In weekend, pe Litoralul meu (ep.1) – De la Eforie Nord la Mangalia

Panorama din hotelul Europa - Eforie Nord

Am spus-o de destule ori – nu sunt un mare fan Litoral. E vorba insa de litoralul acela unde singurul lucru pe care poti sa-l faci este sa zaci la plaja, sa mananci si, eventual, sa te duci noaptea in club. Am fost pe destule coaste ale lumii si pot sa spun ca am niste amintiri minunate… dar, desi ma aflam in statiuni marine unde marea majoritate a vizitatorilor zaceau sub soare, aveam numeroase alte lucruri de facut – de la vizitarea unor insule pitoresti la sate traditionale, de la mersul cu caiacul printre mangrove la calaritul pe elefanti :).

Nu am mai fost pe litoralul romanesc din 2008, exceptand anul trecut, cand am fost invitat de cei de la Vox Maris Costinesti pentru un weekend. Dar atunci nu am prea vazut mare lucru in afara de hotel… m-am plimbat prin Costinesti, dar nu pot spune ca am gasit cine stie ce.

Saptamana trecuta, s-a desfasurat pe Litoral un mega infotrip cu participarea catorva sute (unii zic ca 600, altii ca 700) de agenti de turism, oameni din media, consultanti etc. A fost al doilea mega trip de genul acesta organizat pe Litoral, primul fiind organizat anul trecut, cand se pare ca a fost de mare succes (numarul turistilor romani pe Litoral in 2012 a fost mai mare decat in anul precedent), iar de data asta cei de la Accent Travel si Happy Tour s-au gandit sa invite si bloggeri de travel pentru a le arata ce se mai poate face pe Litoral dincolo de plaja si cluburi… Tocmai bine.

Trebuie sa recunosc ca nu eram complet nestiutor. Dobrogea are foarte multe de aratat, mai ales in ceea ce priveste obiectivele turistice istorice – Dobrogea a avut o istorie destul de complexa, pe aici au trait greci, bulgari, turci, tatari, romani si multe alte neamuri, au fost construite cetati mandre, porturi bogate, dar tot pe aici se gasesc unele dintre primele urme ale crestinismului pe teritoriul Romaniei. Imparatul Traian a construit Monumentul de la Adamclisi, unul dintre cele mai mari monumente triumfale construite in afara Italiei, dar as putea mentiona si orasul-port grecesc de la Histria, cetatea bizantina de la Enisala si multe altele… Dar sa va prezint ce am descoperit weekendul acesta.

In primul rand, in prima zi ne-am cazat la hotelul Europa din Eforie-Nord, un hotel de care ma leaga anumite amintiri din copilarie – era locul din Eforie-Nord unde se gasea Pepsi :). De data asta, nu Pepsiul era principala atractie, ci zona de spa. Eforie-Nord se afla in proximitatea lacului Techirghiol, lac al carui namol are niste proprietati curative recunoscute. De altfel, parerea mea este ca, daca cineva va investi serios in spa-uri pe Litoral, atunci Eforie-Nord este locul potrivit. De altfel, Europa are un spa dedicat, unde am fost invitati sa aleg una din proceduri. Am ales „baia cu struguri”, deoarece mie nu-mi place namolul… Cum a fost? Pai cum sa zic … am stat intr-o cada cu apa calda care mirosea a struguri J. Am intrebat la ce e bun si mi s-a spus ca foloseste la destresare si detoxificare… Adevarul este ca, pentru a vedea chiar rezultate, trebuie sa urmezi un tratament facut special pentru nevoia fiecaruia… eu am avut parte de o mostra, dar daca te duci la Spa-ul Europa, un doctor te consulta si iti prescrie ce proceduri sa urmezi… Iar hotelul avea destui clienti de prin toata lumea, dovada ca procedurile din Eforie-Nord chiar functioneaza.

Adevarul este ca, acum mai bine de 30 de ani, m-am cunoscut cu un cuplu – ea canadianca, el neamt, care veneau an de an la Eforie-Nord pentru diverse proceduri si erau chiar multumiti… Oricum, dupa baia in struguri, procedura cea mai placuta a fost jacuzziul :). Europa avea ditamai piscina in aer liber, dar nu era chiar momentul sa ma bag in apa cam rece… asa ca am experimentat bulbucii din jacuzzi :)… cica le zice hidromasaj :).

Si pentru ca veni vorba de Eforie-Nord. Dupa cum am mai scris, aici veneam la mare in copilarie, ca aici avea mama pile. Pe vremuri, trebuia sa ai pile serioase pentru a prinde un loc pe Litoral. Si chiar daca aveai bilet de trimitere, tratament, sau cum Dumnezeu le mai zicea, nu erai sigur deloc. Daca aparea un charter cu someri vest-germani veniti cu vreun „Last minute”, zburai fara discutii din camera ta contractata – valuta forte avea prioritate absoluta (de altfel, si mie mi s-a intamplat, dar aveam doar 3 ani si nu prea imi aduc aminte). Un alt loc in care am calcat nostalgic a fost restaurantul Nunta Zamfirei. Da, restaurantul acesta exista si in 1981 si mi-aduc aminte ca show-ul recrea o nunta traditionala romaneasca, iar mancarea… era ceva nu vazusem vreodata pana atunci in conditiile unei Romanii cenusii si paupere. Nu stiu daca spectacolul mai are loc si acum – exista o scena, sunt convins ca se canta, dar nu stiu daca e un spectacol cu tema nuntii la romani, insa mancarea continua sa fie buna :).

Un alt loc fain pe care l-am vizitat este herghelia de la Mangalia. Inainte de a pleca, am pomenit unor prieteni ca ma duc la mare si ma duc la herghelia de la Mangalia si m-au intrebat vizibil uimiti – mai exista vreo herghelie la Mangalia? Da, exista, iar primele amintiri pe care inca le mai retin din copilarie sunt de la aceasta herghelie… mi-aduc aminte de niste caluti sarind peste obstacole, iar mama mi-a confirmat ca, da, am fost la un astfel de concurs cand aveam 3 ani. Acum, dupa aproape patru decenii, am revenit la herghelie… nu mi-am mai adus aminte nimic, cred ca nu mai e nici hipodrom de intreceri (cand am intrebat pe cineva de acolo, mi-a spus ca ultimele intreceri au avut loc prin anii ‘80), in schimb, am (re)descoperit unii dintre cei mai frumosi cai din Romania – caii pursange arab crescuti la Mangalia.

Herghelia de la Mangalia nu este fondata de azi, de ieri. A fost fondata in 1928, ca toate hergheliile, ca sa „fabrice” cai pentru Armata, pentru cavalerie. Inceputurile au fost facute cu ajutorul a sase iepe capturate in timpul razboiului din Ungaria. La randul lor, exemplarele aduse prada de razboi fusesera cumparate de austro-ungari din targurile din Alep si Damasc si chiar de la beduini. De atunci, herghelia de la Mangalia a produs niste exemplare superbe – unele chiar medaliate la concursurile de cai pursange arab. Ei bine, din pacate, proprietarul hergheliei, Romsilva, nu a privit herghelia ca o oportunitate de turism, ci doar de reproductie, desi, vorba aia, se afla fix in mijlocul celei mai turistice parti a Romaniei. Nu zic ca herghelia este inchisa publicului, dimpotriva, dar, pentru a putea sa beneficiezi de cateva servicii de baza, trebuie sa te programezi la… contabilitate! Preturile insa sunt mult mai mici decat gasesti in jurul Bucurestiului – vizitarea grajdurilor costa 10 lei (copiii – 2 lei), o ora de echitatie cu instructor – 50 de lei, iar fara instructor – 30 de lei.

Am vizitat si noi grajdurile in compania unui ghid de la herghelie, o doamna pe care o simteai de departe ca iubeste foarte mult acesti caluti. Si ca se preocupa ca sa traiasca cat mai bine in ciuda lipsurilor evidente, sa nu ajunga carne de vita la vreun supermarket occidental. Am vizitat grajdurile cu armasari, cu armasari de monta, cu iepe, dar, evident, cei mai simpatici erau manzutii care se harjoneau intr-o zona separata si apoi urma sa ne plimbam cateva minute pe spatele unui pursange arab… Dar vremea avea alte planuri cu noi! Ca din senin, au aparut niste nori negri si, in timp ce doua colege de blogosfera erau deja pe cai, a aparut primul fulger secondat imediat de un tunet suparat. Caii s-au speriat, iar programul de calarie a trebuit anulat… Caii, saracii, s-au speriat rau de tot… iar noi am reusit sa ne refugiem in autocar exact cand incepuse potopul! In cursul dupa-amiezii am fost la o conferinta de presa tinuta de cei de la ANAT, la care au fost prezenti si primarii din Constanta, Eforie si Mangalia, iar, printre altele, am aflat ca exista un program (parca finantat cu bani europeni) de modernizare a hergheliei si a exploatarii ei in scop turistic… Ar fi chiar frumos mai ales pentru familiile cu copii! Si modernizarea ar trebui sa inceapa cu vreo doua indicatoare, pentru ca, desi herghelia are poarta spre drumul national care leaga Constanta de Mangalia, trebuie sa stii cu exactitate unde se afla calutii, ca indicatoare nu prea exista!

Ultima parte a programului din zona sudica a Litoralului s-a desfasurat pe lacul Limanu la marina Life Harbour. De cate ori am fost prin diverse zone litorale, absolut peste tot gaseam numeroase ambarcatiuni marine – de la barci de lemn cu motor de masina pana la iahturi de milioane… fie ca era vorba de Malta, Thailanda sau Bulgaria, peste tot gaseam porturi unde localnicii isi tineau ambarcatiunile… La noi, cultura aceasta de agrement marin este destul de limitata. E drept, pe vremea lui Ceausescu era de-a dreptul descurajata ca sa nu fugi cu salupa la turci (unii au fugit din tara chiar inotand pana la Istanbul!), dar, dupa Revolutie, chiar si oamenii cu bani nu prea au fost atrasi de mare… decat sa zaca pe plaja. Asa ca, oriunde te duci pe coasta romaneasca, gasesti extrem de putine ambarcatiuni, iar ofertele de plimbare prin larg le numeri pe degete.

Asa ca, atunci cand organizatorii au spus ca ne duc la un port turistic de pe malul lacului Limanu, un golf al Lacului Mangalia, practic un golf care intra adanc in interiorul uscatului, chiar eram curios… si am gasit un coltisor foarte-foarte frumos, neasteptat pentru Romania… ascuns in spatele caii ferate care se duce spre portul Mangalia, pe malul unei ape limpezi si curate, un complex format din hotel, marina (erau parcate cateva duzini de ambarcatiuni de dimensiuni modeste, dar cochete), restaurant cu preturi mult mai rezonabile decat pe plaja…

Aici, cei de la Active Training, al caror site este, din pacate, in constructie, ne-au povestit cate ceva despre turismul de aventura de pe Litoral. Ei au fost niste pionieri, incercand sa aduca diverse sporturi mai mult sau mai putin de aventura pe Litoral inca de prin 2000-2002, dar pe atunci interesul si gradul de notorietate erau nule. Intre timp, piata a mai crescut, ei au inceput sa colaboreze cu agentii de turism in special pentru team buildinguri, dar, din pacate, promovarea prin hoteluri la nivelul intreg Litoralului (asa cum se intampla prin alte parti) este aproape nul pentru ca hotelierii cer niste comisioane mult prea mari… Asa ca sa trec in revista cam ce se ofera – evident, scufundari (250 de euro pentru 4 zile sau pentru cei care au licenta de scufundator, inchirierea de echipament costa doar 20 de euro/zi), plimbare cu caiacul (ce urma noi sa facem pe balta Limanu), sailing (scump, scump, dar zice-se in crestere in Romania), kite-surfing (un sport chiar spectaculos, l-am vazut practicat la Boracay, in Filipine, si am aflat ca ar fi doua scoli si pe litoralul romanesc, alpinism la Cheile Dobrogei (un loc realmente minunat, am filmat acolo o reclama cu ceva timp in urma!) si multe alte activitati… Deci, poti gasi lucruri de facut si pe Litoral, din pacate, trebuie sa cauti, nu iti sar ofertele in ochi asa cum am vazut pe multe meridiane…

Revenind la caiac, personal am renuntat sa ma bag. Furtuna trecuse, dar temperatura apei si a aerului devenise destul de scazuta, si presimteam o raceala… Mai ales ca in caiac stai cu fundul in apa! Si nu e deloc placut sa stai jumatate de ora cu fundul in apa rece. Nu va fie frica, desi par fragile, caiacele sunt foarte stabile. M-am dat de vreo 4-5 ori cu caiacul, inclusiv pe mare prin Asia de Sud-Est, si nu stiu sa inot! Caiacul este foarte stabil si nu poti avea probleme decat daca vrei tu :).

Si sa nu uit! Unul dintre programele prezentate de Serban, ghidul nostru de la Active Trening, este o vizita la tatarii din satul Hagieni, unde poti cunoaste una dintre cele mai exotice comunitati nationale din Romania… unde poti sa asisti la un spectacol folcloric tataresc si sa te lingi pe degete dupa dulciurile lor… Si asta fara sa iei avionul sau Transsiberianul pana in Mongolia :). Un loc unde chiar mi-as dori sa ma duc!

Cam asta a fost prima parte a infotripului desfasurata in sudul Litoralului, o zona care ar trebui dezvoltata mai mult pentru turismul de familie… Am fost la spa in Eforie-Nord, am fost la herghelie si la caiace… Am regasit, dar si descoperit, experiente care iti pot face concediul pe Litoral mai plin, mai variat si, de ce nu, mai memorabil :)… Pentru ca, nu-i asa, calatoria este o colectie de experiente.

#Litoralulmeu a fost un eveniment organizat de Accent Travel & Events si agentia Happy Tour, impreuna cu partenerii locali Hotel Europa, Hotel Vega, Hotel Iaki si Velierul Adornate. Alaturi de alti 10 bloggeri de travel, alaturi de noi a fost si Happysor.

Pe Litoralul meu – de la Eforie Nord la Mangalia

Autostrada soarelui

Autostrada Soarelui 🙂

Cazare Litoral: Hotel Europa Eforie Nord

Hotel Europa – Eforie Nord

Cazare Litoral: Hotel Europa Eforie Nord - piscina

Si panorama din balcon – piscina si gradina

Panorama Eforie Nord: Marea si lacul Techirghiol

Marea si lacurile Techirghiol si Eforie sunt despartite de doar niste limbi de pamant

Spa Ana Aslan

Spa-ul hotelului

Spa Ana Aslan: Piscina interioara

Piscina interioara

Spa Ana Aslan: Bloggeri la spa

Grup de bloggeri gata de proceduri 🙂

Spa Ana Aslan: Baie cu struguri

In baia de struguri 🙂

Herghelia de la Mangalia

A doua zi, la herghelia din Mangalia

Herghelia Mangalia: cai pur sange arab

Eu sunt arab, tu esti arab 🙂

Herghelia Mangalia

Impartiti pe culori 🙂

Herghelia Mangalia: Iapa si manz

Manjii sunt asa de draguti !

Herghelia Mangalia:  Manz sugand la iapa

Ora pranzului !

Herghelia Mangalia:  Hrana cabalinelor

Si pentru cei mari

Herghelia Mangalia:  Manz pur sange arab

iar dupa mancare, e timpul de putina harjoneala

Herghelia Mangalia:  Anita Panait calare

Ne-am fi harjonit si noi calare, dar a venit furtuna… Anita a fost una din putinele norocoase sa se urce pe cal !

Herghelia Mangalia:  complexul de la Limanu

Complexul de la Limanu

Caiac la Limanu

Cu un lac linistit, taman bun pentru datul cu caiacul !

Happysor fotoshoot

Apoi, Happysor a devenit vedeta

 cu Happysor la Limanu

Aproape sa-l luam pe sus 🙂

Comentarii

  • Noi am vrut sa mergem anul trecut sa facem niste fotografii la herghelie…. preurile solicitate au fost cu mult peste intregul nostru buget de vacanta, asa ca am renuntat!

    Nicky 28 mai 2013 10:05 Răspunde
    • Cum ziceam, feelingul meu este ca herghelia a fost privita doar ca furnizor de cai si nu si atractie turistica. Primarul din Mangalia spunea la conferinta de presa ca au primit ceva fonduri si o sa faca si o sa dreaga. Acum, aveau preturi afisate si mi s-au parut rezonabile
      10 lei – tur de herghelie
      30 lei – ora fara instructor
      50 lei – ora cu instructor
      Si mai sunt tot soiul de alte combinatii, inclusiv tir cu arcul 🙂 Sa speram ca vor face ceva, caii sunt superbi.

      Imperator 28 mai 2013 12:25 Răspunde
  • Cat costa ora de plimbare cu caiacul? Am vrut de multe ori sa vizitez Limanu, insa tot timpul am ajuns in Vama Veche.:) era sa uit…avand in vedere ca sunt mare amatoare de dulciuri…dulciurile din Hagieni se gasesc la vanzare acolo, sau doar in cadrul sarbatorilor?:) multumesc

    Iulia 28 mai 2013 21:00 Răspunde
  • Multumesc anticipat;)

    Iulia 28 mai 2013 23:36 Răspunde
    • L-am intrebat pe Serban de la Active Training si iata ce mi-a raspuns:

      1. Noi nu inchiriem caiacele cu ora; exista pe litoral (Mamaia, Vama Veche, Costinesti) caiace care se pot inchiria cu ora (intre 15 – 30 RON/ora, din cate stiu…); noi organizam doar ture de caiac de 2 ore pana la ture de 1 sau mai multe zile; in general o “expeditie” cu caiacul la noi este aprox. 150 – 200 RON/persoana si include de obicei instruirea si un traseu care are niste obiective (de ex pe lacul Mangalia – Limanu vedem portul touristic Mangalia, portul commercial si santierul naval Daewoo, apoi satul Limanu, marina Life Harbour, oprire la pestera Limanu etc). momentan suntem la o forma “primitiva” de comunicare cu publicul: daca avem adresa de email in baza de date, va primi newsletter cu ce se va intampla…
      2. Din pacate acele dulciuri sunt facute doar cand organizam noi evenimente/ture pe la ei, din cate stiu nu sunt de vanzare si nu stiu nici un magazine specializat…

      Imperator 29 mai 2013 8:09 Răspunde
  • Multumesc mult pentru informatii, foarte utile de altfel!!!:)

    Iulia 29 mai 2013 14:31 Răspunde
  • La Restaurantul Nunta Zamfirei se organizeaza in sezon o data pe saptamana spectacolul acela pe care-l stiai cu recreerea unei nunti traditionale. Cam de vreo 2-3 ani de cand a fost preluat de noii administratori se intampla chestia asta. Turistii se pot inscrie chiar si la hoteluri si vine un microbuz sa ii preia. Daca intre timp s-a modificat ceva imi cer scuze ca n-am aflat 🙂
    Eu am prins spectacolul acum 2 ani tot intr-un infotrip si a fost interesant si interactiv.

    Mircea 2 iunie 2013 21:38 Răspunde
  • Pingback: Turismul este un drog. #Litoralulmeu confirma |

  • Pentru cei pasionati de echitatie, daca ajungeti prin Banat la 32 de km de Timisoara, langa padurea Herneacova, gasiti cel mai modern centru de echitatie de la noi din tara. Tarifele incep de la 50 lei pt. 35 minute de calarie.

    Raul Alex 6 iunie 2013 17:57 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii