Papua Noua Guinee, tara celor 800 limbi (ep. 3). Prin satele din munti – Mudmen, Skeletonmen, Firemen

Fete Papua

Prin satele din Papua – mudmen, skeletonmen, firemen

Trebuie sa spun din capul locului ca am ales perioada de mijloc de august sa vizitez Papua Noua Guinee dintr-un motiv foarte simplu. Nu numai ca este anotimpul secetos si ai parte de mai putine ploi (mai putine, nu lipsa totala, ne-a mai stropit un pic, am mai avut parte si de nori, dar per ansamblu, a fost ok), dar si pentru ca in aceasta perioada are loc festivalul de la Mt. Hagen, pe care multi il considera cel mai mare festival din Papua Noua Guinee, festival la care participa numerosi localnici imbracati (sau dezbracati) in costume traditionale si dansand de dimineata pana aproape de seara. Este locul unde sa descoperi traditiile extrem de variate ale zonei montane din centrul tarii. Festivalul de la Mt. Hagen nu este singurul festival de gen din Papua Noua Guinee, dar din cate am citit, este cel mai mare si cel mai complet cu cele mai multe trupe de sing sing participante (trupe sing sing sunt trupe de muzica populara cum s-ar numi la noi). Intr-un cuvant, este unul foarte spectaculos. Asa ca programul a fost facut in functie de datele festivalului care, inutil sa spun este evenimentul turistic numarul 1 al tarii si cand un numar foarte mare (pentru Papua, o tara obisnuita cu un numar extrem de redus de vizitatori) de turisti straini vin sa-l vada. Adica probabil cateva sute de oameni.

Nu pot sa nu zic ca nu mi-a placut festivalul, a fost memorabil, dar ma bucur extrem de mult ca am petrecut cateva zile prin satele din jurul Mt. Hagen (intre Goroka si Mt. Hagen) unde am avut parte de adevarate spectacole folclorice la in mijlocul triburilor. Pentru ca aici, am avut parte nu numai de mediul acesta autentic al satelor de unde veneau dansatorii, dar am avut parte si de posibilitatea de a admira spectacolele in liniste si de a intelege mai degraba ce se intampla. Festivalul de la Mt. Hagen este o frenezie, diverse trupe danseaza una langa alta, sunt mai bine de 80 triburi reprezentate, dar e un pic cam haos si poti pierde din vedere niste trupe cu adevarat interesante, dar care poate nu au atat de multi dansatori ca altii sau pur si simplu pentru ca sunt prea multe trupe. Asa ca ma bucur ca i-am vazut cel putin pe “oamenii schelet”, cat si pe “oamenii namol” la ei acasa.

 

Daca as reface programul de Papua, nu as mai zbura la Madang. Dupa vizita de neuitat pe raul Sepik, am zburat inapoi in capitala, la Port Moresby si dupa vreo ora si un pic, am luat zborul spre Madang. Madang este un orasel aflat pe malul marii, iar ideea calatoriei aici a fost sa avem si un pic de balaceala in caldele ape ecuatoriale din Papua. Nu a prea fost cazul – plajele nu sunt cine stie ce, vremea a fost destul de noroasa si datorita anularii unui zbor, am avut doar o dupa amiaza in Madang si nu aproape 2 zile la dispozitie asa cum a fost in planul initial. Daca as mai face o data circuitul de Papua, din Wewak, orasul al carui aeroport deserveste raul Sepik as zbura direct spre Goroka de unde incepe asa-numitul Highland. Drumul de la Madang spre Goroka care a durat o zi intreaga nu a fost ceva chiar wow, a fost prost, plin de gropi sau zone neasfaltate si indiscutabil, o zi in plus in zona tribala ar fi fost o idee excelenta. Dar calatoritul inseamna sa inveti.

 

Imediat cum am iesit din Goroka unde am stat la Bird of Paradise Hotel (un hotel ok daca nu aveai camera spre soseaua principala destul de zgomotoasa) am ajuns in zona asa-numitilor “Mud people”, oamenii mlastinosi cred ca s-ar traduce in romaneste, expresie care nu reflecta cu adevarat cum arata cu adevarat. De pe soseaua principala spre Mt. Hagen (asta e mai de Doamne ajuta), am urcat spre un sat aflat la o distanta scurta unde am fost intampinati de cei din tribul Mud People. Ma rog, numele tribului este Asaro, principalul trib din zona Goroka, dar pentru marketing, sunt cunoscuti drept Mud People.

