Haideti cu Imperator si Explore Travel in Nepal si Bhutan ! In toamna asta !

Obiective turistice Nepal: Patan Durbar Square.jpg

De cand am inceput sa scriu acest blog, mai multi dintre voi mi-ati zis ca ati vrea sa mergeti cu mine in calatorii… Cu unii chiar am mers (inclusiv cunoscandu-ne prima oara la aeroport !), fie ca a fost vorba de Mali, Egipt, Filipine sau Etiopia si cu aceasta ocazie, am castigat nu numai companioni de calatorie, ci si prieteni cu care as mai merge oriunde. Asa ca dupa mai multe discutii cu prietenul Dragos de la Explore Travel, ne-am gandit sa punem la cale o “calatorie cu Imperator”… Si cum eu ma gandeam sa merg anul asta in Nepal si Bhutan, am zis ce-ar fi sa organizam o escapada cu mai multa lume prin aceste tari de la picioarele Himalayei.

Eu am mai fost in Nepal si am mai scris cate ceva despre aceasta fascinanta tara. Dar pentru mine Nepalul a fost “love at first sight” – o tara fascinanta, un salt in timp spre secolul XVII – XVIII si un cadru natural superb. Si de atunci, Nepalul intotdeauna a fost pe lista de “mai trebuie sa ma intorc !”. Bhutan este de asemenea o tara incredibila. Este ultimul regat budist din zona (Tibetul a fost ocupat de chinezi, Sikkim-ul de indieni, iar Nepalul a devenit republica acum cativa ani) si a fost ermetic inchis pana acum vreo 10 ani cand incet, incet, au inceput sa isi intredeschida usile pentru vizitatorii straini. In Bhutan, nu poti merge ca turist independent, ci obligatoriu printr-o agentie de turism, iar pretul pe zi este fixat pe zi de catre guvern… Demult voiam sa ajung in Bhutan, dar dupa interviul cu Dana care imi spunea ca “Bhutanul este o tara aparte, eu m-am simtit ca intr-o carte de povesti”, am zis ca e musai sa ajung cat mai repede.

Asa ca ne-am pus pe cautat cele mai bune alternative si facut programe. In primul rand, nu am vrut sa iasa un program standard in care sa fim fugariti de la un obiectiv la altul, avand timp doar de un photo-stop, ci sa ne simtim ca si cum am fi pe cont propriu, cu momente in care sa facem ce vrem, inclusiv sa ne rupem de restul trupei, dar si sa vedem cat mai multe – combinatia ideala pentru o excursie din punctul meu de vedere. Aditional, am stabilit si datele – octombrie este luna cea mai buna de vizitat aceata zona – este cald, cerul este de obicei degajat si in plus, Himalaya sunt extrem de clari, atmosfera fiind spalata de musonul care bate in timpul verii.

Si cu ajutorul amicului Raj din Kathmandu, am ajuns la un program super, exact cum mi l-as fi facut eu daca m-as fi dus singur (ma rog, cu prietena mea). Ne-am gandit sa-l flexibilizam pentru a satisface mai multe gusturi – de aceea au iesit 3 variante de tur –

  1. Nepal & Bhutan (tur complet – vizitezi ambele state independente sub-himalayene, unul hindus, altul budist, unul deschis turistilor de mai bine de 60 de ani, altul deschizand timid usa de doar un deceniu),
  2. Nepal – trekking (Nepalul inseamna Himalaya si desi nu oricine poate urca pe Everest sau Annapurna, multi vizitatori sunt tentati de o tura prin munti. Atentie, asta nu inseamna, ca vom rata cele mai faine locuri din Nepal).
  3. Nepal – the best of – o varianta mai scurta care va acoperi toate locurile care le vom vedea toti, dar atunci cand cei care au ales prima varianta pleaca in Bhutan, veti pleca acasa (o alta parte a trupei va fi pe munte)

In plus, exista doua tipuri de transport – se poate si cu Qatar Airways mai la lux (companie de 5 stele, doar un singur schimb de avion, la Doha) sau low-cost (cu Pegasus si Air Arabia via Istanbul – Sabiha Gokcen si Sharjah). Dar, hai sa trecem in revista planul.

 

Nepal & Bhutan

7 octombrie – plecare din Bucuresti (cei care pleaca cu low cost, vor decola la ora 17:30, din Otopeni, iar cei care opteaza pentru Qatar Airways, vor decola la ora 19:25, tot din Otopeni.

8 octombrie – sosirea la Kathmandu, Nepal. Cei care vor zbura cu Qatar Airways vor ateriza la ora 8:00, cei care opteaza pentru low cost la 13:05. Restul zilei este la dispozitie si puteti sa va odihniti. Ce o sa face eu ? O s-o tai cat se poate de repede in oras – in Thamel, celebrul cartier al backpackerilor occidentali… desi e foarte comercial (aici vei gasi yakete, adica jakete facute din lana de yak, echipament de munte, tricouri, camasi, plapumi si caciuli din lana de yak si multe alte lucruri la preturi uneori derizorii), Thamel are poezia lui, magia lui… Aici este locul unde cred ca am mancat cel mai bun tiramisu din lume, mi-am incarcat bagajele cu zeci de carti sau am facut cunostiinta cu Himalaya de pe roof-top restaurant-urile de aici. Dar dupa Thamel, voi alerga pentru apusul soarelui in piata centrala, in Durbar Square… nu stiu daca voi putea recrea acel moment magic pe care l-am trait in prima mea zi in Kathmandu… apusul de soare si imaginile pagodelor din acest loc sunt unul din acele momente care mi-au ramas intiparite pe retina (celelalte ar fi rasaritul la Angkor Wat, apusul la Taj Mahal, rasaritul de soare pe Everest sau momentul cand am iesit din gara Venezia Santa Lucia in 1994…).

9 octombrie – gata, ne apucam de drum. Vom avea un ghid (apropos, absolut necesar, am luat si eu cand am fost pe cont propriu) si vom vizita Durbar Square, templele de acolo, vom afla despre zeita vie, vom face poze la sculpturile erotice de pe stucatura templelor, vom vizita fostul palat regal). Apoi, ne vom arunca in niste ricse sa urcam pana la Swayanbunath (templul maimutelor), o superba stupa alba budista unde ne vom amuza de obraznicia maimutelor, dar si ne vom minuna de panorama orasului… Vom cobora incet, incet pe scara spre centru, surprinzand momentele inedite ale unui centru vechi ramas inca in Evul Mediu

10 octombrie – astazi, vom vizita cel de-al doilea oras important din valea Kathmandu – Patan. Istoric, in zona, au fost trei regate – Kathmandu, Patan si Bhaktapur, iar regii acestora nu numai ca si-au incercat din cand in cand puterea armelor unii pe altii, dar fiecare a vrut sa faca niste palate si temple mult mai faine decat ale celorlalti… La un moment dat, un rege venit cam de la tara i-a batut pe toti si i-a cucerit… Asa s-a creat Nepalul ! In Patan, pe langa Durbar Square sau Templul de Aur, austriecii au folosit palatul regal pentru a deschide un muzeu modern, la standarde europene… e mic, dar foarte interesant ! Dupa ce vom savura Patanul la pas, ne vom duce la Nagarkot, pe o culme care domina valea Kathmandu si ne vom culca acolo.

11 octombrie – scularea devreme… de la Nagarkot, poti avea o panorama superba cu Himalaya la rasarit de soare… Exista chiar si un punct de belvedere de unde poti sa pozezi cat vrei optmiarii plini cu zapada vesnica. Apoi, dupa micul dejun, vom cobora din nou in vale in cel de-al treilea oras istoric, Bhaktapur unde exista “zgarie norii” pagodelor nepaleze. Dupa ce vom descoperi in liniste Bhaktapurul, ne vom imbarca intr-un autobuz pentru a pleca spre sudul Nepalului, acolo unde se afla Parcul National Chitwan. Seara vom asista la un show folcloric pe langa hotel.

12 octombrie – vom avea parte de un safari intreaga zi… Daca prin Kenya si Tanzania, safariul se face in jeep-uri, in Chitwan il faci calare pe elefanti in cautarea tigrilor, dar si al altor animale. Vom trece cu elefantii prin apa, apoi o vom lua si per pedes, apoi cu canoe pe rau, vom trece si pe la centrul de crestere a elefantilor asiatici, vom vizita un sat tribal… in fine, o zi super plina.

13 octombrie – vom pleca din Chitwan spre Pokhara, al doilea oras ca marime din Nepal. Pe drum ne vom opri pentru o noua tura de adrenalina – 3 ore de rafting pe rau ! Pokhara este asezat intr-un loc extrem de pitoresc pe malul unui lac, fiind locul de cilau pentru calatorii din Nepal – este molcom, insorit, inverzit si dragut…

14 octombrie – astazi ne vom desparti de cei care o vor purcede pe munte. Restul grupului (cei care opteaza pentru „Nepal + Bhutan” si „Nepal best of”) vom avea un program mai lejer – vom vizita Pokhara, ne vom da cu barca pe lac, vom vizita un sat al refugiatilor tibetani si ne vom scalda intr-o cascada superba… Devi’s Falls !

15 octombrie – zi la dispozitie – timp de shopping, de bucurat de viata sau de ceva adrenalina (paragliding este la mare moda in Pokhara).

16 octombrie – Plecam din Pokhara si ne vom opri la probabil unica telecabina din Himalaya – telecabina de la Manakamana… Nu va ascund ca in toate aceste zile veti descoperi viata de acum cateva secole, obiceiuri ancestrale si localitati care nu s-au schimbat prea mult de secole… Ei bine, telecabina de la Manakamana este construita de austrieci si arata fix ca in Alpi – o pata de modernism intr-o tara ramasa in istorie… Drumul este extrem de spectaculos (uitati-va pe youtube), iar in varf, vom vizita un templu – apropos, exista si tarif pentru capre la telecabina :).

17 octombrie – cei care au ales varianta cu Bhutan, vom zbura la ora 10:10 cu Druk Air, compania aeriana bhutaneza spre Paro in Bhutan, ajungand acolo la 12:15. Cei care au ales varianta “scurta”, vor vizita templul hindus de la Pashupatinath, extraordinara stupa de la Boudha si templele tibetane din aceasta suburbie a Kathmandu. Plecarea va fi pe 19 octombrie la 13:45 cu Air Arabia, deci veti avea inca o zi si jumatate la dispozitie pentru shoppinguri, mancare buna si poze de pus pe facebook. In schimb, cei care merg in Bhutan, vor avea o dupa-amiaza pe cont propriu pentru a “adulmeca” inchisul Bhutan….

18 octombrie – o zi intreaga de vizitat Paro – palatul regal, muzeul national, citadela locala – numita ca si in Tibet – dzong.

19 octombrie – daca India are Taj Mahal-ul, iar China Marele Zid, atunci, cel mai incredibil monument din zona sub-himalayana este Tiger’s Nest, manastirea budista incredibil construita pe un colt de munte (se spune ca prea-cuviosii calugari de acolo au zburat pe spatele unui tigru fermecat… pentru restul dintre noi, trebuie sa o luam la pas pentru a ne catara acolo unde doar tigrii zboara). Desi de departe cel mai spectaculos monument, nu vom rata ce e mai frumos pe valea care o ia spre vest de la Paro, inclusiv un alt dzong.

20 octombrie – Vom strabate cateva sute de kilometri printr-un Bhutan de poveste… vom vedea din nou Himalaya la Dochu La Pass si vom vizita superbul dzong de la Punakha.

21 octombrie – este ziua dedicata capitalei, Thimpu. Se spune ca Thimpu este singura capitala din lume care nu are semafoare (inexact, sunt martor ca nici capitala Coreii de Nord nu are), iar traficul este dirijat de politisti… acum cativa ani, guvernul s-a gandit sa instaleze un semafor in intersectia cea mai circulata, dar poporul s-a opus, zicand ca un semafor i-ar stressa… Asa ca puteti sa-l pozati pe politest dirijand palida circulatie, vom avea o super panorama de la dzong, vom vizita si un atelier de pictura traditionala si daca s-a deschis unicul mall din Bhutan, ne vom duce sa vedem cum poate arata un mall in cel mai traditional stat al Asiei !

22 octombrie. Dis-de-dimineata la 7:00, zburam inapoi la Kathmandu, sosind la 8:05. Cam in acelasi timp vor sosi si alpinistii pe care i-am lasat la Pokhara pentru o tura prin Himalaya… Nu vom avea prea mult timp de impartasit povesti (unii cu Bhutanul, altii cu Himalaya) ca ne vom duce sa vizitam sacrul templu de la Pashupatinath (unde au loc incinerari) si apoi la pas spre imensa stupa de la Bouddha, un alt loc unde apusul este incredibil, fiind o experienta audio-vizuala… Nu vom rata nici templele tibetane de langa oras sau sa cumparam CD-uri cu incantatii tibetane care se revarsa aproape hipnotic din boxe in jurul stupei.

23 octombrie – zi libera pentru ultimele cumparaturi, poze, ture, vizite inainte de marea decolare spre casa. Air Arabia pleaca la 13:45, Qatar Airways la 23:45. Ambele grupuri vor ajunge in cursul dupa-amiezii urmatoare in Bucuresti.

Nepal trekking

Si acum cateva cuvinte despre cei care vor alege programul “alpin”, sau mai précis Himalayan. Traseul si experientele vor fi comune pana pe data de 13 octombrie, inclusiv, pe 14 urmand sa o luati pe munte. Este una din trekurile mai usoare, se numeste Ghodepani Pun Hill Trek si va purta timp de cateva zile intre o altitudine minima de 900 metri si una maxima de 3210 metri. Va veti putea bucura de peisajul vaii Modi khola pana la Punhill, la picioarele maretului Annapurna. Trekul nu va fi doar prin natura, veti putea vizita si triburi locale cum ar fi gurungii si veti intra in contact cu obiceiurile lor. La intoarcere, va veti alatura pentru ultimele 2 zile grupului “bhutanez”.

 

Bon, pana acuma suna bine, hai sa vedem si preturile… Cum am spus, exista combinatii – 3 tipuri de program, 2 tipuri de transport.

 

Nepal + Bhutan Nepal + trekking Nepal best of
Qatar Airways 2175 + 970 = 3145 euro 1240 + 970 = 2210 euro Nu este disponibila
Pegasus + Air Arabia 2175 + 515 = 2690 euro 1240 + 515 = 1755 euro 760 + 515 = 1275 euro

 

Atentie: pretul biletului de avion cu Qatar Airways este garantat si “inghetat” la tarif de grup (daca va uitati pe site, o sa vedeti un pret de 1126 euro, nu de 970 !), in timp ce pretul la low-cost este 515 euro in acest moment – se poate schimba oricand, deci daca va decideti sa mergem impreuna la picioarele Himalayei, nu ar fi o idee rea sa va decideti cat de repede ! Pentru varianta “Nepal best of”, nu exista optiunea Qatar Airways, ci doar Pegasus + Air Arabia.

In plus, daca veniti cu o trupa de 4 prieteni, primiti un discount de 4% din pretul serviciilor (exceptand avonul), in caz de 5 prieteni – 5% si daca veniti o gasca de 6 – un discount de 6%.

Ce se acopera acolo: cazare (ca bed & breakfast la nivel de 3 stele – Nepalul are insa hoteluri super faine), transport cu microbuz dedicat de colo colo (inclusiv transfer de la si la aeroport), zboruri interne (Nepal – Bhutan), bilete de intrare la diversele monumente din Kathmandu, Pokhara si Bhutan, taxele de la Parcul National Chitwan, safari cu elefantul, pe jos, canoe, rafting, telecabina, ghid, taxa de viza pentru Bhutan, dar si toate mesele din Chitwan si Bhutan.

In cazul celor care aleg sa mearga in trekking pe munte, exclude Bhutanul, dar include biletul de avion Pokhara – Kathmandu, toate mesele pe munte, ghid si sherpasi.

Ce v-ar mai costa – viza de Nepal (30 dolari, se plateste personal la aterizare pe aeroportul din Kathmandu, sa aveti suma exacta ca niciodata nu au rest), cateva mese, bauturi, tigari (nu in Bhutan, unde fumatul este interzis pe intreg teritoriul tarii), suveniruri, si orice altceva vreti sa va mai cumparati (dar, repet, Nepalul este una dintre cele mai ieftine tari prin care am calatorit). Pentru cei care au optat pentru transportul low cost (Pegasus + Air Arabia), va mai trebuie o noapte de cazare la retur in Istanbul (avionul ajunge cam din Sharjah pe la miezul noptii si aveti legatura dupa-amiaza, presupun ca nu vreti sa dormiti in aeroport). Cazarea ar mai costa inca 20 euro.

Deci, daca va incanta o escapada intr-una din tarile care mi-au placut cel mai mult dintre cele pe care le-am vizitat, puteti sa ma contactati pe mine (imperatortravel@yahoo.co.uk sau direct la comentarii) sau direct pe Dragos la Explore Travel la telefon 031 805 96 38 sau email dragos@exploretravel.ro

Avans:
Bilete avion:
– daca optezi pentru low cost-uri, biletele trebuie achitate integral ca asa e la low costuri, mai ales ca preturile fluctueaza.
– daca optezi pentru Qatar Airways, trebuie sa platesti un avans de 100 euro, pentru ca pretul este negociat si “inghetat”
Turul in sine
– 200 euro indiferent de programul ales

 

Ce ziceti ?

Obiective turistice Nepal: Durbar Square Kathmandu

Durbar Square, Kathmandu

Obiective turistice Nepal: scene sex Kathmandu

Stucaturi erotice

Obiective turistice Nepal: templul maimutelor Kathmandu

Swayanbunath, templul maimutelor

Obiective turistice Nepal: Patan Durbar Square.jpg

Piata centrala din Patan – Durbar Square

Obiective turistice Nepal: templul Nyatapole, Bhaktapur

Templul zgarie-nori de la Bhaktapur

Obiective turistice Nepal: Pashupatinath.jpg

Templul hidus de la Pashupatinath

Obiective turistice Nepal: stupa Bouddha.jpg

Stupa de la Boudhanath

Categorii:
Bhutan · Nepal

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii