Saptamana amazoniana in colaborare cu Discovery Channel. Partea 2 – OK, dar unde sa mergem, ca Amazonia e mare (P)

Harta zona Amazon - Amazonia.JPG

Acum cativa ani buni, urmaream la TV un documentar despre niste baieti intr-o expeditie prin Amazonia… In fine, se luptau cu diverse obstacole, de la animale si plante, la ochiuri de apa inselatoare, dar continuau sa supravietuiasca si sa isi continue drumul… Nu imi mai aduc aminte toate amanuntele, dar mai am o singura imagine in memorie – dupa ce se batusera cu niste liane pe care le-au taiat cu niste sabii, dupa ce s-au strecurat printre imensi arbori seculari, tot asa, taind lianele, de dupa un palc de copaci se vede un luminis… Se indreapta intr-acolo, unde, socant, vad un semn rutier in mijlocul junglei – “Bienvenue a l’Union Europeenne”… Daca nu stiati, o particica din Amazon se afla in Guyana Franceza, teritoriu “de peste mari” al Frantei si deci si al Uniunii Europene!

Amazonia cu flora si fauna sa fabuloase se intinde pe teritoriul mai multor tari. Partea leului si-o ia, desigur, Brazilia, tara in care se gaseste cea mai mare parte a bazinului fluvial, dar poti sa gusti din padurea tropicala si in Bolivia, in Peru (la prima vedere, pare ciudat, primul lucru care iti vine in minte sunt, de fapt, muntii si platoul inalt, nu jungla amazoniana!), in Ecuador, in Columbia, in Venezuela, in Guyana, in Surinam si in Guyana Franceza… O gramada de tari, o gramada de posibilitati.

Hai sa le luam pe rand

Principalul oras amazonian din Brazilia si poarta de intrare a turistilor in paradisul verde este Manaus. Nu va asteptati la cine stie ce asezare idilica cu indieni… Este o metropola cu 2 milioane de locuitori si este cel de al 12-lea oras ca marime al tarii! Si din toata Amazonia nici nu se putea ca cel mai mare oras al ei sa nu se nasca fix aici – se afla la doar 10 kilometri de locul unde se intalnesc apele lui Rio Negro si cele ale raului Solimoes, locul oficial de unde porneste marele fluviu Amazon. Cei care ajung pe aici nu vor gasi doar o metropola fara nimic interesant, construita in mijlocul junglei, peste care treci in viteza pentru a ajunge in salbaticie… Manaus a avut momentul lui de glorie in a doua jumatate a secolului al XIX-lea cand industria cauciucului natural a adus imense bogatii in mijlocul Amazonului – vase oceanice ajungeau pana la Manaus, aducand cele mai scumpe produse europene si nord-americane pentru protipendada manausana formata din bancheri si industriasi… Iar gusturile lor se reflecta in cladirile-fanion ale orasului: Mercado Municipal, o copie a celebrelor Les Halles din Paris proiectate de Gustave Eiffel (cel cu turnul omonim!), dar mai ales Teatro Amazonas, opera orasului, o cladire fantastica cladita in stilul Renasterii italiene – caramizile au fost aduse de prin toata Europa, sticla din Franta, iar marmura din Italia!

Desi marii producatori de telefoane mobile au fabrici in Manaus, la prima vedere, principalul business din zona par sa fie tururile in zona amazoniana. Este o inflatie de agentii de turism, toate arborand nume de “green” si “eco”, dar, evident, unele sunt serioase, altele –  tzepe… Pentru o mostra destul de scurta de Amazon, poti sa te duci la Encontro das Aguas, apoi la Lago Janauario, o tura pe la magazinele de suvenire indiene si pescuit de piranha… Este turul “standard” de o zi pentru o mostra de Amazon. Dar, evident, de aici poti incepe tururi de cateva zile, saptamani sau chiar si luni prin jungla, for the real thing.

Putin mai la nord, spre granita cu Venezuela, se afla orasul Boa Vista, zona in care se afla tribul Yanomani, circa o treime dintre indienii care inca mai traiesc in zona. Orasul este nou, n-are nimic deosebit, dar se afla pe soseaua care leaga Manaus de Venezuela si Guyana. Drumul trece in Venezuela pe langa zona unde poti vizita celebrii tepui si, mai ales, Angel Falls, cea mai inalta cascada din lume!

In Venezuela, Amazonul ocupa 20% din suprafata tarii, insa doar 1% din populatie locuieste in provincia Amazonas. Turismul venezuelan promoveaza mult mai mult delta fluviului Orinoco, fluviul “local”, dar evident ca poti sa te bucuri de frumusetile si provocarile Amazonului si in Venezuela. De altfel, si Orinoco face parte din acelasi ecosistem. Spre deosebire de Amazonul brazilian unde ai parte de o jungla relativ plata, Amazonul venezuelan este imbogatit de celebrii tepuis, acei munti cu forme extrem de ciudate in care te poti astepta la intalniri cu dinozauri… Principala poarta spre Amazon a tarii este Puerto Ayacucho… De aici pornesc tururile spre Amazon si pe aici tranziteaza si cocaina care vine din Columbia invecinata. Principalul tur pe care il poti face de aici e asa-numitul “Ruta Humboldt”, urmand pasii celebrului explorator german – o expeditie de 10 zile pe jos sau cu barca pe Orinoco.

Cel mai aproape de a accesa Amazonul a fost in Peru, mai precis la Puerto Maldonado. Planul initial era sa vizitam doar zona incasa si coasta pacifica, dar, la un moment dat, doua tipe din trupa (eram vreo noua) au venit cu ideea: hai sa mergem putin si prin Amazon, la Puerto Maldonado! Desi suna tentant, am votat contra – ne-am fi pierdut aclimatizarea la 3.000 de metri, eram inainte de Inca Trail si nici nu ne pregatisem cu vaccinurile absolut necesare. In jurul lui Puerto Maldonado, exista diverse lodge-uri aflate in jungla, dar destul de scumpe. O alta optiune este sa mergi pana la Iquitos, cel mai mare oras amazonian al Peru-ului. Una din cele mai fabuloase calatorii pe fluviu este sa iei vaporul din Iquitos pana la Manaus, in Brazilia… Drumul dureaza intre trei si sase zile, dupa cum vrea Il Dio, cea mai ieftina optiune fiind sa-ti atarni hamacul si sa dormi in el pe punte!

Cu acestea am trecut in revista principalele porti de intrare in paradisul verde al Amazoanelor. Dar sa nu uitam ca avem un concurs in parteneriat cu Discovery Channel. Cum spuneam si in postarea de ieri, concursul consta in a da raspuns la o provocare publicata zilnic pe blog. Raspunsurile pot fi pe blogul propriu, fie la comentarii, fie pe Facebook . Provocarea zilei de astazi este: planifica-ti un tur in Amazon… De unde ai porni (fie din orasele despre care am povestit mai sus, fie din oricare alt loc) si pe unde ai merge? Personal, as zbura in Manaus, o tura prin zona, apoi autobuz spre Boa Vista, mai departe spre Venezuela, unde sa vad tepui, Angel Falls si Ruta Humboldt… Astept raspunsurile voastre si nu uitati – cele mai haioase raspunsuri vor castiga un “KIT DE EXPEDITIE DISCOVERY”, format din nu mai putin de 4 obiecte – un rucsac, un binoclu, o vesta de explorator si o palarie de soare. Castigatorul trebuie sa raspunda insa la toate challenge-urile care sunt, va reamintesc, cinci la numar!

Si sa va reamintesc si provocarea de ieri: ce v-ati pune in bagaj daca v-ati duce intr-o expeditie amazoniana?

Si cum data-limita este duminica, 14 august, va dau un pont – weekendul acesta la Discovery Channel este Amazon Weekend – atat sambata, cat si duminica, de la ora 22:00, aveti parte de un festin de super-documentare despre Amazon, din care va puteti, evident, inspira… Uitati-va, de exemplu, la documentarul La un pas de moarte: Evadare din Amazon, care este difuzat sambata, 6 august, la ora 0:00… Este despre un grup de tineri excursionisti care pleaca din Bolivia in Amazon, fara o planificare prea buna si neavand habar ce ii asteapta… Cei trei calatori sunt israelianul Yossi Ghinsberg (22 de ani, astia tocmai iesiti din serviciul militar israelian sunt cam zarghiti multi dintre ei), fotograful american Kevin Wallace (29 de ani) si elvetianul Marcus Stamm (29 de ani), vrajiti de un geolog austriac, Karl, care se pretinde cunoscator al zonei… Cei patru vor fi la un pas de moarte, iar doi chiar vor face acest pas, dar mai bine uitati-va la documentar! Si planificati-va sa nu mergeti pe unde au mers acestia!

 

Categorii:
Brazilia · Columbia · Diverse · Peru · Venezuela

Comentarii

  • traseu amazonian,atat cat cred ca as putea face fata.
    1.Luat avionul de la Bucuresti pana la Belem,apoi luat vaporul spre Manaus ,oprire scurta in Santarém pentru a vedea acest loc,odata ajunsi la Manaus se pot face vizite la confluenta raului Solimoes cu Rio Negro,apoi plecat in continuare pe rau spre Peru.
    apoi…..sa speram ca ajungem intregi la destinatie.

    giulian 2 august 2011 11:38 Răspunde
  • sa imi incerc si eu norocul !

    Intrebare 1.08.2011 „ce v-ati pune in bagaj daca v-ati duce intr-o expeditie amazoniana?”

    – in primul rand aparat foto (o camera video e si mai buna), asta ar fi singurul lucru indispensabil…
    haine cat mai comode, incaltaminte (as alege si niste bocanci), rucsac expeditii, ceva medicamente… antiinflamatorii, impotriva insectelor etc. , gadget-uri de supravietuire, gadget-uri electronice ( iPod, laptop), ochelari de soare si altele care nu imi vin acum in minte
    cat despre gadget-uri de supravietuire puteti gasi aici cateva informatii http://abduzeedo.com/10-gadgets-your-survival
    daca as merge in amazonia as vrea sa vad un trib bastinas, nu ma refer la cele recent descoperite, probabil nu este permis, ci unul care chiar daca stie de prezenta „omului modern” isi pastreaza stilul de viata, iar pentru acestia as pune in bagaj cateva lucruri si ceva alimente… poate primesc si eu in dar de la ei vre-un craniu.

    Intrebare 2.08.2011 „planifica-ti un tur in Amazon”

    – let see… Plecarea ar fi din Rio cu avionul pana la Macapà( zboruri nu sunt directe asa ca va trebui facuta escala in capitala Brasilia… 7h se pare ca ar fi cea mai rapida varianta, se ajunge la ora 14:10 – cost 244€ – ), dupa primul contact cu Amazonul ar urma o vizita a orasului.
    Din Macapà sunt curse zilnice cu vaporul spre Manaus – cost 260 reali (1 USD : 1,5 reali) – , ar urma 72 de ore de navigat pe Amazon, noaptea se doarme in hamac! (pana la Santarèm este posibilitatea de a sta in cabina dubla pentru 250 reali in plus, nu se merita!)
    Manausul merita vizitat in detaliu si dupa vre-o expeditie prin imprejurimi se merge spre Tefè (localitate aflata pe Rio Solimões in rezervatia Mamirauá) sunt 12 ore de parcurs, vas rapid (vapoarele si avioanele sunt singura cale de a ajunge la Tefè). Aici se face un popas si cu ajutorul unui ghid local se poate intra in jungla, este una dintre cele mai interesante experiente ecuatoriale din Amazonia.
    Apoi se porneste spre Tabatinga la granita dintre Brazilia, Columbia si Peru (2 zile cu vaporul – cost aproximativ 50$ – , dar circula numai in anumite zile).
    Ultima destinatie este Iquitos (Peru) unde se ajunge in 12h cu vasele rapide pentru aproximativ 70$ (sunt si vapoare mai lente care costa mai putin dar dureaza 3 zile).
    Dupa ce este vizitat si Iquitos se pleaca spre Lima de aceasta data cu avionul, durata 1h 20′ – cost 300$ –
    Lima – Rio, durata 8h30′ – cost 500$ –

    Totusi este posibil sa fie alte variante de la Iquitos la Rio (costul fiind prea mare) daca nu apare plictiseala de stat atata timp in jungla se poate face aceasi ruta si pentru intoarcere.

    so we have… o expeditie de aproximativ 10 zile care ar costa cam 1600€ pana la Iquitos.

    best7music 2 august 2011 21:44 Răspunde
  • Multumesc mult de comentarii.. Va astept si in urmatoarele 2 zile la celelalte „challenge”-uri 🙂

    Imperator 2 august 2011 21:58 Răspunde
  • Din Lima ai zboruri ieftine in Iquitos cu peruvian airlines – 110 de soli am platit eu. E mai ieftin decat din Manaus. Dupa cum ai zis si tu, Manaus-ul nu e cine stie ce spectaculos iar excursiile de aici sunt de 2 ori mai scumpe decat din Iquitos. Un prieten de-al meu a fost in selva in Bolivia si a fost super incantat. Zborurile din La Paz spre spre Amazonul bolivian sunt un pic mai scumpe – cam 100 USD. Ca si concluzie as merge pe varianta peruana sau cea boliviana.

    macrameu 2 august 2011 22:10 Răspunde
  • de la Belem pana la Iquitos

    pt o calatorie de neuitat inchiriez o barca (veche ca e mai ieftina) iau ceva provizii alimente si combustibil, si se pleca hai-hui pe amazon, de preferabil insotit de cativa priteni
    opriri se fac pt expeditii in jungla in cautarea salbaticilor, vreun sarpe anaconda imens, tarzan, aur £€$-) etc.
    restul timpului l-as petrece cu undita in mana (chiar daca nu sunt un pasionat al acestui sport), dormind in hamac sau band bere rece poate punem si de o fiesta!

    andrei 3 august 2011 21:41 Răspunde
  • Eu as merge asa:
    Pana la Manaus, Brazilia, cu avionul, ca alta modalitate mai rapida nu este.
    De la Manaus, cu o barca pana la Manacapuru, apoi Coari, pe rau in sus spre Tefe, Fonte Boa, pana la Santo Antonio do Ica. Aici, cu ceva pregatiri si un ghid local (sper sa gasesc) as pleca prin jungla, cale de 2-300 km (doar de aia am venit, sa trec prin jungla, sa-i simt „gustul”), pana la Tabatinga, la granita cu Peru. Aici, dupa o bine-meritata odihna, as continua, tot cu o barca inchiriata, pana la Iquitos, in Peru. Odata ajuns la Iquitos, care e un oras destul de important, (de la Tabatinga spre Iquitos sunt si curse cu vaporase rapide), as pleca spre Lima, si de acolo inapoi in Romania. Totul e sa ma „tina” buzunarul, sanatatea si norocul :))
    Pe drum, garantat voi avea parte de aventuri , chiar de neuitat.

    Eugen 4 august 2011 22:51 Răspunde
  • Pai eu as incepe cu alegerea perioadei. Februarie suna excelent, ca sa prind si carnavalul de la Rio de Janeiro. Din capitala, sigur exista autobuze/avioane/trenuri sa ajungem la baza, in cazul de fata Manaus. Si in Manaus, sigur exista localnici sau ghizi acreditati pentru din astia ca mine care nu-s antrenati sa strabata jungla singuri. In linii mari, asta ar fi organizarea.

    Liliana 5 august 2011 17:11 Răspunde
  • vizita la izvoarele Amazonului apoi fuguta cu avionul in Manaus. aici 1 saptamana pentru plimbari in jungla, vizitata triburi….etc apoi avionul in Santarem, aceeasi treaba ca si Manaus iar ultima oprire ar fi la ocean unde se varsa Amazonul in Atlantic

    dumitru 12 august 2011 21:51 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii