Aproape de Cercul Polar: Reykjavik, Islanda

Obiective turistice Islanda: Blue Lagoon

Acum ceva vreme, am primit un mail de la Nicoleta. Unul din numeroasele mail-uri pe care le primesc cu intrebari de calatorie. Voia sa mearga la Reykjavik, in Islanda. Mrrrr, Islanda este una din ultimele tari europene in care n-am fost (celelalte doua sunt Armenia si Azerbaijan). Jinduiesc de mult la Islanda, dar n-a fost sa fie. Ma intreba de bilete de avion. I-am spus sa se uite la o combinatie Wizz Air la Londra si un Easyjet sau Icelandic din Londra spre capitala Islandei. Mi-a multumit si cam atata… cateva luni mai tarziu, primesc un mail ca Nicoleta a fost in Islanda, s-a si intors si ca vrea sa-mi multumeasca printr-un mic guest post… Si cum la capitolul Islanda, pe blogul meu bate un vant cel putin polar, i-am multumit… Asa ca haideti sa vedem putin Islanda prin ochii Nicoletei.

Pentru inceput, voi preciza ca aceasta calatorie a fost una pe care mi-am dorit-o in special datorita oamenilor pe care aveam sa ii vizitez acolo, si mai putin datorita tarii in sine, desi pentru a fi cinstita, stiam ca alta ocazie de a ajunge acolo prea curand fara un astfel de motiv, nu stiu daca as mai fi avut.

Drumul pana la Reykjavik a fost cea mai putin placuta parte a intregii experiente, asta pentru o mofturoasa ca mine, probabil. Am luat doua low cost-uri, respectiv Wizz Air pana la Luton si EasyJet de acolo pana la destintatie. Daca nu vreti sa dormiti in aeroport sau nu aveti vreo cunostinta cu care v-ar placea sa petreceti o zi in Luton, atunci  ar fi mai bine sa fiti cu ochii pe ofertele de la Icelandair care zboara in conditii si la ore mai decente de prin Paris sau Berlin.

Odata ajunsi in aeroport, aveti la dispozitie 2 companii de transport care merg in oras  (Iceland Excursions – GrayLine si Reykjavik Excursions – ambele sunt ok, prima e un pic mai ieftina), iar cursele sunt din ora in ora. Daca aterizati acolo vara, nu va lasati dezamagiti de peisajul selenar si uscat, va garantez ca pana la sfarsitul excursiei veti ajunge sa il indragiti.

Obiective turistice Islanda: Reykjavik.

Dupa o cina acasa (foarte putini islandezi au obiceiul de a manca in oras), am iesit sa exploram viata de noapte a orasului. Prima impresie este ca te afli intr-un oras studentesc de provincie, asta deoarece toata lumea se stie cu toata lumea. La inceput am crezut ca gazda mea este foarte populara sau ca si-a facut un scop din a cunoaste pe toata lumea, insa dupa 2-3 nopti in care te misti macar in doua locatii, deja poti sa vezi fete familiare. Preturile sunt mari, motiv pentru care probabil, toata lumea bea bere la draft, fiind dintre cele mai accesibile. Din nefericire pentru mine, notiunea de cocktail-uri nu exista, insa sunt pregatiti sa faca orice amestec la comanda, atata timp cat banii nu sunt o problema.

Obiective turistice Islanda: Biserica Luterana Hallgrímskirkja Reykjavik

Biserica Luterana Hallgrímskirkja

Reykjavik poate fi explorat in cursul unei zile, de fapt, dupa numai cateva ore de plimbat pe jos prin centru, si deja ai senzatia ca poti sa ajungi oriunde ai nevoie. Punctul de reper cel mai utilizat este Biserica Hallgrímskirkja, o aratare ciudatica de forma unui rau de lava, care numai la gandul unei biserici nu te duce. La plimbare prin oras poti vizita pe langa biserica celebra: Harpa Concert Hall – o cladire cu pereti din curuburi de sticla la care s-au inceput lucrarile inainte de criza cu mare avant, dar care a fost finalizata de curand, aceasta gazduind cea mai mare sala de concerte din Europa. Daca aveti ocazia, nu ezitati sa mergeti la un concert, se pare ca merita din plin, acustica fiind nemaipomenita! Lacul din centrul orasului, pe care il puteti inconjura daca aveti timp la dispozitie, desi pentru iesiri in natura mai bine va pastrati energia pentru iesiri in afara capitalei. Sau pentru cei care vor sa se laude cu o experienta altfel, recomand Muzeul Penisului 🙂 in care veti putea observa exponate de la diverse animale si nu numai. 🙂

Pranz in Islanda: Lebede islandeze

Obiective turistice Islanda: Harpa Concert Hall Reykjavik

Partea cu adevarat interesanta din aceasta excursie au fost iesirile in afara capitalei, acolo unde am putut sa vedem si sa experiementam ce are Islanda mai bun de oferit: natura! Si cum zicea un prieten italian, o natura de care islandezii se bucura in voie, cu care au invatat sa traiasca si pentru care nu au nevoie de numeroase restrictii pentru a se putea bucura de ea, cum se intampla in Europa “civilizata”.

Desigur ca noi nu am vazut decat o mica parte din sudul Islandei, dar tot ce am vazut/ facut in Islanda mi-a placut in asa fel incat umezeala si frigul pe alocuri nici ca m-a mai deranjat, cu tot cu mofturile bine-stiute deja :).

Obiective turistice Islanda:. Cascada Gullfoss

Cascada Gullfoss – mult mai mare si impresionanta decat am putut noi cuprinde cu aparatul

Obiective turistice Islanda: Marele Geysir

Geysir (sau Marele Geysir) – un fenomen de care am auzit doar la orele de geografie

Obiective turistice Islanda: Parcul National Thingvellir

Parcul National Thingvellir (patrimoniu UNESCO) – acolo unde se intalnesc Placa Tectonica Nord Americana si Placa Tectonica Asiatica-Europeana; foarte cool, pentru pasionati este Silfra 

 

Islanda si spa-urile naturii

 Blue Lagoon langa Reykjavik, Islanda

Blue Lagoon – cea mai populara piscina din Islanda; conform Lonely Planet intrarea costa 1400 coroane islandeze, iar in realitate costa 5000 coroane (31 euro), localnicii evitand acest loc mult prea turistic.

Piscina exterioara Islanda

Piscina exterioara, cu vedere 🙂 pentru curajosi, imbaiatul in apele geotermale caldute trebuie alternate cu scurte reprize de apa de rau sau ocean, depinde ce e prin preajma

Obiective turistice Islanda: Cabina de schimbat

“Cabina de schimbat” inainte de imbaiere 🙂

Obiective turistice Islanda: Baie in gheizer

Apa are aproximativ 40 grade si este extrem de clara

Obiective turistice Islanda: Drumetii in Islanda

Obiective turistice Islanda: Peisaj islandez

Pentru drumetii trebuie sa fiti echipati corespunzator pentru ca terenul e de regula stancos si umed si poti aluneca foarte usor

Nicoleta Nistor in Islanda

Un must have: pulover din lana islandeza “cu model” J:)

Curiozitati islandeze

 

Poate pentru multi dintre voi nu sunt curiozitati, insa pe mine m-au surprins cateva astecte din “cultura” islandeza, si m-am gandit sa le impartasesc “cu liniuta”:

–          Toti islandezii cred in elfi, iar atunci cand treci peste un grilaj pe drum, trebuie (fara exceptie!) sa claxonezi inainte sa treci peste el, astfel incat elfii sa apuce sa isi ia manutele de pe grilaj. Este o poveste simpatica, si atunci cand mergi multe sute de kilometri pe care intalnesti doar cate o masina la fiecare 20 de minute, e o modalitate buna de a fi alert si de a antrena pe toata lumea din masina care te antentioneaza daca cumva vede ca uiti de micutii elfi 🙂

–          2/3 din populatia Islandei traieste in Reykjavik

–          cladirea Parlamentului sau cladirea Guvernului sunt de marimea unei case mai mari de la mine de la tara

–          Islanda este o tara extrem de gay friendly!

–          Toata lumea este fan Eurovision! melodia noastra de anul asta a fost pusa in baruri mai des decat melodia castigatoare 🙂

–          Alcoolul este prohibitiv de scump, ca atare nu e nimic neobisnuit ca dupa o petrecere la cineva acasa, invitatii sa vina a doua zi sa isi recupereze jumatate sau sfert de sticla adusa pentru consumul propriu

–          nu este nimic neobisnuit sa ai copii inca de prin liceu; Islanda este tara cu cea mai mica rata a avorturilor din Europa, iar statul si familia (care de regula sta oricum la 5 minute distanta) incurajeaza tinerii sa pastreze copii chiar daca nu vor forma o familie

–          Islandezii, impotriva conditiilor meteorologice nefavorabile, traiesc o viata destul de lunga; am gasit la rubrica “Obituary” o persoana al carei tata fusese nascut in 1898 !

 

Informatii Logistice – Islanda

– Avion Bucuresti – Luton (WizzAir) – 250 €

– Avion Luton – Keflavik (EasyJet) – 210 €

– Eu am avut noroc ca am stat la prieteni, dar hotelurile in Reykjavik sunt scumpe, avand in vedere dimensiunile orasului, isi si permit. Astfel, o noapte de cazare decenta este in jur de 150-200 € pe timp de vara, atunci cand sunt multi turisti. Si in Islanda, turistii cresc de la an la an…daca in 2004 era un record o cifra de 400.000 turisti/ an, in 2013 sunt estimati sa ajunga in Islanda (in special pe perioada verii) aproximativ 1.000.000 turisti

– Nu am fost atenta la costurile la supermarket, dar daca ma uit pe internet banking, pot observa ca o vizita pentru chestiunile uzuale (cereale, lapte, apa, fructe, paste cam pentru o masa) era in jur de 100 lei

– O masa la restaurant (nu peste!) e in jur de 30-35 €, fara bauturi alcoolice!

– O bere la draft in baruri e intre 4-7 euro

Tot la logistica se incadreaza si faptul ca in Islanda poti calatori cu buletinul, nu e nevoie de pasaport, desi Islanda nu face parte din UE. Am aflat acest detaliu pentru ca, ametita cum sunt, am plecat de acasa fara pasaport, fiind asa de obisnuita sa plec oriunde doar cu buletinul. Se uita un pic ciudat la vama la tine (nu cred ca vad in fiecare zi buletine romanesti), dar e cool ca poti sa ajungi asa departe cu identitate romaneasca. 🙂

Comentarii

  • Armenia si Azerbaijan sunt in Asia. Verifica si prin atlase sau pe CIA Factbook (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/am.html). Nu au fost si niciodata nu vor fi in Europa. Prin urmare ti-a mai ramas doar o tara, Islanda 🙂

    Alex 4 iunie 2013 9:50 Răspunde
    • Din punctul CIA de vedere, poate fi si in Africa 🙂 Eu consider cele doua tari ca parte a Europei. Fac parte din Organizatia pentru Cooperare si Securitate in Europa, echipele lor de fotbal joaca in cupele europene si in preliminariile Campionatelor Europene, canta la Eurovision ? 🙂 Sunt in Europa :))))
      O sa-mi spui ca si Israelul joaca in cupele europene si canta la Eurovision. Acolo se presupune din capul locului ca e o decizie politica, fortata pentru ca Israelul nu poate evolua in Asia unde se afla numeroase tari care nu recunosc Israelul ca tara.

      Imperator 4 iunie 2013 12:28 Răspunde
  • Preturile la avion sunt foarte scumpe. Acum depinde si de perioada anului. Daca le iei din timp pot fi mai ieftine. Cazarile la B&B sunt mai ieftine. Ma intreseaza Islanda de ceva vreme si m-am tot uitat pe net dupa costuri.

    Mihaela 4 iunie 2013 13:33 Răspunde
  • si pe mine ma bate gandul unei vacante prin tarile nordice :D, cu masina, sa ne putem opri in mai multe locuri.. sunt niste tari foarte interesante si extrem de civilizate si moderne in gandire.. problema e ca sunt cam scumpe 🙁 nu cred ca am vazut vreun documentar despre nord unde sa nu se mentioneze preturile mai mult decat piperate la orice. dar cred ca macar o data in viata, se merita o astfel de cheltuiala 🙂

    anca 4 iunie 2013 14:07 Răspunde
  • Exista acum o oferta de la easyair pentru ian-mar 2014 la vreo 70 de lire dus-intors din londra. Eu am fost anul asta la sf. de martie/inceput de aprilie si pot spune ca am prins vreme mai buna decat in romania in aceasi perioada.

    Gabi 4 iunie 2013 15:24 Răspunde
  • Se poate sta si ieftin in Reykjavik, noi am stat cu 55eur/noapte 3 persoane (2 adulti 1 copil) intr-un apartament excelent pozitionat, dormitor plus living plus bucatarie complet utilata,self catering-Einholt apartments-ce-i drept in aprilie
    alte sfaturi: neaparat inchiriati o masina,dupa o cautare atenta am obtinut un 18 eur/zi nissan micra-va permite sa va deplasati oriunde oricind si chiar pentru doua persoane economia comparativ cu excursia organizata cu autocar e de 30%; pentru mai mult de doua persoane e in jur de 50%
    ne-am aprovizionat cu mincare de la BONUS-o retea de supermarketuri-preturi cu 20-25% mai mari ca acasa, ceea ce nu-i rau pentru Islanda- nu rezisti sa maninci in restaurante nici doua zile daca esti on medium budget

    Mihai 4 iunie 2013 16:26 Răspunde
  • @Mihaela, Gabi, intr-adevar, iarna – primavara, gasesti niste super-preturi pe Easyjet din Londra spre Rejkjavik… dar ai mari sanse sa fie doar nor.
    @MIhai – super preturi intr-adevar. Unde zici ca ai gasit apartamentul ?

    Imperator 4 iunie 2013 20:47 Răspunde
  • pe booking.com,insa ce-i drept cu ceva timp inainte,de exemplu acum pentru aprilie 2014 avem Apartment K tot central- 60 eur /noapte nota 8.3 din 757 reviews (ce mai vrei?) cu anulare gratuita…
    noi de obicei avem o lista scurta de destinatii (3-5)pentru urmatorul an din care alegem 2 de obicei… si un portofoliu de 1-2 rezervari cu anulare gratuita pentru fiecare destinatie -toate facute din timp la preturi bune-apoi ne hotaram in functie de pretul la avion si renuntam la toate rezervarile care nu ne mai intereseaza..nu-i prea fair dar saves money:)
    iar pentru masini folosesc carrentals.co.uk-e adevarat ca preturile pentru uk sint cu 10%mai mici decit cele pentru romania–daca accesezi acelasi site de acasa
    una peste alta fa cumva si viziteaza islanda ca merita-nu fii zgircit, ca pina sa-ti sara easyjet sau iceland air cu ceva mocca cine stie cit ai de asteptat:)

    Mihai 4 iunie 2013 22:08 Răspunde
    • Ideea este ca mi-e destul de greu sa imi pot planifica ceva pe un orizont de timp atat de departe… am niste joburi unde apar lucruri peste noapte. De singura perioada cand sunt 100% sigur e cea din jur de Craciun – Anul Nou 🙂 Si la aia lucrez de ceva timp, sa merg in Nicaragua si Costa Rica 🙂

      Imperator 5 iunie 2013 7:09 Răspunde
  • Am fost 2 persoane pt 10 zile acum 2 ani la sfarsitul lui august, inceputul lui septembrie cu low-cost’ul Iceland express care pe atunci daduse pretul cel mai bun din Oslo. Tot de la acea companie inchiriasem si masina la un pret rezonabil.
    * Desi aproape de arcul polar, era destul de cald – camasa+un hanorac subtire au fost suficiente – o droaie de haine au facut si ele o calatorie Izlanda fara sa fie utilizate 🙁
    Am rezervat pe booking.com, in jur de 50 € (2persoane) in zona Reykjavik si 80-90 € in celelalte parti.Scolile erau pe cale sa se deschida si probabil din aceasta cauza se intra in low season. Repet, vremea a fost mult mai OK decat ma asteptam
    Recomand in special 2 locuri
    * Keflavik guesthouse – un guesthouse aproape de aeroportul care este cam la 45 min departe de capitala Reykjavik, deci convenabil la sosire si plecare. Avea bucatarie si in plus erau la dispozitie toate facilitatile otelului Keflavik (vizavi), inclusif un mic dejun 5 stele.
    * Skjaldarvik guesthouse-Akureyri- o ferma superb decorata
    Akureyri si el este un orasel simpatic. M-a fermecat gradina botanica atat de aproape de cercul polar.

    *Cat timp nu iesi din ruta 1 care face ocolul insulei o mica masina este deajuns. Daca iesi, uneori nici un 4×4 nu-i deajuns- am vazut o droaie de jeep’uri cu rotile /axurile sparte. Drumul si conducatorii sunt ca lumea insa mare atentie in special la amurg- pericol de oile care sar pe drum si de pescarusii de mare(destul de mari) care dorm/ se odihnesc pe asfalt.

    Izlandezii sunt ca latinii (nordici) – vorbitori si prietenosi.

    Izlanda mi s-a parut un loc ET – extraterestru . De altfel se spunea ca astronautii aici s-au antrenat inainte de a se duce la luna

    Lakme 5 iunie 2013 7:26 Răspunde
  • Foarte tare articolul, felicitari! Spuneti-mi, va rog, cu ce v-ati deplasat in afara Reykjavik-ului? Ati inchiriat o masina?

    Wish2Go 5 iunie 2013 22:24 Răspunde
  • Multumesc! 🙂 Gazda mea a aranjat sa luam o masina de la serviciul lui, asa ca nu am platit pentru inchiriere. Daca vreti sa mergeti sa explorati in ritmul propriu, cel mai bine ar fi sa luati o masina de inchiriat. Sau, la mare utilizare in Islanda este autostopul, folosit la scara destul de larga fara incidente si unde mai pui ca e si gratis! Trebuie insa sa luati in calcul, atunci cand faceti autostopul pe vreun vreun mai putin circulat (si sunt multe astfel de drumuri cu cat va departati de Reykjavik sau Akureyri – orasele mai importante), ca e posibil sa asteptati ceva pana cand vedeti prima masina, si ca vremea poate fi foarte schimbatoare (in interval de 15 minute poti experiementa ploaie torentiala, soare, grindinta, lapovita, si apoi iar soare 🙂 ).
    Daca nu vreti sa va indepartati de capitala prea mult, sunt numeroase excursii de 1 zi pe care le puteti face, mai comod, dar desigur si mai scump: http://www.re.is/DayTours/

    nicoleta 6 iunie 2013 10:38 Răspunde
  • Multumim frumos, Nicoleta! Cu siguranta vom reveni la acest articol daca vom ajunge in Islanda (deocamdata e pe wishlist). 🙂

    Wish2Go 6 iunie 2013 11:57 Răspunde
  • Si pe mine ma bate gandul sa vizitez Islanda…ideea este ca singur nu cred ca va fii la fel de frumos , ca intr-un grup. Daca sunt doritori , ne putem strange mai multi si putem vizita insula … biletele le pot gasi destul de ieftin (sunt membru wizzair, deci am discount eu si inca maxim 9 insotitori) , la easyjet gasim preturi bune , iar legat de masina, eu lucrez la o firma de rent-a-car , cu sedii worldwide , deci, am discount de 40% oriunde in lume, sofer aditional gratuit si risc de accident si furt 0 , niste avantaje destul de bunicele 😀 …singurul lucru de stiut, la inceput de octombrie as putea eu 🙂 daca ne strangem , go go go ! :))

    Gaby D. 24 iunie 2013 13:42 Răspunde
    • Salut Gabi si pe mine ma bate gandul sa merg in Islanda , iti las adresa mea de mesenger sa vorbim mai multe kanafanirazvan@yahoo.com

      razvan 1 iulie 2013 20:46 Răspunde
      • Salut Razvan, te-am adaugat, ramane sa discutam acolo si ii mai asteptam si pe altii.

        Gaby D. 2 iulie 2013 12:34 Răspunde
        • Salut!

          Eu plec din Londra in Islanda pentru 3 zile la inceputul lui septembrie. Ar fi interesant sa mergem mai multi romani 🙂

          Mishu 21 iulie 2013 22:49 Răspunde
  • Am gasit bilet in iulie 2014 cu aprox 320 eur, escala la Dusseldorf

    Cristina 18 septembrie 2013 13:46 Răspunde
  • Cele mai ok preturi catre Islanda sunt, mai nou, cu Air Berlin. Va recomand sa cautati pe http://www.avion.ro – ofera cel mai ok pret, mai ales ca de ceva timp nu se mai poate rezerva direct de pe site-ul Air Berlin (ei zic ca din cauza unor probleme tehnice ale site-ului).

    Cristina 2 ianuarie 2015 18:43 Răspunde
  • Eu sunt curioasa daca ai avut ocazia sa vizitezi Insulele Feroe?

    mirela 7 octombrie 2015 16:16 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii