Impresii de calatorie din India. Delhi. Episodul 3 by Claudiu

 Templu Bahai Delhi

Incepem ziua in Delhi cu un templu in forma de floare de lotus, cu 27 de petale, inconjurate de noua piscine. Din nou partea urata cu descaltatul, numai ca de data aceasta ne-am pus incaltamintea intr-o plasa, pentru a nu risca sa ramanem desculti. O gradina mare si un puhoi de oameni urca treptele de marmura. Ei sunt caliti, noi, sau, cel putin, eu, nu. Marmura arde ca naiba la talpi, iar covorul pe care il ai ca alternativa arde mai putin, in schimb te inteapa groaznic. Strang din dinti si ajungem la intrarea in templu si profitam de un petic de umbra pe marmura si asteptam sa ni se deschida usile. Se formasera mai multe cozi mari, fiind, de fapt, una din intrari. Apare intai un tip care ne de instructiunile de baza, gen: no camera, nu ai voie sa citesti, nu ai voie sa folosesti alte ritualuri religioase, caci este un loc de meditatie pentru toate rasele, pentru toate religiile. Apoi apare o fatuca frumusica foc si se roaga pentru noi, ma simt deja cu blessul la cote maxime, se deschid usile si intram. Surpriza!! Un amfiteatru urias, cu bancute dispuse in semicerc, capabil sa adaposteasca 1.300 de oameni. Te asezi, privesti nimicul, in timp ce pe fond sonor niste boxe redau triluri de pasarele, meditezi la ce iti trece prin cap pret de 5-10 minute si iesi. In timp ce iesi, te gandesti ce mama naibii ai cautat acolo, pentru ce ti-ai nenorocit talpile. Nu stiam despre ce religie mai este vorba, dar m-am pus la punct si cu aspectul acesta. Este o religie relativ noua, Bahá’i. Fiind „un pic” mai diferiti decat multicolorii localnici, ne-a intampinat o duduie superba, care a inceput sa ne povesteasca despre aceasta religie. Noi, baietii, o ascultam cu mare interes, mie cel putin mi-a dat si lacrima in coltul gurii, caci dupa cum spuneam… era superba. La inceput mi s-a parut o religie mai hippy: „Baha’i is love, oookaaaayyy? We have to love each over, oookaaaaayyy?”… era in asentimentul meu. Am zis, o religie pe gustul meu, caci tare m-as mai fi iubit cu „dansa” each over-okay. Incerc sa fac abstractie de pacatoasele ganduri si o ascult. Aflu ca sunt sapte temple in toata lumea, acesta fiind ultimul construit (celelalte fiind in Western Samoa, Sydney, Uganda, Panama, Frankfurt si in USA).

Este o religie aparuta in prima jumatate a secolului 19, in care se vrea ceea ce a „incercat” ultimul care a beneficiat de sanctificare, ca urmare a unor hilare „certitudini” de facut minuni dupa moarte (John Paul the second) – unificarea tuturor religiilor sub un singur God. Are trei figuri importante:

Primul a aparut de prin Persia, a avut idei filosofice, a imbratisat stiinta, a fost profund, ceea ce a deranjat pe „dragutii” nostri ortodocsi, care l-au catalogat repede: „EREZIE!!!” si a fost „killerit” cum se cuvine, iar in urmatorii 20 de ani, inca 20.000 (douazeci de mii) de adepti ai lui au fost omorati cu bestialitate de aceeasi Biserica Ortodoxa, care te invata cum sa iti iubesti aproapele si cat de egali suntem totii in fata lui Dumnezeu.

Al doilea a aparut pe lumea asta dintr-o familie nobila, foarte intelept, inteligent si toba de carte si cultura generala. Si-a expus si el teoriile si a „beneficiat” si el de tratamente dragute din partea Bisericii, in sensul ca a fost torturat si incarcerat. Apoi trimis in exil in Bagdad, mutat la Constantinopol, Adrianopol si in final in Palestina, unde a murit de moarte buna. Se pare ca in cazul lui, biserica a fost mult mai altruista. A „activat” in Persia, Imperiul Otoman, Caucaz, India, Sudan, Egipt, etc.

Al treilea personaj principal (numele lor nici nu le-am retinut si nici nu am incercat sa imi incarc memoria cu ele) a inceput sa bantuie de mic (de la 9 ani) cu tatal lui, care avea functia de popa, predicator sau cum s-o zice in respectiva religie, si era exilat din acelasi motiv ca si precedentul. A avut cam aceleasi merite, doar ca a „lucrat” pe partea cu Canada, USA, UK, Europa.

Ca o concluzie asupra „Bahá’i Faith”, pot spune ca cei trei plus adeptii lor si-au „meritat” soarta, dat fiind ca o serie din principiile lor de baza suna cam asa:

– unitatea intre oameni

-cautarea independanta a adevarului

– reunirea tuturor religiilor

-armonizarea religiei cu stiinta si mai ales recunoasterea acestei din urma

– egalitatea dintre barbati si femei

-eliminarea opresiunilor de toate felurile

– educatia OBLIGATORIE la nivel mondial

– recunoasterea unei limbi internationale

– desfiintarea extremelor dintre bogati si saraci

– instituirea unui tribunal mondial pentru judecarea disputelor dintre diferite popoare

– justitia sa fie principala lege in societatea umana (nu religia)

– placerea de a munci sa fie un cult

– intelegere si mai multa umanitate in rezolvarea problemelor economice

– greseala de a-ti iubi tara si incercarea de a gandi ca Earth e o singura tara si omenirea reprezinta cetatenii ei.

Niste obiective „bolnave”, pentru care au „meritat” sa fie exterminati (a se sesiza ironia exprimata prin ghilimele). Probabil mai sunt si alte principii, insa pe acestea le-am retinut eu, fiind in fond o combinatie intre socialism (cel adevarat al lui Karl Marx, nu cel blamat si aplicat gresit de comunistii Europei de Est), hippie, Green Peace. Am facut ce am facut si iarasi am zabovit prea mult pe un subiect mult prea bagat in seama ca fenomen – religia.

Acum sa trecem la cele mai lumesti, respectiv shopping si papa.

Am ajuns intr-un targ frumos amenajat (2$ intrarea), cu tarabe si terase. Caldura mare, monser, adica 45 de grade la umbra, iar noi umblam prin soare. Materiale textile gen sari, cuverturi, esarfe, bijuterii – majoritatea din argint si multe perle intre 7 şi 13 mm, zdranganele multe (a se  citi gablonturi), „pielarii” si obiecte de artizanat. Aici ma intalnesc cu un material de care nu auzisem in viata mea, de altfel si cel mai scump – pashmina. Pashmina este o tesatura facuta din barba tapului si in stare pura duce binisor la pret. Ca si matasea, se mai amesteca cu tot felul de poliesteri sau bumbac etc.

Ies dupa o vreme, fumatul fiind interzis in incinta, ma „ataca” un tiganus disperat ca vrea sa imi faca papucii cu crema. Mai aveam un pic si il bateam, mai ales ca abia cu o seara in urma ii spalasem bine, plus ca era si foarte insistent, agasant de insistent tiganusul. Vine si restul grupului, ma asteapta sa imi termin binecuvantata tigara, se asaza una langa noi si se holbeaza cand la unul, cand la altul. Nu mi-am dat seama ce voia, sa ne fure sau i se confirma ca exista viata si pe alte planete… si am plecat mai departe, gonindu-l pe acelasi tiganus care agasa si restul grupului.

Ajungem la… niste magazine intr-o constructie din beton. Aici… paradisul pe pamant. Bijuterii superbe, din aur de 24 k incrustate cu safire, diamante, smaralde, rubine, foarte ieftine si deosebit de frumoase. Siraguri si bratari din pietre semipretioase… raiul femeilor. Magazine de piele. Prima data cand sa negociez… am ramas tamp. Pe doua geci de piele (modele foarte „shucky”) ar fi cerut 208$. Ne gandeam ce naiba sa mai negociem la banii astia, caci deja era minunat pretul, insa le-am „scos” la 170$. In concluzie… cu 200-220$ mi-am achizitionat trei hainute foarte frumos lucrate. Am beneficiat de acelasi „regim” ca la arabii din Egipt (aer conditionat, un suculet, o apa, o scrumiera si daca nu se potriveste vreun model… luam masurile si pana maine facem). Magazinele sunt destinate mai mult rusilor, caci lor nu prea le trebuie. Si la unele magazine vezi scris in chirilice. Undeva chiar am citit cu voce tare „Sasha Magazin”, de unde un nene cu barba si turban m-a luat in rusa si ma poftea in interior. I-am explicat ca nu „gavaresc pa rusky”, dar pana la urma… cand ma intorceam de la fumat, doua superbe exemplare alb-caucaziene vorbitoare de limba rusa intrasera si ele in respectivul magazin, asa ca… n-am avut ce face… am intrat si eu. Asa mi-am achizitionat a treia haina. In timpul acesta mai socializez cu nenea cela cu barba si turban, ii amintesc cum s-a pacalit ca suntem rusi, cand treceam prin fata magazinului si citeam de pe firma, el se uita ciudat la mine si imi zice ca nu, nu credea asa ceva. Eu insistam ca da, el nu, ca suntem romani si imi zice cate ceva sa-mi demonstreze „ce faci?”, „foarte bine”. Acum eu sunt cel bagat in sedinta si in timp ce ii arat un model de geaca de motor, il cheama pe altul sa caute la magazinele prietene sau in depozit modelul respectiv. Acum ma luminez si eu. Cel care a raspuns chemarii arata identic. Si la trasaturi, statura etc., nu numai la barba si turban. Erau gemeni si celalalt ma acostase. Ca un bun comerciant si cu imbarligaturi prea cunoscute din tara, dupa ce am plecat din magazin, au mai intrat doi din grupul nostru si i-a intampinat cu un mare zambet si cu texte gen: „va asteptam, stiam ca o sa veniti. Mi-a spus ala (adica Je) ca o sa intrati, el si-a luat o geaca modelul acesta”. Smecher foc. Dar totusi simpatic.

Epuizati dupa atat shopping, terminam seara la un restaurant chinezesc, care, culmea, se numea „Golden Dragon” :)). Cred ca 80% din restaurantele chinezesti se numesc asa sau deriva din asa ceva. Stiam ca acolo sunt conditii civilizate si sigure de papat, mi-a demonstrat-o si clientela: niste babe europene, trei negrese americance cu fundurile cat tara de provenienta… multi straini. Ca niste chinezi care se respecta, mancarurile sunt traditionale. Traditionale tarii in care isi desfasoara activitatea. Asa ca am mancat ceva foarte picant si foarte bun. Si foarte ieftin (sub 10$). Berea… nu mai zic. Era si un Happy hour (care aici dura trei ore, dar imi convenea de minune) care consta in faptul ca, la fiecare bere comandata, mai primeai una gratis. Am baut o traditionala Kingfisher, care la tarie m-a bagat in ceata mare. Nu are 4 grade, nu 5 grade etc., ca pe batranul nostru continent, ci are „mai mult de 3,25 alcool, dar nu depaseste 5”. M-a distrat faza si m-a bucurat faptul ca o sticla avea 0,65 l si era 300 de rupii, nu ca cele de la hotel care erau de 0,33 l si costau 420 de rupii+taxele de lux). Facut plinul si back to hotel, unde m-am delectat cu televiziunile indiene. Posturile de stiri, majoritatea vorbite in indiana si scrise in engleza, multe posturi in engleza, insa deliciul l-au reprezentat posturile de muzica. Videoclipurile… toate pline de culoare, cu „actiunea” ori in discoteca, ori in preajma obiectivelor turistice importante (din lume, nu numai de la ei), avand in background o armata de dansatori. Cantecele… unele mai dragute, unele mai putin dragute. Unele combinate hindi/english, versurile ca peste tot, foarte stupide, unele mai dansante, unele mai slow, dar… slava lui Bahá’i, nu manelizeaza ca ai nostri. O sa atasez si un videoclip pentru exemplificare.

Dar ce vad pe un post? Un film indian. Uau, nu mai vazusem asa ceva de cand eram mic si, desi nu intelegeam o iota din ce zic, imaginile erau sugestive: Cantau, radeau, dansau, cantau, plangeau, jeleau, mureau, se omorau din razbunare, era atat de haios si de stupid in acelasi timp… incat, la un moment dat, dupa reclame, mi-am dat seama cat de „norocos” eram: tocmai urmaream „filmul lunii”. N-am rezistat pana la happy end (caci parca asa tin minte ca se terminau, dupa cateva reprize de plans, de se scutura camasa de pe mine, dupa cateva intrigi palpitante, se termina cu bine si/sau nunta)… am facut nani, dat fiind ca ziua urmatoare aveam de vizitat Agra.

Imagini Delhi

Lotus Temple Delhi

Lotus Temple, templul baha’i din Delhi

Templu Bahai Delhi

Templu Lotus Bahai Delhi India

Ricse indiene

Ricse indiene in cautare de clienti

Shopping mall Delhi

Un pic de shopping nu strica

Restaurant Golden Dragon

Dar nici de mancare chinezeasca in India !

Imagini India: strazi din Delhi

Strazile din Delhi

Comentarii

  • O sa primesti cu siguranta ceva critici la articolul asta, cum s-a intamplat si cu hotelurile de 5 stele :))- am comentat si acolo. Insa , lasand la o parte faptul ca tb sa respectam oamenii si tarile in care suntem oaspeti, adevarul e ca nici noi cei care vizitam si nici bastinasii nu suntem sfinti.Si e reconfortant uneori sa zici lucrurilor pe sleau.Eu una mi-as face griji pentru incaltari si chiar as merge mai departe sa imi pun niste sosete , ca sa nu fiu desculta:))

    Catalina 25 ianuarie 2012 22:43 Răspunde
    • Da Catalina, am vazut si dincolo, te-am si „combatut” deja. Cat despre critici…nu ma deranjeaza. Cum nu ma deranjeaza nici sa combat niste „adevaruri supreme”, niste leme mai bine zis, ca nu se demonstreaza. Stii tu, „crede si nu cerceta”. Nu zic, e bine sa crezi (e baza autosugestiei) dar unii pot intr-un fel, altii altfel. Daca 99% ma blameaza si 1% intelege ceva, ma bucur pt acel procent. Majoritatea nu ma atrage. Chiar imi repugna 🙂

      Claudiu 26 ianuarie 2012 22:27 Răspunde
  • buna,

    fain articol!

    intrebare : o femeie poate calatori singura (26 ani, inalta, supla, blonda 🙂 nu e o descriere de matrimoniale, in ciuda aparentelor, e vorba doar de o imagine care nu ar trece neobservata, asta era ideea) in India, Nepal, Tibet timp de 2 saptamani? fara sa se expuna vreunui pericol?fara vaccinuri?

    multumesc mult de sfaturi

    maria 6 februarie 2012 7:14 Răspunde
  • Sub nici o forma!!! Te insotesc eu :)))
    Lasand gluma la o parte, riscuri sunt peste tot. Nu stiu in Nepal si Tibet dar in INdia trebuie sa faci fata valurilor de tineri (15-20 ani). Astia sunt cei mai agasanti. Daca nu te deranjeaza niste maini pe fund ( pe care apropos, nu l-ai inclus in descriere 😛 ) nu cred sa intampini probleme majore 🙂

    Claudiu 6 februarie 2012 14:25 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii