungeti in Krabi, de acolo sa luati un ferry spre Phi Phi si apoi mai departe spre Phuket. Sau invers. Ferry-ul lent (2 ore) costa 700 baht (aproape 20 euro), iar cel rapid (1 ora) cota 850 baht (24 euro) per sens. Din Phuket, ferry-ul pleaca din portul Rassada, aflat destul de departe de principalele statiuni Patong, Kata si Karon (cam la o ora cu masina), asa ca e important sa ai un transfer. Pentru cativa baht in plus, iti poti asigura si transferul si este mult mai ieftin decat sa iei un taxi spre sau dinspre Rassada. Teoretic, exista si un autobuz public care costa cativa baht, dar nu miza pe el – orarul nu este prea bine cunoscut si poti astepta uneori ore in sir sa vina. Da, vine, dar nu e o placere sa-l astepti cu sentimentul “vine sau nu vine, dati-mi un raspuns” in soare sau ploaie. Cumpara-ti biletul cu tot cu transfer.  De unde? De oriunde – de la hotelul in care stai sau de la una din sutele de agentii de turism de care te izbesti la fiecare 50 metri in Patong, Karon, Kata sau Phi Phi Don !

Asta am facut eu. Am cumparat un bilet cu tot cu transfer din Patong la Rassada de la hotelul meu din Patong. Probabil, daca as fi luat acelasi serviciu de la una din sutele de agentii de pe strada, as fi dat 5 su 10 baht mai putin (15 centi sau 30 centi), dar am preferat sa dau un pic mai mult decat sa-mi bat capul. In cazul in care transferul nu venea, ii aveam pe “vinovati” la indemana. Dar transferurile si excursiile de o zi sunt rodate de circa 40 – 50 ani in Thailanda, asa ca totul merge ceas. Am fost ridicat la ora la care trebuia si am ajuns la ferry-ul din Rossada cu vreo 15 minute inainte ca vasul sa plece.

Trebuie sa spun ca anul acesta, Asia de Sud Est a fost luata cu asalt de turisti ca niciodata. In saptamana in care am stat in Phuket si Phi Phi, am vazut zeci si zeci de afise de “fully booked” la intrarea in toate hotelurile. In hotelurile in care am stat eu (le-am rezervat pe booking de pe la inceput de decembrie), in nici o zi nu mai aveau nici o camera disponibila. Stiu, de cand s-a inventat turismul in Asia de Sud-Est, multi backpackeri ajung intr-o destinatie fara nici o rezervare si isi cauta acolo ceva. Nu e stilul meu – de cand am inceput sa calatoresc prin lume, de aproape 35 ani, stiam exact unde voi dormi. Fie ca era vorba de o cunostiinta, de un hostel, de hotel, de tren, eu aveam aranjat. Nu voiam sa pierd nici o secunda cautand cazare, voiam sa ajung acolo unde urma sa dorm noaptea, sa-mi las rucsacul sau trollerul si sa ma duc sa descopar locul in care ma aflam. Daca ajungeam prea repede, imi lasam bagajele la receptie, daca ajungeam dupa ora de check-in, direct in camera, dar plecam cat se poate de repede. Ei bine, multi au strategia de a cauta loc de cazare odata ajunsi in destinatie – si anul acesta cred ca sunt foarte multi care au dormit pe strazi, prin parcuri sau pe plaje pentru ca peste tot a fost full, full, full. Nu numai in Phuket sau Phi Phi, inclusiv in El Nido, Filipine unde aveam sa ajung vreo 3 saptamani mai tarziu.

Ferry-ul de Phi Phi este mai degraba un Cannabis Express. Acum vreo doi ani, Thailanda a legalizat consumul de marijuana si cannabis (orasele sunt pline cu magazine specializate). Teoretic, consumul a fost legalizat pentru uz medical, dar in realitate, oricine poate cumpara si consuma. Nu am cumparat, dar probabil pe langa gramele de cannabis, primesti si o reteta medicala :). Unele partide politice au cerut re-criminalizarea drogurilor, dar instabilitatea guvernamentala care este o obisnuinta in Thailanda a dus la neluarea nici unei masuri. Cel putin, acum, in ianuarie 2025, erau magazine peste tot cu reclame luminoase gigantice care ofereau marijuana, cannabis, ganja. Evident, cu scop medical. Iar ferry-ul de Phi Phi mirosea de ajungeai high doar de la miros.

Odata ajunsi in portul Tonsai Beach de pe Phi Phi Don, multimea de backpackeri sunt asaltati de o armata disperata de oficiali de pe insula care se ambitioneaza sa nu scape pe nimeni fara sa plateasca nu stiu ce taxa de 20 baht (0,60 euro).

Hotelul pe care l-am ales a fost chiar o incantare. Nu, nu a fost ieftin (am dat circa 100 euro pe noapte), dar a fost excelent – desi se afla in mijlocul Tonsai, zona arhi-turistica cu baruri, restaurante, 7-11, cluburi, agentii de turism, magazine pentru turisti, in camera a fost extrem de liniste. Am avut si o piscina destul de ampla, mic dejun bun si indestulator, camera cu un design foarte dragut, sincer, cand ma intorceam din vajaiala, chiar ma simteam ca acasa. Se numete P.P. Palmtree si vi-l recomand cu toata convingerea.

Ce am facut in Phi Phi Don? Evident, nu am ratat ocazia de a merge la prima ora in Maya Bay. Nu pot spune ca a fost pustiu pentru ca nu am fost singurul – au fost vreo 200 de turisti cu aceeasi idee din Phi Phi, dar indiscutabil, am fost mai putini ca la ora 11 cand veneau barcile din Phuket si apoi Krabi.

Ce am mai facut ? Am mers la asa-numitele view-points (niste puncte amenajate de unde poti avea parte de panorama insulei Phi Phi Don) si apoi am luat-o la picior prin jungla spre plaja Loh Bakao, o tura incantatoare pe o poteca printr-o padure care duce apoi spre un sat locuit in majoritate de localnici si nu de turisti – sigur, exista cateva structuri de cazare si cateva restaurante in jurul plajei. De aici, m-am intors cu o barca inchiriata pe post de taxi.

O alta tura am facut-o in alta zi spre Long Beach, strabatand mai multe plaje mai mult sau mai putin populare, dar cu nisip fin si mare calda. Printre ofertele turistice, poti gasi de asemenea o serie de excursii de snorkeling sau diving si eventual, Bamboo Island, o insulita aflata la doi pasi de Phi Phi Don.

Dar ceea ce m-a surpins in Phi Phi este ca mi-a adus aminte de Thailanda pe care am cunoscut-o acum 20 ani. Acea Thailanda de care m-am indragostit si care m-a facut sa ajung de multe ori prin toata Asia. Poate continentul meu preferat, evident, exceptand Europa de acasa…

In ultimii 20 – 25 ani, Thailanda s-a schimbat enorm. S-a japonezizat. In 2002, am intalnit o Thailanda boema, o Thailanda haotica, dar incantator de haotica. O Thailanda colorata, o Thailanda cu o spiritualitate atat de interesanta si diferita, o Thailanda a tuk-tuk-urilor, o Thailanda a negocierilor si a flexibilitatii. O Thailanda a turistilor tineri, a party-urilor pe malul marii, fara prea multa tehnologie, o Thailanda ieftina, o Thailanda a banana pancake, mango sticky rice si a galetuselor cu mojito, Cuba libre si a altor cocktailuri.

Imensa majoritate a cazarilor erau ieftine si gandite pentru tineri, iar o vacanta in Thailanda parea o distractie perpetua. Imensa majoritate a turistilor erau “albi” – veniti din Europa, Australia sau SUA, dominatia alba fiind intrerupta doar de ordonatele grupuri japoneze incolonate militar cu ghidul cu steag in frunte si eventual cate vreun coreean, hongkongez sau singaporez pierdut in multimea de pusti albi. Turisti chinezi? Glumiti! Indieni? Ha, ha, ha. Thailandezi? Ce thailandez pleca in vacanta in 2002? Daca aveau concediu, plecau la parinti la tara. De unde bani sa mergi in strainatate? Vise, taica, vise.

25 ani mai tarziu, Thailanda a decis sa atraga cat mai multi turisti bogati. Atentia este acordata dezvoltarii de hoteluri de lux si a experientelor cat mai variate, spectaculoase siscumpe. Nici ce e ieftin, nu mai este chiar ieftin, dar Thailanda continua sa atraga milioane. Si asta datorita faptului ca a explodat turismul facut de asiatici. Cum zic, acum 25 ani, parea halucinant ca chinezii, indienii sau thailandezii sa plece in vacanta in strainatate, pe cand acum, daca mai vezi cate un alb intr-o mare de asiatici, il iei in brate si spui ca e fratele tau! Sezonul acesta in mod special a adus la un numar foarte redus de chinezi in Thailanda, dar si asa Bangkoul si Phuketul erau inundate de turisti asiatici. Motivul absentei chinezilor este obscur in Europa. Se pare ca numerosi chinezi sunt atrasi in Thailanda cu diverse oferte de joburi si de acolo dusi in Myanmar sa lucreze intr-un centru de internet care pacaleste milioane de chinezi de acasa (si nu numai) sa investeasca in crypto, actiuni inexistente sau fete care seduc on-line. Desi aceste centre exista de ani de zile, problema a aparut la inceputul sezonului de varf din iarna asta cand un actor relativ cunoscut din China (nu un super-star, dar nici un no name) a ajuns in Thailanda sa lucreze la un proiect si a fost traficat in Myanmar. In urma actiunilor pe retelele sociale chinezesti ale rudelor lor, pana la urma, omul a fost recuperat, dar numarul turistilor chinezi s-a prabusit datorita fricii de Thailanda. Dar si asa, cel putin in Bangkok am vazut destui turisti chinezi mai putin speriati ca vor fi rapiti si dusi in Myanmar.

Spre surprindere mea, Phi Phi este o oaza a cum era Thailanda pe vremuri. Nu am vazut picior de turist asiatic, nici macar foarte popularele cupluri barbat alb cu o thailandeza. Inchirierea unei iubite thailandeze pentru vacanta se pare ca a devenit incredibil de populara. Ei bine, in Phi Phi, am descoperit cumva Thailanda de acum 25 ani – numai albi, numai tineri (la 30 ani erai deja batran, va dati seama, eu eram un soi de Matusalem), petreceri din acelea fara prea multa tehnologie, galetuse de mojito (sau orice altceva), sarit peste corzi in flacari. Singura diferenta este ca acum, drogurile sunt la liber si peste tot. Acum 25 ani, puteai ajunge in sinistrul “Bangkok Hilton”, puscaria strainilor prinsi cu droguri, asa ca se fuma mult, mult mai putin si mai ferit.

Sincer, m-am simtit bine in Phi Phi. Chiar a fost fain. Si va recomand ca daca ajungeti in Phuket, sa dati o fuga si pe Phi Phi, nu doar in excursii de o zi. Sa stati in Phi Phi. E mai placut. Patong nu mai e doar statiunea-party, ci un bordel gigantic. In plus, e obositor, prea mult trafic, prea multa galagie, prea multi decibeli, cacofonie muzicala de la barurile care racnesc melodii diverse. Celelalte statiuni nu le stiu, dar am citit pe undeva ca sunt si ele in proces de Patongizare. In schimb, Phi Phi are de toate – party-uri pe plaja ca pe vremuri, hoteluri si restaurante pentru toate buzunarele, sate thailandeze ca pe vremuri, jungla, plaje, tot ce vrei. Si liniste daca vrei. Si chiar ma gandesc ca la un moment dat sa revin.

Imagini Phi Phi

Ferry Phuket – Phi Phi. Cel lent, de 2 ore

Una din punti. Totul full

Portul Rassada din Phuket. De aici se pleaca spre Phi Phi si nu numai

In drum spre Phi Phi

Phi Phi Leh, insula secreta al lui Leonardo di Caprio

Tonsai, centrul insulei Phi Phi Don

Camera mea din PP Palmtree. Foarte draguta

Curtea interioara

Phi Phi, insula backpackerilor

Legendarul 7-11 este si in Phi Phi

Pe strazile principalei localitati

Pofta buna !

Unul din fructele mele favorite – Dragon Fruit

Phi Phi, insula pisicilor 🙂

Hey… nu stii ca eu sunt stapana aici ? Nu ma deranja !

Ce excursii sa iau ?

Am luat „Avoid the Crowds”

Nici o zi fara masaj in Thailanda !

Celebrele galetuse cu coctailuri

Toate versiunile !

Noaptea in Phi Phi Don

Nu e poate sa nu fie organic 🙂 Eco !

La drum spre viewpoint

E viewpoint, ai de urcat un pic

Prima privire

Aceea e Phi Phi Leh unde este Maya Bay

Scrie sa fie clar 🙂

Panorama e minunata

Portul Phi Phi Don

Am avut parte si de o mica drumetie prin jungla

Spre Lo Bakao, un sat de pe insula

Si Romania e reprezentata 🙂

Plaja Lo Bakao

Sfarsitul turei a fost pe plaja Loh Lana

Si m-am intors in centru cu un long tail boat

Aceste stanci absolut superbe

Dis-de-dimineata, check in pentru Maya Bay

Aliniate frumos inainte de rasarit

Rasaritul propriu-zis, ne-a prins langa Phi Phi Leh

Portul Phi Phi Leh, deservind Maya Bay

Aici, au loc debarcarile si imbarcarile

De unde, incolonati, se marsaluieste spre Maya Bay pe podete inaltate

Dar Maya Bay e magica

La plecare, suntem incolonati ca la armata

O oprire pentru snorkeling

La revedere, Phi Phi Leh !

Oh. Ce culoare are marea !

Promenada litorala

Luand plajele la rand

Seara, incep party-urile pe insula. Spectacol cu foc

Cluburi pe plaja

Sarind descult coarda cu foc

Low technology, dar muzica excelenta

Plecarea din Phi Phi. Aceasta e barca rapida (face 1 ora pana la Phuket)

In interior