Deci cine sunt Mad People. Acestia locuiesc in vreo 10 sate pe langa Goroka si legenda spune ca acum vreo 200 sau 300 ani au fost atacati de un alt trib venit de pe munti, tribul Atec (ambele triburi inca exista bine mersi si aparent nu se mai urasc ca acum cateva secole). Atec au venit sa ia pamanturile mult mai fertile ale Asaro, si i-au invins, luandu-i prin surprindere. Multi Asaro au cazut in lupta, probabil cei mai fragezi au devenit fripturi la festinul invingatorilor, doar mai putin de jumatate din trib reusind sa se refugieze intr-o zona mlastinoasa. In timp ce incercau sa-si revina psihologic din acest atac, unuia mai istet i-a venit ideea sa isi faca un soi de masca din namolul mlastinei, sa se mozoleasca cu acelasi namol pe corp si sa ii faca pe dusmani sa creada ca sunt spirite si nu oameni. Intr-o regiune unde inclusiv cei mai inversunati catolici de azi cred cu sfintenie in spirite, nu era deloc o idee proasta.

Si a functionat. Cand s-a crapat de ziua, razboinicii Asaro cu masti infricosatoare puse pe cap si “vopsiti” in alb pe corp au atacat tabara Atec. Evident, acestia s-au speriat de moarte crezandu-se atacati de spirite rele, asa ca Asaro si-au recucerit pamanturile fertile, ramanand stapani de atunci pana acum. Am intrebat daca Atec mai exista si mi s-a spus ca da, locuiesc undeva pe munte si ca acum nu mai sunt dusmani, dar nu se stie niciodata. Chiar si in zilele in care bantuiam prin Papua Noua Guinee, la vreo 150 km distanta de Mt. Hagen aveau loc lupte intre diverse triburi. Destul de sangeroase, cu sute de morti, incat Port Moresby a trebuit sa trimita forte armate pentru a-i desparti.

Vizita la Asaro este scenografiata in cel mai frumos si organizat mod posibil. Mai intai, am ajuns intr-un soi de mini-piateta unde se pregatea mancarea in cosuri de frunze de palmier, fierte in pamant. Fie legume, fie carne, bine inabusite. In timp ce se pregatea mancarea, am facut o mica drumetie pe un deal deasupra satului de unde am avut parte de o panorama minunata a intregii zone. Ca si in cazul satelor din Sepik, nici aici nu mi-am putut stapani mirarea ca satele aratau impecabil de curate, excelent de organizate, cu iarba taiata la milimetru. Tot la fel, peste tot flori si o senzatie de liniste si pace. Peste tot, localnicii indiferent de varsta, de la cei mai mici la cei mai mari zambeau sfiosi si probabil nici prin minte nu le trecea sa ne ceara ceva. Stiu de asemenea ca pielea alba la fel ca peste tot in Asia este un simbol de frumusete, asa ca probabil erau uimiti de atata frumusete.

La intoarcere, masa era gata, proaspat fiarta si inabusita (nu, nu s-a servit carne de om) si dupa ce am terminat festinul, ne-am dus sa urmarim show-ul. E drept, dureaza destul de mult vopsirea cu namol alb de la gat pana la talpi si de asemenea, construirea acelor masti e un proces destul de laborios – e drept, sunt sigur ca sunt refolosite, dar seful care organizeaza vizitele turistice ne-a aratat cum se construieste una in doar 10 minute.

Am fost invitati intr-o alta piateta (sa-i zic asa a satului), unde am avut parte de un spectacol adevarat – cu fum, cu dansuri razboinice, cu “spirite” infricosatoare care purtau sulite si arcuri. Si pentru ca spiritele nu vorbesc, toata demonstratia de dans s-a desfasurat intr-o liniste mormantala – uite, probabil de aceea Mudmen nu sunt asa de evidenti la festival unde zeci de alte formatii danseaza si canta – si zgomotul atrage. Pentru a admira cu adevarat traditia Asaro, trebuie liniste si concentrare. Dar sa nu credeti ca totul se desfasoara in liniste :). Dupa prima demonstratie care recrea atacul de eliberare al Asaro, destul de impresionant si martial, a urmat si partea extrem de amuzanta. Seful spectacolului ne-a spus ca atunci cand Asaro si-au recapatat pamanturile au realizat ca sunt mult prea putini – multi murisera in lupta, asa ca au inventat un dans pentru a-i incuraja pe membrii tribului sa faca sex si copii – asa ca mai multi masculi – de la baieti pana la barbati in toata firea cu niste penisuri over-size (confectionate din tot soiul de paie) au dansat si au repetat obsesiv “Moko. Moko”. Condusi de un soi de staroste foarte ornat, pusi pe doua randuri in ordinea inaltimii, pictati pe corp cu diverse insemne de fecunditate, cu margele de dimensiuni remarcabile balanganindu-se de gat si zdranganele care parca subliniaza cuvantul repetat la nesfarsit aproape sa te bage in transa “Moko. Moko. Moko”. Un soi de … Fuck 🙂 . Probabil bine incalziti de dans, au revenit bine dispusi la consoarte dupa spectacol.

 

A doua zi urma sa vizitam pe celelalte vedete ale Highland-ului papuas – Skeleton tribe sau “Chimbu” . Aflati undeva mai aproape de Mt. Hagen, oamenii-schelet au o poveste tot asa, plina de spirite. Practic, razboinicii din acest trib se vopseau complet in negru, trasandu-si oasele cu alb si apareau practic ca niste schelele umblatoare, adica spirite pe intelesul papuasilor. Evident, scopul era sa ii sperie pe invadatori, lucru care se pare ca a avut mare succes – cand au fost “descoperiti” de misionarii crestini, erau stapanii necontestati ai regiunii, dar legenda “oficiala” este alta. Se spune ca la un moment dat, niste vanatori – culegatori au plecat din sat dupa hrana. Si nu au mai venit. Asa ca razboinicii satului s-au dus sa vada ce s-a intamplat si umbland prin zona montana, au descoperit o pestera care le-a dat fiori – era plina cu schelete umane. In aceasta pestera traia un monstru teribil, iar oasele apartineau cel mai probabil fratilor si surorilor lor. Pentru a reusi sa sperie monstrul, creativii Chimbu au pus la cale un plan indraznet – si-au vopsit corpul in negru si alb recrand schelete umane si au atacat. Monstrul s-a speriat, a intrat in panica, nu a prea mai stiu ce sa faca, asa ca a fost ucis la deruta. Evident, acum nu mai exista monstrii prin pesteri, dar traditia a fost pastrata de generatii zic ei pentru a rememora creativitatea si barbatia stramosilor. Istoricii cum ziceam, cred ca era o forma de a inspaimanta triburile invecinate.

Ca si in cazul “Mudmen”, si aici am avut parte de un spectacol de gala. Am avut posibilitatea sa patrund in culisele pregatirii unde barbatii satului erau pictati cu multa atentie. Desenarea scheletelor pe corpuri a devenit acum o adevarata arta – redarea are foarte mult realism, iar cei care isi termina impodobirea “sperie” turistii cu figuri inspaimantatoare. A urmat apoi spectacolul, practic, jucarea legendei – monstrul mananca niste bieti localnici iesiti sa stranga ceva, pana la urma, sunt gasiti si urmeaza atacul decisiv al satului si monstrul este invins – spre deosebire de Mudmen, aici, spectacolul este insotit si de o muzica antrenanta – tribala, dar cumva simti ca vine de undeva de demult, dintr-o istorie complet necunoscuta.

 

Dupa cele 2 mari star-uri ale regiunii, mudmen si skeleton-men, am mai vizitat si firemen – nu, nu pe pompieri, Slava Domnului, ci pe oamenii focului. Care sunt si ei pictati pe corp, dar nu cu alb sau negru, ci cu un soi de maroniu, dar au pe cap un soi de bol in forma de joben pe care arde … focul. De fapt, aici, la Firemen, erau mai multe triburi adunate. Nu erau doar baietii astia care zau ca nu inteleg de ce nu le lua foc capul, dar si altii – niste domnisoare ca niste printese, niste cantareti de fluier care cantau plin de foc si mai ales un grup de doamne cu sanii goi (imaginile cu ele apar in exclusivitate mai jos pe blog pentru ca Zucky uraste costumele traditionale ale comunitatilor locale) care stand in fund au cantat, s-au miscat ca trestiile in vant, au dat din cap ca niste rockerite si s-au frecat una de alta (nu, nu, fara conotatii sexuale !). A fost poate spectacolul cel mai variat la care am asistat. Asta pana la festivalul de la Mt. Hagen unde literalmente, au venit sute de trupe de dansuri populare (numite sing sing) de pe la toate triburile din Highland – o nebunie de culori, de muzica, de dansuri si de fotografii interzise de retelele sociale :).  Dar despre asta intr-un alt episod.

Imagini satele din Papua Noua Guinee

Asaro – Mudmen

Langa Goroka

Soseaua dintre Goroka si Mt. Hagen – peisaj frumos, in fine, o sosea bine asfaltata

Asaro boss

Rowa Robin, cel care a creat toata experienta Asaro – Mudmen pentru turistii straini

Sat Asaro

Prin satul tribului Asaro – curat, organizat, multe flori

Pranz Asaro

Ni se pregatesc pranzul

Femei Asaro

Participa si domni si doamne la festin

ingrediente Papua

E OK si pentru vegetarieni

Masa Asaro

Asa arata „cratita” in care se gateste

Pregatire masa Asaro

 

Trekking sate Papua

Pana e gata mancarea, e timpul sa descoperim imprejurimile satului

Panorama Asaro

Frumos

Poteci sate

 

Pregatire spectacol

Pana ne-am intors, oamenii s-au pregatit de show

Pictati alb

 

Cum se face o masca

Avem parte si de o demonstratie de cum se face o masca

Mask mudmen Asaro

Artistul si rezultatul final

Mask mudmen Papua

Asa arata masca inainte de finalizare

Pranz Papua

Intre timp, a fost gata masa

Pranz Asaro

 

Scena spectacol

Locul de spectacol – langa casa spiritelor. A se remarca din nou iarba taiata impecabil

Spirit

Apar in tacere ca niste adevarate spirite

Aparitie razboinici mudmen

 

Mudmen Papua

Let the show begin

Arcas

 

Arcasi Asaro

Miscari atent coreografiate, in deplina liniste

Asaro mudmen Papua

Cu trupa de Mudmen

Sef moko

Vataful moko-moko

Moko Moko Asaro

Moko. Moko. Moko

Moko Moko show

 

Asaro Moko Moko

 

Imagini Skeletonmen – Chimbu

Pregatire schelete

Atenta pregatire ale oamenilor-schelet

Skeleton men preparation

Vopsitul fetei este arta pura

Skeleton Papua

Inspaimantator, nu-i asa ?

Arcas Skeleton

 

Chimbu Skeleton man

Te mananc !

Skeleton people

 

Skeleton child

De la cele mai mici varste 🙂

Chimbu tribe

Si incepe show-ul

Monstrul

Iata si teribilul monstru

E gasit un mort

Sunt gasite primele cadavre

Ucidere copil

Monstrul mananca si copii

Skeleton people

Dar pana la urma, o adevarata armata vine sa il lichideze

Skeleton ataca monstrul

A-l trage de coada este o adevarata tortura

Monstrul e ucis

Monstrul a murit ! Traiasca libertatea !

Spectatori Chimbu

Inutil sa spun ca spectacolul a fost doar pentru noi. A venit tot satul sa-l urmareasca

Chimbu Papua New Guinea

Unii s-au impodobit.. pe jumatate de fata

Skeleton tribe Papua

 

Imagini Firemen & friends

Fire People Papua New Guinea

Iata-i si pe oamenii focului

Oamenii focului

 

Canteri din fluier

Cantaretii din fluier o zic cu foc

Miss Papua New Guinea

Domnisoarele de onoare

Costum regal Papua

Impodobite cu pene ale pasarii paradisului

Fete Papua

 

Cantec tribal

Si spectacolul de final

Triburi Papua Noua Guinee

 

Femei Papua

 

Topless Papua

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest