Zanzibar – un fusion arabo – african

Coboara din avion sau vapor in Zanzibar si vei fi transportat in timp si spatiu – in anticul regat al Persiei, in Omanul sultanilor sau pe coasta vestica a Indiei cu mirosurile si ritmurile ei. Si asta pentru ca in Zanzibar, s-au intalnit si contopit numeroase civilizatii si popoare care au aceasta cultura unica pentru continentul negru.


Pentru multi, Zanzibarul este o destinatie de vacanta de odihna – mare, soare, plaja, tot tacamul. Multi nici macar nu trec decat pasager prin Stonetown, capitala insulei, preferand leneveala din resorturile raspandite pe intreaga coasta. Eu cred ca au de pierdut pentru ca Stonetown-ul este un oras fascinant, unde poti descoperi o cultura fascinanta.

Dar de unde numele de “Stonetown” – orasul de piatra ? Fiind construit din piatra sau nu din lemn, chirpici sau balegar de vaca precum marea majoritate a localitatilor africane, impresionantele ziduri de piatra au fost un adevarat soc pentru africani, asa ca orasul a capatat acest nume distins. In plus, orasul este plin de palate, unele mai mari, altele mai mici, dar toate venind direct din povestile de 1001 de nopti arabesti. Arabesti, aici in Africa ? Sigur, pentru ca Zanzibarul a fost mult timp un sultanat arab.

In secolele XVII – XVIII, sultanul din Oman preia controlul asupra arhipelagului. Odata sosit in zona, sultanului ii cade cu mare tronc arhipelagul – venit din pustiurile Arabiei unde apa este un lux, Zanzibarul cel verde a fost perceput ca un adevarat paradis. Odata ajunsi in paradis (steagul Profetului este de asemenea verde), omanezii nu au mai vrut sa se intoarca. De altfel, sultanul Said bin Sultan (1804 – 1856) odata ajuns in Zanzibar nu s-a mai intors in pustiuri, mutand capitala Omanului in Zanzibar.

Dupa moartea sultanului Said, imperiul omanez s-a impartit intre cei doi fii ai sai, in 1862, sultanatul Zanzibarului devenind independent, iar mai apoi protectorat britanic. Sub sultani, bogatia Zanzibarului va creste neincetat, aici fiind principala piata de desfacere a Africii de Est – fie ca e vorba de sclavi adusi chiar si de la mii de kilometri, fildes, aur, textile sau mai ales mirodenii, totul se vindea si se cumpara (piata de sclavi poate fi vizitata in Stonetown, aici fiind acum un monument si catedrala anglicana). Ca peste tot in Imperiul Britanic, englezii au fost urmati de indieni care au preluat puterea economica in arhipelag. Daca arabii detineau puterea politica si fertilul pamant, producator de mirodenii, indienii erau negustorii care vindeau mirodeniile in India si Orient, iar negrii erau cei care lucrau pamanturile.

Perioada sultanatului a fost perioada de aur a arhipelagului. Practic, plimbandu-te prin Stonetown, pe aleile inguste tip medina cum gasesti in marea majoritate a oraselor arabesti, intri intr-un bazar uimitor, invaluit in mirosul mirodenilor, in sunetul cantecului “Hakuna matata”, un hit nemuritor al Africii de Est unde poti cumpara orice – de la ligheane si ibrice la picturi in stil swahili. Nu se poate sa nu remarci superbele porti care au adus faima Zanzibarului in intreaga lume – cu cat erai mai bogat si mai de succes, era obligatoriu sa-ti pui la usa o poarta cat mai spectaculoasa si ornata. Astazi, in Stonetown exista peste 500 de porti considerate monumente de arta, dar, din pacate, numarul lor scade permanent datorita samsarilor de arta care le cumpara la preturi totusi modice.

Dar epoca de aur are si ea un sfarsit. Totul s-a rasturnat in 1963. Imperiul colonial al Marii Britaniei se prabusea. In 1961, Tanganika, vecinul continental al Zanzibarului obtinea independenta, optand pentru socialism. La sfarsitul lui 1963, Zanzibarul obtine independenta, iar o luna mai tarziu, negrii vor prelua puterea printr-o revolutia sangeroasa – mii de arabi si indieni sunt ucisi, iar cei care au scapat, au fost imbarcati pe fragilele ambarcatiuni dhow si expediati in multe cazuri spre moarte pe ocean. Supravietuitorii au reusit sa ajunga pe coasta kenyana sau au fost culesi de pe mare de flota omaneza. Cei ajunsi in Oman s-au imbogatit, iar astazi swahili (limba vorbita in arhipelag) este a doua limba vorbita in Oman.

Va urma o perioada neagra in istoria Zanzibarului. Marile plantatii s-au distrus, iar productia agricola s-a prabusit. Casele si palatele din Stonetown au fost jefuite si apoi lasate in paragina. Turistii au fost impiedicati sa mai vina (in anii 70, doar 1000 turisti pe an erau lasati sa viziteze luxurianta insula), Zanzibarul a decazut. Inceputul reinvierii s-a inregistrat in 1992 cand Tanzania, obligata de prabusirea sistemului comunist in Europa de Est a decis renuntarea la comunism, ridicand cortina de fier de peste Kilimanjaro. Ca peste tot, a urmat o foame de investitii, iar fostii stapani din Oman s-au intors in arhipelag, acum in rol de investitori strategici. De altfel, cele mai frumoase hoteluri din Stonetown sunt astazi restaurate superb de omanezi. Si vizitandu-le, nu numai ca pasesti in timp, in istorie, dar si intr-un mediu select, de lux si de bun gust.

Dar sa luam la pas orasul. Cel mai frumos mod de a-l descoperi este de a te face pierdut prin Stonetown, cu cladiri albe, cu stradute meandrate, cu unele zone impecabil restaurate, iar altele pe cale sa se prabuseasca. Poti vizita cele doua palate ale sultanilor, cum ar fi Beit El-Saleh (Muzeul Palatului) unde poti afla despre Salme, o aventuroasa printesa zanzibareza care la 16 ani complota sa-l rastoarne pe fratele sau sultanul de la putere, fugind apoi cu un neamt, stabilindu-se in Germania. Aici a scris o carte despre obiceiurile europene prin ochii unei afro-araboaice. De obicei, occidentalii scriu despre tari indepartate si exotice, in timp ce cartile scrise de asiatici sau africani despre Europa nu prea exista, cartea printesei Salme fiind aproape un unicat. Celalalt palat este Beit-el-Ajaib (Palatul Minunilor), numit asa pentru ca in interior, sultanul a instalat un lift, primul lift de pe continentul negru, o adevarata minune pentru toata lumea. Oricum, dupa vizitarea celor doua palate, nu pot spune ca sultanii zanzibarezi au trait intr-un lux opulent cum vezi in multe palate orientale… dimpotriva cred ca au fost destul de modesti.

Pentru un pic de cultura africana, poti sa te duci la fort si sa asisti la dansuri africane in fort, un ametitor potpuriu de ritmuri frenetice, nebunesti, imbatatoare….

Desi aflat destul de departe, Zanzibarul ofera o experienta tropicala si culturala in acelasi timp de neuitat, impletind frumusetile naturii, caldura marii cu o civilizatie remarcabila, situs toto slot neintalnita in nici un alt loc. Iar daca alegi sa zbori via Nairobi, compania Precision Air (o subsidiara a Kenyan Airways) iti mai ofera un bonus – avionul survoleaza celebrul munte Kilimanjaro, cel mai inalt varf din Africa de la o inaltime extrem de mica ! Si poate iti vine ideea sa-l cuceresti intr-o buna zi !

Cum ajungi
Avioanele spre Zanzibar sunt in general scumpe. In principiu, daca gasesti o oferta pentru Nairobi, de acolo sunt destule curse spre Zanzibar, iar daca gasesti Dar-es-Salaam, de acolo poti sa ajungi si cu ferry-ul. Zanzibarul este o destinatie favorita a italienilor, asa ca poti gasi niste preturi rezonabile din Italia cu Meridiana
https://www.meridiana.it/en/index.aspx

Unde te cazezi
Exista hoteluri super luxoase la preturi ridicate, exista all inclusive-uri pe insula, departe de Stonetown, dar si guesthouse-uri in orasul vechi. Eu am stat la o familie arabo-africana intr-un guesthouse care era si casa lor.

Viza
Pentru Tanzania, nu ai nevoie de viza. Daca sosesti cu ferry-ul din Dar-el-Salaam, vei fi intrebat de pasaport, dar nu va faceti probleme, se vor uita si ti-l vor inmana fara probleme.

Unde mananci
Exista numeroase restarante bune in Stonetown. O cina la Mama Africa la apus de soare e senzationala, dar nu rata nici gratarele care sfaraie noaptea pe langa palatul sultanului – multe bunatati de mare, super proaspete, scoase in ziua respectiva din ocean.

Blue Safari

Blue Safari

Apus de soare

Piata de noapte

hotel in Stonetown

Monumentul sclavilor

Stonetown

Biserica anglicana

poarta traditionala

Stonetown

Locuinta lui Freddie Mercury

arta din Zanzibar

arta din Zanzibar

hotel din Stonetown

dansuri swahili

palatul Sultanilor

strazi din Stonetown

poarta tipic zanzibareza

arta zanzibareza

hotel din Stonetown

hotel din Stonetown

Palatul Minunilor

rebela printesa de Zanzibar

turn de aparare

water front

Palatul Minunilor

Palatul Minunilor

Palatul Minunilor

Dhow traditional

palatul Sultanului

hotelul in care am stat

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest