Thailanda mea. Episod 2 – sosirea la Bangkok

Ma scuzati de divagatia de ieri, asa ca iata-ma la bordul Turkish Airlines la clasa business. Cu zborul spre Istanbul, nu am simtit mare diferenta, cam o ora, mancare ceva mai ok, avion mic, loc stramt… Diferenta enorma a aparut la zborul intercontinental Istanbul – Bangkok… Scaunul s-a facut aproape pat, aveam ecranul meu propriu, selectandu-mi ce program voiam, iar meniul a fost WOW… 5 feluri de mancare – ciorbe, fripturi, meze, somon si alte delicatese, iar la final, incununarea cinei – o selectie enorma de prajituri turcesti ca in cea mai tare cofetarie de la Istanbul! Wow!

M-am sculat cu putin inainte de aterizare dupa un somn lung si tihnit… Zburam pe deasupra Myanmarului, sub noi, o jungla verde, neatinsa, insule inconjurate de apa verde, verde…. superb… La fel de superb a fost si micul dejun (in ziua respectiva n-am mai mancat decat seara!) si pregatirea de aterizare…. Spre stupefactia mea, avionul a aterizat in mijlocul unui teren de golf!!! Initial, am crezut ca a confundat aeroportul, dar nu, a aterizat unde trebuie… Doar ca printre piste se afla una dintre cele mai surprinzatoare terenuri de golf din lume – in mijlocul aeroportului international din Bangkok!!! Mi se pareau niste scene suprarealiste vazand, pe fereastra de la avion, doamne si domni in masinute electrice sau incercand sa nimereasca gaurile terenului cu mingiuta, in timp ce in jurul lor se invarteau Boeinguri 747 si multe alte avioane, cu mii de cai-putere nechezand din motoare sau parfumand terenul cu un suav, dar puternic miros de kerosen… Pentru mine, golful este un sport care se desfasoara pe un imas verde, in natura, in aer curat, nu printre rotile gigantilor aerului…. Dar, ma rog, fiecare cu bucuriile lui.

Ies din avion si primul afis de care ma lovesc este o reclama la Orange… Hm… ce ti-e cu globalizarea asta. Urmatorul este mai infricosator si acopera un perete intreg – “In Regatul Thailandei, traficul si consumul de droguri se pedepsesc cu moartea”… Imediat, imi revine in minte filmul “Bangkok Hilton”. Brrr….

Bagajul vine la timp, controlul pasapoarte “fin ca matasea” cum spune reclama lui Thai Airways, trec si de vama… Iata-ma in Thailanda… O noua surpriza… primii pasi in Thailanda se petrec intre panouri care te invita sa vizitezi… Malaysia, truly Asia !!! Cool!

Nu am timp sa ma mir prea mult, ca sunt luat cu asalt de o armata de tipe care par sa fie finalistele de la ultimele editii ale Miss Thailanda… Destinatie sexuala, gagici frumoase, dar chiar asa, din prima??? Ei bine, da! Sunt zeci de fete care iti ofera tururi, hoteluri, transferuri de la aeroport, toate suave, inchinandu-se si zambind cu gura pana la urechi : “Hello, Sil” – thailandezii nu pot pronunta R, il pronunta L, in plus sfarsitul cuvantului este cantat – “Whele al you coming silllllll ?” “Lomaniaaaaaaa” este raspunsul potrivit .

Dar mai aveam de asteptat prin aeroport, admirand ritualul de intampinare pentru sute de farangi, timp de vreo ora si jumatate. Adriana venea de la Bucuresti cu cursa Air France (via Paris)… Pentru bilete cumparate, Air France era mai ieftin ca Turkish Airlines…. Timp garla sa povestesc cu toti de ghiseele cu tururi, transferuri, hoteluri etc. si sa aleg cea mai ieftina oferta…

Dupa ce apare si Adriana, avem parte de primul soc termic la iesirea din aeroport…. Este caaaaaald, incredibil de cald, foarte multa umiditate in aer… Si asta in decembrie! Dar este un sentiment asa de bun… Ne instalam intr-un taxi cu aer conditionat (ca in orice tara cu clima foarte calda, toate cladirile si taxiurile trebuie sa aiba aer conditionat dat spre criogenare… aparent, cu cat esti mai inghetat, cu atat esti mai bine tratat, iar nivelul de inghet din locurile private sunt un semn de bogatie si noblete). Spre disperarea soferului, deschid geamul sa ma incalzesc, dar inchid rapid din cauza noxelor… Cu chiu, cu vai, il fac sa inchida aerul conditionat, spre nedumerirea sa. Din nefericire, pare sa fi nimerit singurul sofer din Bangkok care nu stie engleza… Ma rog, tipa de la aeroport i-a explicat unde vreau sa ajung… pe o strada de langa Khao San Road (sau mai bine zic Ko San Lodddddd).

Pentru multi, Khao San Road este un loc magic, centrul universului, Nirvana backpackerului calator prin Asia de Sud-Est. Aici sunt sute, poate mii de guesthouse-uri cu preturi incepand de la 1 dolar pe noapte, restaurante, magazine, locuri de masaj (nu d-ala la care va ganditi, banditilor!), iar noaptea, cand se inchide circulatia, devine un carnaval in aer liber, cu mii de backpackeri plimbandu-se in sus si jos in hainele cele mai colorate si miserupiste cu putinta (“Sir, de ce sahibii se imbraca mai rau ca cei din casta “celor de neatins”, m-a intrebat odata un indian nedumerit ca niste albi, adica niste indivizi putrezi de bogati, se imbraca precum cei din castele de paria), thailandeze mascate in tinuta de “hill tribes” care vand tot soiul de zdranganele, barmani ad-hoc care iti fac un cocktail la botul calului pentru cativa bahti, frigatoarele de oua fix pe strada, soferi de ricsa in cautare de clienti, negustori de tricouri Versace si ceasuri Rolex – pronunta “Lolex”!) si numerosi gura-casca thailandezi veniti sa vada circul zilnic…

Dar eu cand am debarcat in gura lui Khao San Road nu m-am amuzat deloc, dimpotriva. Eram in mijlocul zilei, temperatura batea bine peste 30 de grade, iar umiditatea spre 80%, eram impovarat de bagaje, obosit dupa drum, derutat de frenezia orasului, iar boul de sofer nu m-a lasat fix la intrarea in hotelul New Joe cum am spus foarte clar, ci in mijlocul drumului. Eu ii explic ca vreau la New Joe care e pe o strada paralela, si ala imi tot explica ceva cantat in thailandeza…. “Amice, esti idiot ?”, imi trece prin minte o fraza din cartea de romana… Pana la urma, soferul pleaca fara niciun bacsis si eu sunt in capatul unei strazi dominate de steaua lui David (ups, credeam ca merg la Bangkok, nu la Tel Aviv!), pe unde masini si mai ales tuk-tuk-urile se angajeaza intr-o cursa nebuna… Mirosul, vazul, auzul, toate simturile imi sunt luate cu asalt si torturate de o lume noua, complet noua, ca de pe o alta planeta… Welcome to Bangkok!

Dupa primele momente de paralizie, imi revin si e cazul sa dau din coate sa o iau prin multime sa gasesc celebrul hotel New Joe. Il intreb pe un tip care pare sa taie frunze virtuale la caini inexistenti. Nu a auzit de New Joe. Scot foile copiate din Lonely Planet si ii arat, Mai apar vreo doi… “A, nu e aici, e pe un soi paralel”.. “Un ce, un soi ???”. “Soi de ce?”… Ulterior aveam sa aflu ca soi inseamna o alee ingusta, ingusta pe care nu se pot strecura decat pietonii si motociclistii groazei… Un suflet mai bun, ne ia de manuta si ne duce spre celebrul soi.. Este perfect camuflat in spatele unui munte de tricouri Polo Shirt spanzurate de un bat si printre un panou plin de ceasuri de marci renumite de preferinta din tara cantoanelor.

O luam pe soi si, dupa cativa pasi, ajungem in fata lui New Joe. Aha, acuma inteleg ce se chinuia soferul de taxi sa-mi explice… Orice ai face, nu poti ajunge cu masina in fata hotelului! OK, asta e…. La receptie, baiatul mic si cu ochelari se uita la noi, dar prin noi, si, dupa putina cugetare, ne da cheia de la camera… Probabil ca aveam rezervare, poate nu avea caietul care trebuie, nu conteaza. Reconfirm pretul. 300 de bath – vreo 8 dolari dubla cu baie “en-suite”, lux a-ntaia.

Urcam scarile spre etajul 2, vorba cantecului lui Andries, pe la 1 ma mai binedispun, doua englezoaice erau bete crita, pareau niste fete de treaba. Camera – OK, 8 dolari dai, 8 dolari face, apa de la dus se evacueaza printr-o gaura in podea, camera cam intunecata in lumina neonului obosit, paturile insa curate (mirosul insa putin ciudat), ferestre nema, televizorul – cum putea sa lipseasca sa pot urmari telenovelele mele favorite thailandeze. Pe ansamblu, acceptabil…

Nu este totusi locul care sa ma inspire sa stau prea mult, dupa ce trantim rucsacurile, o si taiem… Nu foarte departe insa. Suntem obositi, atmosfera electrizanta este deja “too much”, asa ca decidem sa nu ne departam prea departe de Khao San… Bagam niste sucuri pe o terasa si hai sa bifam si primul obiectiv turistic – un templu budist cu acoperisul multicolor stralucind in soare, am vazut destule in timpul aterizarii, pareau asa de frumoase si de exotice.

Odata intrat in templu, am un sentiment de bine… Sa fie un semn de la Buddha sau, pur si simplu, este asa de liniste intr-o lume nebuna, nebuna, nebuna! Ne descaltam si ne asezam. O tanti imbracata foarte frumos se descalta, ingenuncheaza si incepe sa se roage. Ii repetam gestul. Se uita la noi si zambeste si cu gratie ne arata ce trebuie sa facem… Suntem in tara zambetului si cred ca acesta este primul zambet sincer. Sau poate sunt eu prea neincrezator… Voi avea insa parte de mii de zambete sincere care nu vor sa-ti vanda nimic…

Seara o petrecem la un restaurant italian de pe Khao San. In principiu, e bine ca in primele doua zile sa nu te arunci la cine stie ce trasnai culinare, ca s-ar putea sa stai prea mult la WC. Dar mancarea italiana de aici are o amprenta thailandeza mult prea puternica! Macaroanele sunt noodles chinezesti afumati, tortelini sunt mari cat o farfurie, iar sosul de rosii este ketchup american…. Dar ce mai conteaza, suntem la Bangkok! Iar a doua zi vom lua la cucerit orasul!

Seara, descoperim ca impartim baia cu un gandac de 15 cm. Mama, ce delicatesa ar fi asta prajit si vandut in strada… Incercam sa-l parfumam bine cu un spray antigandaci care nu pare sa nu aiba niciun efect, pana la urma, il arunc in gaura de la dus, urmat de un botez cu apa fierbinte…. Noapte buna :).

Spre New Joe Hotel

Street food – Bangkok

Pe Khao San Road