Micul dejun bufet suedez la Sheraton Delhi, foarte bogat in diversitate, un paradis pentru „lumea buna” din Romania care stie sa bage in ea doar cand e moca si se „infrupta” ca si cum ar fi ultima masa din lume si trebuie sa o manance pe toata.

Mergem la piscina hotelului, unde poti sa faci si plaja, sa te „piscinezi” (nu era cazul meu) sau sa consumi ceva. Am ales o masuta cu umbrela, „admirand” doi pufosi shmeeeecheeeri, cu niste burti uriase, negri ca noaptea, care pe langa ca se piscinau pe langa o rusoaica blonda, mai incercau sa o si cucereasca. Cum? Exact ca la noi, etalandu-si lanturile groase, facand galagie in discutiile dintre ei si vorbind la telefon, iesind ca niste casaloti, cu coatele pe marginea piscinei. Ma decid sa ma duc pana la barul din vecinatate, in vederea achizitionarii a doua beri. Ma intampina un angajat costumat, zambitor, cu o engleza intalnita si in Galaxia Pegasus. Nu am inteles nimic, el insa pe mine da. L-am rugat politicos sa repete, de data aceasta insa mai rar. A facut-o, am ajuns la aceeasi concluzie: „ori eu nu stiu o boaba de engleza, ori asta vorbeste altceva”. Am inteles totusi „inside” si „nonalcoholic”. Pune domnul mana pe telefon si imi dau seama ca cerea ceva aprobari. Rotitele mi s-au pus in miscare si am inceput sa intuiesc. Asa ca am inceput sa ii pun intrebari si el sa-mi raspunda. Din pacate o nimerisem. Afara serveau numai nonalcoolice, restul… in interior. Niste idioti, am conchis si nu am mai calcat in barul acela pana la sfarsitul sejurului, preferand celalalt bar al hotelului, Golf bar, prevazut chiar si cu o cusca pentru fumatori.

Si apoi… plecam sa mai adaugam in bagajele de cunostinte ce si cat putem din cultura si religiile Indiei.

Gata cu racorirea, chemat taxiul si ne vine. O rabla haioasa HM (Ambasador-automobil indian), ca buburuzele britanice, insa ceva mai mare. Ne invarteste indianul pe niste stradute pe care deja le stiam, mergand mult pe jos. Si-a dat seama ca ne-am prins si si-a revenit pe drumul care trebuia. Normal, a dat drumu’ la aparatul de taxat, la insistentele noastre. Eu sedeam pe scaunul din stanga, pe o bancheta care ma cam arunca spre portiera care si asa nu se inchidea foarte bine. Dar claxonul… mergea brici. La un moment dat se opreste aparatul de taxat si asa ramane. Claxonul … nicio problema.  Mergem vreo 6-7 km si ajungem. Ne costa aproape 10 RON. Primul si cel mai important templu (pentru mine) bifat-Shri Lakshmi Naraian Temple (Birla temple). Un templu hindus, singura religie care pot spune ca m-a atras mai mult, alaturi de cea budista. Asta pana am descoperit jainismul – cea mai ateista si mai profunda religie (pe mine m-a incantat cel mai mult).

Hinduismul nu este o religie legata de existenta unui profet (gen Christos, Mohamed etc.), ci mai mult o evolutie filosofica a omenirii, pe fondul unei Forte Supreme (god). Nu stau acum sa intru in polemici religioase, o sa punctez doar cateva aspecte legate de hinduism, cat am putut sa acumulez din vazute, citite si de ghizi povestite. Principalele simboluri hinduse sunt:

„OM” – simbolul ideii de dumnezeu, atotcreatorul, omiprezent, infinit, imperceptibil etc. – ca si in religiile noastre;

„Shree” – simbolul bogatiei si prosperitatii, al confortului si linistii materiale;

„Swastica” – blamatul simbol „nazist”, al „arienilor” nemti. De ce in ghilimele? Pentru ca este cel mai sacru si mai sfant simbol stravechi, care dateaza de peste 8.000 (opt mii) ani, un simbol al culturii si civilizatiei ariene (hindu-arienii avandu-si originea in acea parte a Asiei). Este un simbol care semnifica o rugaciune pentru succes, realizare materiala si perfectiune sub indrumarea atotputernicului. Se pare ca este un simbol de origine jainista, insa se regaseste de asemenea si in budism si in alte regiuni (in budism are bratele orientate in sens invers acelor de ceasornic).

Si sa revenim la tempul nostru, partea centrala se viziteaza dupa ce, in prealabil, ai „scapat” de incaltaminte intr-o camera si ti-ai lasat toate „uneltele” cu care ai putea fotografia sau filma intr-o casuta de valori. Un templu putin spus interesant, in care filosofiile de viata si definitiile si schemele logice pentru GOD ar fi deranjat si pe mai putinii habotnici dintre credinciosii „crestini”, pentru ca asa au fost educati de mici, caci este pacat sa gandeasca, caci normal este sa crezi fara intrebari, fara logica, fara comentarii. Aici insa situatia God-ului sta altfel. Sunt 8 elemente care il formeaza, care, pe langa eter, se alatura si mandria si mult mai tarziu aparutul concept de „free will”. God-ul salasluieste in toti, nu este mosul ala cu barba alba din cer, care vede si aude tot, insa numai unor nevinovati le „da cu parul” in cap. Vad undeva pe jos, in alta aripa, o femeie care era servita, dintr-un cazan urias si murdar, cu orez si ce o mai fi fost. Nu se mananca decat cu mainile, orezul este strans si framantat in maini, facut ca o chiftea si mancat ca atare. Atunci am inteles mai bine cat adevar se ascunde sub indemnul: „Nu manca pe strada, nu bei decat apa imbuteliata!”.

Iesim destul de repede, numai cu gandul la incaltaminte si la cutiuta de valori in care ne lasaseram niste mii de euro in telefoane si camere foto, le gasim la locul lor (se intampla frecvent sa ramani descult, venind altul inaintea ta si sa-i placa incaltamintea, zicand ca ii apartine – oricum nu-l intreaba si nici nu intereseaza pe nimeni daca chiar e a lui sau nu) si mergem sa vizitam aripa din stanga si spate a templului. Pe aici superb. La fel, plin de swastici la toate ferestrele, pe toti peretii. Statui uriase reprezentand elefanti (normal, cu trompa in sus, aducatori de noroc), ursi, lei, porci, cobre, maimute si orice fiinta in care sufletul omului se mai poate reincarna, de-a lungul evolutiei sale spirituale, pana atinge perfectiunea. Gradini frumoase, totul culminand cu un alt templu inalt, aflat pe o linie dreapta cu primul templu, cu o salba de fantani arteziene intre ele. Plin de localnici, frumosi in „uratenia” lor, colorati, multi „puradei” haiosi cu capatani mari, potrivindu-se perfect in peisajul care parca era din “Cartea junglei”. Nu ma mai saturam sa-i privesc si sa-i fotografiez, chiar ii indrageam. Am petrecut cateva ore bune si am iesit in cautarea unui alt templu, putin mai spre nord.

Trecem printre comerciantii care te agasau cu suvenire. Unii aveau albume cu monedele Indiei de candva pana „altcandva”, altii voiau sa ne vanda Kamasutra, o carte care, desi interzisa comercializarii prin lege, se gaseste doar in jurul marilor obiective turistice. Pe unul l-am refuzat politicos, explicandu-i ca nu imi trebuie, pentru ca am terminat-o (al dreacu Casanova unde era :).

Strada foarte aglomerata, de la rablele de autobuze aglomerate, pana la tuk-tukurile folosite pe post de taxi. Aceste tuk-tukuri la ei se numesc auto-ricsa (autorickshaws) si reprezinta masinutele acelea minuscule pe 3 rotite, asemanatoare celor cu care se transporta la noi inghetata. Tuk-tuk este denumirea thailandeza a vehicului si din aces motiv pe indieni ii irita la maximum daca le numesti asa. Te corecteaza imediat cu un accent specific: „viiis iiiis not tuktuk. viiiiis iiiiis otoricshou”. Mai tragem cu ochiul pe harta, vedem ca trebuie sa trecem pe sub un pod suspendat de cale ferata, deci suntem pe drumul cel bun. Ajungem la o intersectie, exact cand sa trecem pe sub un pod de cale ferata si un cetatean pitic, dar cu suflet mare, tine sa ne contrazica. Disperat, gesticuleaza si zice:”WRONG WAY!!!! WHERE ARE YOU GOING?”. Bineinteles ca am gandit romaneste si am zis, ce, ii dau eu astuia explicatii? El tot insista, unde vrem sa ajungem: la mall, la vreun punct de informare turistica… eu nimic. Incercam sa traversam si, desi semafoare si trecere de pietoni, nicio masina nu opreste. Deodata ma trece un gand razboinic si un nerv carpatin si ma arunc injurand: „Ai dreaq de nesimtiti, ia sa vedem noi daca opriti sau nu!” Uau, surpriza, au oprit, dar si eu cat de nervos as fi fost, eram totusi atent sa ma eschivez in cazul in care vreun bastinas ar fi avut mai mult tupeu decat mine sau daca nesimtirea lui imi depasea tupeul. Traversam in L, trecem de podul de cale ferata si vorbele piticului au inceput sa ne rasune in urechi. Cladirile din ce in ce mai ruine, fetele oamenilor din ce in ce mai dubioase si mai sinistre. O masina de politie este parcata, tovarasul politist se uita curios spre noi, sprijinit fiind in toiagul din dotare (ca si la japonezi, si aici bata este simbolul la politisti). Dam coltul la propriu, desigur, si ce imi vad ochii… un stol urias de corbi imensi, care zburau atat de jos… si erau atat de multi… ma simteam ca in „Pasarile” lui Alfred Hitchcock. Mai fac o gluma buna, ca trebuie sa fie multe lesuri pe aici, de sunt atatia corbi, mai trec doua grupuri de dubiosi, parca si mai dubiosi si ne-am decis sa ne intoarcem. O hotarare inteleapta, dat fiind ca a doua zi am aflat ca am fost pe GB Road, cel mai rau famat si mai periculos loc din Delhi, asa-numitul Red District, leaganul prostitutiei. Mai grav era daca ne abateam de la principala, riscam sa fim luati de politie si batuti mar sau dusi la sectie, in cel mai fericit caz. Pentru ca la ei asa se considera, daca esti strain si te duci pe acolo, inseamna ca vrei sa profiti de copii, automat esti considerat pedofil. Ne priveste din nou politistul, cu aceeasi „duiosie”, si la pas, pana inspre hotel.

De data asta pe trotuarul celalalt, pentru ca cel pe care veniseram era intrerupt in vreo doua portiuni de santiere. Aici… minune. Micii intreprinzatori. Langa un zid, pe un scaunel, un batranel il tunde pe altul. La 40-50 m mai incolo, alt scaunel, alta activitate. Un cetatean il barbierea pe altul, de data asta nu inspre zid fiind pozitionat scaunelul, ci chiar langa strada. Mai facem niste pasi, o familie probabil tocmai terminase masa, intr-un cazan murdar, clatind o gramada de farfurii si cani metalice. Iesim din zona, intram in rezidentiala noastra si ajungem la hotel, unde se desfasurau activitati similare serii precedente. Un contrast urias care a incheiat a doua zi de India.

Imagini Delhi

Templul Shri Lakshmi Naraian (Birla Temple)

Elefantul cu trompa in sus

Inapoi, la Sheraton 🙂